Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 830
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1) Notiune

Continutul raportului juridic civil este alcãtuit din drepturile si obligatiile pãrtilor (subiectelor) adicã din drepturile subiectului activ si din obligatiile subiectului pasiv  intre  care  se  stabileste  raportul  juridic.  Elementele  continutului  raportului juridic civil sunt: dreptul subiectiv si obligatia civilã.

 

Dreptul obiectiv recunoaste indivizilor largi prerogative de actiune sub forma unor drepturi individuale, adicã drepturi subiective.

Prin drept (civil) subiectiv intelegem posibilitatea titularului (subiect activ) de

a desfãsura o anumitã conduitã, garantatã de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o anumitã comportare corespunzãtoare care poate fi impusã la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Reciproca dreptului subiectiv este obligatia, adicã legãtura de drept prin care debitorul se gãseste obligat fatã de creditor sã dea, sã facã sau sã nu facã ceva, sub constragere statalã; obligatia este aspectul negativ al raportului obligational.

Interdependenta corelativa a continutului drepturilor si al obligatiilor caracterizeaza toate raporturile de drept civil, indiferent ca este vorba de un raport real sau de un raport obligational,   insa dimensiunile continutului drepturilor si al obligatiilor variaza in functie  de natura raportului de drept civil. Astfel, raportul juridic real este intotdeauna un raport simplu, intrucat subiectul activ are in principiu numai  drepturi,  iar  subiectul  pasiv,  care  este  nedeterminat,  are  numai  obligatia negativa de a nu stanjeni exercitiul acestor drepturi (ca de pilda, in raportul de proprietate, subiectul activ, proprietarul, are dreptul de a poseda, folosi si dispune de bun, in vreme ce toate celelalte subiecte pasive, nedeterminare, au obligatia negativa sa nu faca nimic de natura sa lezeze dreptul proprietarului).

Raportul obligational poate fi insa si unul complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi, cat si obligatii (de pilda in raportul de vanzare-cumparare, dreptului vanzatorului de a obtine pretul lucrului vandut ii corespunde obligatia cumparatorului de a-i plati pretul, iar obligatiilor vanzatorului de a transmite proprietatea si de a preda si garanta lucrul vandut, le corespund drepturile cumparatorului de a i se face transferul proprietatii si de a i se preda si garanta bunul cumparat).

Drepturile civile subiective prezintã urmãtoarele caractere specifice:

  1. a) Dreptul subiectiv presupune intotdeauna existenta unei obligatii corelative;
  2. b) Dreptul subiectiv conferã titularului sãu posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv sã-si indeplineascã obligatia corelativã;
  3. c) Dreptul subiectiv  conferã  titularului  sãu  posibilitatea  de  a  desfãsura  o anumitã conduitã;
  4. d) Dreptul subiectiv ia fiintã ca atare din momentul nasterii raportului juridic.

 

2) Clasificarea drepturilor civile subiective

- in functie de opozabilitate:

- absolute si relative

- in functie de natura continutului lor:

- patrimoniale si nepatrimoniale

- dupa corelatia dintre ele:

- principale si accesorii

- in functie de  gradul de certitudine conferit titularilor:

- pure si simple si afectate de modalitati

 

Drepturile subiective civile absolute si relative

- Dreptul subiectiv civil absolut – este acel drept in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza.

Sunt absolute – drepturile personale nepatrimoniale si drepturile reale.

- Dreptul subiectiv civil relativ – este acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara de care dreptul nu se poate realiza.Tipic, relative sunt drepturile de creanta.

Caracteristicile dreptului absolut

- titularul dreptului absolut este cunoscut;

- titularul obligatiei corelative este necunoscut, format din toate celelalte subiecte de drept civil;

- dreptului absolut ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere – a nu face;

- este opozabil era omnes – tuturor persoanelor

- sunt prevazute de lege, limitate.

Un exemplu de drept absolut il constituie dreptul la nume. Titularul dreptului la nume are posibilitatea de a pretinde tuturor membrilor comunitatii respectarea acestuia, adica abtinerea de la orice act sau fapt de natura a aduce atingere numelui sau (de exemplu, de la utilizarea ilicita a numelui, de la acte de plagiat etc.).

Caracteristicile dreptului relativ

- sunt cunoscute atat titularul dreptului, cat si cel al obligatiei (subiectul activ si subiectul pasiv);

- ii corespunde o obligatie ce are ca obiect: a da, a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face in lipsa obligatiei pe care si-o asuma subiectul pasiv determinat);

- este opozabil numai subiectului pasiv determinat;

- sunt nelimitate ca numar.

De exemplu, daca o persoana ii imprumuta alteia o anumita suma de bani, ea va avea calitatea de creditor, putand sa-i pretinda celui imprumutat si numai lui restituirea sumei de bani.

 

Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este   patrimonial   dreptul   subiectiv   ce   are   continut   exprimat   baneste, precuniar; acestea sunt:

- drepturile reale

- drepturile de creanta

Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv ce nu are continut banesc

Dreptul realjus in re – este acel drept in virtutea caruia titularul sau isi poate

exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Exemplul tipic de drept real este dreptul de proprietate. In temeiul sau, titularul va putea exercita prerogativele corespunzatoare proprietatii (posesia, folosinta si dispozitia) in mod direct asupra bunului.

 

Dreptul de creanta – jus ad personam – este acel drept in temeiul caruia subiectul activ – creditorul – poate pretinde subiectului pasiv – debitor – sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Spre exemplu, daca A i-a imprumutat lui B o suma de bani, dreptul lui A (creditor) de a-i pretinde lui B (debitor) restituirea sumei imprumutate este un drept de creanta. Raportul juridic nascut intre A si B este un raport juridic obligational.

Asemanarile dintre cele doua drepturi:

- sunt patrimoniale

- au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active

Deosebiri:

- sub aspectul subiectului pasiv:

- in cazul dreptului real – nu este cunoscut;

- in  cazul dreptului de creanta – este cunoscut.

- sub aspectul continutului obligatiei corelative:

- in cazul dreptului real – ii corespunde obligatia generala si negativa de nonfacere;

- in cazul dreptului de creanta – ii corespunde obligatia: – de a da; –

de a face; – de a nu face;

-  ca  numar  –  drepturile  reale  sunt  limitate,  iar    drepturile  de  creanta  –

nelimitate

- numai dreptul real – are prerogativele:

-  urmaririi  =  care  consta  in  posibilitatea  titularului  de  drept  real

(exemplu creditor ipotecar) de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi.

- preferintei = consta in posibilitatea titularului dreptului real cu a-si realiza drepul sau cu intaietate ori preferinta.

Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

-  Drepturi  care  privesc  existenta  si  integritatea  (fizica  si  morala)  ale persoanei: dreptul la viata, la sanatate, onoare, reputatie etc.

-  Drepturi  care  privesc  identificarea  persoanei  -pentru  persoana  fizica  : dreptul  la  nume,  pseudonim,  domiciliu,  la  stare  civila,  pentru  persoana  juridica: dreptul la denumire, sediu, etc.

- Drepturi decurgand din creatia intelectuala – adica numai drepturile nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica ori stiintifica; dreptul de divulgare, dreptul la patrenitatea operei, dreptul la respectarea integritatii operei, dreptul la nume, dreptul de retractare, etc. .

 

Drepturile subiective civile principale si accesorii

- este principal – dreptul subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de vreun alt drept.

- este accesoriu – dreptul subiectiv civil a carui soarta juridica depinde de existenta altui drept subiectiv civil cu rol principal.

Aceasta clasificare are importanta pentru ca dreptul accesoriu depinde de dreptul civil principal potrivit adagiului: accesorium sequitur principale.

Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.

 

Drepturile reale principale sunt:

-   dreptul   de   proprietate   publica   ce   apartine   statului   sau   unitatilor administrativ-teritoriale-asupra bunurilor din domeniu public;

- dreptul de proprietate privata in toate formele sale:dreptul de proprietate privata ce apartine persoanelor fizice si dreptul de proprietate al statului si unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat (art.4 din L.213/1998);

- drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata: dreptul  de  uz,  de  uzufruct,  de  servitute,  de  superficie,  de  abitatie.  Dreptul  de proprietate  este  un  drept  complex  ce  cuprinde  in  continutul  sau  trei  prerogative distincte: posesia, folosinta si dispozitia. Ele pot fi exercitate impreuna, dar pot fi si desprinse  unele  de  celelalte.  Din  operatia  de  “dezmembrare”  a  dreptului  de “proprietate” rezulta asanumitele dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Ele presupun exercitiul doar a unora dintre prerogative de catre titular, celelalte fiind exercitate de catre alte persoane.

Drepturile reale accesorii sunt:

- dreptul de ipoteca- drept de garantie reala imobiliara;

- dreptul de gaj- drept de garantie reala mobiliara;

-     privilegiile;

-     garantiile reale mobiliare :

- dreptul de retentie

Aceste drepturi reale accesorii - presupun ca drept principal - un drept de

 

creanta.

 

Derpturile de creanta principale sunt nelimitate., izvorand din acte sau fapte

 

juridice, putand avea ca obiect a da, a face, sau a nu face. .

Drepturile  de  creanta  accesorii  sunt :  dreptul  la  dobanda,  arvuna,  clauza penala, fidejusiunea, etc.

Aceste drepturi de creanta accesorii depind de un drept principal de creanta .

 

Drepturi  subiective  civile  -  pure  si  simple  si  drepturi  subiective  civile afectate de modalitati

Dreptul  civil  pur  si  simplu  –  confera  maxima  certitudine  titularului  sau, deoarece nici existenta si nici exercitarea lui nu depinde de vreo imprejurare  viitoare

- el poate fi exercitat imediat dupa nasterea lui, neconditionat.

Dreptul civil afectat de modalitati este dreptul civil a carui existenta sau exercitare depinde de o imprejurare viitoare, certa ori incerta.

Modalitatile  sunt:  termenul,  conditia  si  sarcina  si  vor  fi  studiate  intr-un capitol viitor.

 

3) Recunoasterea, exercitarea si apararea drepturilor civile subiective

Recunoasterea drepturilor civile subiective se realizeaza prin intermediul normelor edictate de legiuitor. Recunoasterea este:

- generala: redata de continutul art. 1 si 2 din Decretul nr. 31/1954;

 

- speciala: se regaseste in   textele inscrise in Constitutie, Codul Civil (majoritatea drepturilor patrimoniale), Decretul nr. 31/1954 (drepturile personal nepatrimoniale).

Exercitarea drepturilor civile subiective presupune aptitudinea titularului lor de a le valorifica. Exercitarea lor este facultativa, fiind insa guvernata de anumite principii:

- respectarea legilor, regulilor de convietuire sociala si a moralei;

- respectarea limitelor externe (materiale si juridice);

- respectarea limitelor interne (a scopului lor economic si social)

- respectarea bunei credinte.

Nerespectarea  primelor doua  principii echivaleaza  cu  incalcarea  dreptului subiectiv al titularului, fiind sanctionata pe calea unor actiuni specifice ce pot fi exercitate in instanta.

Nerespectarea ultimelor doua principii are ca rezultat incalcarea doar in mod indirect a unui drept subiectiv, de aceea este considerata a reprezenta un abuz de drept. Sanctiunea abuzului de drept constã in refuzul organului jurisdictional de a protegui dreptul folosit abuziv, iar atunci cand el se concretizeazã intr-o faptã ilicitã cauzatoare de prejudicii, va fi antrenatã rãspunderea civilã.

Principalul mijloc juridic de drept civil pentru apãrarea drepturilor subiective este posibilitatea acordatã de lege titularilor de drepturi de a cere, prin  actiune in justitie, interventia fortei de constrangere a statului pentru a obtine respectarea sau restabilirea dreptului impotriva oricãrei persoane care l-ar nesocoti sau incãlca si pentru a impune prin constrangere juridicã executarea silitã a hotãrarii judecãtoresti astfel pronuntate.

 

4) Clasificarea obligatiilor civile

Criterii de clasificare:

In functie de obiectul lor se fac trei subclasificari:

- obligatia de a da, de a face, de a nu face ceva;

- obligatia pozitiva si cea  negativa;

- obligatia de rezultat (determinata) si obligatia de diligenta (de mijloace). Dupa opozabilitatea lor, obligatiile se impart in:

- obisnuite (opozabile numai “intre parti ”)

- opozabile tertilor (scriptae in rem)

- reale (propter rem)

In functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor civile, se disting:

- obligatia civila perfecta

- obligatia civila imperfecta (naturala) .

In functie de  structura lor, obligatiile sunt:

- obligatii pure si simple; sau

- obligatii complexe (afectate de modalitati).

 

- Obligatiile de a da, a face si a nu face

 a da = este indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obligatia

 

vanzatorului  de  a  transmite  dreptul  de  proprietate  asupra  lucrului  vandut  in patrimoniul cumparatorului).

a face = este indatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a preda un lucru.

De observat ca, din punct de vedere juridic, operatiunea de inmanare ori predare a unui bun este circumscrisa obligatiei de a face si nu obligatiei de a da;

-a nu face ceva = are continut diferit, dupa cum este corelativa unui drept absolut ori unui drept relativ (de creanta).

- corelativa unui drept absolut = este indatorirea de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept.

-corelativa unui drept de creanta = a nu face ceva, ce ar fi putut sa faca, daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere.

Obligatii civile pozitive si negative

Sunt  pozitive – obligatiile de “a da” si “a face”. Este negativa – a nu face ceva.

Obligatii de rezultat si obligatii de diligenta

Este  de rezultat – obligatia care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat (exemplu obligatia vanzatorului de a preda cumparatorului lucrul vandut). Daca la data scadenta obligatia nu a fost executata, debitorul este considerat automat ca fiind in culpa, insa se va putea exonera de raspundere (va putea dovedi absenta culpei) numai prin proba cazului de forta majora care l-a impiedicat sa-si execute obligatia.

Este  de diligenta (mijloace) – obligatia ce consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anumit rezultat (exemplu obligatia medicului de a-l vindeca pe pacient). Daca rezultatul urmarit de parti nu este atins, aceasta nu inseamna automat ca debitorul este in culpa. Prin urmare, creditorul (pacientul) va avea sarcina de a produce (a prezenta), cumulativ, doua probe:

- dovada ca nu s-a atins rezultatul urmarit de parti;

- dovada ca debitorul nu a depus toate eforturile de care ar fi fost capabil pentru atingerea acestui rezultat.

Obligatii obisnuite, opozabile tertilor si obligatii reale

Obligatia obisnuita este, opozabila intre parti ca si dreptul de creanta. Marea majoritate a obligatiilor civile sunt de acest fel. Aceasta obligatie incumba debitorului fata de care s-a nascut.

Obligatia opozabila si tertilor (scriptae in rem) este acea obligatie strans legata de un  bun, astfel  incat creditorul nu-si poate  realiza  dreptul sau  decat cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este tinut si el, de indeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara participarea sa (exemplu: cumpara- torul este datorat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare).

Obligatia reala (propter rem), este indatorirea ce revine potrivit legii, detinatorului unui bun, in considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun pentru societate (exemplu obligatia detinatorului de teren agricol de a-l cultiva L.18/1991).

 

Obligatii civile perfecte si imperfecte

Majoritatea obligatiilor civile este formata din obligatiile perfecte.

Obligatia perfecta – este acea obligatie civila a carei executare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie, obtinandu-se un titlu executor pentru a fi pusa in executare silita.

Este imperfecta obligatia a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, si odata executata de buna voie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei, aceasta obligatie se mai numeste si naturala.De exemplu, titularul unui drept de creanta se poate adresa instantei pentru a-l constrange pe debitor sa-si execute obligatia numai inlauntrul  unui  anumit  termen  denumit  termen  de  prescriptie  extinctiva.  Dupa expirarea acestui termen de prescriptie extinctiva, creditorul nu mai poate apela la forta de constrangere a statului. Obligatia insa nu a disparut. Ea subzista sub forma unei  obligatii  imperfecte.  Ca  urmare,  daca  debitorul  isi  executa  de  buna  voie obligatia, el nu va putea solicita restituirea platii, chiar daca termenul de prescriptie extinctiva expirase.

Obligatia imperfecta nu se confunda cu obligatia morala, care se realizeaza din constiinta (obligatia copiilor ajunsi la maturitate de a-si intretine parintii bolnavi).

 

Obligatii pure si simple si obligatii complexe (afectate de modalitati): Obligatiile pure si simple sunt cele aflate in continutul unui raport juridic

nascut intre un creditor, un debitor si care nu sunt afectate de termen, conditie sau sarcina;

 

 

obiecte.

 

Obligatiile complexe sunt cele cu pluralitate de subiecte ori cu pluralitate de

 

Astfel, obligatia mai multor debitori fata de un creditor se numeste obligatie

 

cu pluralitate pasiva. Obligatia unui debitor fata de mai multi creditori se numeste

obligatie cu pluralitate activa.

In cazul obligatiilor divizibile, datoria sau creanta se impart in atatea fractiuni cati debitori sau creditori exista in acel raport juridic.

In cazul obligatiilor solidare, fiecare creditor poate cere debitorului intreaga datorie  si  fiecare  debitor  poate  fi  obligat  de  catre  creditor  sa  execute  intreaga obligatie.

Obligatia poate sa aiba o pluralitate de obiecte, caz in care deosebim:

- obligatii alternative. Obligatia alternativa este cea al carei obiect consta in doua sau mai multe prestatii intre care una dintre parti are dreptul de a alege. De exemplu, debitorul datoreaza un bun sau o suma de bani; dar se poate elibera prin efectuarea unui serviciu creditorului;

- obligatii facultative. In acest caz, debitorul se obliga la o singura prestatie, cu  facultatea  pentru  el  de  a  executa  o  alta  prestatie  determinata.  De  exemplu, debitorul se obliga sa execute o anumita lucrare, dar isi rezerva dreptul de a angaja pe altcineva sa o execute.

Obligatiile afectate de modalitati sunt corelative drepturilor a caror existenta ori executare este afectata de un termen, conditie sau sarcina.