1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Factorii care se apreciaza ca determina variatia lor difera de la un specialist la altul. Noi consideram ca tipul de manager, ca si stilul managerial al acestuia, au o determinare mai larga, ce implica luarea în considerare a ansamblului elementelor principale care conditioneaza modul de a gândi si de a actiona al cadrului de conducere. Concret, apreciem ca principalii factori care determina tipul si stilul managerial sunt urmatorii: tipul sistemului managerial al firmei, personalitatea managerilor, amploarea competentelor acordate acestora, potentialul si personalitatea subalternilor, natura proceselor de munca implicate, cultura firmei, intensitatea si continutul influentei organizatiei sindicale sa. Rezultanta factorilor mentionati o reprezinta existenta mai multor tipuri de manageri si, implicit, a mai multor stiluri manageriale.

Prin tip de manager desemnam ansamblul de caracteristici principale refe­ritoare la calitatile, cunostintele si aptitudinile proprii unei categorii de cadre de conducere, ce le confera, în esenta, aceeasi abordare în ce pri­veste aspectele de baza ale proceselor si relatiilor manageriale, ale compor­tamentului managerial, cvasipermanente, deosebite de ale altor manageri.

Tipuri de manageri

Analiza evolutiei mai multor firme aratã cã acestea sunt organizate pe diferite structuri: un manager cu mai multi subordonati sau o echipã de manageri cu mai multi subordonati. Dezvoltarea diferitelor tipuri de manageri s-a efectuat ca urmare a acestei evolutii. De exemplu, în fig. 1.4. este ilustrat cazul unei organizatii cu un manager si mai multi subordonati.

În acest caz, managerul îsi asumã toate functiile managementului.

Dacã firma are succes, managerul tinde sã-si lãrgeascã gama de activitãti si sã obtinã mai multe piete de desfacere. Munca sa devine atât de complexã, încât nu mai poate sã facã fatã singur. Poate recurge la solutia din fig. 1.5. în care încredinteazã munca de supervizare a subordonatilor altor manageri de productie, marketing etc.

Structura poate deveni mai complexã atunci când existã, între manageri, relatii si verticale si orizontale.

Din punct de vedere al pozitiei ocupate în ierarhia conducerii, asa cum se aratã în schema din fig. 1.6., existã trei categorii de manageri.

  1. Managerii din prima linie managerialã coordoneazã munca unui personal ce nu este el însusi manager.Cei ce se gãsesc pe acest nivel au diferite denumiri: supervizor, manager, sef de sectie, maistru, sef birou etc.

Subordonatii primei linii manageriale sunt muncitori, vânzãtori, contabili sau cercetãtori-proiectanti, dupã felul activitãtii - productie, marketing, finante sau cercetare-proiectare. În cele mai multe cazuri, managerii plasati pe acest nivel sunt responsabili cu munca de bazã a organizatiei pe care trebuie sã o punã de acord cu planurile primite de la superiori. Ei sunt zilnic sau aproape zilnic în relatie directã cu subordonatii lor, de abilitatea lor depinzând munca cu acestia.

Prima linie managerialã formeazã conducerea operativã a organizatiei.

  1. În majoritatea organizatiilor, managerii nivelului II sunt cunoscuti sub numele de manageri de departament, manageri uzinali sau directori de operatii. Ei planificã, organizeazã, comandã si controleazã activitatea altor manageri, dar si ei sunt subordonatii unui nivel managerial superior. Ei formeazã conducerea tacticã, fiecare manager coordonând activitatea unei subunitãti a organizatiei.

III. La nivelul III se gãsesc putini oameni, incluzând în mod obisnuit pe presedintele firmei si vicepresedintii. Ei sunt responsabili de performantele întregii organizatii si rãspund în fata proprietarilor. Acesti manageri depind, totusi, de munca tuturor subalternilor lor, de felul în care se îndeplinesc obiectivele organizatiei. Ei formeazã conducerea strategicã, cea care decide în probleme mari si pe termen lung ale firmei, cum ar fi dezvoltarea acesteia prin crearea de noi capacitãti, penetrarea de noi piete etc.

Aceastã desemnare în managementul de vârf, de mijloc si operativ clasificã managerii pe verticalã, pe niveluri ierarhice. Pe acelasi nivel, însã, se grupeazã dupã acelasi profil, astfel cã managerul devine un manager functional (al unei anumite functii).

În cazul specializãrii orizontale, managerul functional rãspunde de o anumitã activitate cum ar fi: productie, cercetare-dezvoltare, marketing, finante, personal.

Functia aratã, astfel, de ce fel de activitãti rãspunde un manager, ca rezultat al specializãrii orizontale a procesului managerial, iar nivelul indicã dreptul unui manager de a se servi si de a utiliza resursele de care dispune, între anumite limite, ca un rezultat al specializãrii verticale a procesului managerial.

Un manager poate fi pe primul nivel în productie, iar altul poate fi pe nivelul de mijloc în finante.

Managerii, aflati pe niveluri ierarhice diferite sunt implicati diferit în functiile managementului, fapt reprezentat grafic în fig. 1.7.

Pornind de la abordarea scolii sociologice de management si de la celebrele teorii X, Y si Z (Douglas Mc. Gregor si William Ouchi) evidentiem câteva "portrete robot" în care se poate încadra tipologic orice manager.

  1. a) Abordarea bidimensionala (Blake si Mouton), bazata pe:

-  interesul pentru productie (pentru obiective si rezultate);

-  interesul pentru oameni (pentru problemele lor sociale).

Factorii care se apreciaza ca determina variatia lor difera de la un specialist la altul. Noi consideram ca tipul de manager, ca si stilul managerial al acestuia, au o determinare mai larga, ce implica luarea în considerare a ansamblului elementelor principale care conditioneaza modul de a gândi si de a actiona al cadrului de conducere. Concret, apreciem ca principalii factori care determina tipul si stilul managerial sunt urmatorii: tipul sistemului managerial al firmei, personalitatea managerilor, amploarea competentelor acordate acestora, potentialul si personalitatea subalternilor, natura proceselor de munca implicate, cultura firmei, intensitatea si continutul influentei organizatiei sindicale sa. Rezultanta factorilor mentionati o reprezinta existenta mai multor tipuri de manageri si, implicit, a mai multor stiluri manageriale.

Prin tip de manager desemnam ansamblul de caracteristici principale refe­ritoare la calitatile, cunostintele si aptitudinile proprii unei categorii de cadre de conducere, ce le confera, în esenta, aceeasi abordare în ce pri­veste aspectele de baza ale proceselor si relatiilor manageriale, ale compor­tamentului managerial, cvasipermanente, deosebite de ale altor manageri.

în literatura de specialitate tipurile de manageri variaza de la un specialist la altul, în functie de criteriile specifice care au stat la baza delimitarii lor si de combinatiile acestor criterii. Spre exemplu, francezul Chalvin delimiteaza 10 tipuri de manageri: organizatorul, participativul, întreprinzatorul, realistul, maximalistul, birocratul, demagogul, tehnocratul, oportunistul, utopistul modernist. Un alt specialist, profesorul american Keith Davis, deosebeste 4 tipuri de cadre de conducere: autocrat, custodia!, suportiv si colegial, iar profesorul polonez Starosciak-doua tipuri: autocrat si democrat etc.

Pornind de la abordarea scolii sociologice de management si de la celebrele teorii X, Y si Z (Douglas Mc. Gregor si William Ouchi) evidentiem câteva "portrete robot" în care se poate încadra tipologic orice manager.

  1. a) Abordarea bidimensionala (Blake si Mouton), bazata pe:

-  interesul pentru productie (pentru obiective si rezultate);

-  interesul pentru oameni (pentru problemele lor sociale).

Abordarea bidimensionala delimiteaza, cu ajutorul unei grile cu 81 de patrate, cinci tipuri si stiluri manageriale.

 

Semnificatia simbolurilor:

1.1. Interes minim pentru productie si oameni (managerul este total detasat de astfel de probleme, neimplicându-se în nici un fel în realizarea de obiective majore ale firmei).

1.9. Interes redus pentru productie si foarte ridicat pentru oameni, pentru relatiile umane.

9.1. Interes ridicat pentru productie si destul de slab pentru oameni.

5.5. Stil echilibrat, cu o atentie de intensitate medie pentru productie si oameni.

9.9. Managerul viitorului, managerul ideal, care pune accent deosebit atât pe derularea proceselor de munca în conditii de eficienta, cât si pe rezolvarea problemelor oamenilor, ale subordonatilor.

Dezvoltând aceasta conceptie, specialistii CEMATT au ajuns la o delimitare interesanta pentru practica manageriala româneasca. 

1.1.->manageri incompetenti

1.9.->manageri populisti

9.1.->manageri autoritari

9.9.->manageri participativi-reformatori

5.5.->manageri conciliatori

performante în restructurarea economica a firmei

Fig. 10.4. Abordarea tridimensionala CEMATT

Specialistii sus-amintiti considera ca cele 5 portrete robot de manageri rezultate din abordarea bidimensionala a tipurilor si stilurilor de management se caracterizeaza prin:

Managerul populist

-  lipsa unui management strategic;

-  prioritate acordata rezolvarii unor pretentii salariale;

-  tergiversarea disponibilizarilor de personal, chiar daca situatia concreta a firmei o impune;

-  apelarea unor împrumuturi mari pentru salarii care conduce la încalcarea
corelatiilor fundamentale dintre indicatorii economici (productivitate, salariul mediu
etc). '

Managerul autoritar

- acorda o atentie deosebita problemelor restructurarii;

 

 

 

-  managerul are o bogata experienta anterioara si o personalitate solida;

-  este foarte competent profesional;

-  da dovada de corectitudine, severitate, exigenta, seriozitate fata de salariati;

-  dezinteres pentru problemele sociale;

-  disponibilizarea personalului în somaj;

-  urmareste maximizarea profitului;

-  este dispus sa-si dea demisia daca nu poate sa-si exercite stilul managerial. 1.1. Managerul incompetent

-  nemultumeste pe toata lumea;

-  absenta unei strategii realiste;

-  lipsa de initiativa, curaj în asumarea unor riscuri;

-  neadaptare la schimbarile din mediul ambiant;

-  usor coruptibil.

Managerul participativ-reformist

-  considera ca poate fi realizata restructurarea din mers cu asigurarea unui
parteneriat al salariatilor, acestia fiind convinsi ca ce se întreprinde este în interesul lor;

-  spirit inovator, creator; -curaj în asumarea riscurilor;

-  capacitate ridicata de antrenare;

-  disponibilitate pentru comunicare;

-  flexibilitate în situatii de criza sau conflict de munca;

-  strategii clare;

-  masuri preventive de evitare a crizelor. 5.5. Managerul conciliator

-  compromis între cele doua tendinte considerate contrarii;

-  realizeaza performante medii în ambele situatii

-  strategii de supravietuire si o conducere abila, de pe o zi pe alta;

-  abilitate în situatiile conflictuale, face concesii în relatiile cu sindicatele, dupa care este mai dur cu acestia;

-  tendinta spre o transparenta mai redusa sau spre manipularea sindicatelor.

  1. Abordarea tridimensionala (W. Reddin)ia în considerare trei caracteristici ale valorii unui manager: preocuparea pentru sarcini, preocuparea pentru contacte umane si preocuparea pentru randament. Tipurile de manager si stilurile de management rezultate sunt: negativ, birocrat, altruist, promotor, autocrat, autocrat cu bunavointa, oscilant, realizator.

în societatile comerciale si regiile de stat românesti deosebim în perioada actuala - tinând cont de cunostintele si aptitudinile manageriale si, îndeosebi, de abilitatea de a dirija oamenii  - trei tipuri de manageri:

-  participativi;

-  participativ-autoritari;

-  autoritari.

Managerii de tip participativ se caracterizeaza, de regula, printr-o solida pregatire atât în domeniul managementului, cât si în domeniul în care se înscrie activitatea grupului condus, de unde si lipsa de reticente pentru a aborda în comun cu subordonatii, sefii si colegii problemele implicate. în general, managerii de tip participativ au usurinta contactelor umane, impunându-se prin cunostinte, tact si atasament. Deleaga pe scara larga, ori de câte ori este nevoie, realizarea unor actiuni. Pun un accent deosebit pe asigurarea unui climat de munca destins, favorabil dezvoltarii personalitatii subordonatilor. Utilizeaza puterea, competenta acordata cu precautie, acestea reprezentând doar un suport pentru realizarea obiectivelor atribuite.

Tipul autoritar de manager se caracterizeaza prin situarea pe primul plan a relatiilor ierarhice de subordonare, utilizând pe scara redusa delegarea si consultarea subordonatilor, uneori si pentru a masca unele lacune în pregatire. Placerea de a exercita competentele acordate, de a comanda, combinate cu o anumita nepricepere în abordarea la modul amical a subordonatilor se rasfrânge adesea într-un climat auster, caracterizat prin rezerve din partea subordonatilor prin exces de controale din partea sefului, ce diminueaza initiativa si creativitatea personalului. In exercitarea proceselor si relatiilor manageriale, accentul cade asupra realizarii sarcinilor si obiectivelor, aspectele umane ocupând o pozitie secundara, reflectare, de regula, si a unui volum de cunostinte si deprinderi manageriale mai redus calitativ si cantitativ.

Fireste, tipul de manager participativ-autoritar consta într-o combinare în proportii relativ egale a caracteristicilor proprii tipurilor precedente. Din cercetarile efectuate a rezultat ca, în perioada tranzitiei la economia de piata, în societatile comerciale si regiile de stat, acest tip de conducator este cel mai frecvent. Acestia promoveaza destul de intens consultarea, delegarea si, în general, cooperarea în conducere, într-o optica însa, adesea, cu tente autoritare, aparând nu rareori situatii conflictuale latente sau chiar deschise.

în schimb, în întreprinderile mici si mijlocii private predomina absolut tipul managerial autoritar. întreprinzatorii se caracterizeaza printr-o puternica personalitate si bazati pe puterea care Ie-o confera pozitia de proprietar, tind sa fie adesea chiar foarte autoritari.

Cercetari mai recente au delimitat si tipuri de antimanageri. Potrivit unei asemenea cercetari se deosebesc urmatoarele tipuri: abraziv, arogant, exploziv, infidel si fricos.

Fiecarui tip de manager îi corespunde un stil managerial care nu reprezinta

altceva decât manifestarea calitatilor, cunostintelor si aptitudinilor persona-

lului managerial în relatiile cu subordonatii, sefii si colegii.                                         

Stilul de conducere sau managerial reflecta tipul de management în ceea ce acesta are esential. Temporar, în conditii speciale, managerul poate sa manifeste un tip de conducere care nu-i este specific. Spre exemplu, un manager de tip participativ poate sa abordeze un stil managerial autoritar fata de subordonatii x si y, care în mod repetat nu-si realizeaza sarciniie atribuite conform prescriptiilor.

De retinut ca stilurilor manageriale le corespund, asa cum vom puncta în continuare, stiluri de leadership, ce au în vedere în special dimensiunea umana în conditiile unei puternice implicari a grupului.

De fapt, subordonatii vin în contact în procesul muncii cu stilul managerial al sefilor, ce se fundamenteaza pe un anumit tip de conducere. Tipul si stilul managerial pot fi comparate cu un iceberg, în care partea care se vede -1/3 din acesta - reprezinta stilul managerial, celelalte 2/3, invizibile la suprafata, fiind reprezentate de tipul de manager.

Loading...