1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.50 (2 Votes)

Fiecare lege economică întruchipează o anumită legătură esenţială, necesară, generală, trainică, stabilă şi probabilistică. În virtutea acestui fapt, ea îşi are conţinutul său propriu şi o autonomie funcţională, acţională. Dar nici o lege economică nu acţionează în afara celorlalte legi. Ele se intersectează cu alte legi economice. Totalitatea legilor care acţionează în economic - privite în unitatea şi interacţiunea lor, constituie sistemul legilor economice.

Economia politică a descoperit numeroase criterii de grupare (clasificare) a legilor economice: timpul (durata) acţiunii, spaţiul economic al acţiunii, rolul îndeplinit în cadrul sistemului de legi etc.

Astfel, după criteriul modului lor de descoperire, legile economice se grupează în:

legi abstracte – formulate prin metoda ştiinţifică de investigare;

legi empirice – formulate pe baza experienţei şi a cunoaşterii empirice;

Din punct de vedere al duratei de manifestare, legile economice se pot grupa în:

1) legi economice generale commune tuturor treptelor de dezvoltare a societăţii umane, de exemplu, legea unităţii dialectice a relaţiilor de producţie cu nivelul şi caracterul forţelor de producţie, legea creşterii şi diversificării nevoilor umane, legea economiei de timp;.

2) legi comune mai multor etape de avansare a societăţii umane, de exemplu - legea valorii bunurilor economice, legea creşterii productivităţii muncii, legea creării plusprodusului, legea circulaţiei banilor;

3) legi economice specifice, caracteristice unei anumite etape de dezvoltare a societăţii umane. Ex. Legea cererii şi ofertei, legea concurenţei, legea maximalizării profitului;

Din punct de vedere al generalităţii în timp, legile economice se pot clasifica în următoarele tipuri:

1) legi care acţionează în întreaga economie naţională, în toate ramurile ei, care s-ar putea numi legi macroeconomice, de exemplu - legea acumulării, legea concentrării producţiei şi capitalului, legea cooperării, legea ofertei, legea cererii, legea interacţiunii dintre cerere şi oferte. Tot generale sunt şi legile comune tuturor sistemelor economice;

2) legi care acţionează numai în perimetrul unor sfere ale economiei naţionale, de exemplu - legile producţiei nemijlocite, legile repartiţiei, ale schimbului de mărfuri. Aceste legi pot să fie numite legi sectoriale sau legi particulare;

3) legi economice ce acţionează numai la nivelul agenţilor economici ai entităţilor economice, deci în cadrul microeconomiei.

4) Odată cu formarea economiei mondiale (sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea) şi cu amplificarea legăturilor reciproce dintre economiile naţionale, unele legi economice şi-au mondializat câmpul de acţiune, au devenit legi mondoeconomice, de exemplu - legea diviziunii muncii, legea cooperării, legea concurenţei, legea ofertei, legea interacţiunii dintre cerere şi oferta.

Din punct de vedere al rolului pe care îl îndeplinesc în mişcarea economică, legile care guvernează se pot grupa în:

1) legi structurale - legea diviziunii muncii, legea proporţionalităţii;

2) legi funcţionale - legea profitului, legile formării şi mişcării trebuinţelor etc.

3) legi de dezvoltare - legea acumulării, legea creşterii productivităţii muncii, legea economiei de factori de producţie (legea economiei de muncă) şi altele.

          După criteriul fazelor circuitului economic, legile economice obiective se grupează în :

1) legi ale fazei de producţie - legea cererii şi ofertei, legea diviziunii sociale a muncii, legea respectării raportului între întreprindrile mari, legea costurilor de producţie, legea productivităţii muncii, legea sporirii competitivităţii producţiei;

2) legile repartiţiei - legea raportului optim dintre consumul curent şi acumulare, legea raportului dintre ritmurile creşterii productivităţii muncii şi ritmurile creşterii salariilor;

3) legile fazei schimbului - legea schimbului de echivalente, legea circulaţiei banilor, legea echilibrului pieţei, legea cererii, legea ofertei;

4) legile fazei consumului - legea satisfacerii nevoilor crescînde, legea înclinaţiei spre consum, legea înclinaţiei indivizilor spre a avea o anumită sumă de bani în numerar.

Legile economice subiective se deosebesc de legile economice obiective prin faptul că sunt create/elaborate de oameni şi îşi păstrează viabilitatea şi actualitatea atîta timp, cît consideră necesar puterea legislativă. La această categorie de legi economice se atribuie legea bugetului de stat, legea privatizării, legea antimonopol, legea protecţiei consumatorului, etc.

Fără a epuiza clasificarea legilor economice, menţionăm că tipologia legilor economice nu este absolută, ci relativă.

Loading...