1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In general, exista un consens asupra necesitatii cresterii economice. Teoriile si modelele cresterii pun in evidenta diferite modalitati prin care activitatea prezenta o influenteaza pe cea viitoare si identifica sursele care pot conduce la o crestere continua. Aceste teorii au evoluat in timp, in functie de dinamica realitatii economice si de evolutia instrumentelor de analiza economica.

1.Teoriile clasice

Autorii clasici englezi au studiat primele elemente ale unei teorii a cresterii economice. Modelele clasice ale lui A. Smith, Th. Malthus si D. Ricardo au descries evolutia economiei in termenii pamantului limitat si ai populatiei in crestere.

In momentul in care au fost cultivate toate terenurile, cresterea in continuare a populatiei a insemnat suplimentarea numarului de lucratori pe aceeasi suprafata. Fiecare nou lucrator produce o cantitate din ce in ce mai redusa de bunuri ; descresterea produsului marginal al muncii implica descresterea salariului real. Cat de mult se poate inrautati o asemenea situatie ? Malthus a considerat ca populatia continua sa creasca atata timp cat salariile se situeaza peste nivelul de subzistenta. Presiunea exercitata de excesul de populatie aduce economia intr-un punct in care salariile pot sa scada sub nivelul de subzistenta, ceea ce conduce la cresterea mortalitatii si implicit la scaderea populatiei. Echilibrul malthusian se atinge atunci cand salariul scade la nivelul de subzistenta, sub care o oferta de munca nu se mai reproduce la acelasi nivel, iar economia se mentine intr-o stare stationara. Astfel, in viziunea lui Malthus, in lipsa unei perspective de crestere a productiei pe locuitor, majoritatea populatiei era condamnata sa traiasca la nivelul de subzistenta, atins prin functionarea mecanismului de reglare prin dinamica demografica. Potrivit teoriei lui Ricardo, pamantul nu era obiect al acumularii, ci doar o sursa de renta pentru proprietari. Capitalul era considerat mai degraba un substitut al fortei de munca si nu o sursa de crestere a productivitatii. Clasicii au omis sau au subestimat contributia progresului tehnic la sporul productiei.

2.Teoria keynesista si postkeynesista

La inceputul secolului al XX-lea, pe fondul unor serioase distorsiuni economice si sociale cu care s-au confruntat economiiile nationale si care au culminat cu criza economica din 1929-1933, s-au intensificat cercetarile orientate spre noi concepte teoretice necesare analizei proceselor macroeconomice dinamice. Prima si cea mai semnificativa reactie de adaptare a stiintei economice la cerintele acestor realitati apartine economistului englez J.M. Keynes. Modelul Keynesist de crestere este un model macroeconomic, potrivit caruia venitul national creste ca raspuns la cresterea cererii agregate. Keynes a folosit concepte noi legate de cresterea economica.

La inceputul anilor ’40, R.F. Harrod[1] si E. Domar[2] au elaborat modele pe linia postkeynesista, prezentate ulterior impreuna datorita asemanarilor de fond, caracterizate de preocuparea pentru stabilitatea economica si somaj, ca si de premise rigide sprecifice analizei pe termen scurt.

Modelul Harrod-Domar evidentiaza trei mari probleme : posibilitatea unei cresteri sustinute ; probabilitatea unei cresteri sustinute in conditii de ocupare deplina si existenta sau nu a stabilitatii ratei garantate de crestere. Cadrul general al modelului este suficient de larg pentru a incorpora progresul tehnic.

3.Teoria neoclasica

Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a realizat in plan teoretic sinteza propriu-zisa dintre abordarea macroeconomica si abordarea dinamica. Astfel s-au conturat teoria cresterii economice, ca o componenta a stiintei economice contemporane, la care au contribuit decisiv R. Harrod, E. Domar, R. Solow, P. Samuelson, J.R. Hicks, M. Kalecki, N. Kaldor, F. Perroux, R. Dornbusch.

Contextul economic era net diferit fata de cel in care s-au format teoriile clasice. Astfel, o data cu intrarea economiilor capitaliste in secolul al XX-lea, s-au dezvoltat industrii noi si importante legate de energia electrica, telefon si automobil. Acumularea de capital si noile tehnologii au devenit Astfel forta dominanta care a determinat cresterea economica. Teoriile cresterii care incorporeaza acumularea de capital formeaza nucleul analizei moderne.

Modelul neoclasic al cresterii explica modul in care acumularea de capital si schimbarile tehnologice influenteaza economia.

O noua abordare a fost conceputa de Robert Solow, laureat al Premiul Nobel pentru contributiile sale la teoria cresterii economice, care a elaborat la mijlocul anilor ’50 un model de crestere stabile, inspirat din modelele lui Harrod si Domar.

In aceeasi perioada, N. Kaldor prezinta o noua teorie, potrivit careia este posibila o stabilitate seculara pentru o economie in crestere, daca rata economiilor se modifica print-o redistribuire a veniturilor, astfel incat sa se atinga rata de echilibru a cresterii.

Pornind de la lucrarile lu Solow si Kaldor, au fost dezvoltate un numar impresionant de modele econometrice si variante ale lor, in care s-a inclus progresul tehnic in diferitele sale forme, fiind considerat insa exogen in majoritatea cazurilor.

4.Noua teorie a cresterii

La mijlocul anilor ’80 a aparut noua teorie a cresterii, promovata de Paul Romer si Robert Lucas pe linia modelului de crestere neoclasic traditional. Premisa acestei teorii este ca acumularea de capital se asociaza de regula cu o acumulare de cunostinte.

Noua teorie a cresterii aduce modificari importante :

  • progresul tehnologic este considerat un produs al activitatii economice, spre deosebire de teoriile precedente, care au tratat tehnologiaca fiind exogena si produsa de forte din afara pietei. Noua teorie este denumita si teorie a cresterii endogene, deoarece internalizeaza tehnologia intr-un model de functionare a economiei ;
  • se considera ca, spre deosebire de obiectele de natura fizica, cunoasterea si tehnologia se caracterizeaza prin randamente crescatoare. Ideile pot fi utilizate in comun si reutilizate la infinit, acestea pot spori fara limita si propulseaza procesul de crestere. Noua teorie reflecta trecerea de la economia bazata pe resurse la economia bazata pe cunoastere.
  • presupunand ca aparitia de cunostinte noi constituie o sursa cheie pentru cresterea economica, se admite ca evenimente mici, dar la momentul potrivit, pot schimba traiectoria de crestere economica. Astfel, noua teorie contrazice conceptul de echilibru general unic si optim, ceea ce implica insa o capacitate redusa de a prognoza rezultatele viitoare.

5.Teorii privind rolul institutiilor

Alte abordari ale procesului de crestere evidentiaza forte ale cresterii ce se afla dincolo de formulele abstracte ale modelelor econometrice. In aceasta categorie mentionam preocuparile legate de prognoza cresterii prin prisma evolutiei istorice a economiilor nationale (teoria treptelor a lui W.W. Rostow) sau stidii statistice empirica efectuate pentru a evidentia, intr-o maniera descriptiva, factori sociologici, demografici si institutionali relevanti pentru cresterea economica.

Cercetarea empirica a fenomenelor de crestere si transofrmare, inceputa in anii ’60 de Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel, s-a ocupat de procesele pe termen lung intr-o analiza comparativa a experientei natiunilor. Kuznets a introdus conceptul de crestere economica moderna, care are sens mai larg decat cel definit de alti specialisti, intrucat sunt luate in consideratie si schimbarile institutionale care favorizeaza schimbarile structurale. Analiza comparativa permite stabilirea unor trasaturi comune si a unui model, precum si identificarea deviatiilor de model. Potrivit aprecierii lui Kuznets, exista factori transnationali comuni si un mecnism de interactiune prin care cresterea economica moderna se produce in lume. Principalii factori transnationali evidentiati, care in mod potential sunt comuni economiilor nationale in present, sunt urmatorii:

  • sistemul industrial, respectiv sistemul de productie bazat pe utilizarea potentialului tehnologic produs de stiinta moderna. Cateva dintre cerintele sistemului sunt : un nivel minim de pregatire intelectuala, un tip de organizare non-familial si impersonal si un grad ridicat de urbanizare ;
  • comunitatea de dorinte si aspiratii umane. Aceasta se manifesta printr-o rezistenta relativ scazuta la difuzarea tehnologiei moderne si prin dorinta larg raspandita de a atinge standarde mai ridicate de performanta economica si un nivel de trai mai ridicat ;
  • organizarea lumii in state nationale. Factorii nationali specifici statelor nationale sunt marimea si localizarea resurselor naturale, religia, mostenirea istorica.

 

[1] R.F. Harrod, An Essay in Dynamic Theory, “Economic Journal”, 1939.

[2] E. Domar, Capital Expansion, Rate of Growth and Employment, “Econometrica”, 1948

Loading...