1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cercetarea la fața locului: noțiunea și importanța

Cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală, al cărei conținut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei încăperi, în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora s-au manifestat consecințele ei, a obiectelor ce alcătuiesc ambianța acestora, în vederea descoperirii, fixării și ridicării urmelor infracțiunii și a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracțiunii, identificării făptuitorului,a modului și împrejurărilor în care s-a activat.

Formula ”fața locului” semnifică locul în perimetrul căruia s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și cel în care s-au manifestat consecințele acesteia. Or, locul săvârșirii infracțiunii și locul descoperirii urmărilor ei nu întotdeauna coincid. Astfel, în cazul unei infracțiuni de omor, cadavrul poate fi descoperit cu totul în alt loc decât cel în care a fost suprimată viața victimei. Anumite bunuri materiale pot fi sustrase dintr-un loc și depozitate sau abandonate în alt loc.

Locul faptei, respectiv locul de cercetat, diferă, de la caz la caz, în funcție de natura faptei, de modul și împrejurările în care s-a activat, precum și de scopul umiărit. În majoritatea cazurilor el se prezintă sub una din următoarele variante:

  • încăperea, sau porțiunea de teren în perimetail căreia s-au desfășurat anumite acțiuni de pregătire în vederea săvârșirii infracțiunii (confecționarea armei, a unui instrument de spargere, întocmirea de acte false ș.a.);
  • încăperea sau locul deschis unde s-a produs fapta (omuciderea, furtul, accidentul de circulație, incendiul etc);
  • împrejurimile locului faptei în cadrul cărora se pot afla urme sau obiecte purtătoare de semne ale infracțiunii;
  • încăperea sau porțiunea de teren deschis unde au fost tăinuite cadavrul, bunurile sustrase ori unde se ascunde făptuitorul.

Sarcinile cercetarii la fața locului

În situația în care cercetarea la fața locului este efectuată neîntârziat și calitativ, organul învestit cu efectuarea ei, în baza unui studiu consecvent și cu rațiune a modificărilor parvenite în urma actului ilicit, se va strădui să determine:

  1. Natura juridică a faptei. Tabloul de ansamblu al locului cercetat, obiectele prezente sau lipsă, urmele lăsate prin desfășurarea activității infracționale, starea obiectului material al infracțiunii, pot conduce la stabilirea, uneori în mod categoric, a naturii faptei (moarte naturală, omor, sinucidere, accident).
  2. Locul și timpul în care a fost comisă fapta. Precum s-a subliniat, locul cercetat nu întotdeauna coincide cu cel în care s-a desfășuratactivitatea infracțională. Cadavrul poate fi descoperit și cercetat cu totul în alt loc decât cel în care a fost suprimată viața victimei. Cu situația respectivă organele de urmărire penală se confruntă ori de câte ori autorul infracțiunii îndepărtează cadavrul de la locul unde s-a săvârșit actul de omor. Locul furtului și cel în care au fost descoperite bunurile sustrase se cercetează aparte.
  3. Modul în care a fost comisă infracțiunea. Modul săvârșirii unei fapte penale cuprinde mijloacele și metodele de pregătire și realizare a activității infracționale sau de acoperire a urmărilor acesteia. Alegerea de către făptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalități posibile este condiționată, pe de o parte, de împrejurările și situația în care se activează, iar pe de altă parte, de deprinderile și experiența făptuitorului, inclusiv infracțională.
  4. Autorul faptei, mobilul și scopul săvârșirii infracțiunii. O sarcină deosebit de importantă pe care trebuie să o rezolve cercetarea la fața locului rezidă în obținerea de informații de natură să contribuie la limitarea cercului de persoane din rândul cărora să se recruteze subiectul infracțiunii[1] și, în cele din urmă, să asigure identificarea acestuia.Valorificarea datelor obținute datorită cercetării la fața locului poate conduce la delimitarea motivului și scopului infracțional.
  5. Identitatea și calitatea victimei. Cunoașterea victimei și a calității acesteia are importanță, înainte de toate, pentru orientarea activității de cercetare, deoarece, în majoritatea cazurilor, personalitatea ei, reprezintă punctul de plecare în activitatea logică de elaborare și verificare a versiunilor privind motivul și eventualul scop urmărit de făptuitor. După relațiile, funcțiile și îndeletnicirile victimei se pot delimita până la un cerc îngust persoanele suspectate de comitere a infracțiunii, determina desfășurarea activităților procesuale și extraprocesuale necesare reținerii acestora.
  6. Alte împrejurări în care s-a comis infracțiunea. În raport cu natura faptei, cercetarea la fața locului va urmări, de asemenea, stabilirea efectelor dăunătoare ale infracțiunii sau ale faptei, al cărei caracter penal urmează a fi stabilit, și a factorilor care au cauzat sau favorizat declanșarea acestora, a altor împrejurări de fapt de natură să contribuie la realizarea în mod conștiincios a măsurilor profilactice[2] în conformitate cu cerințele legislației procesual-penale în vigoare (art. 96 Cod proc.pen.).

Din cele menționate reiese că, în urma cercetării la fața locului, organul învestit cu efectuarea acestei acțiuni va căuta răspunsuri la întrebările care, dintotdeauna, constituie sarcini ale activității de urmărire penală: ce, unde, când, cine, cum, asupra cui, cu ce scop.

Etapele și fazele cercetării la fața locului

Pregătirea cercetării la fața locului. Cercetarea la fața locului este o activitate criminalistică ce trebuie desfășurată cu deosebită urgență, eficiența acesteia fiind determinată atât de constituirea și deplasarea urgentă la locul faptei a echipei specializate, cât și de luarea unor măsuri de conservare a locului de către primii colaboratori care ajung la fața locului.

De cele mai multe ori săvârșirea unei infracțiuni este anunțată celui mai apropiat post de poliție de către persoana care descoperă urmele unei asemenea fapte (anunțare care are loc, în majoritatea cazurilor, prin viu grai sau telefonic).

Din momentul anunțării comiterii unei infracțiuni, activitatea tactică criminalistică trebuie să se desfășoare pe două fronturi, în paralel:

  • primul, este cel al anunțării și formării echipei de anchetă ce are competența legală de a efectua cercetarea penală;
  • al doilea este cel al asigurării urgente la fața locului, a primelor măsuri de conservare a locului infracțiunii.

Primele organe ce sosesc la fața locului trebuie să dispună primele măsuri de urgență, anume:

  • Luarea de măsuri de identificare și salvare a victimelor infracțiunii. În acest scop, chiar dacă prin pătrunderea în câmpul infracțiunii ar avea loc distrugeri sau modificări ale urmelor și mijloacelor materiale de probă, salvarea vieții victimelor trebuie să aibă prioritate.
  • Delimitarea locului infracțiunii (eventual prin folosirea benzilor speciale de delimitare) și împiedicarea pătrunderii în acest loc a persoanelor neautorizate (de regulă, a curioșilor).
  • Identificarea și prinderea suspectului (suspecților), identificarea martorilor. Astfel, e posibil ca suspectul să fie în continuare în zona comiterii faptei, motiv pentru care se întreprind primele măsuri de reținere și imobilizare a acestuia până la sosirea organelor de urmărire penală. În privința martorilor, identificarea acestora (eventual reținerea lor la locul faptei) permite ușurarea sarcinii echipei operative - până la a cărei sosire la fața locului martorii ar putea dispărea.

Cercetarea propriu-zisă a locului faptei. Din perspectiva tacticii criminalistice, cercetarea propriu-zisă a locului faptei se desfășoară în două faze succesive: 1) de observare generală a locului faptei; 2) de cercetare detaliată a ambianței lui. Consecutivitatea respectivă a cercetării are la bază principiul logic al procesului de cunoaștere - de la general la particular. Nu susținem punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate, potrivit căruia distanțarea dintre fazele menționate (numite de unii autori, respectiv, „statică și dinamică)” are un caracter convențional, deoarece se pot crea situații în care activitățile din prima fază se pot executa în cea de a doua și invers.[3]

Observarea generală constă în efectuarea de către persoana învestită cu realizarea cercetării a unui studiu preliminar al locului faptei, al obiectelor de acolo, urmelor și al altor materiale de probă, în vederea orientării, fixării și reprezentării în ansamblu a tabloului inițial.

Faza de observare generală debutează, de obicei, cu un sondaj vizual efectuat dintr-un punct din preajma sau din interiorul spațiului ce urmează a fi cercetat în scopul determinării dacă împrejurările faptei impun implicarea altor persoane.

O sarcină specifică fazei de observare generală constituie fixarea ambianței locului faptei la momentul cercetării. Din locul de unde s-a realizat observarea generală se vor puncta caracteristicile topografice ale spațiului în cercetare, locurilor în care se află obiectele și urmele vizibile rezultate din activitatea infracțională, pentru ca în baza acestor însemnări provizorii ulterior să se efectueze redactarea părții respective a procesului-verbal și întocmirea schiței de plan a locului faptei.

Etapa statică a cercetării la fața locului se efectuează fără a se aduce vreo modificare câmpului infracțiunii. În raport de particularitățile zonei supuse cercetării, echipa trebuie să stabilească, de la început, punctul de începere, sensul și direcția de efectuare a cercetării.

În această etapă cercetarea se efectuează fără a se aduce vreo modificare câmpului infracțiunii. În această fază se întreprind următoarele activități:

  • se constată starea și poziția obiectelor, urmelor ș.a. găsite la locul cercetat;
  • se procedează la măsurarea distanțelor dintre diferitele obiecte și urme ce prezintă interes pentru cercetare;
  • se efectuează fotografiile de orientare, fotografiile schiță și fotografiile obiectelor principale în vederea fixării cu cât mai mare acuratețe a schiței locului infracțiunii așa cum a fost găsită de către anchetatori;
  • se constată și se notează eventualele modificări ce au avut loc în câmpul infracțiunii după comiterea faptei și până la sosirea organelor de anchetă penală.

Etapa dinamică este cea în care obiectele principale aflate în câmpul infracțiunii pot fi atinse, analizate, mutate, ridicate. Folosindu-se tehnica din dotare, echipa de cercetare, rând pe rând:

  • va analiza obiectele principale din câmpul infracțiunii - corpul victimei, a obiectelor presupus a fi folosite la comiterea faptei;
  • va căuta, descoperi, evidenția, fixa și ridica urmele aflate la fața locului;
  • va efectua fotografiile de detaliu sau va folosi camera video pentru surprinderea detaliilor;
  • va lua primele declarații victimei și martorilor;
  • se vor clarifica eventualele împrejurări negative.

Procedeele tactice folosite la cercetarea locului faptei

Astfel, cercetarea poate avea loc:

  • din centru spre margini atunci când urmele materiale sunt concentrate într-o zonă relativ mică și bine determinată (de exemplu un accident de circulație);
  • de la periferie spre centru , deplasarea echipei făcându-se în mod spiralat spre centru;
  • în cazul necesității cercetării unor zone extinse de teren, în scopul unei verificări minuțioase, echipa de cercetare poate proceda la împărțirea terenului în sectoare și verificarea, rând pe rând, a fiecărui sector.

Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului

Fixarea rezultatelor cercetării la fața locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării și reprezentării fidele și integrale a stării de lucruri, a poziției, stării și a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianța acestuia, conservării și retragerii urmelor infracțiunii și a altor mijloace materiale de probă.[4] Conținutul lucrărilor de fixare a rezultatelor cercetării la fața locului este în mod expres specificat în legislația procesual-penală în vigoare. Astfel, potrivit prevederilor 124 ale Cod proc.pen., după efectuarea cercetării la fața locului se încheie un proces-verbal care reprezintă mijlocul procesual de fixare a datelor probante. La necesitate, se subliniază în art. 118 al Cod proc.pen., în legătură cu cercetarea la fața locului se vor executa măsurări, fotografii, lucrări de schițare a locului faptei și a obiectelor din perimetrul acestuia, precum și de modelare pin mulajare, desenare sau copiere a urmelor materiale ale infracțiunii.

 

[1]     A.Ciopraga, Criminalistica: tratat de tactică, Iași. 1996, p.40.

[2]     B.KonMaKOB, Cxedcmeembiu ocMomp. Moscova, 1969, d.65; A.Ciopraga, Criminalistica: tratat de tactică, Iași, 1996, p.36-40.

[3]     V.Bercheșan, C.Pletea, J.Sandu, Efectuarea cercetării la fața locului, în Tratat de tactică criminalistică, Craiova, 1992, p.43;

^.PaccenKHH, OcMomp Mecma npoucrnecmem u mpyna npupacenedoBaHuuy6uucms, Saratov, 1967, p.38.

[4]    Dicționar de criminalistică, București, 1984, p.77.

Loading...