1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Conceptul și caracteristica criminalistică a infracțiunilor din domeniul patrimoniului

Legea în vigoare deosebește 6 forme de sustragere; furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, însușirea și pungășia. Fiecare formă de sustragere are particularitățile sale, care ne dau posibilitatea de a deosebi o formă de sustragere de alta. De aceea, stabilirea exactă a semnelor juridice ale fiecărei forme de sustragere are o importanță deosebit de mare la calificarea corectă a infracțiunii concrete.

Deosebim următoarele trăsături generale ale infracțiunilor de furt:

  • Cum și în ce mod se săvârșesc infracțiunile de acest gen (care este comportamentul infractorului la momentul comiterii actului criminal, dacă sustragerea este comisă prin pătrundere sau nu, în cazul în care infractorul folosește anumite arme sau instrumente, ar fi necesar de stabilit în privința cui sau căror obiecte se folosesc acestea).
  • Care din semnele descoperite la momentul efectuării acțiunilor procesuale demonstrează că infracțiunea a fost săvârșită într-un mod sau altul (depistarea urmelor de spargere, concluziile expertului care dovedesc faptul depășirii unor bariere etc.).
  • Unde pot fi descoperite anumite urme sau probe ale infracțiunii de furt (la fața locului, la domiciliul sau locul de muncă al infractorului, pe hainele și corpul victimei sau infractorului etc.).

Dacă e să ne referim la modul de operare al infractorului în cazul furturilor, atunci putem enumera următoarele metode și mijloace de comitere a furturilor:

  • Pe calea spargerii ușilor;
  • Pe calea descuierii și spargerii lacătelor;
  • Pe calea spargerii ferestrelor;
  • Pe calea spargerii și sfărmării tavanului, pereților, podelei;
  • Pe calea demontării acoperișului, hornului, cuptorului;
  • Pe calea săpării unui canal prin pământ sau prin subsol;
  • Furtul din buzunare;
  • Furtul averii care este lăsată temporar fără supraveghere și la care există acces liber;
  • Furtul de și din automobile; etc.

Caracteristica criminalistică a infracțiunilor are scopul de a asigura urmărirea potrivit unui anumit volum de informație, care ar contribui la stabilirea circumstanțelor săvârșirii faptei ilicite.

În structura caracteristicii criminalistice pot fi incluse următoarele elemente:

  1. ambianța în care a fost săvârșită infracțiunea;
  2. modul săvârșirii infracțiunii;
  3. modul de ascundere a urmelor infracțiunii;
  4. mecanismul săvârșirii infracțiunii;
  5. obiectul atentatului;
  6. particularitățile personale ale învinuitului;
  7. datele privind personalitatea părții vătămate.

Această sistemă a caracteristicii criminalistice poate fi precizată și completată reieșindu-se din faptul că în literatura de specialitate sunt expuse diferite opinii privind această structură.

Circumstanțele ce urmează a fi stabilite folosite la cercetarea furturilor din proprietatea statului, proprietatea publică și din proprietatea privată a cetățenilor

Principalele probleme care se cer a fi rezolvate, sunt următoarele:

  1. Determinarea concretă a bunurilor mobile luate din posesia sau detenția legitimă a unei persoane. De rezolvarea acestei probleme depind atât încadrarea faptei în prevederile art. 186 CP al RM, cât și stabilirea calității, cantității și valorii bunurilor furate, în vederea estimării cuantumului prejudiciului cauzat și a recuperării sale.[1] Determinarea precisă, concretă a bunurilor furate, oferă posibilitatea urmăririi lor, în vederea identificării și recuperării acestuia, precum și a prinderii făptuitorului.

Pe parcursul investigării infracțiunilor de furt este absolut necesară demonstrarea și stabilirea caracterului și mărimii prejudiciului (pagubei) materiale cauzate prin infracțiune.

  1. Stabilirea exactă a locului și a momentului săvârșirii faptei are semnificații juridice multiple. De exemplu, în funcție de locul din care s-a sustras se poate califica sustragerea pe ascuns simplă, de două s-au mai multe persoane, s-au prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare s-au locuință.
  2. Identificarea mijloacelor și metodelor folosite în săvârșirea infracțiunii, servește la încadrarea juridică a faptei în categoria furtului ( furt săvârșit de către o persoană având asupra sa o armă, prin efracție, escaladare, etc.). Cunoașterea modului de săvârșire a furtului are o importanță deosebită la stabilirea gradului pericolului social al acțiunilor întreprinse și la calificarea corectă a acestor infracțiuni.
  3. Identificarea făptuitorilor și a participanților la săvârșirea furtului, pe lângă importanța sa cunoscută, este absolut necesară pentru conturarea formelor calificate a furtului și pentru stabilirea exactă a răspunderii ce revine fiecărui coautor ori complice, în funcție de contribuția avută la săvârșirea infracțiunii, la tăinuirea bunurilor sau la favorizarea infractorului.
  4. Identificarea persoane vătămate, operația care trebuie privită sub două aspecte:
  5. Identificarea posesorului unor bunuri furate și descoperite asupra autorului. De exemplu, sunt dese cazurile în care se săvârșesc furturi din apartamente, din autoturisme, de la serviciu, bunurile sustrase fiind ori ascunse

sau folosite de făptuitor, în diverse moduri, inclusiv puse în vânzare. În asemenea împrejurări este nevoie să se procedeze la stabilirea persoanelor cărora le-au aparținut aceste bunuri.

  1. Identificarea persoane vătămate, reprezintă o sarcină deosebită în cazul săvârșirii furtului care odată cu bunurile i-a sustras și actele de identitate.
  2. Stabilirea condițiilor care au favorizat săvârșirea infracțiunii, reprezintă o sarcină cu caracter preventiv, în sensul sprijinirii, a îndrumării celor în drept

se i-au măsuri eficace de asigurare a securității, a pazei bunurilor aparținând proprietarului.

Cunoașterea cauzelor și condițiilor, care contribuie la comiterea furturilor joacă un rol important atât la descoperirea cu succes a acestor infracțiuni, cât și la prevenirea și comiterea infracțiunilor de acest gen.

Determinarea corectă a conținutului obiectului probațiunii este posibilă doar atunci, când va fi stabilită o legătură între circumstanțele care urmează a fi dovedite și prevederile dreptului penal. Această legătură constă în aceea că normele dreptului penal stabilesc elementele generale ale componenței de infracțiune, definesc noțiunea de intenție, coparticipare, indică elementele calificative.

Determinarea corectă a circumstanțelor ce urmează a fi cercetate contribuie la stabilirea datelor faptice cu privire la cauza penală, ceea ce reprezintă una din condițiile de bază ale calificării corecte a infracțiunii. Calificarea la rândul său reprezintă un mijloc eficient de verificare a conținutului circumstanțelor ce trebuie stabilite în procesul cercetării penale pentru luarea unor concluzii cu privire la prezența componenței date de infracțiune într-o acțiune criminală concretă.

Acțiunile procedurale ce urmează a fi realizate la etapa inițială de cercetare a acestei

categorii de infracțiuni

Cercetarea la fața locului constituie una dintre cele mai complexe și importante activități, ale cărei rezultate condiționează de cele mai multe ori, nu numai direcția ci însăși finalitatea investigațiilor ce se efectuează în cauza dată.[2]

Audierea martorilor. În conformitate cu prevederile art. 90 CPP al RM, martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanță, precum și persoana care face declarație , în modul prevăzut de lege, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoanele ca posedă informații cu privire la vreo circumstanță care urmează să fie constat în cauză.

Prinderea și reținerea făptuitorului. Persoanele ajunse primele la fața locului, pe lângă cele arătate, trebuie să identifice acele persoane, care au perceput, prin propriile simțuri, întreaga activitate infracțională sau fragmente ale acesteia.

Identificarea și prinderea făptuitorului constituie o activitate esențială a organului de urmărire penală, asupra căreia se pune accentul din primul moment al cercetării. În acest scop, sunt folosite toate datele desprinse din cercetarea la fața locului, din ascultarea persoanei vătămate, a martorilor, precum și din constatările tehnico-științifice, din expertizele criminalistice ori alte expertize judiciare efectuate în cauză.[3]

Efectuarea percheziției este o activitate procedurală deosebit de utilă și necesară, ea oferind posibilitatea descoperirii bunurilor furate, precum și altor mijloace materiale de probă capabile să servească la elucidarea cauzei.

Acțiuni ce urmează a fi realizate la etapa ulterioară de cercetare a acestor infracțiuni

În cadrul etapei ulterioare, la cercetarea infracțiunilor săvârșite de grupuri criminale organizate, eforturile organelor de urmărire penală și celor cu funcții operative de investigații, sunt îndreptate spre examinarea, verificarea și aprecierea materialului acumulat la etapa inițială de cercetare, planificarea unor noi acțiuni, în scopul clarificării tuturor circumstanțelor faptei săvârșite, stabilirea condițiilor care au favorizat săvârșirea faptei.

Printre acțiunile întreprinse de organul de urmărire penală, la această etapă, distingem:

  • audierea învinuitului;
  • reconstituirea faptei;
  • ridicarea unor obiecte și documente;
  • prezentarea spre recunoaștere a persoanelor și obiectelor;
  • confruntarea;
  • verificarea declarațiilor la locul săvârșirii faptei;
  • obținerea unor modele experimentale de comparație;
  • dispunerea și efectuarea expertizelor judiciare;
  • experimentul judiciar ș. a.

Acțiuni procedurale ce urmează a fi realizate la etapa finală de cercetare a acestor infracțiuni

Atunci cînd făptuitorul este stabilit și în baza unui probatoriu incontestabil, pus sub învinuire, sarcinile etapei finale se vor stabili în dependență de cazul concret. Pe de o parte se vor realiza acele acțiuni, recent apărute, în vederea demascării acțiunilor ilicite (verificarea alibiurilor, urmărirea și identificarea altor obiecte - corp delict), iar pe de altă parte, se vor organiza operații tactice cu scopul verificării versiunilor posibile cu privire la persoana care a săvârșit infracțiunea, precum și a altor persoane implicate în actul infracțional.

 

  1. Mircea, Criminalistica, Ed. „Lumina-Lex”, București, 1999, p. 276.

[2]       S. Doraș, Criminalistica, vol. II, Ed., Tipografia Centrală, Chișinău, 1999, p. 43.

[3]      I. lacobuță , Criminalistica , ed. Junimea, Iași, 2001, p. 550.

Loading...