1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Noțiunea și importanța documentelor-mijloace de probă

Termenul de document, în sensul său larg, cuprinde diverse obiecte materiale confecționate și destinate fixării și perpetuării în timp și spațiu a ideilor, gândirii și voinței umane[1]. În acest context, este semnificativă atitudinea unor juriști potrivit căreia sunt considerate documente obiectele de genul fotografiilor, filmul, audio-videogramele și alte tehnici de înregistrare, folosite deosebit de frecvent în justiție la fixarea materialelor probante[2] .

În criminalistică, categoria de document se aplică asupra diverselor acte ce reprezintă date probante exprimate prin scriere Într-un suport material (hârtie, carton, pânză, lemn etc). Fotografiile, filmul, videofonogramele, date fiind deosebirile pe care le prezintă prin natura lor, nu se referă la noțiunea în cauză. Ele, pe bună dreptate, constituie o categorie aparte de obiecte informativ-probante, a căror examinare criminalistică impune aplicarea de metode și mijloace de altă natură decât cele privind examinarea actelor scrise.

Această accepție a documentelor nu contravine semnificației categoriei menționate în legislația procesual penală în vigoare. Astfel, potrivit art. 157 Cod proc.pen. al Republicii Moldova, constituie documente actele scrise ce emană de la întreprinderi, instituții, organizații de stat și obștești, de la persoane oficiale sau particulare, tn care se expun ori atestă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la soluționarea justă a unei cauze penale.

Noțiunea de „înscris” este mai largă decât aceea de „act scris” cuprinzând tot ceea ce poate păstra pe un suport urmele unui instrument scriptural (înscrisuri tipărite, dactilografiate, printate, manuscrise, desene, schițe ș.a.)

În legătură cu cercetarea criminalistică a înscrisurilor se utilizează noțiuni diferite: grafologie, grafoscopie, expertiză grafică.

Grafologia studiază scrisul de mână pentru a evidenția particularitățile ce denotă anumite trăsături psihice ale scriptorului lucrând cu înscrisuri necontestate sub aspectul autenticității.

Grafoscopia (expertiza grafoscopică) analizează latura grafică a scrisului (maniera de realizare a semnelor grafice), fără a lua în calcul analiza suportului pe care s-a scris (de exemplu, compoziția hârtiei) sau instrumentul scriptural folosit.

În cadrul expertizei grafice de regulă se compară două sau mai multe înscrisuri evaluându- se asemănările și deosebirile dintre acestea, adesea fiind vorba de scrisuri intenționat modificate sau contrafăcute (copiate sau imitate).

Clasificarea documentelor-mijloace de probă

Conform practicii pozitive a organelor de urmărire, toate documentele constituind mijloace de probă se subdivizează în procese-verbale și alte documente. Procesele-verbale sunt înscrisurile în care organele de urmăarire penală și a justiției, în ordinea prevăzută de lege, consemnează constatările și relatările realizate în activitatea de anchetă și judiciară.

Documentele - mijloace de probă scrise în procesul penal sunt acele înscrisuri care cuprind relatări, mențiuni, descrieri de natură să confirme evidența unor raporturi juridice ori să ateste stări, împrejurări și elemente de fapt, referitoare la obiectul cauzei sau la persoana făptuitorului. Acestea pot fi diverse acte oficiale (buletin de naștere ș. a.), înscrisuri cu caracter privat (contract de muncă, factură, recipise), precum și tot felul de însemnări și scrisori personale.

Spre deosebire de documentele - probe scrise, documentele - probe materiale reprezintă date probante prin structura lor materială. La ele se referă actele întocmite in mod eronat, înscrisurile cu conținut inițial modificat, documentele care au constituit obiectul material al infracțiunii sau care reprezintă produsul acesteia.

După modul de executare, deosebim documente manuscrise și tipărite. Cele manuscrise după semnele aplicate pot fi alfabetice și cifrate (criptografice). După originalitate, deosebim documente originale și copii.

Cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale

Cercetarea documentelor-probe materiale de către organul cu funcție de urmărire penală este o condiție indispensabilă a utilizării lor într-o cauză penală. Prin investigarea acestei categorii de documente organul judiciar preconizează:

  • Stabilirea aspectului de ansamblu al documentului în litigiu. In acest scop se va insista asupra conținutului textual al documentului, destinației lui, naturii suportului și a substanțelor cu care s-a scris, avându-se în vedere și alte date privind însușirile de bază ale documentului. Individualizarea documentului în litigiu, pe baza caracteristicilor generale, este o condiție obligatorie a utilizării acestuia în procesul de probațiune;
  • Stabilirea autenticității documentului. Stabilirea autenticității documentelor anexate la dosarul cauzei reprezintă una din problemele complexe ce vizează obiectivele cercetării prealabile a actelor scrise. În vederea realizării ei se vor avea în vedere:
  1. respectarea cerințelor prevăzute asupra formei categoriei respective de documente. Cu excepția scrisorilor anonime și a înscrisurilor personale, documentele trebuie să fie datate, semnate și numerotate. În cazurile actelor emise de instituții statale se vor verifica și elementele de autentificare, în special, a impresiunilor de ștampile și sigilii, a fotografiei, precum și a formularului folosit;
  2. termenii de valabilitate a documentului. Este cunoscut că unele documente sunt limitate la anumite perioade de timp (legitimațiile, procurele, unele documente bancare etc). în marea majoritate a cazurilor, timpul în care documentul este valabil este specificat în conținutul său;
  • Stabilirea vechimii documentului. În justiția penală, vechimea documentelor se cere a fi clarificată, ori de câte ori actele scrise în litigiu nu sunt datate, precum și în situația în care asupra datei pe care o poartă un document există dubiu.

La analiza hârtiei și a substanțelor de scris în vederea determinării vechimii documentelor, se studiază aspectul exterior și nivelul de decolorare a acesteia, gradul de alterare și oxidare raportate, firește, la condițiile de păstrare a documentului.

  • Depistarea de urme ale unei eventuale modificări a conținutului inițial al documentului. În acest scop se va insista asupra semnelor de fals prin înlăturare sau adăugire de text (dispariția luciului și subțierea hârtiei pe anumite sectoare, alterarea elementelor de poligrafie și a celor de protecție, prezența unor pete, a unei amplasări neregulate a textului ș.a.);
  • Obținerea datelor privind persoanele participante la întocmirea actului scris sau dactilografiat. în realizarea acestui obiectiv se vor examina conținutul documentului, limbajul, structura lexicală și gramaticală, semnăturile, rezoluțiile, datele de adresare. În cazul documentelor tipărite, cercetarea vizează de asemenea obținerea datelor ce caracterizează mijloacele tehnice utilizate la întocmirea lor.

La textele manuscrise, se va remarca gradul de evoluție a deprinderilor de a scrie, pe baza căruia organul judiciar limitează cercul celor suspecți ca fiind autori ai documentului în litigiu. Dacă, spre exemplu, scrisul în litigiu este de evoluție superioară, persoanele a căror dexterități grafice sunt inferioare, se vor exclude din cercul bănuiților.

Expertiza criminalistică a documentelor suspecte de fals

Stabilirea falsului intelectual reclamă efectuarea unei complexe activități de cercetare criminalistică, nu de puține ori bazată și pe concursul specialiștilor în alte domenii (contabilității, economiei și comerțului, finanțelor și activității bancare, tehnologiei de producție industrială sau agrară).

Falsul material constă în modificarea conținutului inițial al documentelor preexistente. El poate avea diverse forme, cele mai frecvente fiind modificarea conținutului inițial al documentului prin înlăturare, adăugire sau refacere de text și contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente, în special a semnăturilor, impresiunilor instrumentelor de autentificare (ștampilelor) și schimbarea fotografiilor. După cum se va vedea în continuare, la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee, materiale și mijloace tehnice, ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. În marea majoritate a cazurilor, cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals, constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice criminalistice a documentelor.

Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin înlăturare, adăugire sau refacere de text

Înlăturarea de text este una din modalitățile frecvent aplicate la falsificarea actelor scrise. În funcție de modul in care s-a operat, deosebim înlăturarea mecanică și chimică. Înlăturarea mecanică constă în ștergerea parțială sau totală a scrisului prin răzuire sau radiere cu diferite obiecte (lamă, ac, radieră etc.)

Înlăturarea prin ștergere, deoarece este însoțită de acțiuni mecanice asupra suportului, produce un șir de modificări fizice ale hârtiei, ele prezentând elemente caracteristice ale falsului, urme ale ștergerii. Acestea sunt:

  • subțierea hârtiei în locul răzuirii sau radierii;
  • scămoșarea hârtiei, starea dislocată a particulelor de hârtie;
  • lipsa luciului în zona deteriorată prin ștergere;
  • vătămarea elementelor de protecție și ale celor tipografice, dacă documentul are atare elemente;
  • afectarea elementelor grafice învecinate;
  • prezența unor resturi de coloranți din textul înlăturat.

În cazul când pe suprafața afectată prin ștergere s-a depus un nou text, acestuia îi va fi caracteristic: deosebirea coloranților folosiți și difuzia cer-nelurilor în părțile laterale ale scrisului, dar și în profunzimea hârtiei, până la pătrunderea pe partea opusă a documentului. Textul executat din nou se va deosebi de asemenea după caracteristicile scrisului de mână, respectiv a mașinii de scris în cazul documentelor dactilografiate, dacă, firește, falsul aparține nu autorului, ci altei persoane ce a executat textul inițial.

Depistarea caracteristicilor menționate, respectiv punerea în evidență a modificării conținutului inițial al documentelor prin ștergere de text, în principiu, este lesne de realizat, apelându-se la metode specializate ale acestui gen de expertiză și, firește, la instrumentare cu care sunt dotate instituțiile de expertiză la etapa actuală.

Falsul prin înlăturarea chimică de text se realizează prin corodarea sau decolorarea scrisului cu substanțe chimice (acid citric, natricaustic, apă oxigenată, sulfit de sodiu, soluție de var etc).

Decolorând textul scris, substanțele chimice acționează concomitent și asupra suportului, hârtia își pierde luciul, culoarea, elasticitatea. Pot fi deteriorate de asemenea elementele de protecție și cele tipografice, precum și unele semne grafice învecinate.

În criminalistică elementele caracteristice ale corodării de text sunt următoarele:

  • zonele mate prezente pe suprafața documentului în locurile intervenției chimicalelor;
  • fisurile de suprafață prezente pe sectoarele influențate de chimicale;
  • petele galbene prezente pe hârtia albă și albicioase pe hârtia color;
  • deteriorările elementelor de protecție și ale.celor litografice;
  • decolorarea parțială a unor semne grafice învecinate;
  • resturile textului înlăturat în cazul corodării incomplete a scrisului;

—urmele de presiune, create de instrumentul cu care s-a scris textul înlăturat.

Examinarea criminalistică a documentelor suspecte de fals prin contrafacerea rechizitelor

Falsul prin contrafacerea rechizitelor, în special a semnăturilor, a im-presiunilor de ștampile și a fotografiilor face parte din categoria întâlnită foarte frecvent în practica judiciară.

Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) și prin copiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparține de competența expertizei scrisului, la care ne vom referi în compartimentul următor. Contrafacerea semnăturilor prin copiere dispune de mai multe variante. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparență, cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) și cea creată prin apăsare a semnăturii autentice și trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală, tuș, pix, creion, etc.) [3]. Indiferent de modul de realizare, falsul semnăturilor prin copiere este cognoscibil datorită caracteristicilor de plastografiere, dintre care mai importante sunt: lipsa cursivității scrisului; întreruperi de traseu; tremurături; opriri neîntemeiate ale instrumentului de scris; începutul și sfârșitul punctat al semnăturii. În cazul copierii cu hârtie copiativă sau prin apăsare, se vor crea respectiv urme ale indigoului, dublări de trasee, urme de apăsare.

Descoperirea falsului impresiunilor de ștampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalități de contrafacere. Astfel, pentru impresiunile create de ștampile confecționate în mod improvizat sunt specifice următoarele particularități, care în ansamblu dovedesc falsul:

—Caracterul nestandardizat al literelor și cifrelor. După cum este cunoscut, la confecționarea ștampilelor în atelierele litografice, la alcătuirea textului se folosesc semne standardizate. în impresiunile ștampilelor false sunt semnalate forme de gravare evident manuală.

—Lipsa uniformității grafismelor ce constituie textul. Deseori unele și aceleași litere sau cifre diferă după formă, dimensiuni, amplasare spațială.

—Asimetria elementelor reprezentând conținutul impresiunii ștampilei. Se remarcă diferențe ale distanței între litere, cuvinte, rânduri.

—Deosebiri de poziție a axelor longitudinale ale semnelor față de linia de bază a scrisului.

—Greșeli gramaticale, de denumiri, prescurtări și înghesuiri nejustificate de text, erori în conținutul și forma stemei, altor semne de structură a ștampilei.

Examinarea criminalistică a hârtiei și a materialelor de scris

Examinarea criminalistică a materiallelor din care constau documentele, a hârtiei, cernelurilor, pastelor și minelor de creioane se rezumă la determinarea naturii lor după structură, culoare, consistență și alte elemente caracteristice.

Stabilirea specificului materialelor are o importanță deosebită, deoarece contribuie la:

  1. determinarea falsului prin înlăturare de text. După cum este cunoscut, cele mai frecvente cazuri de înlăturare a textului sunt cele efectuate prin corodarea, spălarea sau acoperirea textului. Examinarea acestei categorii de fals este de neconceput în afara unui studiu al materialelor din care sunt create documentele;
  2. fixarea falsului prin adăugire de text și prin modificarea anumitor elemente de rechizite, cum ar fi înlocuirea fotografiei autentice cu fotografia altei persoane într-un act de identitate. Constatarea acestui gen de fals se bazează atât pe caracteristicile grafice, cât și pe cele ale materialelor de scris, vizând distincția după culoare, consistență, alte indicii de structură;
  3. reconstituirea unui act fragmentar după părțile componente. In criminalistică, refacerea unui întreg după părți se realizează cu mare precizie pe baza corespondenței contururilor marginale. în cadrul refacerii documentelor se apelează și la similitudinea de componență, culoare și alte însușiri depistate prin studierea materialelor folosite la întocmirea documentelor.
  4. fundamentarea anumitor raționamente privind timpul întocmirii documentelor. Determinarea vechimii actelor scrise reprezintă, după cum am menționat, una din problemele ce se caracterizează printr-un înalt grad de complicare, cu carejjrganele judiciare se confruntă permanent. în acest scop, criminaliștii folosesc datele pe care le furnizează un document prin conținutul său textual, precum și caracteristicile de fabricație a hârtiei și a substanțelor de scris, a stării și gradului de uzare a acestora.

Examinarea textelor dactilografiate.

În privința actelor dactilografiate, prin expertiza criminalistică se urmărește a se stabili mașina cu care au scrise și persoana care le-a scris. Pentru identificarea dactilografului este esențială stabilirea identității mașinii de scris utilizate la redactarea respectivului înscris.

Mașina de scris poate fi identificată în privința tipului (producătorului) și modelului pe baza unor caracteristici generale (având în vedere că vorbim despre produse de serie) - cele care diferențiază un model de altul, anume:

  • pasul mecanismului principal;
  • tipul caracterelor folosite (dimensiunea și configurația lor);
  • gradul de aliniere al semnelor, gradul de înclinare;
  • complexitatea semnelor (numărul, prezența caracterelor speciale: %, #, @ ș.a.);
  • mărimea intervalelor (distanța dintre rânduri).

Caracteristicile generale permit anchetatorului identificarea generică a mașinii de scris prin verificarea acestor date în bazele de date existente în plan intern (cartoteci) și internațional (de exemplu, bazele de date de la Europol și Interpol)

Caracteristicile individuale permit stabilirea identității mașinii de scris examinând scrisul cercetat cu cel obținut experimental de la mașina bănuită având în vedere uzura căpătată în timp, imperfecțiuni de fabricație ș.a.

Dactilograful poate fi identificat cu mare dificultate și, adesea, cu un anume grad de aproximație. Se va urmări nivelul intelectual al redactării, capacitatea de a despărți cuvântul în silabe (la sfârșit de rând), complexitatea semnelor utilizate, greșelile comise - în felul acesta putându-se concluziona cu privire la gradul de pregătire la dactilografului (respectându-se însă regula cu caracter general „cine poate mai mult poate și mai puțin, nu și viceversa”), la familiarizarea acestuia cu mașina de scris, aptitudinile sale (începător sau avansat) ș.a.

 

[1] Eonbmaa CoBemcKaa 3nyuKnonedu^, vol. 8, p. 403.

  1. I lo.'feiion, O neKomopbix MemodmecKux npo6neMax 3Kcnepmnoro uccnedoBanua doKyMenmoB, in Bonpocw meopuu KpuMunanucmuKu u cyâe6nou 3Kcnepmu3bi, Moscova, 1969, p. 6.

38,,

  1. JIutobckuh, nouepKoBeduecKoe uccnedosanue nodnuceu, ucnojHeHHbix c noMo^bw mexnuuecKux cpedcmB, Kiev, 1975, p. 28.
Loading...