1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La baza reluării şi dezvoltării producţiei de bunuri materiale şi servicii stau resursele economice, ce reprezintă potenţialul material şi spiritual în orice activitate.

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor, premiselor directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase, în producerea de noi bunuri economice, necesare satisfacerii nevoilor umane.

Structura resurselor economice constă din:

Resurse materiale, care includ:

  • resurse umane primare:

elemente materiale – pământul, fauna, flora, menereurile, lemnul, apa, etc.;

forţe energetice – căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice.

  • resurse economice derivate: echipamente şi tehnologii de producţii, infrastructura materială şi socială.

Resurse umane, care includ:

  • resurse primare – populaţia;
  • resurse derivate – stocul de învăţământ, cunoştinţe, ştiinţifice, inovaţiile.

Resurse financiare – mijloacele băneşti concentrate la dispoziţia agenţilor economici.

Resurse informaţionale – date, informaţii sistemice informaţionale pentru conducere, modele, etc.

Resursele economice nu trebuie confundate cu bunurile economice.

Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor economice, un element care satisface o anumită nevoie individuală sau socială.

Bunurile economice pot fi divizate în:

  • bunuri libere ale căror cantitate, raportată la cerinţele oamenilor, apare ca nelimitată: aerul, apa, lumina solară;
  • bunuri economice, care au un caracter limitat;
  • bunuri materiale directe, de consum personal şi bunuri indirecte de producţie;
  • bunuri necorporale (prestările de servicii).

După gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate în:

  • bunuri iniţiale (materia primă);
  • bunuri intermediare aflate în diferite faze de prelucrare;
  • bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv sau productiv.

În economia de piaţă contemporană majoritatea bunurilor economice se manifestă sub formă de marfă. Marfa reprezintă un produs al muncii, destinat pentru schimb prin intermediul mecanismului de cumpărare-vânzare.

Mărfurile pot fi divizate în mai multe grupe:

  • mărfuri corporale de consum personal;
  • mărfuri în formă de capital fix;
  • mărfuri în formă de resurse naturale;
  • mărfuri în formă de resurse de muncă;
  • mărfuri în formă de rezultate ale cercetărilor ştiinţifice;
  • mărfuri în formă de servicii manageriale, audit şi de marketing;
  • mărfuri în formă de hârtii de voaloare.

Orice bun economic în formă de marfă are două laturi: utilitate (valoare de întrebuinţare) şi valoare (valoare de schimb).

Utilitatea reflectă capacitatea mărfii de a satisface o anumită nevoie a omului sau a societăţii. Utilităţile mărfurilor formează conţinutul material al avuţiei. Utilitatea mărfii se manifestă sub mai multe forme: utilitate unitară, totală, marginală (utilitatea ultimii cantităţi dintr-un bun economic care satisface nevoia consumatorului).

Valoarea de schimb reflectă egalitatea mărfurilor ca produse ale realizării factorilor de producţie.

Loading...