1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In legatura cu notiunea de proprietate, in decursul timpului s-au conturat cel putin trei opinii, adesea opuse: una juridica, alta filozofica si alta economica. In sens juridic, proprietatea exprima relatia de posesiune “a ceva” adica a unui bun economic, de catre “cineva”, adica o persoana fizica sau juridica.

            Filozofii spun ca omul intra in relatiile de proprietate ca “fiinta totala”, dupa acestia problema proprietatii fiind una de eficienta economica ce implica realizarea personalitatii umane in general.

            Din punct de vedere economic, proprietatea exprima un  raport de insusire a unor bunuri de catr eom.

            In concluzie, proprietatea reprezinta totalitatea relatiilor dintre oameni in  legatura cu bunurile, relatii reglate de nrome istoriceste stabilite pe plan social.

            Din analiza proprietatii in sens eocnomic, rezulta faptul ca ea apare odata cu societatea umana si va dispare prin desfiintarea acesteia.

            Relatiile de proprietate au fost analizate inca din antichitate. Astfel, in dreptul roman erau consemnate trei atribute ale proprietatii:

  • dreptul de utilizare;
  • de a culege roadele;
  • de a dispune de obiectul proprietatii.

In prezent, atributele relatiilor de proprietate s-au diversificat, acestea fiind:

  • dreptul de posesiune;
  • dreptul de utilizare;
  • dreptul de dispozitie ;
  • dreptul de uzufruct.

Exercitarea acestor atribute este monopolul proprietarului, instrainarea acestora fiind un drept exclusiv al acestuia. Instrainarea priveste unul, mai multe sau toate atributele proprietatii.

            Instrainarea tuturor atributelor relatiei de proprietate, pe baza unui contraechivalent, reprezinta actul de vanzare-cumparare a bunului respectiv. Daca instrainarea tuturor elementelor proprietati se face fara un contraechivalent are loc prin actul de donatie sau prin actul de mostenire.

Transmiterea temporara a unor atribute ale proprietatii genereaza relatii de proprietate specifice si anume:

  1. instrainarea dreptului de posesiune genereaza relatii de inchiriere, locatie de gestiune, concesionare, arendare, credit etc.
  2. instrainarea temporara a dreptului de utilizare, conducere si gestionare a obiectului proprietatii genereaza relatii manageriale;
  3. instrainarea temporara a dreptului de culegere a roadelor genereaza relatii de uzufruct.

Obiecutul proprietatii il reprezinta bunurile, obiectul comun  al vietii economico-sociale. Acestea au o dubla determinare: existentiala si economica.

Subiectul proprietatii il reprezinta agentii economici, ce pot fi:

  • persoane fizice;
  • persoane juridice;
  • statul.

In evoluta societatii omenesti s-au cunoscut doua tipuri de proprietate si anume:

  • proprietatea colectiva
  • proprietatea particulara

Proprietatea colectiva sau obsteasca – o intalnim in societatile primitive, ea fiind determinata de nivelul redus al tehnicii si tehnologiei ce a generat munca in comun ca singurul mod de supravietuire a omului. Toti membrii colectivitatii stapaneau in comun  conditiile de munca si bunurile create – aveau o pozitie egala fata de acestea – colectivitatea respectiva fiind titular al proprietatii.

Proprietatea particulara – individuala apare treptat, odata cu evolutia societatii.

In prezent coexista urmatoarele forme de proprietate:

  1. proprietate particulara, care are mai multe forme:
  • proprietate indivduala;
  • proprietate privat-individuala;
  • proprietate privat-asociativa
  1. proprietate publica
  2. proprietate mixta.

Proprietatea particulara, indiferent de forma sub care se manifesta asigura libertatea economica a individului, reprezinta baza liberei de initiative. O astfel de latura a libertatii se manifesta in initiativa libera a agentului economic de a fi intreprinzator.

Libera initiativa bazata pe proprietatea particulara creaza acel comportament al agentilor economici ce determina realizarea unei activitati economice eficiente, profitabile pentru fiecare producator si consumator in parte, ca si pentru societate in ansamblul sau.

Acolo unde proprietatea particulara este ingradita prin existenta unor monopoluri de stat sau prin masuri dictatoriale ale partidelor guv ernamentale, pe cai de constrangere extraeconomica, libera initiativa este lichidata sau restransa, ea inceteaza a mai fi o sursa de eficienta si rentabilitate, in astfel de cazuri asistam la o “instrainare” a oamenilor fata de procesul de productie si de rezultatele acestuia.

            Proprietatea , o formă socială, istoriceşte determinată, de însuşire a bunurilor  materiale de către oameni. Demonstrând că proprietatea este un raport social care ia naştere între oameni în legătură cu însuşirea acestor bunuri, şi în primul rând a mijloacelor de producţie, K. Marx a combătut concepţia burgheză  care o definea ca un raport între om şi obiect. Proprietatea nu se poate confunda cu dreptul de proprietate, care nu este altceva decât expresia juridică a relaţiilor de proprietate. Nu obiectul în sine constituie proprietatea, după cum nici calităţile naturale ale bunurilor însuşite  nu determină caracterul proprietaţii, ci natura  relaţiilor sociale care iau naştere  în legătură cu această însuşire. Spre deosebire de concepţia burgheză, care declară proprietatea privată ca fiind  veşnică şi imuabilă, marxismleninismul consideră proprietatea ca o categorie istorică, ce se schimbă  de la o orânduire socială la alta, încadrându-se  în două tipuri fundamentale: proprietatea privată, care stă la baza orânduirii sclavagiste, feudale şi capitaliste, şi proprietatea comună, socială, care a stat la baza  orânduirii comunei primitive şi caracterizează orânduirea sclavagistă. La rândul lor, aceste două tipuri de proprietate au cunoscut mai multe forme corespunzătoare unui anumit grad de dezvoltare a forţelor de producţie.

Relaţiile de proprietate reprezintă elementul fundamental al  relaţiilor de producţie, ele determinând toate celelalte  raporturi sociale, politice, juridice, familiale etc. Astfel, orânduirile bazate pe proprietatea privată s-au caracterizat prin relaţii sociale bazate pe exploatarea omului de către om, iar cele bazate pe proprietatea comună, socială, prin relaţii de  colaborare şi ajutor reciproc. Prima formă  de proprietate a fost cea obştească  din comuna primitivă, determinată de nivelul foarte scăzut  de dezvoltare a forţelor de producţie, de cantitatea redusă a mijloacelor de trai. În aceste condiţii, când oamenii izolaţi nu puteau face faţă forţelor naturii, era necesară munca în comun  şi, prin urmare, stăpânirea în comun a mijloacelor de producţie. Dominaţia proprietăţii sociale excludea inegalitatea de avere, exploatarea muncii altuia, etc. Dezvoltarea  forţelor de producţie, posibilitatea creării plus-produsului au determinat apariţia proprietăţii private şi, pe această bază, trecerea la o nouă orânduire socială.

Proprietatea se defineste prin :

  • asamblul bunurilor pe care le stapaneste o persoana , o families au o institutie ;
  • ansamblul bunurilor pe care o persoana , o families au o institutie le are asupra unor bunuri;
  • raportul social privind dreptul unei persoane , familii sau institutii asupra bunurilor .

Proprietatea izvoraste din :

  • dreptul primului venit ;
  • contractul incheiat intre persoana care munceste si intreprinzator ;
  • dreptul de mostenire asupra bunurilor accumulate de ascendenti .

Bunurile se pot afla in proprietate private sau in proprietate publica .

Proprietatea private sau particulara are un character personal . Proprietarul are control deplin asupra bunurilor pe care le poseda , putand interzice altor persoane sa le intrebuinteze .

Proprietatea private a aparut sub forma de proprietate individuala si mai tarziu sub forma de priproetate asociativa , pe baza de titluri de proprietate (actiuni) .

Proprietatea publica nu are character personal . Ea presupune folosirea bunurilor in comun;o persoana care utilizeaza un bun aflat in proprietate publican u poate interzice altora sa il intrebuinteze .

Proprietatea publica s-a dezvoltat indeosebi sub forma proprietatii statului . Statul este proprietar de terenuri , paduri , zacaminte naturale , cladiri , ce sunt folosite in interesul public .

De bunurile publice s-a abuzat adesea , fiind considerate ale nimanui . Statul nu s-a dovedit a fi un bun administrator , si tocmai de aceea proprietatea publica nici nu s-a putut dezvolta peste o anumita limita . Proprietatea de stat trebuie sa existe insa fie si numai pentru ca anumite bunuri nu pot fi insusite in proprietatea privata .

Loading...