Tipărire
Categorie: Istorie
Accesări: 289
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Implementarea noilor instituţii administrative n-a schimbat starea de lucruri existentă în Basarabia. Analiza politicii administrative promovate de ţarism la această etapă şi funcţionalitatea structurilor administrative implementate vor constitui subiectele la care ne vom referi în continuare. Pentru a elucida subiectele propuse e necesar de a pune în lumină chestiunile referitoare la capacităţile funcţionale ale instituţiilor şi funcţionarilor din administraţia Basarabiei şi de a desluşi eforturile intreprinse de autorităţi pentru lichidarea particularităţilor caracteristice administraţiei din Basarabia.

Noile instituţii, fiind copiate după cele din guberniile ruseşti au preluat fidel şi viciile caracteristice modelului rusesc de administrare. Abuzul administrativ, formalismul în abordarea problemelor, nerespectarea legilor şi regulamentelor administrative, delapidarea banilor publici erau fenomene frecvente în instituţiile administrative ale provinciei. Nu respectau legile nici acei care, în virtutea obligaţiilor de serviciu, erau datori să asigure respectarea lor: organele de poliţie şi judecătoriile. Toate completele judecătoriilor ţinutale formate în 1818 au fost deferite justiţiei pentru încălcări grave ale legislaţiei.1

Foarte grav era afectată de corupţie şi fărădelegi administraţia ţinutală. Numai în a doua jumătate a anului 1823 doi ispravnici şi câţiva asesori au fost destituiţi din funcţii de către Consiliul Suprem pentru comiterea infracţiunilor de serviciu. În aceeaşi perioadă ispravnicul din Ismail era antreprenorul poştei de cai din ţinutul încredinţat; ispravnicul din Bender era persoana de încredere a moşierului Balş şi era preocupat doar de problemele acestuia; ispravnicii din Hotin şi Akkerman au impus populaţia să îndeplinească prestaţii în mod ilegal; ispravnicii din ţinuturile Iaşi şi Orhei au fost acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de serviciu şi delapidarea banilor publici.2

O sursă sigură de venit a ispravnicilor erau detaşamentele de călăraşi. Ei numeau călăraşi dintre slugile lor într-un număr exagerat de mare. Pentru întreţinerea unui călăraş se solicita o sumă de la 500 la 1000 de lei anual, cheltuielile reale fiind de 200 - 300 lei. În serviciu erau menţinuţi doar jumătate din cei recrutaţi, iar folosiţi efectiv doar o treime. În afară de contribuţiile băneşti populaţia era obligată să predea produse alimentare pentru întreţinerea călăraşilor şi fân pentru cai, care, de altfel, tot de la locuitori erau luaţi.3

Ocolaşii, care după obiceiul moldovenesc, trebuiau aleşi, se numeau în mod arbitrar de către ispravnic, lucru pentru care plăteau ispravnicului o anumită sumă de bani. Ocolaşii, concomitent erau şi reprezentanţii concesionarilor, aşa că funcţia fiscală era una din principalele funcţii îndeplinite de ei.4

Călătorii ruşi, care au vizitat Basarabia la sfârşitul anilor douăzeci şi care fuseseră aici anterior, menţionau că nu au observat schimbări spre bine; unii afirmând că situaţia în Basarabia era mai bună în timpul domnitorilor fanarioţi decât în cincisprezece ani de administraţie rusească.5 Astfel, A.Storojenco, care a vizitat regiunea la sfârşitul anilor douăzeci, relata: ,,Şefimea Chişinăului, de altfel ca şi întreaga conducere a Basarabiei, trăiesc doar pentru dânşii. ...e suficient doar să intri în oraş ca să-ţi faci o impresie despre activitatea deficientă a poliţiei şi să intri în orice instituţie administrativă ca să observi dezordinea totală ce domneşte în administrarea regiunii. Nu-i nici judecată nici dreptate. .chestiunilor rămase fără rezolvare li s-a pierdut numărul, de altfel, ca şi sumelor de bani publici cheltuite."6 ,,Am fost în Basarabia acum unsprezece ani, relata istoricul rus A.I.Mihailovskii-Danilevskii, dar de atunci şi până în prezent n-am observat nici o schimbare spre bine."7 ,,Aici este o regiune barbară, unde oamenii fără vină sunt înăbuşiţi în închisori, prădaţi, bătuţi şi arşi" - constata generalul Longhinov în 1824.

Reducerea rolului şi influenţei funcţionarilor moldoveni în cadrul instituţiilor administrative ale regiunii, obiedienţa lor voinţei autorităţilor ruse a constituit obiectul grijii permanente a funcţionarilor ruşi, inclusiv şi a generalului A.N.Bahmetiev,9 care chiar de la constituirea Consiliului Suprem a încercat să-l supună voinţei sale. Prin dispoziţia sa din 28 iunie 1818 el informa Consiliul că în legătură cu plecarea sa din regiune i-a poruncit procurorului regional să supravegheze activitatea Consiliului.10 Această dispoziţie contravenea ,,Aşezământului",care prevedea următoarele: a) în cazul absenţei guvernatorului general militar al Podoliei preşedinţia Consiliului Suprem era preluată de guvernatorul civil; b) prerogativele procurorului regional nu se extindeau şi asupra Consiliului Suprem.11

Nerespectarea normelor legale de către A.N.Bahmetiev care, conform funcţiei ce o deţinea, era dator să supravegheze şi să asigure îndeplinirea legilor în regiunea ce i-a fost încredinţată, a alertat nobilimea locală. În raportul său către A.N. Bahmetiev, membrul Consiliului Suprem I.Pruncul, menţiona că procurorul a încălcat prevederile punctului 17 al paragrafului din „Aşezământ" referitoare la competenţele şi atribuţiile procurorului regional şi, datorită faptului că el nu era membru al Consiliului Suprem, nu putea participa la şedinţele sale.12 Boierii moldoveni au militat principial pentru respectarea dispoziţiilor „Aşezământului" şi s-au pronunţat categoric contra încercării de a submina poziţia şi importanţa Consiliului în administraţia Basarabiei.13 Procurorului i s-a indicat să-şi desfăşoare activitatea în limitele competenţelor atribuite şi ,,să nu se amestece în treburile Consiliului Suprem". Poziţia fermă a boierilor l-a determinat pe A.N. Bahmetiev să cedeze şi pentru a dezamorsa situaţia l-a sancţionat pe procurorul regional pentru depăşirea abuzivă a competenţelor sale.14

Ulterior, namesnicul A.N.Bahmetiev a insistat permanent asupra necesităţii supravegherii activităţii Consiliului Suprem şi a schimbării raportului de forţe în cadrul Consiliului. În raportul său din 30 septembrie 1819 şi ulterior, în două scrisori particulare, el a propus contelelui I.Capodistrias reorganizarea Consiliului Suprem în scopul facilitării situaţiei membrilor numiţi ai Consiliului şi în acelaşi timp de a mări influenţa lor asupra activităţii acestei instituţii.15

Ca urmare a acestor insistente demersuri, la numai doi ani de la punerea în aplicare a noilor reguli de administrare a Basarabiei e promulgat ukazul ,,Despre Consiliul Suprem al Basarabiei" din 16 martie 1820 care a modificat prevederile „Aşezământului" din 1818 referitor la Consiliul Suprem. Conform acestui ukaz în componenţa Consiliului Suprem au fost incluşi încă doi membri permanenţi, numiţi de namesnic, astfel asigurându-se predominarea numerică a funcţionarilor ruşi.16 Această schimbare permitea funcţionarilor ruşi să obţină o majoritate de voturi chiar şi în cazurile când erau adoptate decizii neacceptate de boierii moldoveni, membri ai Consiliului. În iulie 1820, membri permanenţi ai Consiliului Suprem au fost numiţi consilierul militar Logvinov şi consilierul Guvernului regional Cerchez.

Toate chestiunile examinate de Consiliul Suprem se divizau în două grupe: administrativ-economice şi judiciare. De aceea şi şedinţele Consiliului trebuiau să se împartă în şedinţe administrativ-consultative şi şedinţe judiciare, determinându-se anumite zile pentru respectivele şedinţe.17

Votul preşedintelui Consiliului a devenit hotărâtor. Mai mult ca atât, el a obţinut dreptul de ,,veto" asupra deciziilor Consiliului Suprem, cu excepţia celor cu caracter judiciar. Unii autori consideră că dreptul de ,,veto" i-a fost acordat „locţiitorului guvernatorului, ce îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem". Ne rezervăm dreptul de a nu fi de acord cu această opinie şi menţionăm următoarele: preşedinte al Consiliului Suprem era, din oficiu, namesnicul plenipotenţiar al Basarabiei19 şi anume lui i-a fost acordat dreptul de a „suspenda acţiunea deciziilor Consiliului Suprem până la primirea unei dispoziţii imperiale". Deci, în cazurile când namesnicul nu era de acord cu decizia Consiliului, avea dreptul de a o suspenda şi de a o trimite, însoţită de explicaţia sa ţarului, spre rezolvare.21

Cvorumul de adoptare a deciziilor a rămas acelaşi - de şase persoane. A fost admisă posibilitatea de a supune procedurii de apel deciziile Consiliului Suprem prin subdiviziunea Ministerului de Interne, care informa ţarul în problemele Basarabiei.22

Un alt moment ce caracterizează adevăratele intenţii ale autorităţile ruseşti este cazul cu alegerea vistierilor ţinutali. La alegerile nobilimii au fost aleşi vistieri ţinutali doar în ţinuturile Orhei, Hotin şi Iaşi. În ţinuturile de Sud, datorită numărului insuficient de nobili, n-au fost aleşi vistieri ţinutali. A.N.Bahmetiev a poruncit Consiliului Suprem să numească funcţionari în visteriile ţinutale ale acestor ţinuturi. La această intenţie de nerespectare a ordinii stabilite de „Aşezământ" Consiliul Suprem a dat un răspuns promt: aceste funcţii sunt elective şi alegerea vistierilor ţinutali în cele trei ţinuturi este prerogativa nobilimii locale.23 Pentru respectarea strictă a stipulărilor prevăzute în ,,Aşezământ" optau şi membrii guvernului regional. La cererea ispravnicului din Akkerman de a elibera din funcţii ocolaşii care s-au compromis şi de a numi alţii, guvernul a adoptat o decizie în care se menţiona clar că ocolaşii se aleg de locuitori şi nu se numesc.24

Activitatea lui A.N.Bahmetiev a provocat nemulţumiri în rândurile nobililor şi funcţionarilor basarabeni. Funcţionarii superiori ruşi, din contra, îl învinuiau că a acordat prea multă libertate nobilimii locale şi în iunie 1820 el a fost concediat.

După constatarea lui L.Casso, persoanele numite în funcţii de către Bahmetiev au provocat nu mai puţine reproşuri ca cele numite de Hartingh, neînţelegerile dintre funcţionarii locali şi cei veniţi în Basarabia nu contribuiau la ameliorarea situaţiei.25 Loghinov, trimis de Voronţov în Basarabia să studieze situaţia la faţa locului relata: „Basarabia a fost o provincie nenorocită, lăsată pradă la jaful întregii bande oribile aduse de Bahmetiev din Cameniţa, adevăratele lepădături din Podolia."26

Politica de suprimare a qvaziautonomiei acordate Basarabiei la 1818 a fost promovată şi de succesorii lui Bahmetiev I.N.Inzov şi M.S. Voronţov.27

,,Aşezământul", după cum s-a menţionat, a fost promulgat de Alexandru I cu titlul de lege provizorie, urmând, ca pe parcursul aplicării lui în practică, să fie operate modificări şi completări conforme realităţilor existente în regiune.28 Acest fapt a fost tratat de funcţionarii ruşi de diferite ranguri şi niveluri ca o posibilitate permanentă de atentare la autonomia Basarabiei , de omitere a elementului local din administraţie.

La 27 iunie 1820 A.N.Bahmetiev aduce la cunoştinţa Consiliului Suprem că ,,a predat conducerea regiunii lui I.N.Inzov, sosit la faţa locului".29 Preluând conducerea Basarabiei, I.N.Inzov a fost informat de către I.Capodistrias că comportamentul boierilor locali nu corespundea aşteptărilor ţarului şi că Basarabia, în cel mai scurt timp, va trece în subordinea autorităţilor centrale de rând cu celelalte gubernii.30 Astfel, I.N.Inzov, pentru a îngrădi accesul boierilor locali la funcţii în sistemul instituţiilor administrative din regiune, a cerut aprobarea ţarului de a institui o nouă comisie pentru examinarea obârşiei nobililor basarabeni. În consecinţă, o treime din nobilii basarabeni şi-au pierdut drepturile şi privilegiile de dvoreni, în lista familiilor nobile ale Basarabiei fiind incluse doar 170 de familii.31

Pentru alegerile dvorenimii de la sfârşitul anului 1821 a fost întocmită lista nobililor cu drept de vot: ţinutul Orhei -102, ţinutul Iaşi -38, ţinutul Hotin -19, ţinutul Bender -4, ţinutul Izmail -1.32

Adunarea nobilimii a ales funcţionari în instituţiile regionale şi ţinutale, precum şi Mareşalul regional al nobilimii în persoana boierului Sturza, confirmat de către namesnic la 4 ianuarie 1822.33 O lună mai târziu au fost confirmaţi în funcţii şi ceilalţi funcţionari aleşi.34 La alegeri, I.N.Inzov a făcut tot posibilul ca membrii Consiliului Suprem, neloiali autorităţilor ruse, să nu fie realeşi şi ca urmare Z.Ralli, V.Ruset, Şt.Râşcanu şi S.Feodosiev - foşti membri ai Consiliului n-au fost realeşi. ,,În general, constata A.Naco, guvernarea lui Inzov, n-a adus nimic folositor regiunii, din contra, a favorizat o mai mare răspândire a abuzurilor".35 Adunarea deputaţilor nobilimii şi-a început activitatea doar în luna octombrie 1823.36 La începutul anului 1824 nobilimii locale din ţinuturile Orhei, Iaşi şi Hotin i-a fost acordat dreptul de a-şi alege mareşali ţinutali ai nobilimii şi epitropii nobiliare.

În august 1822 cancelaria pentru problemele administrarării Basarabiei a fost lichidată.38 Toate chestiunile referitoare la Basarabia au fost transmise în resortul ministrului de interne, contelui V.P.Cociubei, numit prin rescriptul imperial din 13 iulie 1822 responsabil pentru problemele Basarabiei.39 Transmiterea administrării Basarabiei în competenţa Ministerului de interne era motivată prin necesitatea de a asigura o mai strânsă legătură între administraţia Basarabiei şi sistemul instituţiilor administrative ruseşti. Încă la 17 martie 1822, în raportul său către ţar, I.Capodistrias insista asupra asigurării unei legături permanente între administraţia regiunii şi sistemul general administrativ al statului.40 De fapt, această modificare în conducerea cu treburile Basarabiei, a însemnat un nou pas în direcţia suprimării autonomiei administrative şi apropierea sistemului administrativ din Basarabia de cel rusesc.

Începând cu luna iunie 1823, conform deciziei Senatului, asupra proceselor judiciare din Basarabia a fost extins termenul de prescripţie de zece ani, aplicat în Rusia.41 Lucrul acesta a fost făcut cu scopul ,,de a pune capăt interminabilelor procese generate de neclarităţile legilor locale".42 A câta oară, în spatele unor intenţii, aparent nobile, se ascunde o intenţie perfidă - omiterea din instanţele de judecată ale Basarabiei a legislaţiei locale ,,neclare" şi introducerea în practica judiciară a legislaţiei ruseşti.

În august 1823, V.Cociubei a fost înlocuit cu Campanhauzen, care era adeptul intensificării controlului asupra Consiliului Suprem. El a propus ca problemele Basarabiei să fie examinate de Comitetul de miniştri. Ţarul a încuviinţat propunerea sa, cu menţiunea ca în cazurile extraordinare să i se raporteze direct lui. Astfel, Consiliul Suprem a devenit dependent de instituţiile centrale ruseşti, neglijându-se încă un punct al „Aşezământului", care declara independenţa Consiliului Suprem faţă de administraţia centrală.

Un an mai înainte, la 16 martie 1822, la Petersburg fusese instituit un comitet special, în care puteau fi apelate deciziile Consiliului Suprem.43 Toate petiţiile referitor la activitatea şi deciziile Consiliului, primite de către Ministerul afacerilor interne, precum şi cele ce vor fi primite în viitor, până la instituirea în Senat a unei subdiviziuni specializate în problemele Basarabiei, trebuiau transmise spre soluţionare comitetului creat.44 Pentru apelarea deciziilor Consiliului Suprem au fost stabilite termene de un an şi jumătate de an, termene de apel practicate în Rusia. Aceste modificări au fost sancţionate de ţar la 13 august 1823.45 Prin înfiinţarea acestui comitet Consiliul Suprem al Basarabiei a fost lipsit de calitatea sa de instanţă judiciară supremă a regiunii, fapt ce a subminat şi mai mult poziţia ocupată de el în ierarhia instituţională a regiunii.

În 1825 acest comitet a fost desfiinţat,46 atribuţiile sale preluându-le departamentul al doilea al Senatului, care era abilitat să examineze apelurile la sentinţele pronunţate de judecătoria civilă regională în cazurile civile. Aceste cazuri erau examinate conform ,,legilor şi obiceiurilor din Basarabia". De aceea judecătoria regională era obligată să trimită Senatului originalul şi traducerile dosarului, cererii şi a legilor locale, de care trebuie să se conducă la examinarea cazului.47

Consiliului Suprem i-au fost lăsate doar funcţiile de dispoziţie şi cele economice.48 În şedinţa sa din 13 octombrie 1825 Consiliul Suprem, conformându-se noilor dispoziţii, a luat decizia de a suspenda primirea cererilor de apel.49 Doi ani mai târziu urmează ukazul Senatului din 30 iulie 1827, care confirmă precedentele dispoziţii referitor la procedura de apel.50

Aceste măsuri au redus substanţial rolul Consiliului Suprem în viaţa Basarabiei. Consiliul îşi pierde calitatea sa de instituţie supremă administrativ - judecătorească a regiunii, transformându-se, de fapt, într-un organ consultativ. Funcţiile sale au fost acaparate de namesnic care ,,a devenit asemeni unui satrap oriental, atotştiutor şi omnipotent, iar Basarabia s-a transformat definitiv într-o provincie rusească".

La sfârşitul lunii iunie 1823, M.S.Voronţov intră în exerciţiul funcţiunii. El era un adept ferm al concepţiei lichidării particularităţilor locale şi a introducerii în Basarabia a instituţiilor şi structurilor administrative ruse. Chiar în timpul primei sale vizite la Chişinău (august 1823), M.S.Voronţov a supus unui control riguros instituţiile administrative şi judiciare. În urma controlului efectuat M.Voronţov a depistat foarte multe deficienţe şi după părerea sa, cele mai grave erau următoarele: a) în judecăţi s-au acumulat multe dosare nerezolvate; b) datorită activităţii ineficiente a departamentului economic al guvernului au fost acumulate mari restanţe la colectarea impozitelor; c) dezordine şi încălcări în activitatea organelor de poliţie; d) instituţiile administrative ale regiunii îndeplinesc foarte rău ordinile şi dispoziţiile instanţelor ierarhic superioare.

Prin dispoziţia sa din 8 august 1823, M.S.Voronţov a cerut Consiliului

Suprem să ia măsuri pentru lichidarea deficienţelor depistate.52 Înainte de plecarea la Odesa, el a constituit un comitet de revizie sub preşedinţia sa cu scopul de a supune reviziei conturile administraţiei precedente. În septembrie 1823 M.S.Voronţov, pentru faptul că a ,,insultat" un nobil rus îl demite, în mod abuziv, pe secretarul Consiliului Suprem Başotă. Cu toate că Consiliul Suprem s-a opus, funcţionarul basarabean a fost destituit şi în locul lui a fost numit funcţionarul rus F.Vighel,54 care ulterior a devenit viceguvernator al Basarabiei şi s-a făcut cunoscut prin atitudinea sa ostilă faţă de boierii şi funcţionarii locali.55 El însuşi a recunoscut mai târziu că boierii moldoveni, din cauza activităţii sale şovine l-au declarat duşman şi nu-l salutau. ,,Dacă oameni cu situaţii ca aceea a lui Hartingh sau acea încă a lui Vighel, menţiona A.Crihan, îşi permiteau ieşiri ...împotriva moldovenilor, îşi poate închipui oricine de ce erau în stare să facă şi mai cu samă să spună ceilalţi, adică cei mai mici în grad ca ei şi, deci, fără să aibă şi răspunderile lor. Ori cei mai mulţi dintre ruşii aceştea, de la mare la mic, erau îndeobşte extrem de abuzivi, hrăpăreţi şi lipsiţi de cea mai elementară omenie, ba unii dintre ei erau chiar nişte hoţi ordinari".

În octombrie 1823 M.S.Voronţov a destituit din funcţii doi consilieri ai departamentului economic şi vistierul regional, iar conducător al acestui departament şi viceguvernator a fost numit funcţionarul rus Petrulin.57

Pentru a asigura predominarea funcţionarilor ruşi în Basarabia au fost operate modificări în sistemul de administrare a Basarabiei. În a doua jumătate a anului 1824 au fost supuse controlului şi modificate statele de personal ale Consiliului Suprem, cancelariei guvernatorului civil, guvernul regional şi a organelor de poliţie din Chişinău şi Ismail.58

În scopul urgentării procesului de examinare a dosarelor acumulate în judecătoria penală a fost instituită judecătoria penală provizorie. Comitetul de revizie, constituit provizoriu în septembrie 1823, a căpătat statut de instituţie permanentă şi era condus de un preşedinte special. În 1825 în această funcţie a fost numit funcţionarul rus Golubţov. În componenţa sa activau doi membri şi câţiva funcţionari în cancelaria comitetului.59

Au fost făcute unele modificări şi în cadrul departamentului economic. Conform noilor prevederi prerogativa nobilimii locale de a alege un consilier în acest departament a fost anulată. Departamentul economic a fost reorganizat şi era alcătuit din şase direcţii: economică, a sării, a vinului, a vistieriei, de control şi secţia specială. În resortul departamentului se afla şi direcţia pădurilor statului condusă de un ,,forştmeister". 60

O altă măsură menită să lichideze particularităţile locale în administraţia Basarabiei a fost anularea dreptului nobilimii locale de a alege ispravnicii şi asesorii în administraţia ţinuturilor, privilegiu acordat nobilimii în baza prevederilor „Aşezământului" din 1818. În demersul său, înaintat Comitetului de miniştri, M.S.Voronţov îi acuza pe ispravnicii şi asesorii aleşi de nobilime că nu sunt oneşti şi nu cunosc limba rusă. Funcţionarii aleşi sunt etichetaţi ca oameni de neîncredere, incapabili de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu. Principiul eligibilităţii funcţionarilor, după părerea sa, nu este convenabil, fiindcă funcţionarii destituiţi din funcţii sunt înlocuiţi cu alţii care nu sunt mai demni. M.S.Voronţov considera trecerea la numirea funcţionarilor în administraţia ţinutală drept început al procesului de anulare a prevederilor „Aşezământului" din1818.61

Comitetul de miniştri al Rusiei, constatând că „nobilimea locală, alcătuită în mare parte din boieri neînsemnaţi, mulţi dintre care nu şi-au demonstrat provinienţa lor nobilă şi care nu posedă cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru angajarea în serviciul de stat", a luat decizia ,,de a permite în regiunea Basarabia numirea ispravnicilor şi a asesorilor ţinutali ... din partea coroanei, cu aprobarea namesnicului plenipotenţiar ". La 2 septembrie 1824, decizia a fost sancţionată de ţar.62 Aceste măsuri au îngrădit accesul nobilimii locale la funcţii administrative şi au redus mult posibilităţile băştinaşilor de a participa la administrarea Basarabiei.

După cum constatasem anterior, faptul că „Aşezământul" din 1818 fusese introdus ca un regulament provizoriu îi incita permanent pe funcţionarii superiori ai Basarabiei să iniţieze acţiuni de revizuire a lui. În mai 1824, a fost creat un comitet provizoriu pentru modificarea „Aşezământului". În componenţa sa au fost incluşi: guvernatorul, viceguvernatorul, mareşalul regional al nobilimii, preşedintele judecătoriei penale, procurorul regional şi funcţionarul F.Vighel.

Eforturile rusificatoare a funcţionarilor ruşi din provincie erau susţinute de instituţiile administrative centrale. În şedinţa Comitetului de miniştri din 12 august 1824 la care a fost examinată problema administrării Basarabiei s-a ajuns la concluzia că administrarea acestei regiuni trebuie înfăptuită de rând cu celelalte gubernii ale Rusiei, cu subordonarea directă a instituţiilor administrative şi judiciare ale regiunii ministerelor centrale şi Senatului.64

Către începutul anului 1825 a fost elaborat proiectul unui nou regulament de administrare a Basarabiei. La 22 mai 1825 Comitetul miniştrilor a discutat problema modificării regimului de administrare a Basarabiei. S-a constatat că Basarabia până în acel moment s-a administrat în baza unei legi provizorii şi sistemul ei administrativ nu corespunde celui aplicat în restul Rusiei. Comitetul miniştrilor a decis că e necesar ca după 12 ani de la încorporarea Basarabiei ar fi util de a o administra ca şi pe celelalte gubernii centrale ale Rusiei. Comitetul a susţinut proiectul lui M.Voronţov, care prevedea lichidarea autonomiei Basarabiei şi instituirea administraţiei de tip gubernial.65

După moartea lui Alexandru I, tronul Imperiului rus e ocupat de Nicolai I, care considera că absolutismul este unica formă posibilă de guvernământ şi, fiind un reacţionar convins, nu tolera manifestările liberale. Dacă luăm în consideraţie rolul şi poziţia ţarului în Rusia, e clar că concepţiile sale au determinat direcţiile generale ale politicii autorităţilor ruse faţă de periferiile naţionale. Dezvoltarea sistemului administrativ rus în această perioadă e caracterizat de o birocratizare şi centralizare excesivă.

La 16 martie 1826 ministrul afacerilor interne V.Lanskoi aducea la cunoştinţa lui M.S.Voronţov că în mai 1825, de către dânsul a fost propus spre examinare Comitetului de miniştri proiectul noii organizări administrative a Basarabiei, iar după 23 februarie 1826 a fost transmis Consiliului de stat.66

M.Voronţov, care ,,s-a hotărât să termine pentru totdeauna cu sistemul de autoadministrare, în timpul aflării sale la Petersburg din noiembrie 1826 până în martie 1828, a avut suficient timp pentru a convinge persoanele din anturajul tarului de necesitatea schimbării modului de administrare a Basarabiei".67

Intorcându-se la Odesa în martie 1828, M.Voronţov a adus cu sine şi un nou regulament de administrare a Basarabiei, semnat de ţar la 29 februarie 1828.

In concluzie, menţionăm următoarele:

S Perioada anilor 1818 - 1828 dominată de dispoziţiile conţinute în „Aşezământul" din 1818 a fost pentru sistemul administrativ al Basarabiei un ,,cal troian" amplasat în regiune de autorităţile ruseşti. La această perioadă procesul de implementare în Basarabia a instituţiilor şi legislaţiei publice ruseşti s-a amplificat. Pentru a camufla această diversiune s-a recurs la crearea unor aparenţe de autonomie.

S Perioada aşa-numitei autonomii a Basarabiei în componenţa Rusiei, poate fi divizată, convenţional, în două perioade:

prima perioadă, cuprinde anii 1818 - 1820 şi este perioada de constituire a noului sistem administrativ, prevăzut de „Aşezământul" din 1818;

a doua perioadă, cuprinde anii 1820 - 1828 şi se caracterizează prin lichidarea treptată a particularităţilor naţionale în administraţia regiunii.

S Autonomia administrativă a Basarabiei era definită de următoarele particularităţi:

S Dincolo de elementele enumerate au fost instituţiile, legile şi practica administrativă existente în guberniile ruseşti. Dacă în anii 1812 - 1813, când a fost implementat sistemul administrativ provizoriu s-au păstrat intacte structurile administrative, proprii principatului Moldova, atunci ,,Aşezământul" din 1818 a continuat procesul de extindere în Basarabia a instituţiilor şi a procedeelor administrative ruseşti.

S In acelaşi timp, în perioada examinată s-a permis accesul nobilimii locale la anumite funcţii în instituţiile administrative şi judiciare, iar în Consiliul Suprem, iniţial, localnicilor le-a fost asigurată majoritatea. Elementul local în administraţie n-a fost reprezentat de instituţii de sorginte moldovenească ca în perioada precedentă. Exponentul elementului local a fost nobilimea basarabeană, care, profitând de faptul că accesul la anumite funcţii se realiza în baza principiului electiv a avut posibilitatea să participe la administrarea regiunii.

S Menţinerea particularităţilor naţionale în administraţie a deranjat necontenit oficialii ruşi şi ei, permanent şi foarte insistent, cu orice prilej, au căutat să omită din instituţiile administrative ale Basarabiei tot ceea ce era local: funcţionarii ,,neloiali şi incompetenţi", legile „neclare", limba „neînţeleasă".