Pin It

Realitatea ne-a dovedit în repetate rânduri că orice activitate umană se desfășoară în condiții de risc, aceste riscuri fiind mai mult sau mai puțin grave, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai ușor sau mai greu de evitat. Insuficienta cunoaștere a riscurilor, evaluarea lor greșită, lipsa unei protecții adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al unei investiții pe o piață externă. Investițiile străine directe (ISD), ca formă particulară a activității economice, reprezintă un proces complex și de durată, ce angajează resurse financiare, materiale și umane semnificative. Plasarea de capitaluri pe termen lung pe piețe externe se va realiza numai dacă există un stimulent suficient de puternic, în măsură să motiveze companiile să-și asume riscurile implicate și necesită includerea noțiunilor de risc și incertitudine în structura procesului decizional. Construirea unei bune imagini printre investitorii străini, ca instrument de stimulare, poate avea un impact direct asupra volumului și orientării fluxurilor investiționale.

De ce este nevoie de brand de țară pentru atragerea investițiilor străine?

Incertitudinea mediului internațional de afaceri are două componente: o componentă obiectivă - incertitudinea obiectivă (identificată nu de puține ori cu noțiunea de risc), și o componentă subiectivă - incertitudinea subiectivă. Distincția între aceste noțiuni este importantă în cazul ISD (și a afacerilor internaționale, în general). Caracterul subiectiv al incertitudinii trebuie apreciat în sensul că estimările cu privire la producerea unui anumit eveniment generator de risc se bazează pe aprecierile și percepțiile proprii ale decidentului în funcție de informațiile de care dispune la momentul respectiv, și de experiența pe care o are în domeniul respectiv. Incertitudinea obiectivă poate fi asimilată situației în care toate rezultatele posibile sunt cunoscute și majoritatea celor implicați în procesul decizional sunt unanimi în estimarea aceleiași probabilități de producere a fiecăruia dintre efectele identificate, pe baza datelor furnizate de evoluții anterioare. Nivelul de incertitudine subiectivă însă poate fi semnificativ redus prin promovarea unei imagini corecte legate de mediul de afaceri din țara gazdă.

Delocalizarea integrală sau parțială a producției într-o altă țară este motivată de o serie de factori reactivi și proactivi și reprezintă cea mai avansată treaptă a procesului de internaționalizare. Studiile recente au demonstrat că principalii factori care influențează și orientează fluxurile investiționale internaționale sunt legați de (Nunnenkamp și Spatz, 2002; Holland, 2000; Campos și Kinoshita, 2003; Garibaldi, 2001; Lipsey, 2000 sau Nair-Reichert și Weinhold, 2001):

  • dimensiunea pieței externe în creștere;
  • creșterea economică în țara gazdă și cea de origine (creșterea economică încurajează finanțarea prin cumpărare de acțiuni sau obligațiuni, dar și împrumutarea filialelor din străinătate în timp ce recesiunea economică determină companiile străine să-și reinvestească profiturile obținute în filialele din străinătate);
  • concurența pe piața de origine;
  • liberalizarea comerțului internațional și a piețelor financiare;
  • regimurile valutare din țările gazdă;
  • procesul de privatizare în țara gazdă.

În afara acestor factori care țin mai mult de mediul sau de conjunctura internațională, mai există o serie de factori motivaționali organizaționali care determină și influențează fluxurile investiționale internaționale. Între aceștia, principalul mobil al realizării unei investiții în străinătate îl constituie implicit profitul urmărit de investitori.

Pe fondul liberalizării conturilor de capital din balanța de plăți externe ale țărilor participante la schimburile internaționale, al globalizării financiare, transparenței și integrării financiare tot mai ridicate, lupta pentru atragerea de capital străin în economiile emergente este tot mai puternică. Țările emergente folosesc cele mai agresive strategii pentru atragerea de capital străin care vine să completeze capitalul autohton necesar dezvoltării. Printre aceste metode se regăsește tot mai mult și grija pentru a crea și promova o imagine a țării cât mai atractivă în rândul investitorilor.

Dacă ar fi să caracterizăm fluxurile investiționale internaționale în momentul de față observăm o serie de tendințe[1]:

  • țările puternic industrializate continuă să capteze cea mai mare parte a fluxurilor investiționale internaționale (89% în 1980 și 87% în 2001);
  • Africa, vestul Asiei și țările din Europa Centrală și de Est au pierdut semnificativ în lupta pentru atragerea investițiilor străine directe în favoarea țărilor din Asia de Sud și a celor din America Latină;
  • în Asia, țările care au atras cele mai multe investiții străine în ultima perioadă sunt cele din sudul și estul Asiei (China, Hong Kong SAR, Singapore și Malaezia);
  • țările din America Latină au depășit problemele din anii ’80 în atragerea investițiilor străine directe, dovedind o îmbunătățire semnificativă a politicii lor de promovare a climatului investițional, începând cu a doua jumătate a anilor ’90;
  • în 2000, țările din Africa au atras în jur de 0.26% din totalul investițiilor străine, țările din zona sahariană cumulând o treime din totalul acestora (0.07% din totalul de ISD mondiale).

După cum observăm, orientarea investițiilor străine directe este evidentă. Atragerea unor investitori străini într-o țară nu se poate face exclusiv pe baza imaginii ei.

În promovarea unei imagini printre investitorii străini trebuie să ținem cont de tipurile de investitori străinipe care dorim să îi atragem. O tipologie a investiorilor străini cărora dorim să ne adresăm cu un mesaj pozitiv referitor la mediul de afaceri dintr-o țară este esențială în strategia de atragere a acestora. Investitorii străini pot fi, în primul rând, căutători de resurse (UNIDO, 2007) acționând în sensul obținerii de resurse la un cost real mai scăzut decât în țara de origine sau pentru a avea acces la resurse care nu sunt disponibile în țara lor de origine. Aceste resurse vor fi combinate cu propriile resurse ale companiilor multinaționale și vor conduce la produse și servicii competitive prin prețul și calitatea lor. În funcție de tipul factorului de producție vizat, pot fi identificate practic trei tipuri de investitori străini, încadrabili în categoria de căutători de resurse (UNIDO, 2007):

  1. Căutătorii de resurse naturale

Aceștia cuprind investitori străini din sectorul primar și secundar, conduse spre investire de dorința de minimizare a costurilor și de obținere a unei securități a aprovizionării cu materii prime. Resursele căutate prin acest tip de ISD sunt reprezentate de minerale, materii prime sau produse agricole. Printre resursele naturale cele mai căutate se numără resursele energetice (petrol, gaze naturale, cărbune). Anumite ISD de acest gen sunt realizate și de firme din sectorul terțiar: turism, închirieri de mijloace de transport, servicii medicale și educaționale.

  1. Căutătorii de forță de muncă

În această categorie se includ corporațiile transnaționale din sectorul secundar și terțiar, în special din țările cu costuri ridicate ale forței de muncă necalificate sau slab calificate, care stabilesc filiale în țări cu costuri reduse ale forței de muncă, cu scopul de a furniza la export produse intermediare sau finale intensive în forță de muncă. În mod frecvent, pentru a atrage acest tip de ISD, țările gazdă creează zone libere[2] sau zone economice speciale[3] (China), promovându-le apoi activ.

A.3. Căutătorii de capacități tehnologice, manageriale, organizaționale și de experiență

Exemple ale unor astfel de ISD, pot cuprinde: alianțele încheiate între firmele taiwaneze, coreene și indiene cu firme din UE sau SUA în sectoarele tehnologice de vârf, filiale de recrutare a managerilor create de firmele americane în Europa sau filiale de cercetare-dezvoltare create de firmele britanice din industria chimică în Japonia.

În anii '80-'90, ISD aflate în căutare de resurse, au scăzut ca pondere în totalul ISD la o treime, reprezentând aproximativ 45% din ISD realizate în țările în dezvoltare, responsabili pentru această evoluție fiind, în principal, trei factori: creșterea importanței altor tipuri de ISD, indigenizarea voluntară sau involuntară a unor industrii din sectorul primar (petrol, cauciuc, cupru), scăderea continuă a rolului forței de muncă necalificate sau slab calificate.

O altă categorie importantă de investitori străini este cea aflată în căutare de piețe de desfacere pentru produsele lor. Acești investitori străini sunt reprezentați de firme care investesc într-o anumită țară sau regiune pentru a furniza bunuri și servicii pe piețele respective sau pe cele vecine. În afară de dimensiunea pieței țării gazdă și de perspectivele ei de creștere, există patru mari rațiuni care determină firmele să se angajeze în acest tip de ISD: urmarea furnizorilor și a clienților, adaptarea produsului la preferințele și necesitățile locale, costuri de producție și de tranzacție mai reduse, urmarea concurenților. La începutul anilor '90, ISD aflate în căutare de piețe reprezentau 45% din ISD globale și circa 30% din ISD în țările în curs de dezvoltare.

Există și investitori străini care sunt în căutare de active strategice. Această categorie cuprinde acele companii care se angajează în ISD, de obicei, prin achiziționarea activelor firmelor străine, cu scopul clar definit de a-și promova obiectivele strategice pe termen lung, mai ales acelea de susținere și promovare a competitivității lor la nivel global. Firmele care realizează astfel de ISD sunt fie corporații transnaționale care aplică o strategie de integrare regională sau globală, fie investitori străini aflați la primele lor încercări de ieșire pe piața internațională și care încearcă să cumpere un avantaj competitiv pe o piață locală. Pe piețele emergente, acești investitori sunt atrași de procesul de privatizare (vânzarea de companii de stat către investitori străini strategici).

Investitorii străini pot fi integrați și în alte categorii. Acestea pot fi: a) investițiile de evadare realizate pentru a evita legislația restrictivă sau politicile macroeconomice aplicate în țările de origine (exemplu: firmele israeliene în UE, investițiile băncilor japoneze în Europa); b) investiții de sprijin realizate în scopul sprijinirii activității companiei-mamă (în special în sfera comerțului); c) investițiile pasive prin care investitorul nu obține controlul total asupra companiei țintă. O strategie coerentă de promovare a imaginii de țară ar trebui să pornească de la aceste tipuri de investitori străini. Identificarea corectă a motivațiilor pentru care investitorii străini aleg o țară capătă un rol fundamental în politica de atragere a acestora prin imaginea de țară.

De ce este important să extindem conceptul de brand și la sfera investițiilor străine directe? Răspunsul vine foarte repede din faptul că aceste investiții străine, prin aportul de capital, tehnologie și expertiză managerială sunt vitale pentru economiile emergente. Printre avantajele investițiilor străine directe care justifică o promovare activă și eficientă a imaginii de țară se pot enumera:

  • formarea și mobilizarea resurselor de capital;
  • creșterea eficienței utilizării resurselor;
  • transferul internațional de tehnologie;
  • crearea de noi locuri de muncă în țara gazdă;
  • perfecționarea și calificarea forței de muncă;
  • creșterea comerțului exterior (a exporturilor, în special);
  • îmbunătățirea calității mediului (utilizarea de tehnologii ecologice).

Promovarea imaginii de țară („country branding”) în vederea atragerii de investiții străine se referă, în acest caz, la crearea unei imagini atractive în rândul celor care dețin importante capitaluri și care pot găsi în țara promovată un loc sigur pentru investițiile lor. De cele mai multe ori, o strategie de construcție și promovare a imaginii de țară printre investitorii străini se înscrie în politica generală a unei țări de promovare a climatului investițional și este derulată printr-o agenție de promovare specializată. O astfel de agenție îndeplinește de cele mai multe ori, pe lângă rolul de promovare și informare a investitorilor străini potențiali, și rolul de a furniza servicii specifice către aceștia (consultanță cu privire la constituirea unei companii, la achiziționarea sau fuzionarea cu companiile locale).

La nivel mondial, există în prezent o asociație a agențiilor de promovare a investițiilor străine - WAIPA („World Association of Investment Promoting Agencies), care numără aproape 200 de membri în prezent (191 membri în 2005). Această instituție are rolul de a facilita discuțiile legate de operațiunile de promovare a climatului investițional din diferite țări.

Spre exemplu, în SUA există două agenții care au rolul de a promova investițiile străine directe: Agenția pentru Comerț și Dezoltare - TDA („Trade and Development Agency”) și Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională - USAID („United States Agency for International Development”). În Marea Britanie, rolul important de promovare a investițiilor străine în țările în curs de dezvoltare este preluat de Corporația Britanică de Dezvoltare - CDC („Commonwealth Development Corporation”) și de Departamentul pentru Dezvoltare Internațională - DFID („Department for International Development”). În Canada, activitatea de promovare a investițiilor străine este preluată de Agenția Canadiană de Dezvoltare Internațională - CIDA („Canadian International Development Agency”). Trebuie spus că agențiile de promovare a investițiilor din țările dezvoltate sunt concentrate, mai degrabă, pe promovarea climatului investițional din țările emergente și mai puțin pe promovarea propriului climat investițional. Activitatea acestora vine deci în completarea activității agențiilor de promovare de pe piețele emergente.

În România, activitatea de construire și promovare a imaginii de țară a fost preluată de Agenția Română pentru Investițiile Străine (ARIS). ARIS reprezintă o organizație orientată către investitorii străini, menită să vină în întâmpinarea investitorilor care consideră România ca potențială destinație a plasării capitalului lor. De asemenea, ARIS asigură suportul necesar în vederea dezvoltării proiectelor de investiții directe, acționând ca un veritabil pilon în politica de atragere a investițiilor străine directe în România. ARIS este și ea membră a WAIPA.

Printre activitățile acestei instituții putem enumera[4]:

  • îmbunătățirea imaginii României ca destinație pentru investitorii străini;
  • creșterea semnificativă a fluxurilor ISD, prin orientarea proiectelor de investiții de tip „Greenfield” către sectoarele de activitate care reprezintă atuurile României pentru atragerea de capital străin[5] (telecomunicații, comerț și distribuție, industria lemnului, industria constructoare de mașini, sectorul financiar-bancar, industria de construcții, industria electronică și electrotehnică), contribuind astfel la accelerarea restructurării industriale;
  • abordarea proactivă a potențialilor investitori străini, prin propuneri concrete de proiecte de investiții și locații;
  • asigurarea de servicii de asistență tehnică pe toată durata desfășurării proiectului de investiție, cât și ulterior implementării acestuia și extinderii investițiilor în țara noastră;
  • constituirea unei echipe de profesioniști cu experiență atât în domeniul promovării investițiilor, cât și a acordării de asistență tehnică investitorilor străini interesați, pentru a deveni astfel punctul principal de contact al Guvernului României cu investitorii străini.

Chiar dacă la nivel teoretic această instituție are atribuții clare în domeniul promovării imaginii de țară către investitorii străini, programele coordonate de această instituție, practic, lipsesc cu desăvârșire. În afară de intenția de a organiza Târgul Anual de Investiții, de organizarea de mese rotunde și a unor cluburi de afaceri ale României în diferite țări, ARIS nu și-a propus până în prezent mai multe lucruri.

 

[1]              UNCTAD, World Investment Report: www.worldinvestmentreport.org

[2] Zonele libere sunt zone poziționate pe teritoriul geografic al unei țări, dar excluse din teritoriul economic în care pot fi depozitate și prelucrate produse fără a intra sub incidența taxelor vamale.

[3] Asemănătoare zonelor libere, însă de dimensiuni mult mai mari (Shanghai, Hong Kong), incluzând și aglomerări urbane care furnizează și o importantă forță de muncă. În astfel de zone economice speciale, produsele sunt prelucrate și destinate într-o măsură mai mică doar tranzitului.

[4] Sursa: http://arisinvest.ro/

[5] Sursa: Raportul anual al ARIS - 2006

Administrare.info este o bibliotecă digitală ce oferă acces gratuit la articole, referate, conspecte din administrație, management, economie, drept, istorie și multe altele. Sperăm să găsiți aici informația de care aveți nevoie.