1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane.

  Pornind de la situaţia economică a Republicii Moldova care este un imperativ al timpului şi care necesită o intervenţie urgentă în vederea reglementării calităţii vieţii populaţiei. Studiind economia sesizam o legitate: atît timp cît potenţialii investori nu utilizează resursele băneşti, aceste resurse nu se multiplică, ci din contra se diminuează pe cheltuieli curente necesitate de întreţinere. Investiţiile sunt unica cale spre dezvoltare. A investi în industria uşoară, în industria alimentaţiei, în agricultură, în acordare de servicii, a crea depozite bancare cu un procent al profitului anual care aduce venit este o cale de a pune în mişcare nu doar resursele băneşti, dar şi resursele umane care astfel devin încadrate în muncă şi în producere de bunuri. O dată provocată avalanşa de investiţii la nivel intern, aceasta crează o avalanşă de investiţii internaţionale deoarece sporeşte credibilitatea în succesul investiţiilor în Republica Moldova. De fapt, şi fără de a avea studii economice se cunoaşte faptul cum capitalul străin conduce la dezvoltarea economiei naţionale. În prezent investorii străini riscă în adevăratul sens al cuvîntului făcînd o încercare de antreprenoriat în Republica Moldova. Deşi ei beneficiază de resurse umane – forţă de muncă ieftină, posibilitatea rezistenţei la alte riscuri politice, financiare şi de altă natură, pe care le întîlneşte actualmente o întreprindere, este foarte mică în această „perioadă de tranziţie” care s-a cam întins, iar termenul cu care este definită perioada dată devine destul de enervant, îi sperie pe majoritatea investorilor de talie înaltă, astfel reducînd posibilitatea Republicii Moldova de a beneficia de resurse considerabile.

   Pentru Republica Moldova, cât şi pentru celelalte ţări în tranziţie, investiţiile străine (în special investiţiile străine directe, ISD) au devenit primordiale privind creşterea şi dezvoltarea lor economică. Investitiile contribuie direct la completarea necesarului de resurse interne şi la dezvoltarea factorilor competitivi de producţie. Însă, pentru a beneficia de aceste investiţii, este necesar de a crea un climat investiţional favorabil, care implică stabilitate economică, stabilitatea legislaţiei, politică fiscală adecvată, ajustarea capitalului uman, infrastructura de afaceri dezvoltată. Desfăşurarea unei politici raţionale de stimulare a activităţii investiţionale depinde nemijlocit de activitatea statului. 

  Unii investitori straini, existenti deja pe piata RM, si-au prezentat in rapoarte succinte activitatea lor aici, prezentand potentialul pietei in care au investit si unele planuri de viitor. In acelas context, acestia si-au motivat decizia investitionala datorata amplasarii geografice a Moldovei intre piata UE si CSI, ceea ce prezinta un avantaj enorm, cresterea PIB-ului, forta de munca ieftina, facilitatile fiscale pentru investitori, prezenta pe piata bancara a Moldovei a unor jucatori internationali, accesul la materia prima.

   In perioada de tranzitie la ecnomia de piata pe care o traverseaza Republica Moldova, investitiile joaca un rol destul de important in ceea ce priveste redresarea economiei, deblocarea producerii de marfuri, revitalizarea exporturilor, crearea locurilor noi de munca s.a. O economie slab dezvoltata necesita, in perioada de tranzitie, alocari financiare externe. Statul, care incearca sa depaseasca criza economica si mediul economico-social destul de dificil, depune eforturi de implementare a reformei de structura, sa diversifice infrastructura de piata a Republicii Moldova. In Republica Moldova exista o atitudine contradictorie referitor la investitiile straine. Pe de o parte, investitiile straine sunt privite ca un pericol pentru siguranta economica a tarii, pericol care rezulta din deschiderea economiei moldave cu o competitivitate joasa, concurenta neloiala din partea producatorilor straini etc., care se pot solda cu acapararea pietei interne de catre producatorii din strainatate. Pe de alta parte, este o tendinta spre "dereglementarea" economiei, asigurarea intrarii libere pe piata Republicii Moldova, crearea unui sistem de facilitati pentru activitatea capitalului straini. Ambele opinii au dreptul la existenta si argumente obiective, unul dintre care este dependenta directa dintre cresterea economica si investitii.

Loading...