1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1 Forma de guvernamant

1.1 Danemarca

         Conform Constitutiei adoptate in 1849 si revizuita in 1953, Danemarca este monarhie constitutionala1. Puterea legislativa este exercitata de monarhul ereditar si un Parlament unicameral, format din 179 membrii, alesi prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani.

         Puterea executiva este exercitata indirect de monarh, printr-un Cabinet condus de Primul Ministru. Cabinetul este raspunzator in fata Parlamentului.

        Potrivit Constitutiei din 1953, exista separarea autoritatii executive, legislative si juridice fiind exercitate de ministere, Parlament (Folketing) si Curtile de justitie.

       In Constitutie se prevede ca:

  • Parlamentul poate forta demisia unui ministru, dar, pe de alta parte, primul ministru poate sa dizolve Parlamentul;
  • Ministrii aplica legislatia Parlamentului pe baza unei interpretari proprii, insa Parlamentul are diferite modalitati de a controla ministrele;
  • Curtile sunt imputernicite ca in baza unui cadru legislativ existent, sa decida in orice probleme care tin de modul de exercitare a autoritatii executive.
  • Judecatorii sunt numiti de Ministrul Justitiei si nu pot fi demisi decat la curtea de judecata.

1.2 Suedia

        Suedia este o monarhie constitutionala cu o forma parlamentara de guvernare. Constitutia suedeza adoptata in anul 1978 se bazeaza pe trei legi fundamentale:

  1. Legea referitoare la modalitatile de guvernare elaborate in 1974;
  2. Legea pentru succesiune, datand din anul 1810;
  3. Legea libertatii presei, elaborata in 1949.

  Principiile care stau la baza acestei ultime legi se refera la toate mijloacele mass-media moderne.

  In 1991,  a fost introdusa a patra lege fundamentala, aceea referitoare la libertatea de exprimare.

       Noua Constitutie suedeza se bazeaza pe principiile suveranitatii nationale, democratiei reprezentative si parlamentare.

         Parlamentul este ales de populatie si ocupa cea mai importanta pozitie in aripa guvernamentala. Acesta isi exercita autoritatea bazandu-se pe principii democratice prin intermediul Cabinetului .

         In 1976 si 1979, Parlamentul a abrogat legi care au fost amendate de Constitutie. Obiectivul acestor amendari a fost sa intareasca protectia drepturilor omului si libertatilor cetatenesti precizate de Constitutie .

         In Constitutie sunt mentionate doua modalitati de exercitare directa a democratiei.

         In Suedia, Parlamentul poate propune o lege si pentru aceasta se organizeaza un referendum consultativ. Asa cum se cunoaste, a avul loc doar 4 referendumuri consultative, ultimul fiind in 1980 si a avut ca subiect problematica nucleara.

In 1979 Constitutia a fost completa cu o noua forma de referendum hotarator. Daca intr-o anumita perioda o treime din membrii Parlamentului solicita desfasurarea unui referendum au loc simultan si alegerile generale. Cum se stie, pana acum nu a avut loc un asemenea referendum hotarator.

         Seful statului

In Suedia Seful Statului este Regele, neimplicat in politica si fara drept de exercitare a puterii politice.

         Regele are doar functii onorifice , cum ar fi cea de reprezentant oficial al Statului.

         Seful Statului deschide sesiunea anuala a Parlamentului ( Riksdag) dar nu participa la dezbateri si nu are drept de semnatura pentru nici una din deciziile guvernamentale.

         De curand, rolul Sefului Statului este si acela de a propune noul Prim Ministru, iar aceasta informatie este preluata ulterior de catre Purtatorul de Cuvant al Parlamentului.

1.3 Norvegia

Conform Constitutiei promulgate in 1814 si amendate ultima data in 2000, Norvegia este o monarhie constitutionala (regat ereditar). Puterea legislativa3 este exercitata de un Parlament unicameral (Storting), format din 165 de membrii alesi prin vot direct, pentru un mandat de patru ani. Pentru dezbaterea propunerilor legislativa, Parlamentul se imparte in doua camere:

  • Camera Superioara (Lagtuig), formata din 39 membrii;
  • Camera Inferioara (Odelstuig), formata din 126 de membrii.

Puterea executiva este nominal detinuta de rege, dar este exercitata de Consiliul de Stat (Consiliul de Ministrii). Consiliul este numit de rege, conform vointei Parlamentului, fata de care este raspunzator.

         Norvegia este o monarhie constitutionala si parlamentara. In anul 1884 a fost introdusa suprematia Parlamentului. Constitutia norvegiana prevede trei tipuri de autoritati:

  • Autoritatea executiva
  • Autoritatea legislativa
  • Autoritatea juridica.

Regele este reprezentantul puterii executive, dar responsabilitatea revine Consiliului de Stat, care este format din Primul Ministru si cel putin 7 alti membrii. Regele participa la formarea Consiliului de Stat si prezideaza reuniunile acestora.

2. Autoritatea juridica

2.1 Danemarca

        Spre deosebire de majoritatea tarilor, Danemarca nu poseda un Cod de Procedura Civila4. Inca de la Codul Danez, al Regelui Christian al V lea de la 1683, toata legislatia s-a prezentat sub forma unor statute distincte elaborate pentru domenii specifice.

        In cadrul unui regulament al administratiei publice, elaborat in 1985, se precizeaza normele, regulile si modalitatile de actiune pentru institutiile din sistemul administrativ.

        Curtile sunt imputernicite sa verifice legaliatea deciziilor administrative. Astfel, o persoana care doreste sa conteste validitatea deciziei poate sa aduca acel caz in fata curtii atunci cand exista o argumentare speciala, detaliata in elucidarea problemei respective.

        Curtea poate sa hotarasca invalidarea unei decizii administrative daca aceasta este in contradictie cu normele prevazute in statute sau daca apar situatii de favorizare a intereselor unor grupuri de persoane in detrimentul altora. De asemenea, curtile au competenta de a judeca daca prevederile unui statut sunt incompatibile cu Constitutia.

        In general, autoritatea juridica in Danemarca joaca un rol minor in sfera politicului.

       Structura Curtilor

         Regulile referitoare la conceperea structurii organizatorice a curtilor si principiile de functionare a acestora sunt definite de Regulamentul de Administrare a Justitiei.

        Structura Curtilor cuprinde urmatoarele componente:

  • Curtea Suprema care functioneaza ca o curte de apel in toate cazurile;
  • Inaltele Curti (Estica si Vestica) care solutioneaza cazurile penale si civile ce implica dreptul la proprietate;
  • Curtile Legale, in numar de 84, care solutioneaza problemele minore in cazurile civile si penale.

2.2 Suedia

Cele trei segmente ale autoritatii sunt reprezentate si in Suedia dar insa in mod specific.

Constitutia se bazeaza pe un sistem de norme pentru fiecare nivel ierarhic.

         Cele mai importante sunt legile fundamentale. O lege fundamentala poate fi promulgata doar dupa ce au fost elaborare doua variante decizionale ale ei. Dupa aceea, trebuie sa aiba loc un proces de alegere. Legea fundamentala nu poate fi amendata sau abrogata decat dupa parcurgerea unei proceduri specifice.

         Urmatorul nivel in cadrul ierarhie este ocupat de legile ordinare, pentru care este ceruta, doar o singura decizie a Riksdag-ului.

O lege ordinara nu poate fi amendata sau abrogata decat de alte legi ordinare.

         In domeniile specifice, prezentate in Legea referitoare la modalitatile de guvernare, Parlamentul poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu statut ordinar ( delegare). Exista insa cateva exceptii in ceea ce priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

 De asemenea, pentru legile care se refera la madatare                         (imputernicire), Parlamentul nu poate autoriza Guvernul sa emita regulamente cu caracter ordinar, dar poate sa delege Guvernului sarcina si implicit responsabilitatea pentru aprobarea tipului si nivelului taxelor.

         Un grup independent este Consiliul Legislativ care formeaza Curtea Suprema. Aceasta avizeaza propunerile guvernamentale inainte ca ele sa fie supuse atentiei Parlamentului.

         Oricare Comisie Parlamentara poate , de asemenea,  sa solicite opinia Consiliului.

2.3 Norvegia

         In Norvegia, ca in majoritatea tarilor exista un sistem legislativ care face distinctie intre legea civila si cea penala. Legea penala este reglementata de Codul Penal din 1902 si de Actul de Procedura Penala.

         Problemele din administratia publica sunt reglementate potrivit Actului de Administratie Publica, care reuneste un ansamblu de reglementari necesare desfasurarii procesului decizional.

          Structura Curtilor5 contine trei niveluri:

  • Curtea Suprema;
  • Inalta Curte, care reuneste 5 institutii juridice;
  • Curtile districtuale sau ale oraselor (teritoriul este impartit in 96 de districte din punct de vedere juridic).

Curtea Suprema pronunta sentinta in ultima instanta. Ea poate inteveni atunci cand apar diferende intre una dintre camerele Parlamentului si membrii Consiliului de Stat.

         Curtile de la toate nivelurile abordeaza toate tipurile de cazuri. Orice sentinta data de Curtea Districtului sau de Curtea Orasului poate fi apelata la Inalta Curte si orice sentinta a acesteia poate fi apelata la Curtea Suprema.

Exista si cateva curti speciale in Norvegia. Acestea sunt:

  • Tribunalul pentru Securitate Sociala;
  • Curtea pentru Probleme de Munca.

Ele sunt specializate in solutionarea cazurilor dintr-un domeniu distinct.

3  Autoritatea legislativa

3.1 Danemarca

        Autoritatea legislativa este reprezentata de Parlament (Folketing) potrivit Constitutiei din 1953 si reuneste 179 de membrii alesi direct pentru o perioada de 4 ani.

       Dintre acestia 2 sunt alesi in Groenlanda si 2 in Insulele Feroe. Uneori au loc noi alegeri dupa 2 sau 3 ani. Intre 1971 si 1988 au fost organizate  noua runde de alegeri. Constitutia contine un numar de reguli pentru functionarea Parlamentului, dar cele mai multe dintre acestea se refera la procedurile legislativa.

       Alaturi de Parlament isi desfasoara activitatea Comisiile Permanente sau Temporare (ad-hoc). Cele mai multe sunt din aceasta ultima categorie. Agenda intalnirilor membrilor Comisiilor Permanente este impartita in doua:

  • Sedinte Ordinare;
  • Sedinte Speciale.

       In acest cadru se contureaza variantele de legi si alte acte normative in urma unor dezbateri pe domenii si probleme specifice. Sedintele constau intr-un dialog permanent care de cele mai multe ori inseamna intocmirea unor rapoarte catre ministere pentru primirea unui raspuns. Astfel de dezbateri au loc de foartre multe ori pe an.

       Trei dintre cele 22 de Comisii Speciale se disting prin specificul activitatilor desfasurate in domenii distincte.

Una este Comisia Afacerilor Externe, care, potrivit Constitutiei, exercita autoritate in afacerile internationale informand permanent Cabinetul, care, la randul lui, poate Comisia Afacerilor Externe inainte de a lua decizii de importanta majora pentru politica externa a Danemarcei. A doua este Comisia de Relatii cu Piata, care analizeaza si informeaza permanent Guvernul despre schimbarile care au loc pe piata Comunitatii Europene.

 A treia este Comisia de Finante, imputernicita sa autorizeze schimbarile in structura bugetului impreuna cu Parlamentul.

3.2 Suedia

Din 1971 Parlamentul ( Riksdag) a fost constituit dintr-o singura Camera de 349 de locuri, din care 310 sunt ocupate de reprezentanti ai districtelor electorale existente, iar 39 sunt rezervate partidelor proportional cu rezultatele obtinute la alegeri.

         Parlamentul6 are un Prezidiu format dintr-un Purtator de Cuvant propus ( Talman) si alti trei Purtatori de Cuvant ai Deputatilor.

         Purtatorul de Cuvant,  ca ordonator al activitatii Parlamentului provine din randurile membrilor partidelor politice.

         Propunerile pentru discutia in Parlament pot fi introduse de catre Guvern sau de catre membrii Parlamentului.

         Toate propunerile se transmit in paralel la Comisiile sau Comitetele Palamentare, unde sunt discutate in prealabil. Imediat ce Comitetul sau Comisia a incheiat aceasta activitate de analiza propunerea este discutata in plen, in sedinta.

         Se asteapta ca membrii Cabinetului sa sustina propunerile lor in disctiile din plen. Ministrii, in mod normal, nu iau parte la dezbaterile care au loc pe marginea propunerilor formulate de unul sau altul dintre membrii.

6 Gabriela Stanciulescu, Armenia Androniceanu, Sisteme comparate de administratie publica europeana- Suedia, Editura Economica, Bucuresti, 2003 , pag 208

Pentru a imbunatati exercitarea functiei de control , care este foarte importanta, Parlamentul poate introduce votul de cenzura, ceea ce conduce la o discutare si reavizare a propunerilor lansate de ministrii sau de catre Guvern in ansamblul sau.

3.3 Norvegia

Autoritatea legislativa7 apartine Parlamentului, numit Storting care reuneste 165 de membrii, alesi de electorat pentru o singura camera. Cu toate acestea, el este divizat in doua curti la prima intalnire dupa alegerile generale.

         Membriii Parlamentului selecteaza un sfert dintre ei pentru a forma Lagting-ul , in timp ce restul raman sa formeze Odelsting.

         Aceasta impartire este precizata in Constitutie. O hotarare este mai intai propusa de unul dintre membrii Odelsting sau de catre Guvern. Daca proiectul respectiv este aprobat, se trimite catre Lagting, care aproba sau respinge, in cele mai multe cazuri respinge, proiectul cu argumentele corespunzatoare. Acestea sunt analizate de Odelsting care din nou, dupa corectare le transmite catre Lagting cu sau fara modificari. Cand un proiect a fost prezentat in Lagting si a fost respins pentru a doua oara, Storting-ul trebuie sa se intalneasca intr-o sesiune plenara si sa hotarasca asupra proiectului cu o majoritate de doua treimi.

 Fiecare membru al Storting este numit in una dintre cele 12 comisii constituite. Membrii sunt alesi in aceste comisii in functie de orientarea lor politica si de dimensiunea grupului politic pe care il reprezinta, ca de altfel si in functie de criteriul regional, urmarindu-se o reprezentare echilibrata a tuturor zonelor.

Aceste comisii dezbat doar probleme specifice domeniilor in care activeaza, nu au competente decizionale, dar joaca un rol important in procesul decizional in care sunt implicate cele doua parti ale Parlamentului.

La lucrarile desfasurate pe comisii pot fi invitati experti, specialisti sau reprezentanti ai diferitelor organizatii pentru a fi consultati in problema aflata in dezbatere.

4  Autoritatea executiva

4.1 Danemarca

     Autoritatea executiva este exercitata de membrii Consiliului de Stat, respectiv de ministri si este supervizata de Regina. Ministrii au responsabilitate politica in executatrea regulamentelor din sectoarele in care isi defasoara activitatea. Ei pot delega sarcini, competente si responsabilitati catre directorii permanenti ai agentiilor, in special atunci cand ministrii sunt si membrii ai Parlamentului.

      Ministerele impreuna formeaza Cabinetul condus de un sef de Cabinet care este Primul Ministru. Acesta este numit de catre Regina, in urma derularii urmatoarei proceduri specifice. Astfel, fostul Prim Ministru sfatuieste Regina sa consulte separat sefii partidelor solicitandu-le un punct de vedere in legatura cu numirea unui politician care sa actioneze ca “investigator regal” implicat in toate procesele de negociere politica. Rezultatul negocierilor la care acesta participa este sintetizat intr-un raport inaintat Reginei.

      Primul Ministru este o persoana care decide de fapt structura Cabinetului, iar fiecare Ministru are competenta sa fundamenteze decizii in propriul sector de activitatre si in foarte putine cazuri unele probleme sunt decise formal de intregul Cabinet.

Prin urmare Primul Ministru, ca sef al Cabinetului are inca o influenta majora asupra procesului decizional, in special in fundamentarea si implementarea politicilor specifice fiecarui domeniu, dar si in procesul de obtinere a consensului politic in cadrul Cabinetului, pe de o parte, si intre membrii coalitiei parlamentare si reprezentantii opozitiei, pe de alta parte.

        In exercitarea functiei sale, Primul Ministru, este asistat de un birou numit Biroul Primului Ministru, mult mai redus de numar de functionari (15), decat cele existente in Marea Britanie, Germania sau Franta. Nici unul dintre membrii acestui birou nu sunt numiti pe criterii politice si au cel mai inalt nivel de pregatire ca functionari publici.

Principalele sarcini, competente si responsabilitati ale Primului Ministru sunt:

  • Numirea si/sau demiterea ministrilor;
  • Intretinerea relatiei intre stat si mijloacele mass media;
  • Solutionarea problemelor aparute in Insulele Feroe sau in Groenlanda;
  • Promovarea unor programe speciale, cum ar fi cele de debirocratizare a sistemului administrativ care in cele mai multe situatii sunt coordonate de Departamentul de Management si Personal.

       Minsterele sunt in numar de 19 si isi desfasoara activitatea in sedinte programate de Primul Ministru o data pe saptamana cand sunt inscrise pe ordinea de zi aproape 30 de teme pentru dezbatere. In acest cadru sunt aprobate toate hotararile si propunerile care urmeaza a fi inaintate Parlamentului de catre Cabinet.de fapt, intreaga responsabilitate pentru elaborarea lor apartine ministrului de resort. Pentru aceste dezbateri se constituie comitete de sedinta in care fac parte persoane cu functii similare in sistemele administrative din alte tari si functionari publici cu rang inalt. Structura comisiilor este hotarata in cadrul sedintelor Cabinetului.

Autoritatea executiva in Danemarca este completata de cateva Consilii care functioneaza direct pe langa Cabinet si/sau Parlament si exercita functia de coordonare in cadrul sistemului.

4.2 Suedia

In Suedia exista o diviziune clara a responsabilitatii centrale intre cabinetul Ministrilor si Agentii sau Birouri.

     Responsabilitati importante sunt atribuite Guvernelor locale, respectiv Municipalitatii si Consiliilor la nivel de district.

     Guvernul Central – Purtatorul de Cuvant al Parlamentului consulta liderii partidelor parlamentare si purtatorii de cuvant ai acestora inainte de a face propunerea pentru numirea Primului Ministru. Parlamentul voteaza apoi aceasta propunere. Propunerea se aproba daca majoritatea este in favoarea ei. Primul Ministru numeste apoi Ministrii Cabinetului.

     Biroul Primului Ministru ( Statradsberedningen) este format din aproximativ 55 de persoane si este divizat in doua:

  • Unitatea de Informare Politica si Consultanta;
  • Departamentul de Legislatie;

Unitatea de Informare Politica si Consultanta reuneste reprezentanti politici organizati potrivit unor principii clare.

     Departamentul de Legislatie este format din persoane fara orientare politica si se implica in toate procedurile constitutionale si legale precum si in organizarea sedintelor Cabinetului.

     Competenta formala pentru toate deciziile guvernamentale revine Cabinetului care o responsabilitate colectiva. Cabinetul in prezent, este format din 13 ministrii, fara primul ministru.

     Membrii Cabinetului sunt de obicei membrii ai Parlamentului.

     In timpul derularii activitatii lor in cadrul Birourilor Ministeriale, parlamentarii isi mentin locurile in Prlament, sau sunt reprezentati de altcineva.

     Membrii Cabinetului au intalniri foarte dese si in fiecare joi desfasoara sedinte in plen intr-un cadru formal in care se iau si decizii. Sedintele plenare ale Cabinetului sunt conduse de Primul Ministru.

       Cabinetul fundamenteaza decizii referitoare la politica guvernamentala, in timp ce alte probleme minore sunt discutate separat de catre ministrii sau in cadrul unor grupuri mici recunoscute formal de catre Guvern.

       Cooperarea stransa intre membrii cabinetului asigura un inalt nivel de coordonare a politicii si permite formarea unei viziuni sistemice asupra proceselor de management si de executie din administratie.

4.3 Norvegia

       Primul Ministru este seful Cabinetului si din punct de vedere formal este numit de Rege. Ca o consecinta a suprematiei autoritatii parlamentare, declarate in 1884, Regele trebuie sa numeasca o persoana de la care se asteapta sa fie foarte apropiata de Storting. Pentru a se asigura de aceasta, el cauta sa obtina acordul liderilor de partide din Storting.

       Ca sef al Cabinetului, Primul Ministru este responsabil pentru transformarea politicii partidului pe care il reprezinta in decizii, propuneri si programe. Aceasta implica supervizarea initiativelor ministerelor din cadrul Cabinetului, urmarirea obtinerii consensului in cadrul reuniunilor si asigurarea suportului partidelor politice sau grupurilor de interese. De asemenea Primul Ministru este primul purtator de cuvant in cadrul Storting-ului, in special in problemele importanta de dezbateri politice.

       Biroul Primului Ministru nu depaseste 25 de persoane si are rolul sa faciliteze introducerea unor proceduri pentru supervizarea ministrilor si informarea Storting-ului despre activitatea ministrilor.

       Ministrii fac parte din Cabinet si sunt responsabili din punct de vedere politic si juridic pentru aplicarea de catre ministerele lor a deciziilor Parlamentului.

In cadru Cabinetului functioneaza Comisiile Cabinetului pentru a pregati materialele care vor fi dezbatute.

       In afara de Biroul Primului Ministru, Guvernul Central are in structura sa 16 ministere, fiecare condus de un ministru. Fiecare minister este format din departamente.

5. Administratia centrala la nivel local

 5.1 Danemarca

       Impartirea atributiilor intre Guvernul Central si autoritatile regionale locale a fost si este o problema foarte mult dezbatuta. Guvernul Central este reprezentat  la nivel local printr-un Prefect responsabil de o serie de probleme ale guvernului central in ceea ce priveste legile civile si cele referitoare la familie.

Guvernul regional

       Sistemul Adminstrativ Danez  are un  puternic caracter unitar, aflat intr-un permanent proces de perfectionare. Potrivit Constitutiei, Municipalitatile au dreptul de a conduce activitatea la acest nivel, ceea ce inseamna ca au o anumita independenta, care poate fi restransa in mai multe moduri, cum ar fi, de exemplu, delegarea de catre Parlament a autoritatii catre un minister pentru a elabora un anumit statut special necesar Consiliilor de la nivelul municipalitatilor sau sectoarelor administrative. Conducerea acestor sectoare exercita responsabilitati in :

  • sistemul de sanatate;
  • problemele persoanelor cu handicap;
  • invatamantul secundar;
  • probleme de mediu;
  • planificare regionala;
  • cultura si arta;
  • constructii si intretinerea cladirilor.

Activitatea sistemelor administrative la acest nivel este sustinuta financiar din taxe (60%), proiecte de la nivel central (29%) si venituri din alte activitati (20%).

Autoritatea executiva la acest nivel este exercitata de Consiliile Sectoarelor ai caror membri (cel putin 13, dar cel mult 31) sunt alesi prin vot direct pentru o perioada de patru ani. Aceste Consilii aleg un Primar al Sectorului dintre cei care fac deja parte din Consiliu. El are o dubla functie, este seful Consiliului si al administratiei la acest nivel.

       La nivel local se constituie cinci comisii:

  • Comisia de Finante, condusa de un Primar;
  • Comisia pentru probleme in domeniul culturii si educatiei;
  • Comisia pentru probleme in domeniul tehnic si de mediu;
  • Comisia de securitate sociala si sanatate;
  • Comisia pentru administrarea spitalelor.

      Celalalt nivel este format din 245 de Municipalitati. Conducerea intervine pentru solutionarea problemelor in urmatoarele domenii:

  • Asistenta sociala;
  • Servicii de stomatologie pentru copii;
  • Serviciile caselor de sanatate;
  • Asistenta zilnica pentru copii;
  • Invatamant primar;
  • Inspectia alimentelor, etc.

      Exercitarea atributiilor la acest nivel este sustinuta de crearea unor institutii si intreprinderi intermunicipale in domeniile: chimiei, asigurarilor, pregatirii de personal, cercetarii, distributiei gazelor, etc.

5.2. Suedia

Guvernul Central este reprezentat la nivel regional prin Birourile Administrative de District (lansstyrelse) conduse fiecare de un Guvernator numit de Guvern pe 6 ani.

Ceilalti memrii ai Birourilor Administrative de District sunt numiti de Consilierii districtului.

         Sarcina principala a acestora este sa reprezinte Guvernul Central, in special in problemele de planificare regionala, de coordonare si de administrare la nivel de district. In plus, Agentii Centrale au birouri regionale adesea chiar la nivel de district, care sunt conduse de catre Guvernatorul districtului. Consilierii districtului ( landsting) si municipalitatile  sau comunele ( Kommun) joaca un rol important in sectorul public. La acest nivel isi desfasoara activitatea aproximativ 70% din personalul care lucreaza in sectorul public.

         Conducerea la acest nivel, reuneste aproape 70.000 de reprezentanti politici.

         Exista 23 de consilieri de district, fiecare fiind o persoana cu o popularitate deosebita, care se ocupa cu aplicarea taxelor pe venit, cu perfectionarea sistemului de ingrijire a populatiei si cu organizarea activitatii de pregatire a cetatenilor in scoli.

         Exista de asemenea 286 de districte municipale conduse de catre un consiliu ales.

Reprezentantii acestora au dreptul de a percepe taxe pe venit si a oferi diverse servicii.

5.3. Norvegia

Reprezentantul administratiei centrale la nivel local este Guvernatorul zonei, care are responsabilitate administrativa directa in probleme de asistenta sociala si familiala, aparare civila, protectia mediului si planificarea activitatilor in cadrul zonei.     

         De asemenea, Guvernatorul zonei este responsabil pentru coordonarea altor institutii ale Guvernului Central care functioneaza la nivel local si supervizarea deciziilor fundamentate in cadrul Consiliilor Municipale.

Exista 19 zone, dar numai 18 dispun de Consilii Zonale. Oslo figureaza atat ca municipalitate, cat si ca zona. Aceste guverne regionale ofera servicii care nu pot fi furnizate de Guvernul Central. Cele mai multe dintre atributiile obligatorii ale administratiei zonale sunt prevazute in Constitutie.

         Guvernul local preia atributiile Guvernului Central. Fiecare municipalitate este guvernata de un Consiliu Municipal ales prin alegeri directe la fiecare 4 ani.

         Consiliul Municipal este supervizat de Guvernatorul zonal. Guvernul Central are drept de control asupra municipalitatilor iar in cateva sectoare activitatea desfasurata este controlata chiar de institutii ale ministerelor.

6. Avocatul poporului si partidele reprezentative

 6.1. Danemarca

      Potrivit Constitutiei din 1953, Parlamentul trebuie sa aleaga una sau doua persoane care sa supervizeze administratia statului in domeniile civil si militar. Acest reprezentant are competente atat la nivel central, cat si local, mai putin in

ceea ce priveste exercitarea autoritatii Parlamentului si  Consiliilor sectoriale si municipale.

Orice cetatean, chiar si cei straini, pot inainta plangeri si solicita informarii in legatura cu anumite situatii problema, iar autoritatea este obligata sa furnizeze toate informatiile necesare.

Totusi, Avocatul Poporului, care ca institutie reuneste 25 de persoane, are autoritate limitata in practica, deoarece frecvent este suficient sa exprime cateva opinii critice referitoare la anumite probleme. Daca el considera necesar poate supune unei dezbateri publice problemele identificate si nesolutionate de autoritatile administrative.

      Principalele partide politice din Danemarca sunt:

Partidul Popular Socialist;Partidul Social-Democrat;Partidul Liber Radical;

Partidul Democrat de Centru;Partidul Popular Crestin;Partidul Liberal;

Partidul Conservator.

6.2. Suedia

Institutia prin care se asigura protectia cetatenilor impotriva abuzurilor administrative s-a nascut in Suedia cu peste 150 de ani in urma.

Exista un reprezentant special care se ocupa cu cazurile de discriminare rasiala si sexuala. Acesta se numeste Reprezentant Social Special.

         Parlamentul alege unul sau mai multi (in prezent 4) reprezentanti populari pentru a urmari aplicarea legilor si a regulamentelor in serviciile publice.

         Primul Avocat al Poporului a fost constituit ca institutie in 1776 in Suedia si servit ca model pentru multe tari.

         Exista, de asemenea, un avocat special care se ocupa cu problemele concurentei, protectiei consumatorului, egalitatii intre sexe, si discriminarii pe criterii etnice.

Avocatul Poporului poate urmari respectarea legilor penale.

Oricare cetatean se poate adresa direct acestui avocat si poate face sesizari. Seful Statului este Regele Karl al XVI lea din anul 1973

Partide politice reprezentative:

Partidul Social-Democrat, Partidul Moderat ( Conservator), Partidul Liberal,

Partidele de Centru, Partidul Crestin Democrat, Partidele de Stanga,

Partidul Verzilor;

6.3. Norvegia

Dupa fiecare perioada de alegeri la patru ani se alege si Avocatul Poporului. Ca institutie, acesta a aparut in 1962 si are ca obiectiv principal sa intervina ori de cate ori catatenii au de suferit din cauza nedreptatilor institutiilor administrative. Cu cateva exceptii, sfera sa de competente se aplica in toate domeniile de activitate din sectorul public, atat la nivel municipal, cat si zonal.

Principalele partide politice:

Partidul Muncii, Partidul Conservator, Partidul Progresist, Partidul Socialist de Stanga, Partidul Crestin Democrat,  Partidul de Centru.

Loading...