1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Activitatea economică constituie componenta principală a acţiunii sociale, pentru că oamenii, în condiţiile resurselor relativ rare, ale creşterii şi diversificării nevoilor, caută să-şi asigure existenţa participând la activităţi practice. Activitatea practică constă din toate actele şi faptele, precum şi din formele de organizare, ce se delimitează în acţiunea socială pe baza criteriilor de raţionalitate şi eficienţă. Ea reflectă relaţia specifică dintre societatea umană – ca subiect al mediului natural şi natură – ca obiect al societăţii.

Activitatea economică reprezintă un proces complex de atragere şi utilizare a resurselor economice limitate în scopul satisfacerii cerinţelor umane şi intereselor economice.

Activitatea economică cuprinde patru faze:

  • Faza de producţie, funcţia căreia constă în combinarea şi utilizarea factorilor de producţie în scopul obţinerii de noi bunuri economice;
  • Faza de circulaţie (schimb), funcţia căreia constă în deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi trecerea lor de la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării. Cea mai veche formă a schimbului o constituie schimbul de mărfuri, la început sub forma trocului (M-M), iar odată cu aparţia banilor – sub formă de vânzare-cumpărare (M-B, B-M). Ca rezultat s-a format sfera circulaţiei mărfurilor, banilor, capitalului;
  • Faza de repartiţie, care cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale sunt orientate spre destinaţiile lor, prin care distribuie şi redistribuie veniturile către participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii;
  • Faza de consum, faza care reflectă gradul de folosire efectivă a bunurilor şi verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile umane.

Totalitatea activităţilor privind producţia, repartiţia, schimbul şi consumul bunurilor materiale şi serviciilor economice, în interdependenţele lor formează economia societăţii.

Activitatea economică în ansamblul său, precum şi fiecare componentă a ei trebuie să se caracterizeze prin raţionalitate şi eficienţă, respectiv cu cheltuieli minime de resurse să se obţină maximum de eficacitate şi de satisfacţii. Deci, activitatea economică reprezintă o luptă continuă a omului împotriva rarităţii, o înlănţuire de decizii de alegere şi utilizare a resurselor disponibile astfel, încât să se asigure existenţa şi dezvoltarea indivizilor şi a societăţii.

Deoarece resursele economice sunt limitate, o importanţă deosebită capătă problema alegerii raţionale sau costul de oportunitate. Costul de oportunitate constă în valoarea bunurilor alternative, sacrificate pentru a alege un anumit bun, spre a fi produs sau consumat. Pentru alegerea alternativei posibile raţionale, agenţii economici trebuie să ţină cont de volumul de resurse, de cerere şi ofertă, de rata profitului aşteptat.

În cercetarea posibilităţilor alternative de a produce, se foloseşte instrumentul de “curba posibilităţilor”, care reflectă toate combinaţiile posibile de producere a mai multor bunuri la nivel de firmă sau economie naţională în ansamblu într-o perioadă dată, prin utilizarea integrală şi eficienţă a resurselor disponibile. Această curbă ne permite să dăm răspuns la cele trei întrebări fundamentale, ce definesc problema economică generală: Ce şi cât de produs? Cum de produs? Pentru cine, care sunt beneficiarii producţiei?

Loading...