1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

        Ca rezultantă a degringoladei care a urmat în viaţa practică şi a atitudinii politiceambigue, după evenimentele din 1989, serviciile din administraţia publică din România s-au dezorganizat, au continuat parţial să acţioneze, în virtutea inerţiei păstrând caracteristicileadministraţiei anterioare. Aceasta a fost o urmare firească a păstrării în funcţii a personalului vechi, obişnuit cu mentalităţile şi stilul de muncă subordonat ideii de executare a sarcinilor trasate de “partidul unic”.Apariţia pe eşichierul politic a unei multitudini de partide, cu sau fără doctrine şi programe bine definite, păstrarea vechilor structuri în eşaloanele locale, a avut ca efect menţinerea instituţiilor administraţiei publice într-o zonă conservatoare a vechilor tradiţii şi practici, deci o frână în aplicarea reformelor care au devenit o necesitate de necontestat şi s-auiniţiat pe plan economic şi social. Ca urmare a alegerilor şi păstrării la putere a unor partide cu orientare vădit de stânga,care priveau reformele necesare a se aplica într-o viziune originală, în care accentul era pus pe păstrarea proprietăţii de stat şi încetinirea privatizării. Tranziţia a modificat fundamental coordonatele sistemului politic, economic, social,relaţiile sociale, modul de viaţă şi valorile ce orientează comportamentul cetăţenilor.

        Schimbarea a fost haotică în primele sale faze, când vidul legislativ, criza de autoritatea instituţiilor publice, dezordinea din viaţa economică şi voluntarismul unor decizii aleexecutivului au reprezentat ameninţări pentru cursul tranziţiei. După 1989 a avut loc oadevărată explozie a formelor de asociere civică şi politică. Au intrat în mişcare noile instituţiişi forţe ale economiei de piaţă.Pământul a fost redat ţăranilor, milioane de cetăţeni au devenit din chiriaşi proprietariai locuinţelor pe care le deţin. S-au constituit şi funcţionează mii de întreprinderi mici şimijlocii cu iniţiativă privată. Cu toate aceste transformări de anvergură, prin configuraţiastructurală a economiei şi prin performanţele sale scăzute, România se plasează încă subnivelul înregistrat de unele ţări în tranziţie din Europa Centrală.Diversificarea intereselor economice şi a conduitelor sociale nu a dus încă la oarticulare coerentă a grupurilor şi nici la o solidarizare a acestora, iar parteneriatul social este abia la început.

        Aceştia au fost factorii care au dus la necesitatea reformei şi profesionalizăriiadministraţiei publice.

Reforma administraţiei publice[1]trebuie corelată şi cu procesul de reformă dincelelalte domenii ale vieţii sociale, economice, stabilindu-se astfel obiective concrete şi priorităţi, precum şi căile şi măsurile potrivite pentru a le implementa. Cooperarea structurilor administraţiei publice cu diferite componente ale societăţii civile, stimularea dezvoltării deorganizaţii şi asociaţii nonguvernamentale cu scop nelucrativ.Trebuie avută în vedere asigurarea unei relaţii funcţionale eficiente, între decizia politică şi administrativă, de specialitate, cu caracter tehnic, trebuie urmărită descentralizareaconcomitent cu realizarea unei transparenţe şi cu sporirea controlului public asupra actelor administraţiei centrale şi locale.

        Ca urmare a presiunii sociale interne şi a condiţionărilor externe, s-au aplicat măsuri parţiale în agricultură, în industrie, acestea având ca efect disponibilizarea unui număr însemnat de specialişti din ambele domenii, aşa se face că în aparatul de specialitate din primării, consilii locale şi în cele superioare au fost încadraţi un număr însemnat de ingineri,tehnicieni şi alte persoane provenite din domenii variate, care cunoşteau activitatea dinadministraţia publică după ureche sau au început să lucreze învăţând de la vechiul personal, preluând de la acesta în mod automat vechile racile.Un efect nebenefic a fost încadrarea în funcţii a personalului pe criterii de clientelism politic şi nu pe criterii de aptitudini profesionale, de competenţă, prin concurs, în locul juriştilor, economiştilor şi a funcţionarilor cu experienţă în domeniu, care s-au privatizat sau au migrat în străinătate şi la alte instituţii unde salariile au crescut cu mult faţă de cele plătiteîn administraţia publica.[2]

        În prezent se poate afirma că administraţia publică este domeniul care necesită oreformare urgentă şi măsurile promise de toate partidele politice, de a realiza reforma şi de a pune în aplicare preconizată Lege a funcţionarului public, aflată pe agenda Parlamentului din1990 nu mai poate fi amânată fără efecte dezastruoase.Mult promisa autonomie a instituţiilor administraţiei publice locale trebuie tradusă în practică. Centralismul este dăunător, îngrădeşte iniţiativa şi frânează aplicarea reformei întoate domeniile.S-a adeverit, prin cercetări, că managementul de tip centralizat–autoritar nu este totatât de eficient ca şi managementul unităţilor mai mici. Aceasta se datorează în primul rândfaptului că deciziile de rezolvare a problemelor se iau în altă parte – deseori la o distanţădestul de mare de locul unde şi-a făcut apariţia problema. În această situaţie apar fenomenecum ar fi neînţelegerea exactă a problemei datorate mediului în care se trăieşte (cel din centrunu cunoaşte toate detaliile problemei care implicit are o legătură strânsă cu starea de spirit şimediul antropic existent în acel loc şi timp); sistemului de raportare diferit al fiecărui om,tendinţei de autodeculpabilizare a celui care a raportat problema.

 

[1] Constituţia Romaniei – 1991”, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996

[2] Legea Administraţiei publice locale, nr. 69/1991; Legea privind alegerile locale, nr.70/1991 “, Regia Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 1996

Loading...