1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Caracterul provizoriu al sistemului administrativ implementat în Basarabia a declanşat polemici referitoare la administrarea ulterioară a regiunii. Acest sistem a fost calificat atât de nobilimea locală, cât şi de funcţionărimea rusă ca o etapă tranzitorie spre un sistem de administrare mai desăvârşit. Deosebirea consta în faptul că fiecare din părţi interpreta lucrurile în felul său. Autorităţile ruseşti insistau asupra lichidării particularităţilor locale şi a uniformizării administraţiei din Basarabia cu cea din guberniile ruseşti. Nobilimea locală opta pentru menţinerea structurilor şi instituţiilor administrative constituite pe principiile administrative locale şi pentru folosirea legilor moldoveneşti şi a limbii române în toate domeniile de activitate. De fapt, menţionăm, că clasa nobiliară din Basarabia nu era omogenă; după aspiraţiile sale ea se diviza în două tabere: tabăra naţională şi tabăra rusofilă, nereprezentativă, dar care era susţinută de administraţia rusă. Politica antinaţională promovată de administraţia Hartingh a generat o mişcare de rezistenţă a nobilimii basarabene pentru apărarea legilor, structurilor administrative, a limbii şi tradiţiilor naţionale. O urmare a administrării inoperante a regiunii a fost exodul masiv al populaţiei peste Prut. Starea tensionată creată în regiune, rezultatele inspecţiilor efectuate la faţa locului, aprecierile oficialilor ruşi, date administraţiei Hartingh, au determinat oficialităţile ruseşti să reorganizeze sistemul administrativ al Basarabiei atât la nivel regional, cât şi la cel local. În rezultatul acestei reorganizări sistemul administrativ al regiunii a fost completat cu instituţii şi funcţii noi. Aceste aspecte vor constitui în continuare subiectele cercetării noastre.

O problemă controversată continuă a fi în literatura de specialitate momentul demiterii guvernatorului S.Sturdza. De aceea, referindu-ne la acest eveniment, care s-a produs la mai puţin de un an de la numirea sa în funcţie, e necesar de a concretiza unele detalii. Unii istorici consideră că S.Sturdza a fost demis conform ukazului emis de Alexandru I la 17 iunie 1813.1 Cercetătorul Iu.Colesnic consideră raportul lui N.Baicov drept principala cauză a punerii în disponibilitate a guvernatorului Sturdza.2 Alţi cercetători, insistă asupra versiunii că Hartingh ar fi fost numit guvernator civil al Basarabiei în urma decesului lui Sturza în 1813.3 Studierea documentelor de arhivă (în mod special, Fondul 5, inv.2, doc.1) ne-a permis să constatăm că cea mai veridică este versiunea ce aparţine lui Gh.Bezviconi, care menţiona: ,,El n-a fost înlocuit, ci a predat conducerea Basarabiei generalului Hartingh." şi ,,Bătrâneţea l-a silit să cedeze administraţia regiunii generalului Hartingh, soţul nepoatei sale de frate."4

După cum rezultă din decizia guvernului regional al Basarabiei din 20 mai 1813, guvernatorul S. Sturdza, în aceeaşi lună, din cauza bolii ce-l împiedica să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, printr-o ordonanţă oficială a predat atribuţiile funcţiei lui Hartingh, până la însănătoşirea sa.6 Deci, S. Sturdza n-a fost concediat, el a delegat exercitarea atribuţiilor de serviciu guvernatorului militar al regiunii. Lucrul acesta e confirmat şi de conţinutul ukazului ţarului din 17 iunie 1813. În acest ukaz se afirma: ,, conform rapoartelor parvenite de la guvernatorul civil Sturdza şi de la inginerul general-maior Hartingh, s-a constatat că primul fiind grav bolnav şi aflându-se în imposibilitatea exercitării obligaţiilor de serviciu, atribuţiile funcţiei au fost preluate de ultimul. ...Găsesc necesar, ca până la numirea guvernatorului în Regiunea Basarabia această funcţie să fie exercitată de Hartingh, cumulând puterea de şef militar şi civil".7 La momentul emiterii ukazului, I.M.Hartingh exercita deja şi funcţia de guvernator civil, documentul în cauză doar a confirmat realităţile existente la acel moment.

Incontestabil, demiterea lui Sturdza s-ar fi produs indubitabil, deoarece aceasta era o continuare logică a politicii coloniale promovate de autorităţile ruseşti în teritoriile cotropite. Faptul că, după S.Sturdza, care a fost unicul boier român în postul de guvernator civil al Basarabiei, la această funcţie au avut acces doar funcţionari ruşi sau rusificaţi este cel mai convingător argument.

Menţionăm că la funcţia de guvernator civil a fost propus de către nobilimea locală general-maiorul Ilie Catargi,8 moldovean de origine,9 care la acel moment exercita funcţia de comisar al trupelor de grăniceri, dar această doleanţă n-a fost luată în consideraţie de guvernanţii ruşi.

Numirea lui I.M.Hartingh în funcţia de guvernator a fost un moment semnificativ în procesul de organizare administrativă a Basarabiei. La numai un an de la proclamarea solemnă a menţinerii particularităţilor locale în administraţie, guvernator e numit o persoană care prea puţin cunoştea legile, tradiţiile şi administraţia locală. „Numirea unui om care era departe de boierii moldoveni, explica L.Casso, a fost provocată nu numai de dorinţa guvernului de a avea un reprezentant mai energic la Chişinău, dar şi de evidenta tendinţă de a apropia administraţia Basarabiei de structura statului rus".10 Aceasta, de fapt, a fost nu numai sarcina lui Harting, dar şi a succesorilor săi.

Eforturile rusificatoare ale guvernatorului I.M.Hartingh au provocat nemulţumiri în rândurile boierimii locale. Ei, pentru a îngrădi abuzurile guvernatorului, la 7 octombrie 1813, i-au adresat un demers în care cereau instituirea postului de procuror gubernial ca garant al respectării situaţiei instituţionalizate în Basarabia. Demersul a fost iscălit de consilierii D.Râşcanu, F.Başotă, I.Rusu, M.Donici, Filactachi şi de alţi boieri. La 12 octombrie 1813, Hartingh e nevoit să aducă la cunoştinţa ministrului justiţiei conţinutul demersului nobililor basarabeni.11

În ianuarie 1814, în scrisoarea sa către ministrul justiţiei, mitropolitul

Gavriil Bănulescu-Bodoni susţine demersul boierilor moldoveni. La 13 martie 1814, ministrul justiţiei I.Dmitriev i-a comunicat mitropolitului că a primit scrisoarea sa şi îi va comunica ulterior despre decizia care va fi adoptată.12 Însă problema aşa şi n-a mai fost soluţionată. Funcţia de procuror a fost instituită în Basarabia în 1818, când e pus în vigoare un nou regulament administrativ.

I.M.Hartingh, fiind sprijinit de forţele proimperiale trimite câteva rapoarte autorităţilor centrale, în care, ponegrind legile şi instituţiile administrative locale, optează pentru lichidarea formelor locale de administrare şi insistă asupra introducerii legilor şi a instituţiilor administrative ruseşti. Aceste rapoarte au fost publicate13 în literatura de specialitate şi conţinutul lor e cunoscut. Ne vom referi doar la chestiunile ce se referă nemijlocit la problemele administrative ale Basarabiei.

La 10 decembrie 1813, I.M.Hartingh a adresat un demers directorului general al ministerului justiţiei Bolotnicov, în care cerea permisiunea de a judeca funcţionarii moldoveni după legile ruseşti. El insista asupra reorganizării administraţiei după exemplul guberniilor centrale, motivând situaţia prin inexistenţa legilor locale. La organizarea administrativă a Basarabiei nu se poate împrumuta nimic din sistemul administrativ moldovenesc şi nici boierii locali nu pot fi angajaţi fiindcă ,,pentru ei nu există nimic sfânt în afară de interesul lor". Şi după părerea sa, urmează o concluzie firească: Basarabia nu poate fi administrată decât după modelul celorlalte gubernii ruseşti şi în exclusivitate după legile ruseşti: ,,.. .această regiune, care nu are legile sale şi care a devenit o parte a imperiului, conducându-se de legile ruseşti, întărite de înţeleapta şi blajina cârmuire a Imperatorului Alexandru Pavlovici va beneficia de bunăstare ca şi ceilalţi supuşi ai majestăţii sale". 14 Demersul era însoţit de un proiect al noii organizări administrative a Basarabiei, elaborat de şeful cancelariei guvernatorului P.Somov după modelul administrativ rus. 15

Referitor la sistemul de administrare a guberniilor ruseşti asupra introducerii căruia insistau funcţionarii ruşi, trebuie menţionat faptul că la momentul anexării Basarabiei, în Rusia se menţinea sistemul administrativ instituit în anii 1775 - 1778. Administraţa era constituită în baza principiului ,,liniar" sau departamental - toate instituţiile şi funcţionarii locali se subordonau ministerelor centrale corespunzătoare. În fruntea administraţiei guberniale era guvernatorul, subordonat Ministerului de Interne. Obligaţia sa principală era de a supraveghea ca toate instituţiile şi funcţionarii din gubernia încredinţată să execute prevederile legilor şi să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu. El administra gubernia cu ajutorul următoarelor instituţii: cancelaria guvernatorului, cârmuirea gubernială şi un şir de comisii, comitete şi oficii ce realizau diferite activităţi cu caracter administrativ-gospodăresc. Administraţia judeţeană era alcătuită din ispravnic şi judecătoria de pace, abilitată să exercite funcţii administrative şi poliţieneşti. Canceleria judecătoriei de pace, condusă de un secretar, avea două secţii: executivă şi de anchetă.16

Proiectul conţinea o descriere a sistemului administrativ existent, fiind enumerate foarte multe deficienţe. Adunarea comună a departamentelor era imperfectă, după părerea sa, deoarece n-a fost prevăzută o procedură de apelare a hotărârilor sale. În esenţă, se insista subtil asupra limitării prerogativelor adunării comune şi a consolidării puterii guvernatorului.

Din cei nouă funcţionari ai primului departament, şapte erau moldoveni şi numai doi ruşi, ceea ce constituia, după părerea sa, o „inegalitate enormă". Ei, ,,având cancelarie moldovenească, privează consilierii ruşi de posibilitatea de a participa la deliberări în dosarele civile, penale, cât şi în cele executive". Referitor la această afirmaţie e necesar de menţionat că analiza obiectivă a izvoarelor istorice ne demonstreză că nu consilierii moldoveni îi lipseau pe cei ruşi de posibilitatea de a activa, ci funcţionarii ruşi nu doreau să pătrundă în esenţa normelor de drept şi a tradiţiilor administrative locale.

Referindu-se la instituţiile administrative locale, Somov menţiona că ispravnicii lucrează doar în interesul personal. De la locuitori au fost percepute impozite, cu toate că ei fuseseră scutiţi pe un termen de 3 ani.17 În încheiere, după enumerarea viciilor administraţiei basarabene, care de altfel, în mare parte, corespundeau adevărului, se face concluzia că e necesar de a reorganiza administraţia basarabeană, optând practic, pentru lichidarea statutului special al Basarabiei

La 30 ianuarie 1814, I.M.Hartingh înaintează un demers către ministrul poliţiei S.C.Veazmitinov, în care cere permisiunea de a înlocui consilierii moldoveni din primul departament ai guvernului regional, pe care i-a etichetat ca incapabili de a-şi exercita obligaţiile de serviciu şi cerea limitarea termenului de exercitare a funcţiilor acestora sau înlocuirea lor cu funcţionari ruşi. În martie 1814, I.M.Hartingh îi prezintă şi proiectul noii organizări administrative a Basarabiei. La 23 decembrie 1814, I.M.Harting se adresează din nou ministrului poliţiei referitor la consilierii primului departament

Generalizând cele expuse mai sus, menţionăm că eforturile de discreditare a instituţiilor şi funcţionarilor locali deveniseră o preocupare permanentă a funcţionarilor ruşi, indiferent de funcţie şi grad. La început se insista asupra deficienţelor instituţiilor administrative, apoi se constata lipsa totală a legilor în provincie, după aceea, funcţionarii locali erau calificaţi ca inculţi, amorali şi lipsiţi de aptitudinile necesare pentru exercitarea funcţiilor administrative.

Boierii moldoveni erau foarte incomozi pentru generalul I.M.Harting, de altfel, aşa cum au fost şi pentru ceilalţi guvernatori care l-au succedat. Nu numai pentru faptul că doreau să-şi menţină privilegiile şi poziţia lor în societate, dar şi pentru că insistau ca legile, obiceiurile şi limba să le fie respectate. În 1814, Hartingh a acuzat neîntemeiat câţiva boieri moldoveni de faptul că ar fi trecut marfă de contrabandă peste Prut şi că ar fi comandat pecetea nobilimii basarabene cu stema Moldovei şi inscripţii moldoveneşti. Câţiva boieri, la insistenţa guvernatorului, au fost expulzaţi în Rusia.19

Probabil, că ura lui I.M.Harting faţă de boierii moldoveni era rezultatul unor comlexe de inferioritate, pe care generalul le avea în prezenţa şi în contactele cu nobilii basarabeni, care erau mai apropiaţi de civilizaţia şi cultura occidentală decât nobilimea rusă.20 În afară de perfidia guvernatorului Hartingh, o explicaţie cât de cât rezonabilă a afirmaţiilor sale, e greu de găsit. De altfel, istoricul Gh. Bezviconi afirma că la baza conflictului lui Hartingh cu nobilimea locală ar fi fost o ceartă în familie cu soţia sa; el, îndepărtându-se de soţie, a intrat în conflict cu întrega boierime.21

Ducele de Richelieu, care din 1803 se afla în serviciul Rusiei remarcase următoarele despre boierii moldoveni: ,, mi s-au părut a fi foarte departe de starea de prostie, la care pretind ruşii că ar fi, cu siguranţă, pentru a justifica aroganţa şi tratamentul mizerabil la care-i supun şi pe care aceştea nu par deloc să-l merite".22

Considerăm că insinuările autorităţilorlor administrative ruseşti la adresa funcţionarilor locali sunt o dovadă indubitabilă a faptului că administraţia rusă a depus eforturi să se transforme într-o castă privilegiată, separată de populaţia băştinaşă şi închisă pentru reprezentanţii ei.

În ianuarie 1815, I.M.Hartingh se adresează ministrului justiţiei D.P Troşcinski cu aceeaşi propunere: de a reorganiza administraţia basarabeană după modelul guberniilor ruseşti.23 În acelaşi timp, el insista permanent asupra imposibilităţii de a face ordine în Basarabia din cauza că nu existau norme de drept locale. Afirmaţiile demnitarilor ruşi de diferite ranguri despre inexistenţa legilor moldoveneşti sunt lipsite de orice logică şi aveau un pronunţat substrat politic. Combătând afirmaţiile funcţionarilor ruşi, mitropolitul G.Bănulescu- Bodoni, în scrisoarea sa către procurorul Sinodului, cneazul Goliţin, menţiona: ,,Divanul moldovenesc şi în prezent se conduce de legile lui Iustinian şi, în afară de ele, de pravile ale Domnitorilor moldoveni alcătuite în comun de feţele bisericeşti şi boierimea locală şi dacă au fost comise uneori abuzuri şi unii din boieri, după circumstanţele acelor timpuri depăşeau dispoziţiile acestor legi nu poate fi un argument că Moldova n-a avut legile sale".24 Referindu-ne la sistemul legislativ moldovenesc e necesar de a evidenţia faptul că o mare importanţă în funcţionarea acestui sistem avea dreptul cutumiar, nescris.25 Problemele sociale fundamentale ale societăţii moldoveneşti erau soluţionate, în cele mai dese cazuri, pe baza dreptului cutumiar. Chiar şi când încep să fie aplicate normele dreptului bizantin scris, dreptul consuetudinar nu-şi pierde importanţa. În Principate, dreptul consuetudinar a rămas precumpănitor asupra altor forme de drept până la sfârşitul epocii feudale.26 Această situaţie constituia o particularitate a Principatelor şi nu însemna nicidecum lipsa cu desăvârşire a unui sistem legislativ. De către C.Mavrocordat fusese creată instituţia judecătorilor de profesie, anticipându-se astfel separarea funcţiilor judecătoreşti de cele executive. În justiţie a fost introdusă procedura scrisă.

Deci, către 1812 în Moldova se constituise un sistem juridic destul de bine organizat şi care se conducea în activitatea sa de normele dreptului scris şi a celui consuetudinar. Afirmaţiile despre inexistenţa legilor moldoveneşti sunt lipsite de orice suport logic. Ulterior, funcţionarii şi oamenii de ştiinţă ruşi, care au vizitat Basarabia, s-au convins de existenţa şi viabilitatea normelor dreptului local. La sfârşitul sec. XIX - înc. sec.XX au văzut lumina tiparului mai multe lucrări consacrate legilor locale ale Basarabiei, ceea ce este o dovadă în plus a inconsistenţei afirmaţiilor funcţionarilor ruşi despre legile moldoveneşti. Enumerăm unele din aceste lucrări: Арменопуло К. Местные законы Бессарабии. 0десса,1908; Донич А. Краткое содержание законов, извлеченных из царских книг. Одесса, 1831. ( Traducerea lucrării apărută la Iaşi în 1814 ); Егунов А. Местные и гражданские законы Бессарабии. Сп-б, 1881 şi Сборник местных в Бессарабии узаконений по предметам гражданского права. Сп-б, 1882; Кассо Л. Византийское право в Бессарабии. М. 1907; Линовский В. О местных Бессарабских законах. Одесса, 1842; Пергамент О. Спорные вопросы Бессарабского права. Сп­б, 1905 şi О применении местных законов Арменопула и Донича. Сп-б, 1911; Шимановский М. О местных законах Бессарабии. Одесса, 1887­1888.

Anticipând puţin evenimentele, menţionâm că la la toate intervenţiile şi demersurile sale, guvernatorul I.M.Hartingh a primit un singur răspuns: ,,până la noi dispoziţii, în Basarabia rămân în vigoare condiţiile anunţate fostului guvernator civil Sturdza în anul 1813".28

Suntem departe de ideea considerării eforturilor lui I.M.Hartingh drept o manifestare a particularităţilor şi a aspiraţiilor lui personale. El era exponentul forţelor guvernante de la Petersburg, care reclamau o mai mare integrare a teritoriilor acaparate. O altă grupare, printre care erau I.Capodistrias, M.Speranski, A.Czartoryski, ţinând cont de sarcinile strategice ale politicii externe ruseşti optau pentru o atitudine mai liberală faţă de periferiile naţionale. La acel moment, raportul de forţe fiind în favoarea ultimilor, s-a considerat de către autorităţile centrale ruseşti, inoportună lichidarea particularităţilor locale în administrarea regiunii.

Insistenţa cu care reprezentanţii autorităţilor ruseşti în regiune atentau la sistemul de administrare instituit în Basarabia a îngrijorat nobilimea locală. Starea conflictuală a fost alimentată şi de răspândirea zvonului despre insistenţa lui Hartingh de a obţine permisiunea autorităţilor centrale pentru

supunerea boierilor basarabeni pedepselor corporale.29

Divergenţe şi conflicte între funcţionarii ruşi şi cei băştinaşi au avut loc şi la nivel de administraţie ţinutală. Între pârcălabii de Hotin au avut loc, în 1814, grave neînţelegeri. Locuitorii Chişinăului se aflau în conflict cu şeful poliţiei din localitate, care sfida normele de drept locale şi avea o atitudine ostilă faţă de băştinaşi.30

Nobilimea locală a reclamat activitatea guvernatorului în Comitetul miniştrilor al Rusiei şi a adresat o scrisoare ţarului în care au insistat asupra următoarelor cerinţe: a) să fie menţinute legile locale; b) Mitropolitul, conform legilor moldoveneşti şă fie şi şeful primului departament al guvernului regional; c) să fie numit guvernator un localnic, care ar cunoaşte familiile boiereşti, obiceiurile şi legile locale.

Boierii basarabeni au adresat o scrisoare mitropolitului G.Bănulescu- Bodoni, rugându-l, să le fie reprezentant plenipotenţiar. Lui i-au fost înmânate trei cereri spre a fi expediate la Petersburg ţarului Alexandru I, Consiliului miniştrilor şi Consiliului de stat.32 Un demers aparte era destinat preşedintelui Consiliului de stat, contelui Saltîcov. Mitropolitul G.Bănulescu-Bodoni a trimis cererile boierilor ober-procurorului Sinodului, cneazului Goliţin. În cererea lor către ţar boierii cer să le fie lăsate legile lor, ,,ca mitropolitul să fie membru al guvernului regional şi să fie dat un guvernator din locuitorii regiunii".33

În scrisoarea către Consiliul de stat boierii scriau: ,,Expiră a şasesprezecea lună de când această provincie, dată arbitrariului guvernatorilor lacomi, geme sub povara abuzurilor şi a influenţei vătămătoare a unor funcţionari ai guvernului provinciei".34

La 5 iulie 1814, e alcătuită o nouă scrisoare către ţar, ea fiind semnată de 54 de boieri şi încuviinţată de mitropolitul G.Bănulescu-Bodoni. În această scrisoare boierii au înaintat următoarele cerinţe cu caracter administrativ: a) crearea unui comitet ce ar sistematiza legile şi obiceiurile locale; b) menţinerea limbii romăne în administraţie; c) administrarea regiunii să fie înfăptuită ,,după toată închipuirea pravilelor şi a obiceiurilor pământului"; d) respectarea privilegiilor boierimii şi egalarea în drepturi cu dvorenimea rusă; e) accesul liber al boierilor basarabeni în serviciul civil şi militar; f) mitropolitul Basarabiei să fie membru al guvernului regional.35

Cu toate că I.Catargi aşa şi n-a mai fost numit guvernator al Basarabiei, iar Mitropolitului G.Bănulescu-Bodoni i-a fost refuzată preşedinţia în primul departament al guvernului regional pe care el o acceptase,36 petiţiile boierilor au fost, totuşi, auzite la Petersburg. Situaţia creată în Basarabia a fost discutată în şedinţa Comitetului miniştrilor din 15 iunie 1815, care a luat decizia de a trimite la faţa locului pe funcţionarul ministerului rus de externe, consilierul de stat P.P. Sviniin.37 Trebuie menţionat faptul că un an mai înainte, în mai 1814,

o anchetă despre situaţia în Basarabia a fost făcută de generalul Gais.38

Înaintea venirii sale în Basarabia, P.Sviniin a primit instrucţiuni, în care i se indica să afle în ce constau normele de drept locale. El trebuia să mai concretizeze ce religie confesează localnicii; ce feluri de impozite se percep şi în ce mod; din ce se constituie veniturile şi cheltuielile regiunii.39 Analiza instrucţiunilor primite de P.Sviniin ne permite să conchidem că demnitarii ruşi, inclusiv şi cei de cel mai înalt rang, aveau închipuiri foarte vagi despre provincia anexată. Trezeşte uimire faptul că trebuia să se afle ce religie confesează băştinaşii, ştiindu-se că anexarea Basarabiei a fost motivată şi de necesitatea salvării creştinilor de sub jugul Imperiului otoman. Deci, nu grija faţă de creştinătatea înrobită era cauza expansiunii în Balcani, ci dorinţa de noi cotropirii şi de dominare în regiune.

Faptul că regiunea va fi inspectată de un funcţionar al administraţiei centrale ruseşti a incitat protipendada locală, care s-a convocat la Chişinău pentru consultări.40 La venirea sa în Basarabia P.P.Sviniin a fost asaltat de numeroşi petiţionari, care au reclamat fărădelegile şi abuzurile comise de administraţia locală.41 Sviniin s-a prezentat drept revizor şi chiar a ordonat de a convoca la Chişinău toţi nobilii basarabeni cu actele ce le-ar certifica provinienţa.42 El s-a aflat în Basarabia aproape şapte luni, din septembrie 1815 până în martie 1816. În calitate de ajutor al lui P.P.Sviniin a fost desemnat de către I.M. Harting la 15 octombrie 1815, scriitorul C.Stamati, funcţionar al primului departament.43 A fost numit şi un ajutor din partea nobilimii locale, consilierul titular Sandulachi, iar pentru acumularea şi selectarea operativă a actelor legislative a fost constituit un comitet special din boierii locali.44

În urma investigaţiilor efectuate, P.P.Svniin a alcătuit un raport, în care a descris organizarea administrativă a Basarabiei şi a caracterizat instituţiile administrative ale regiunii, evidenţiind lacunele în activitatea lor. Pentru redresarea situaţiei sunt propuse măsuri concrete: a) înlocuirea consilierilor moldoveni cu alţii mai destoinici, ca spătarii Cazimir şi Bucşenescu, căminarul Pruncul, paharnicul Stamati, căminarul Simforachi şi alţii; b) desemnarea unui preşedinte al departamentului întîi; c) numirea unui procuror şi a doi inspectori judiciari: unul pentru cazurile civile, celălalt pentru dosare penale; d) direcţiei a treia să-i fie reconfirmate competenţele, funcţiile căreia, practic, le îndeplineşte cel de-al doilea departament, transformat de guvernator în propria sa cancelarie. Dezordinile în cadrul celui de-al doilea departament erau cauzate de amestecul abuziv al guvernatorului.

P.P.Svinin constata, că la posturile de ispravnici au fost numiţi funcţionari ruşi, ,,care nu se conduceau de principii stricte şi de norme morale", ,,nu cunoşteau ,,limba moldovenească", ceea ce ingreuia contactul lor cu localnicii", mai ales că ,,puterea ispravnicilor nu avea nici un fel de limite".

Referitor la sistemul legislativ moldovenesc, P.P.Sviniin conchide că atât în Moldova, cât şi în Basarabia este aplicat nu numai dreptul consuetudinar, dar şi legile scrise: legile lui Iustinian, Bazilicalele, Exabiblul lui Armenopol, Pravila lui Vasile Lupu şi diferite hrisoave emise de Domnitorii Moldovei.

Raportul lui P.P.Sviniin a dejucat planurile guvernatorului I.M.Harting şi a susţinătorilor săi. Incontestabil, dreptul consuetudinar a dominat în Moldova, dar nu a fost unica sursă de drept. Afirmaţiile sterile ale funcţionărimii ruse au fost contestate de un alt funcţionar rus care a încercat să pătrundă în esenţa problemei. Primii, în dorinţa de a rusifica administraţia Basarabiei, au recurs la cele mai diverse mijloace: falsul, interpretarea tendenţioasă a realităţilor locale, denaturarea faptelor ş. a. Pentru a constata inexistenţa legilor moldoveneşti era necesară o cât de superficială documentare. Te puteai documenta în cazul când cunoşti cât de cât realităţile şi limba locală. Dacă nu le cunoşti şi nici nu vrei să le cunoşti calea cea mai simplă e să afirmi că ceea ce nu doreşti să existe nu există. Numai astfel, după părerea noastră, se pot explica aprecierile iresponsabile ale funcţionărimii ruse despre sistemul legislativ moldovenesc.

O consecinţă a administrării nefaste a regiunii, considera P.P.Sviniin, e fuga locuitorilor peste Prut. El a constatat că din Basarabia au fugit 3000 de familii.46

Starea deplorabilă a regiunii a fost confirmată şi de P.Kiselev, care comunica ţarului Alexandru I: ,,Ca să Vă dovedesc cât de nefastă este administrarea de azi din Basarabia, aş dori ca M. V. să dea ordin pentru a face calcule din care să se vadă câţi locuitori au fost la încheierea păcii, câţi bulgari au trecut atunci la noi, câţi au rămas mai apoi şi câţi dintre ei au plecat înapoi, preferând guvernarea turcească în locul guvernării noastre. ".47

O altă mărturie elocventă referitoare la primii ani de activitate a administraţiei ruse în Basarabia este scrisoarea lui Manuc Bei Mirzoian către contele I.Capodistrias. Manuc Bei, personalitate cunoscută a acelor vremuri, care s-a impus prin „frumuseţea, deşteptăciunea de diplomat şi cunoştinţele sale largi", a oferit anumite servicii Rusiei în timpul războiului din 1806­1812 şi, ca recompensă ţarul Alexandru I i-a acordat cetăţenia rusă. În anul 1815 el se stabileşte cu traiul în Basarabia. Lui i-a fost acordat gradul de consilier de stat şi posibilitatea de a contacta direct cu ţarul şi ministrul de externe, pentru a-i informa despre situaţia din Principate, Turcia şi Basarabia.49 Importanţa scrisorii sale constă în veridicitatea şi imparţialitatea cu care autorul reflectă starea de lucruri din Basarabia la trei ani după anexare.

Exodul populaţiei se explică prin ,,modul de administraţie", care e ,,cauza că mai mult de 5000 de familii au emigrat din Basarabia în Moldova". Hartingh ,,nu este în stare să conducă asemenea treburi. Necunoscând nici organizarea interioară a guvernului său, nici buna manieră de a se comporta cu lumea...".

El insista asupra menţinerii în regiune a tradiţiilor şi obiceiurilor locale, recomandând ca în fruntea celor două departamente ale guvernământului local să fie numiţi doi boieri localnici şi anume: Bocşănescu şi Başotă, care sunt caracterizaţi ca oameni competenţi şi oneşti.

A apreciat foarte dur activitatea administraţiei Hartingh şi contele I.Capodistrias, care în scrisoarea sa către A.N.Bahmetiev din 4 iunie 1816, constata că tot ce s-a făcut până la acel moment în administrarea Basarabiei e imperfect şi vicios, iar mai târziu îi recomanda revocarea funcţionarilor care au servit sub Harting.51 ,,În loc să atragă oamenii, constata I.Capodistrias, administraţia i-a făcut să emigreze şi pe băştinaşi".52 Chiar şi ţarul Alexandru I, a recunoscut: ,,Spre cea mai adâncă durere sunt informat, în mod absolut sigur, că toate intenţiile mele nu sunt realizate şi că dezordinea, de la un timp încoace, a ajuns la apogeu .

Starea de tensiune între nobilimea locală şi funcţionărimea rusă, abuzrile şi haosul ce domneau în activitatea administraţiei, situaţia deplorabilă a locuitorilor care, nemaiputând suporta ororile noii stăpânirii emigrau peste Prut, au provocat nelinişte autorităţilor centrale. Informaţiile primite din Basarabia, precum şi raportul lui P.P.Sviniin au confirmat starea destul de complicată ce se crease în Basarabia.

După încheierea lucrărilor Congresului de la Viena, Alexandru I revine în Rusia şi se implică personal în rezolvarea problemelor basarabene. Un rol aparte în organizarea administrativă a Basarabiei, la acea perioadă, a jucat I.Capodistrias - promotor al politicii liberale şi unul dintre cei mai aprigi susţinători ai orientării constituţionale. Anume lui, ţarul i-a încredinţat să-l informeze în problemele Basarabiei şi a ordonat, ca din ianuarie 1816, toate documentele referitoare la Basarabia să-i fie adresate, de asemeni, lui I.Capodistrias.54 Până în august 1822, toate problemele referitoare la administrarea Basarabiei se rezolvau prin intermediul şi cu participarea lui I.Capodistrias, pe lângă care activa şi o cancelarie specială. Tot el era persoana, prin intermediul căreia, mai tîrziu, namesnicul plenipotenţiar al Basarabiei se adresa ţarului.55

În februarie 1815, a fost creat un comitet pentru alcătuirea de noi reguli de administrare a Basarabiei,56 subordonat contelui I.Capodistrias. Analizând situaţia creată în Basarabia, el ajunge la concluzia că situaţia poate fi ameliorată numai prin numirea în regiune a unui funcţionar de rang superior, împuternicit cu largi competenţe şi care s-ar bucura de încrederea ţarului. În rapoartele sale către ţar el a insistat asupra instituirii în regiune a funcţiei de namesnic plenipotenţiar ca remediu contra abuzurilor frecvent practicate în Basarabia.

Situaţia creată în Basarabia a fost examinată de Consiliul miniştrilor al Rusiei, care, în şedinţa sa din 15 ianuarie 1816 a decis: 1) de a trimite în Basarabia un funcţionar de rang înalt pentru a administra regiunea conform actelor normative în vigoare şi pentru elaborarea de noi reguli de administrare a provinciei; 2) de a institui un comitet special în ajutorul înaltului funcţionar ce va fi trimis în Basarabia; 3) de a constitui un comitet în cadrul Consiliului miniştrilor care s-ar ocupa de problemele Basarabiei.

La 22 februarie, Consiliul miniştrilor a hotărât ca până la aprobarea de către ţar a deciziei din 15 ianuarie să trimită în Basarabia o persoană de încredere în scopul prevenirii de noi fărădelegi.57 Ultima decizie a fost sancţionată de ţar şi astfel, I.M.Harting a fost concediat58 şi în locul său e numit guvernatorul guberniei Ecaterinoslav, I.H.Calagheorghi.59

Demiterea lui Hartingh nu a însermnat respectarea şi menţinerea de către autorităţile centrale ruseşti a vechii organizări administrative şi a legilor locale, ci o neînsemnată modificare de ordin tactic. Numirea lui I.H.Calagheorghi în această funcţie urmărea scopul de a reabilita imaginea autorităţilor administrative ruse, deteriorată grav de administraţia Hartingh şi ameliorarea relaţiilor cu nobilimea locală.

La 21 mai 1816, namesnic plenipotenţiar al Basarabiei a fost numit general- locotenentul A.N.Bahmetiev, care deţinea şi funcţia de guvernator general al Podoliei.60 Ukazul ţarului de numire în funcţie a lui A.N.Bahmetiev a fost însoţit de o instrucţiune în care au fost concretizate sarcinile ce trebuiau îndeplinite de namesnicul plenipotenţiar al Basarabiei. Cele mai importante erau: restabilirea administraţiei basarabene în baza regulamentelor existente; elaborarea unui nou regulament de administrare a regiunii; reglementarea modului de colectare a impozitelor; organizarea pazei frontierei; deschiderea hotarelor pentru exportul de vite; reconstruirea porturilor dunărene; asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea viticulturii.61

Namesnicul plenipotenţiar era investit cu putere nelimitată. Toate autorităţile şi instituţiile administrative ale regiunii erau subordonate namesnicului, inclusiv şi cetăţile, care anterior se afflau în subordinea autorităţilor militare. Introducerea instituţiei namesnicului plenipotenţiar şi investirea lui cu puteri nelimitate a diminuat substanţial rolul şi influenţa guvernatorului în administrarea regiunii.

Namesnicul plenipotenţiar se afla în subordine directă faţă de ţar şi nu depindea de ministerele centrale. Au fost concretizate cazurile de conlucrare a namesnicului cu Ministerul de interne în problema coloniştilor. Toată corespondenţa referitoare la Basarabia, aflată în diferite ministere a fost transmisă namesnicului plenipotenţiar.62

În scrisoarea sa către A.N.Bahmetiev din 4 iunie 1816, I.Capodistrias îl atenţiona asupra interesului manifestat de ţar în instaurarea ordinii în Basarabia şi că ,,e necesar de a asigura prosperarea noii provincii, bunăstarea căreia poate contribui la consolidarea relaţiilor de pace cu Turcia.Trebuie de demonstrat prin fapte concrete că păstrând caracterul distinct naţional a acestei provincii o putem face utilă imperiului din punct de vedere politic, al finanţelor, populaţiei şi al comerţului". Pentru realizarea cu succes a acestor sarcini era necesară disponibilizarea funcţionarilor care sau compromis.63

A.N.Bahmetiev îşi începe activitatea în Basarabia prin înlocuirea funcţionarilor locali cu cei aduşi de dânsul de la Kameneţ-Podolsk .64 La nivel local, lucrul acesta s-a realizat mai subtil, menţinându-se, un timp, funcţionarii locali. La 24 iunie 1816, Bahmetiev i-a confirmat în funcţii pe căminarul Z. Rale - serdar de Orhei, Iamandi - pârcălab de Hotin, paharnicul N. Done - ispravnic de Bender, Vasilache - ispravnic de Iaşi, Leonard - ispravnic de Soroca, Costachi Russu - ispravnic de Codreni.65 Ţinutul Hotărniceni a fost desfiinţat, numărul ţinuturilor reducându-se la opt.66

Pentru a restabili ordinea şi a administra mai eficient regiunea a fost constituit un Comitet provizoriu, care şi-a început activitatea la 4 iulie 1816. Membri ai Comitetului au fost numiţi boierii moldoveni P.Catargi, A.Ghica, Gh.Millo, I.Bucşenescu, P.Cazimir, I.Sturza, M.Râşcanu, I.Pruncul şi funcţionarii M.E.Krupenschi şi A.P.Iuşnevski. Preşedinte a fost numit guvernatorul I.H.Calagheorghi, iar şeful cancelariei Comitetului A.P.Iuşnevski.67

Comitetul se subordona namesnicul plenipotenţiar al Basarabiei şi era ierarhic superior guvernului regional. Obiectivele strategice ale Comitetului, după cum rezultă din raportul lui A.N.Bahmetiev către ţar din 7 iulie 1816, erau: de a face ordine în administraţia regiunii şi de a elabora un nou regulament de administrare a Basarabiei în concordanţă cu tradiţiile locale.68

În adresarea sa către Comitetul provizoriu A.N.Bahmetiev a specificat chestiunile principale ce trebuiau soluţionate de Comitet: a) reorganizarea administraţiei regionale; b) restabilirea ordinii în satele şi oraşele regiunii; c) revizuirea conturilor referitoare la veniturile statului; d) examinarea plângerilor referitoare la abuzurile funcţionarilor angajaţi în administratia regională şi locală; e) crearea reţelei poştale şi instituirea comunicaţiei prin staţiile poştale; f) stabilirea unui volum strict al prestaţiilor îndeplinite de locuitori; g) crearea detaşamentelor de călăraşi pentru asigurarea pazei frontierilor.69

Prin dispoziţia sa din 22 august 1816 A.N.Bahmetiev a indicat sarcinile ce trebuiau realizate de Comitet pentru a asigura stabilitatea şi funcţionalitatea administraţiei: 1) perfecţionarea sistemului de colectare a impozitelor;

  • crearea condiţiilor pentru dezvoltarea comerţului intern şi extern;
  • acumularea şi prelucrarea datelor statistice; 4) divizarea în tagme sociale a populaţiei şi întocmirea listei familiilor nobile din Basarabia; 5) reorganizarea guvernului regional; 6) crearea condiţiilor pentru stabilirea în regiune a coloniştilor; 7) asigurarea ordinii publice şi a pazei frontierei.70

Conformându-se indicaţiilor namesnicului plenipotenţiar, Comitetul provizoriu a operat unele modificări în structurile administrative ale regiunii.

Au fost concretizate şi delimitate funcţiile şi competenţele guvernului regional. Primul departament al guvernului regional (executiv) era condus de vice­guvernator, funcţie nouă în sistemul administrativ basarabean şi avea în competenţa sa problemele administrative, iar al doilea departament (judiciar) - examinarea dosarelor civile şi penale.

A fost menţinută divizarea primului departament în trei direcţii: prima direcţie - se ocupa de problemele executive, organizarea internă şi menţinerea ordinii publice în regiune; a doua - de statistică, comerţ şi administrarea proprietăţii de stat; a treia gestiona veniturile statului.

Al doilea departament se diviza în două direcţii: a) direcţia penală, care pentru examinarea cazurilor se conducea de legile ruseşti şi era alcătuită din doi consilieri ruşi; b) direcţia civilă; se conducea de legile şi dreptul cutumiar moldovenesc şi era alcătuită dintr-un preşedinte şi patru consilieri moldoveni.71 A fost reorganizată şi administraţia ţinutală. În ţinuturi a fost instituită funcţia de revizor; administraţia ţinutală fiind alcătuită din următorii funcţionari: ispravnicul, revizorul şi funcţionarul ţinutal ( sameşul ).72

Revizorul era numit în funcţie ,,din partea coroanei". Conform instrucţiunii de care trebuia să se conducă în activitatea sa, revizorul avea următoarele competenţe şi obligaţii:

  • Să supravegheze organele de poliţie; dacă depista anumite încălcări era obligat să înştiinţeze ispravnicul,exprimându-şi şi părerea sa, iar în cazul dacă nu erau luate măsuri raporta direct namesnicului plenipotenţiar;
  • Era abilitat să primească petiţii de la populaţie; petiţiile primite erau expediate namesnicului plenipotenţiar spre a fi soluţionate;
  • Supraveghea paza frontierei; modalitatea de îndeplinire a prestaţiei; felul cum se efectuează paza; dacă numărul străjerilor corespunde normelor stabilite; dacă pichetele sunt amplasate la distanţele prevăzute;
  • Să supravegheze toate sursele de venit ale caznalei.73

În iulie 1816, în ţinuturi, au fost numiţi următorii revizori: Ivinski (Hotin), Stepanov (Soroca), Popovski (Orhei), Ghembici (Bender), Lugovoi (Iaşi), Volişcin (Codru), Macovski (Greceni), Pizani (Ismail).74

Instituirea funcţiei de revizor şi numirea în aceste funcţii doar a funcţionarilor ruşi, în situaţia în care şi ceilalţi funcţionari ai administraţiei ţinutale erau tot funcţionari ruşi, au limitat substanţial accesul basarabenilor în administraţia ţinutală şi a redus aria de aplicare a legilor şi uzanţelor locale în administrarea regiunii.

Un rol important în funcţionarea administraţiei ţinutale îl avea sameşul, care era abilitat să exercite următoarele funcţii şi obligaţii: ■ Conducea activitatea cancelariei isprăvniciei şi cu toate că se afla în subordinea ispravnicului, era abilitat să urmărească îndeplinirea de către ispravnic, ocolaşi şi ceilalţi funcţionari şi instituţii din teritoriu a instrucţiunilor şi ordonanţelor primite;

  • Era dator să cunoască situaţia reală din satele ţinutului, precum şi numărul locuitorilor din fiecare sat pentru repartizarea echitabilă a prestaţiilor impuse de autorităţile regionale;
  • Dacă sameşul depista anumite nereguli era dator să ceară corectarea lor şi să informeze departamentul corespunzător al guvernului regional în caz de neîndeplinire;
  • Nu trebuia să admită supunerea locuitorilor la prestaţii, clăci sau alte lucrări în afară de cele prevăzute legal.

Regulamentul, referitor la activitatea sameşului prevedea că dacă sameşul ,,depăşea împuternicirile sale sau nu respecta instrucţiunile primite" era concediat fără ca guvernul să-i ofere altă funcţie şi era impus să restituie pagubele materiale rezultate din activitatea sa.75

Administraţia ţinutală în componenţa celor trei funcţionari se convoca în şedinţe în prima săptămână a fiecărei luni. Odată pe lună fiecare funcţionar era obligat să prezinte un raport de activitate. În cadrul şedinţelor se examinau şi litigiile între locuitorii ţinutului. Dacă decizia era adoptată unanim - era executorie. Iar dacă nu era adoptată unanim ea se pronunţa, dar părţile aveau dreptul de a o apela în primul departament al guvernului. Deciziile, referitor la introducerea unei noi prestaţii sau impozit, trebuiau adoptate unanim de cei trei funcţionari. La aceste şedinţe se discuta şi îndeplinirea sarcinilor primite de la instanţele superioare. 76

Administraţia locală n-a suferit modificări, ocoalele erau administrate de ocolaşi, iar satele de staroşti (starşini).77

Conform dispoziţiei namesnicului plenipotenţiar din 13 ianuarie 1817, Comitetul provizoriu, la 15 ianuarie a format o comisie pentru sistematizarea legilor locale în următoarea componenţă: I.Başotă, T.Başotă, A.Balli.78 Mai tîrziu, în activitatea acestei comisii au fost cooptaţi Cantacuzin, Gafenco şi Leonard, iar la sfârşitul anului 1820 şi doctorul în drept P.Manega. Anticipând evenimentele, menţionăm că în martie 1822, comisia a finalizat opera de codificare a dreptului local. Dar proiectul codului, din cauza că nu era elaborat în baza principiilor dreptului rusesc, n-a fost aprobat de autorităţile ruse.

La 2 august 1817, la Chişinău se înfiinţează Duma orăşenească.81 Duma era un organ electiv, care se ocupa de treburile administrative şi gospodăreşti ale oraşului: comerţul, meşteşugurile şi industria, concesionările, terenurile agricole orăşeneşti, amenajarea şi salubritatea oraşului. E necesar de precizat că până la instituirea Dumei din Chişinău oraşul era administrat de organele de poliţie orăşeneşti, aflate în subordinea guvernatorului şi a primului departament al guvernului.

În Consiliul Dumei au fost aleşi cinci consilieri dintre negustorii locali, în baza principiului apartenenţei naţionale.82 Primul primar al Chişinăului a fost ales A.Nour.83 Bugetul oraşului era alcătuit de Dumă şi aprobat de guvernator. Veniturile orăşeneşti proveneau din: a) taxele colectate de la intreprinderile industriale şi comerciale; b) taxe pe vii şi livezi; c) taxe percepute de la negustori; d) taxele de la cârciume. Majoritatea acestor venituri erau folosite pentru întreţinerea instituţiilor orăşeneşti şi a organelor de poliţie.84

În 1819, pentru rezolvarea problemelor administrative şi judecătoreşti ale negustorilor stabiliţi în Chişinău se instituie Magistratul, care a existat până în 1866. Magistratul era condus de un burgomistru şi doi ratmani. Primul burgomistru a fost Stavru Dinu.85 Pentru administrarea meşteşugarilor a fost instituit Consiliul de breaslă, alcătuit din starosta oraşului şi starostii breslelor. Consiliul ţinea evidenţa tuturor meşteşugarilor şi ucenicilor stabiliţi în oraş, rezolva litigiile dintre meşteşugari, urmărea respectarea Statutului breslelor, aproba crearea de noi bresle.86

Un regim special de administrare, a fost instituit de autorităţile ruseşti pentru coloniştii străini stabiliţi în Basarabia. În anii 1812-1815 de problemele coloniţtilor se preocupau autorităţile militare. Încă de către M.Kutuzov fusese numit ofiţerul D.Vatikioti ca responsabil pentru problemele coloniştilor.87 La sfârşitul anului 1815 autorităţile ruse se preocupă mai insistent de problema plasării coloniştilor. Iniţial, luând în consideraţie cerinţele coloniştilor, se preconiza de a crea, în baza comunităţilor bulgăreşti, Armata Bulgară după modelul trupelor de cazaci. În martie 1812 fusese creată o unitate militară de emigranţi transdanubieni, dar a existat doar până în luna mai a aceluiaşi an 88

La 31 decembrie 1815, ministrul rus de interne O.P.Kozodavlev i-a poruncit lui I.M.Hartingh să acumuleze informaţii despre coloniştii stabiliţi în Basarabia şi să clarifice următoarele chestiuni: a) dacă sunt adevărate declaraţiile făcute de către Kutuzov coloniştilor; în baza căror dispoziţii oficiale sunt administraţi; b) care este numărul lor total şi pe care terenuri s­au stabilit; c) de concretizat numărul celora ce vor să se mute de după Dunăre şi ce condiţii le-ar fi prielnice transferului; d) câţi colonişti sau stabilit pe terenuri particulare şi în ce constau prestaţiile lor faţă de proprietari.89 Analiza informaţiilor solicitate de ministrul rus de interne ne permite să constatăm faptul că autorităţile ruse aveau cele mai vagi închipuiri despre starea reală ce se crease în Basarabia în primii ani de stăpânire rusească.

Pentru acumularea informaţiilor despre colonişti, în martie 1816, a fost creată o comisie specială, cu reşedinţa în oraşul Reni. În această comisie au fost numiţi: maiorul în retragere Miletici, ispravnicul ţinutului Codru Marcenko, ofiţerii Iuşnevski şi Vatikioti.90

La 29 aprilie 1816, Comitetul Miniştrilor al Rusiei a examinat problema coloniştilor din Basarabia şi a decis de a numi un funcţionar rus abilitat să tuteleze şi să administreze, împreună cu staroşti aleşi, coloniştii stabiliţi în Basarabia.91 Instituirea acestei funcţii, cu titlu provizoriu, a fost dictată de necesitatea de a ţine sub control procesele de colonizare din sudul Basarabiei. Iniţial, au fost numiţi doi curatori ai coloniştilor din Basarabia: D.P.Vatikioti şi A.P.Iuşnevski. 92

Odată cu instituirea în Basarabia a instituţiei namesnicului plenipotenţiar, sarcina administrării coloniştilor şi a elaborării unui regulament ce ar determina situaţia lor în regiune, după cum s-a menţionat deja, a fost trecută în competenţa sa. În raportul său către ţar din 3 iulie 1816, Bahmetiev constată că din punct de vedere economic nu este rentabil pentru Rusia de a constitui o oaste bulgară din coloniştii stabiliţi în Basarabia, deoarece, ei, în calitate de agricultori, pot aduce mai multe foloase imperiului.

La 10 iulie 1816, după transferul lui A.P.Iuşnevski în Comitetul Provizoriu al Basarabiei,94 Bahmetiev îl numeşte pe D.P.Vatikioti în funcţia de ,,curator pentru administrarea provizorie a coloniştilor transdanubieni". Curatorul avea sarcina de a supraveghea îndeplinirea de către colonişti a prestaţiilor stabilite legal şi de a-i apăra de abuzurile administraţiei ţinutale. El era obligat, de trei ori pe an să inspecteze personal localităţile populate de colonişti. Dacă depista abuzuri din partea staroştilor avea dreptul să-i înlocuiască. Despre abuzurile comise de administraţia ţinutală era obligat să raporteze namesnicului plenipotenţiar. Curatorul era abilitat să exercite şi funcţii judecătoreşti. El, judeca în mod verbal, conflictele mărunte între colonişti. Urmărea ca în localităţile populate de colonişti să nu se stabilească persoane străine, dezertori sau ţărani fugari din guberniile centrale. Toate dosarele şi petiţiile coloniştilor, aflate în primul departamant al guvernului regional, au fost transmise lui D.P.Vatikioti, care a fost abilitat să le soluţioneze.95

Reşedinţa curatorului coloniştilor a fost stabilită la Reni. El era ajutat de un secretar - funcţionarul rus Maleavin.96 Competenţa curatorului se extindea asupra administrării interne a coloniştilor şi nu substituia autorităţile ţinutale.97 Administrarea generală a ţinuturilor era realizată de isprăvnicii, dar în problemele ce afectau coloniştii era necesară colaborarea cu curatorul coloniştilor. Ispravnicul nu putea lua sub strajă sau să pedepsească coloniştii fără permisiunea curatorului, exceptând cazurile urgente şi cele penale.98

D.P.Vatikioti, în îndeplinirea obligaţiilor sale de serviciu, era ajutat de staroşti aleşi de comunităţile coloniştilor. Ei aveau următoarele atribuţii şi competenţe: coordonau realizarea prestaţiilor şi achitarea plăţilor de către colonişti; rezolvau conflictele şi litigiile neînsemnate; urmăreau ca printre colonişti să nu se stabilească persoane ce nu aparţin comunităţii; eliberau permise de călătorie; lunar, prezentau rapoarte curatorului despre situaţia din localitate; erau obligaţi să informeze curatorul coloniştilor despre cazurile

excepţionale întâmplate în localitate.100

În decembrie 1816, tutelarea coloniştilor străini e pusă şi pe seama revizorilor ţinutali din ţinuturile în care aceştea se stabiliseră. Sarcina lor era de a ocroti coloniştii de abuzurile autorităţilor ţinutale.101

În aprilie 1817 a fost instituită funcţia de starostă ţinutal. Ei erau aleşi de comunităţile coloniştilor cu acordul curatorului. Au fost confirmaţi de către primul departament următorii staroşti ţinutali: I.Mingler, D.Cutir, I.Vatikioti, C.Coicio, V.Ruban. Staroştii ţinutali executau şi organizau executarea dispoziţiilor guvernamentale. Erau mijlocitori în relaţiile isprăvniciilor cu comunităţile coloniştilor şi urmăreau ca coloniştii să nu realizeze prestaţii suplimentare. Ei urmăreau respectarea echităţii la repartizarea prestaţiilor printre colonişti.102

Analiza procedeelor de administrare a coloniştilor străini, stabiliţi în Basarabia în primii ani de ocupaţie, ne permite să constatăm că autorităţile ruse promovau politici administrative diferenţiate în unul şi acelaşi teritoriu. Politica liberală faţă de colonişti reieşea din sarcinile strategice urmărite de ţarism în Balcani şi de aici atitudinea specială faţă de colonişti, care au fost puşi în condiţii mai avantajoase decât populaţia băştinaşă.

La 30 decembrie 1817, guvernator civil al Basarabiei e numit C.A.Catacazi,103 care a exercitat această funcţie până în august 1825.104

După cum s-a menţionat, una din sarcinile principale a Comitetului provizoriu era elaborarea unui nou regulament de administrare a Basarabiei. Boierii moldoveni membri ai Comitetului, chiar de la bun început au adoptat o atitudine pasivă faţă de această sarcină şi cu orice prilej căutau să se eschiveze de la acest lucru. Acest fenomen se explică, după convingerea noastră, prin suspiciunile boierilor că noul regulament ar putea să lichideze particularităţile locale în administraţie şi să priveze nobilii locali de drepturile şi privilegiile lor. Poziţia boierilor moldoveni a fost clar exprimată în scrisoarea boierului M.Krupenski către contele I.Capodistrias din 18 iunie 1817, în care se insista asupra păstrării ,,limbii moldoveneşti" în instituţiile administrative ale Basarabiei.105 Boierii basarabeni erau convinşi că dacă va fi menţinută limba română în administraţia regională, vor fi respectate şi legile şi tradiţiile locale. Menţinerea limbii române în instituţiile administrative era o garanţie a accesului nobililor basarabeni la diferite funcţii în sistemul administrativ al regiunii şi a posibilităţii de a influenţa procesul de administrare a regiunii.

Deoarece elaborarea noului regulament de administrare a Basarabiei decurgea foarte anevoios, sarcina aceasta a fost transmisă adunării comune a departamentelor. Pentru a accelera pregătirea proiectului, A.N.Bahmetiev a elaborat un regim special de activitate a adunării comune a departamentelor: de la ora 1600 până la ora 2 000, în afară de marţi şi sâmbătă. Dar şi aici lucrurile n-au mers mai bine şi proiectul, în final, a fost elaborat de şeful cancelariei namesnicului P.Kriniţki. Proiectul noului regulament administrativ a fost discutat de guvernul regional şi cu unele modificări a fost aprobat.106

La începutul anului 1818, varianta în limba rusă a proiectului a fost semnată de namesnic, guvernator şi consilierii ruşi, iar varianta în română de către consilierii moldoveni şi e trimis spre aprobare la Petersburg.107

O altă problemă legată de introducerea noului regulament administrativ era stabilirea apartenenţei locuitorilor regiunii la diferite tagme sociale. Comitetul provizoriu n-a putut realiza această sarcină şi în octombrie 1817 A.N. Bahmetiev a creat o comisie specială pentru alcătuirea listei familiilor nobile din Basarabia.108

Analiza efectivă a aspectelor abordate permite să facem următoarele concluzii:

S În primii ani ai ocupaţiei ruseşti nobilimea basarabeană constituia o forţă relativ unită, aptă să se ridice în apărarea valorilor naţionale. Deoarece în secolul XIX, privilegiul de a servi în instituţiile administrative îl aveau doar reprezentanţii nobilimii, acest fapt era semnificativ pentru menţinerea în regiune a tradiţiilor administrative moldoveneşti.

S Oficialităţile ruseşti, pentru care Basarabia nu era un scop, ci un mijloc de realizare a planurilor expansioniste în Balcani au ţinut cont de situaţia creată şi au luat în consideraţie doleanţele nobilimii de a menţine structurile administrative naţionale. Basarabia, care conform planurilor ruseşti trebuia să devină un loc de atracţie pentru popoarele vecine, în primii ani de stăpânire rusească, a fost transformată într-o zonă dominată de samovolnicie şi fărădelegi. Situaţia creată contravenea intereselor de politică externă ale Rusiei şi nu contribuia deloc la crearea unei mai bune imagini a Rusiei ca ocrotitoare a creştinităţii. De aceea, volens nolens, se impunea luarea unor măsuri ce ar fi redresat situaţia.

S Prin instituirea în Basarabia a funcţiei de namesnic plenipotenţiar autorităţile ruseşti au urmărit scopul de a ţine sub un control efectiv regiunea. Namesnicul era abilitat să supravegheze şi să influenţeze direct activitatea instituţiilor administrative de toate nivelurile.

S Ca rezultat al reorganizării sistemului administrativ provizoriu s-a realizat o mai mare centralizare a puterii în regiune şi tot odată a fost deschis accesul în Basarabia a legislaţiei, instituţiilor şi a practicii administrative ruseşti.

S În această perioadă, sub pretextul luptei cu dezordinea şi corupţia a fost declanşat un masiv proces de deznaţionalizare a administraţiei basarabene. O parte din boierii locali au fost eliberaţi din funcţiile deţinute, ei fiind înlocuiţi cu funcţionari ruşi. În instituţiile şi funcţiile de sorginte ruseaecă implementate la această etapă în regiune, de asemeni, au fost promovaţi doar funcţionari ruşi.

Reorganizarea structurilor administrative regionale şi locale au pregătit

terenul pentru introducerea în 1818 a unui nou regulament de administrare a

Basarabiei.

Loading...