Dreptul consular conţine numeroase reguli care stabilesc un statut juridic special pentru posturile consulare şi personalul acestora, concretizat în anumite înlesniri, privilegii şi imunităţi. Cu toate acestea, persoanele care beneficiază de acest statut au obligaţia de a respecta legile şi regulamentele statului de reşedinţă şi de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat
Citește mai mult: Înlesnirile, privilegiile şi imunităţile posturilor consulare şi ale membrilor lor
Funcţiile consulare reprezintă atribuţiile pe care le au posturile consulare şi personalul acestora, în primul rând funcţionarii consulari, şi concretizează conţinutul relaţiilor consulare.
Convenţia cu privire la relaţiile consulare, din anul 1963, identifică următoarele funcţii consulare:
Convenţia din anul 1963 face distincţie între membrii postului consular şi membrii personalului consular.
Membrii postului consular sunt funcţionarii consulari, angajaţii consulari şi membrii personalului de serviciu.
Citește mai mult: Personalul posturilor consulare: categorii, numire, admitere
Potrivit Convenţiei cu privire la relaţiile consulare, din anul 1963, prin post consular se înţelege orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agenţie consulară.
Relaţiile consulare sunt raporturi între state, cu caracter bilateral, stabilite ca urmare a exercitării funcţiilor consulare de către organele externe specializate ale acestora, în scopul protecţiei conaţionalilor atunci când aceştia se află în străinătate.
Citește mai mult: Generalități privind relaţiile consulare şi dreptul consular
Problema calităţii de subiect de drept internaţional a persoanei fizice, deosebit de disputată în doctrină, a început să fie pusă încă din perioada interbelică, având printre primii susţinători pe G. Scelle, autorul teoriei ,,solidariste”. Potrivit acesteia, statul ca persoană juridică reprezintă o ficţiune, singura realitate fiind reprezentată de persoana fizică luată individual şi
Citește mai mult: Poziţia individului în dreptul internaţional
STN - întreprinderi formate dintr-un centru de decizie localizat într-o ţară şi centre de activitate înzestrate sau nu cu personalitate juridică proprie, situate în una sau mai multe ţări.
Există criterii ce trebuie avute în vedere pentru caracterizarea unei STN: