1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Noțiunea și importanța tacticii criminalistice

Termenul tactică, în accepțiune largă, este utilizat cu semnificația de metode și procedee a căror aplicare în condițiile dificile ale activităților cu caracter conflictual asigură obținerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocupă de elaborarea acestor metode și procedee poartă denumirea de științe tactice[1].

Cercetarea faptelor penale se desfășoară, după cum este cunoscut, în condiții conflictuale, date fiind interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmăresc cei doi factori ai urmăririi penale: organul de urmărire penală ”tehnic și plin de imaginație”[2], aspirând spre stabilirea adevărului privind fapta și împrejurările acesteia, și infractorul, interesat în ascunderea adevărului pentru a se sustrage sau a diminua răspunderea penală, în care scop apelează la cele mai perfide acțiuni și speculații - alterarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, disimularea infracțiunilor real săvârșite și înscenarea altor fapte, spre exemplu, a unui omor prin moarte în urma unui accident sau prin suicid cu intenția de a direcționa activitatea de urmărire penală pe piste false etc.

Ca parte integrantă a criminalisticii, tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de teze științifice, metode și procedee specifice destinate organizării și guvernării anchetei penale, pregătirii și desfășurării în condiții optime a activităților de urmărire penală în vederea constatării la timp și cu certitudine a faptelor ce constituie infracțiuni, identificării făptuitorilor și determinării împrejurărilor în care s-a activat.

Sistemul și sarcinile tacticii criminalistice

În cadrul tacticii criminalistice, după cum se susține, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, se disting două părți componente ale acesteia: generală și specială [3].

Partea generală cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizează organizarea și dirijarea activității de urmărire penală, în special, în cazul în care ea se efectuează în echipă, iar pe de altă parte, metodele și principiile, care trebuie respectate pentru a realizaza planificarea urmăririi penale, aceasta constituind o condiție obligatorie pentru desfășurarea perfectă a cercetării cauzelor penale și în consecință, justa soluționare a acestora. În legătură cu organizarea și conducerea urmăririi penale, tactica criminalistică stipulează un șir de probleme tactice ce țin de cercetarea infracțiunilor efectuată în echipă, specifică formele și principiile de conlucrare și interacțiune a organului de urmărire cu serviciile operative, orientându-le la folosirea judicioasă a întregului potențial destinat combaterii fenomenului infracțional.

În contextul acestui subiect general, tactica criminalistică oferă o serie de îndrumări tactice organului de urmărire penală pentru obținerea informației necesare cu privire la persoanele participante la proces, pune în evidență calitățile profesionale cerute organului de urmărire penală, atacă problemele referitoare la elaborarea și verificarea versiunilor de urmărire penală, acestea reprezentând elementul de bază al planului de cercetare a unei fapte penale[4].

Partea specială a tacticii criminalistice este consacrată inițierii și argumentării procedeelor tactice de pregătire și efectuare a activităților de urmărire penală: cercetarea la fața locului, percheziția, ascultarea martorilor și a persoanelor aflate în culpă, prezentarea spre recunoaștere, experimentarea unor împrejurări în care s-a acționat ș.a.

Procedeele tactice destinate pregătirii și realizării anumitor activități de urmărire penală constituie tactica acestora. Tocmai în acest sens în criminalistică se folosesc formulele ”tactica cercetării la fața locului”, ”tactica reconstituirii și a experimentului”, ”tactica audierii învinuitului sau a martorilor”, ”tactica percheziției” ș.a.

Din definiția enunțată rezultă două probleme esențiale ale tacticii criminalistice: cea a metodelor de organizare și conducere a activității de urmărire penală și cea a procedeelor de pregătire și desfășurare a activităților procedurale de colectare și utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale și vinovăției celor care au comis-o.

Principiile tacticii criminalistice

Metodele și procedeele ce constituie tactica criminalistică au la bază realizările științei referitor la organizarea muncii, logica și psihologia judiciară, reflectând, totodată, experiența pozitivă a organelor competente în materie. Astfel, datele cu privire la organizarea științifică a muncii constituie reperul metodelor și procedeelor de planificare și conducere a activităților de urmărire penală, mobilizare și folosire rațională a forțelor și mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmăririi penale - de a descoperi la momentul oportun și sub toate aspectele infracțiunile săvârșite.

Principiile logice ale activității spirituale umane stau la baza procedeelor tactice privind pregătirea și efectuarea cercetării la fața locului, percheziției, ridicării de obiecte și înscrisuri, a tuturor activităților și actelor de cercetare, a căror firească desfășurare reclamă un anumit nivel de gândire, aplicarea raționamentelor logice de analiză și sinteză, modelare și comparare, inducție și deducție. În baza mecanismelor psihologice implicate în comportarea umană, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante în procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere în cadrul interogatoriului, prezentării spre recunoaștere, confruntării etc.

Deosebit de importantă pentru tactica criminalistică este practica organelor de urmărire penală. Generalizând experiența pozitivă în acest domeniu, ea elaborează procedee privind planificarea activității de urmărire penală,a altor activități de urmărire, stabilește prioritățile și ordinea efectuării acestora.

Noțiunea și clasificarea procedeelor tactice

Procedeele specifice destinate pregătirii și efectuării actelor de urmărire penală se numesc procedee tactice. Prevederile științifice privind alegerea și modul de aplicare a lor în funcție de situațiile cauzelor concrete avute în cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate în proces, au fost calificate recomandări tactice.

Prin noțiunea de procedee tactice criminalistice se au în vedere anumite operații și acțiuni elaborate de tactica criminalistică conform legislației procesual-penale în vigoare, prescrise a fi aplicate în condiții diverse în care se desfășoară activitățile de urmărire penală, în vederea obținerii de rezultate optime cu eforturi neînsemnate și cheltuieli minime de mijloace și timp.

Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistică, dar și de practica organelor competente în materie, comportă preocupări privind clasificarea acestora după anumite criterii. Este unanim susținută ideea eșalonării procedeelor tactice după domenii științifice, pe realizările cărora acestea se bazează. Potrivit acestui criteriu, se disting procedee tactice axate: a) pe logică (de cercetare la fața locului și în cadrul percheziției, de analiză criminalistică a declarațiilor martorilor și a persoanelor culpabile); b) pe mecanisme psihologice (de creare a contactului psihologic cu persoanele ascultate, de influența psihologică, de observarea psihologică în cadrul percheziției); c) pe date științifice privind organizarea și administrarea muncii (de pregătire și efectuare a activităților de urmărire penală, de organizare a conlucrării, interacțiunii organului de urmărire penală cu alte persoane participante la proces ș.a.).

Un alt criteriu de clasificare îl constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice, acestea fiind divizate în generale, care pot fi întrebuințate la efectuarea mai multor activități procedurale, cum ar fi, de exemplu, cele ce asigură contactul psihologic, și particulare sau speciale, a căror aplicabilitate este pusă în legătură cu o singură activitate de urmărire penală - repetarea actelor verificate în cadrul experimentului în procedura de urmărire penală, observarea comportării persoanelor prezente la efectuarea percheziției ș.a.

În fine, este stipulată pe larg clasificarea procedeelor tactice după structura acestora. După acest criteriu, procedeele tactice se împart în: simple și combinații tactice[5].

Procedeele tactice simple presupun o singură operație, acțiune, de exemplu, prezentarea procesului-verbal al audierii martorului de rea-credință în care învinuitul recunoaște comiterea faptei.

Combinațiile tactice, noțiunea și importanța lor

Combinațiile tactice reprezintă o îmbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat în cadrul unei anumite activități de urmărire penală[6]. Combinațiile respective se aplică frecvent la efectuarea experimentului, la ascultarea învinuitului și a martorilor de rea- credință, în cadrul prezentării spre recunoaștere, percheziției și a altor activități procedurale. Ele nu trebuie confundate cu operațiile tactice.

Operațiile tactice

Spre deosebire de combinațiile tactice conținutul cărora, după cum s-a menționat, constă în îmbinarea a două sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activități de urmărire penală, operațiile tactice reprezintă elemente metodice de investigare penală bazate pe comasarea și realizarea în mod coordonat a unei suite de activități procedurale și extraprocesuale în vederea soluționării anumitor sarcini nodale ale cercetării infracțiunilor.[7]

Un exemplu semnificativ de operație tactică îl constituie comunitatea de activități organizatorice, procedurale, operative și medico-legale efectuate, de regulă, la etapa inițială de cercetare a omuciderilor în scopul determinării identității cadavrului. La operații tactice se apelează, de asemenea, și în cazul urmăririi și reținerii autorilor infracțiunilor săvârșite clandestin, la căutarea obiectelor furate ș.a.

Tezele generale ale tacticii realizării unor acțiuni de urmărire penală concrete

O regulă dominantă, impusă de necesitățile practice a activității de investigație o constituie urgența cercetării. Principiul operativității este caracteristic întregii activități consacrate rezolvării cauzelor penale, în direcția constatării la timp și în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, precum și la calrificarea altor împrejurări care au însoțit fapta.

Un alt principiu general-tactic este obiectivitatea cercetării, care presupune examinarea în mod succesiv și consecvent a spațiului unde s-a comis fapta, a tuturor obiectelor existente la fața locului, cauzal legate de fapta cercetată, excluzându-se, în mod categoric, factorul subiectiv. Organul de urmărire penală nu trebuie să subordoneze acțiunile de investigație unor explicații subiective ale faptei, versiunilor ce se impun la prima vedere sau care au fost elaborate în baza unor date neverificate.

Principiul conducerii unice a activității de cercetare se răsfrânge și asupra cercetării infracțiunilor și constituie o condiție esențială pentru realizarea sarcinilor specifice actului procedural.

Nu poate fi trecut cu vederea principiul planificării acțiunilor investigative, care mai este denumit „elementul de natură organizatorică și creatoare a unui complicat proces de gândire a ofițerului de urmărire penală ”[8], proces care finalizează cu schițarea unui plan de cercetare în perspectivă.

Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice la cercetarea faptelor ilicite, constituie unul din factorii ce înlesnesc esențial eficacitatea acestei activități. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracțiunii și a altor mijloace materiale de probă, asigurând, în consecință, aficiența activității de cercetare.

O regulă universală, care trebuie respectată în toate domeniile de activitate umană este etica și respectarea unor norme morale pe parcursul cercetării.

Respectarea unor norme etice și morale de către persoanele din echipa de cercetare este firească și impune să manifeste bun simț, să nu admită prezența persoanelor străine, să aibă o comportare serioasă.[9]

 

[1]     Noțiunea de tactică - parte a artei militare ce se ocupă cu studiul, pregătirea si desfășurarea operațiilor de luptă - este frecvent utilizată în teoria și practica diplomatică, politică, sportivă ș.a. A se vedea: A.BacnuteB, CnedcmBemax makmuka, M., 1976, p.3O.

[2]     N.Mitrofan, V.Zdrengliea, T.Butoi, Psihologiajudiciară, București, 1992, p. 149.

[3]     B.Baeu.ibCB. C.iejCTBCHHa;i TaKTHKa (oomne nono^enna), în KpnMMHanncTMKa, Moscova, ] 971, p.253; n.FepacHMOB, ^ .^panKHH, Domne Bonpocti KpnMHHanncTHHCCKon TaKTHKn, în KpnMMHanncTMKa, Moscova, 1994, p. 223; C.Aionițoae, E.Sandu, Tactica criminalistică - rolul ei in prevenirea și combaterea infracțiunilor, în Tratat de tactică criminalistică, Craiova, 1992, p. 10.

[4]     N .Bracaciu, Gh.Zăhărăchescu, Planificarea modului de efectuare a unei activități de urmărire penală, în Ghidul procurorului criminalist, Timișoara, 1994, p.37.

[5]     H. FepacHMOB, ^.flpanKHH, Hohathc n Knaccn^HKanna TaKTnnecKHx npneMOB, în KpnMHHanncTnKa, M., 1994, p.225; P.Bchkhh, KpnMHHanncTnKa: npoo.ieMbi. TCHjCHnnn. nepcneKTHBM, M., 1988, p. 137.

[6]     În dicționarele enciclopedice termenul combinație semnifică o intenție complexă, sistemă de procedee necesare pentru realizarea unei activități. A se vedea în acest sens C.O>KcroB. Cnonapt pyccKoro ;i3bii<a. M., 1978, p. 263.

[7]     A.^ynoB, TaKTnnecKne onepannn npn paccnegoBaHnn npecTynneHnn, Minsk, 1979, p. 44.

[8]     H. HaHTeneeB, KpnMMHanncTMKa, MocKBa, 1993, p. 84.

[9]     I. Mircea, Criminalistica, București, 1999, p. 234.

Loading...