Caracteristici ale comunicării de masă
- Emițătorul este un profesionist al comunicării, un jurnalist o „persoană instituționalizată" sau o organizație de comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (grupuri sociale specializate - antrepenorii de presă și personalul lor). Aceasta este de fapt și prima dintre caracteristicile comunicării de masă: emițătorul, o „persoană instituționalizată", care reprezintă, de obicei, un grup de persoane, este un mare producător de mesaje.
- Prin comparație, în toate celelalte modalități de comunicare (directă, indirectă, multiplă) emițătorul de mesaje este unul singur. Diferența dintre modurile de comunicare este dată, în același timp, de mijloacele prin care se face comunicarea, ca și de numărul receptorilor de mesaje.
- Destinatarii comunicării formează grupuri largi, colectivități umane, fapt care constituie socializarea audienței (a receptării). Se poate spune, cu alte cuvinte, că „presa de masă reprezintă conversația tuturor cu toți și a fiecăruia cu celălalt", așa cum afirmă cercetătorul francez Bernard Voyenne (La presse dans la societe contemporaine). Este vorba, în acest caz, de a doua trăsătură distinctivă a comunicării de masă.
- O altă caracteristică a conceptului analizat vizează caracterul unidirecțional și mediat al comunicării. Emițătorii și receptorii de mesaje sunt separați spațial și temporal, iar informațiile se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice „erei electronice”.
- În fine, o nouă trăsătură a comunicării de masă este dată de faptul că reacția grupului receptor de mesaje față de grupul emițător (feedback-ul) este lentă, chiar de indiferentă. Când ea se produce, receptorii devin, la rândul lor, purtători ai unor noi mesaje.
Pe marginea acestui subiect Bernard Voyenne vorbește de trei caracteristici ale comunicării sociale prin intermediul presei, care o diferențiază de toate celelalte forme ale comunicării:
- caracterul instantaneu (sau cvasiinstantaneu), deoarece informează despre un eveniment aproape în același timp cu desfășurarea lui sau cu un decalaj foarte mic;
- permanența, pentru că nu cunoaște nici o întrerupere și jalonează istoria în continuitatea ei;
- caracterul universal, pentru că este prezentă peste tot și în orice moment.
Un alt cercetător, Rogers Clausse (Breves considerations sur la terminologie et la methodologie de la communication) definește presa drept un tip de comunicare socială și consideră că aceasta îndeplinește următoarele condiții:
- periodicitatea pregnantă (apariție cotidiană);
- consum imediat, fără întârziere. Mesajul jurnalistic este extrem de perisabil în timp.
De aceea el trebuie consumat imediat, altfel își pierde orice savoare;
- eterogenitatea conținuturilor efemere și varietatea incoerentă a funcțiilor. Ziarul este un conglomerat de știri; satisface gusturile cele mai diverse;
- grija pentru actualitate, dominantă și copleșitoare. Totul pornește de la actualitatea imediată și se reduce la ea. Cotidianul, prin faptele, opiniile, evenimentele, întâmplările și incidențele sale, „invadează" totul, cuprinde totul, se impune pretutindeni;
- producție - difuzare cu mare densitate pentru o mare și enormă conglomerație de persoane: colectivitate în omogenitate, masă în eterogenitate.
Definiții ale comunicării de masă
Cercetătorul american H. D. Lasswell, în lucrarea sa Structura și funcția comunicării în societate, a determinat direcțiile majore ale cercetării comunicării de masă, pornind de la ideea că în orice acțiune de comunicare trebuie să avem în vedere cele cinci întrebări fundamentale: cine spune? ce spune?prin ce canal? cui? cu ce efect?
În viziunea lui Lasswell, modelul comunicării de masă se poate rezuma la formula cineva spune ceva cuiva.
- Lazar apreciază astfel: „Comunicarea de masă este un proces social organizat. Cei care lucrează pentru media, fie că este vorba de ziar sau de un canal TV, fac parte dintr-o mare întreprindere care este reglementată și organizată ca orice altă întreprindere din societate. Imaginea ziaristului independent, izolat în fața mașinii sale de scris, este la ora actuală depășită. Fiecare jurnalist, fie că lucrează pentru un cotidian, pentru radio sau TV, aparține unui ansamblu de salariați din întreprinderea respectivă și execută o muncă bine definită în sensul unei echipe".
Spre deosebire de Lasswell, Marshall McLuhan reduce paradigma comunicării de masă la doi termeni: ce se spune? (mesaj + mijloc de comunicare) și cine? (producător + receptor). în acest sens el afirmă: „Societățile se deosebesc între ele mai mult prin natura mijloacelor prin care comunică decât prin conținutul comunicării”.
În procesul comunicării sociale se pot instala două mari tipuri de relații:
- Relații directe - comunicarea se realizează între două sau mai multe persoane, aflate în poziți de proximitate; ele interacționează și se influențeză una pe alta în cadrul acestui proces - comunicare interpersonală.
- Relații indirecte - comunicarea dintre persoane este mijlocită de un instrument care permite transferul mesajului de la emițător la receptor - comunicare mediată.
Comunicarea mediată poate fi:
- mediată tehnologic - e-mail, telefon, discursuri publice amplificate prin instalații de sonorizare, concerte, spectacole;
- comunicare de masă - între emițător și receptor se interpun utilaje complexe, și, mai ales instituții sofisticate
Mijloacele de comunicare în masă
Presa - cel mai vechi mijloc de comunicare în masă, dispune de toate posibilitățile tehnice, economice, sociale, culturale pentru apariția unor ziare de mare tiraj și la prețuri accesibile unui public de masă;
Agențiile de știri - instituții specializate în comunicarea de masă:
1835 - Havas (Paris)
- - Associated Press (America)
- - Wolf (Berlin)
1851 - Reuters (Anglia)
Secolul al XX-lea - specializarea și diversificarea presei:
- presă politică
- presă a elitelor interlectuale
- presă sportivă, economică, pentru copii și adolescenți, pentru femei, științifică etc.
Alvin Toffer distinge trei valuri, adică trei moduri diferite de comunicare:
I - transmiterea informațiilor din gură în gură;
al II-lea - apariția oficiului poștal, telegrafului, telefonului, ziarelor, revistelor, filmelor, radioului și televiziunii - capabile să transmită același mesaj simultan către milioane de receptori;
al III-lea - specializarea produselor imagistice și transmiterea de imagini, idei și simboluri diferite unor segmente de populație, categorii de vârste și profesiuni, grupări etnice.
Apariția calculatorului - permite ca informațiile să poată fi prelucrate în diferite moduri cu o maximă rapiditate.
Mediul de comunicare devine unul specializat, destinat doar cunoscătorilor, fapt care provoacă anumite inegalități în procesul de comunicare.
Se impune și tendința de mondializare a contextului comunicării, ceea ce înseamnă integrarea comunicării într-o industrie a comunicării, care conduce la asigurarea accesibilității ei.
Canalul de transmitere
Mesajele create în comunicarea în masă sunt distribuite publicului cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii. Suma mijloacelor tehnice de transmitere, a modalițăților de expresie utilizate în transmitere și a instituțiilor aferente constituie „mediile”. Există trei tipuri de medii:
- Mediile autonome - suportul de transmitere poartă în el mesajul - cărți, reviste, ziare, afișe, televiziune, radio, casetofon;
- Mediile de difuzare - suportul are misiunea de a transmite un mesaj - releele, cablulu, satelitul;
- Mediile de comunicare - suportul permite realizarea dialogului la distanță - telefonul, emailul.
Mediile pot să asigure permanența sau non-permanența mesajelor și de aici deosebirile fundamentale între presa scrisă și audiovizuală.
Canalul de transmitere influențează elaborarea mesajului prin „traducerea” lui din forma inițială într-o alta, marcată de caracteristicile tehnice ale mediilor - cuvântul vorbit devine undă electromagnetică sau succesiune de semne tipografice, imaginea realăp devine undă și proiecție sau sumă de puncte albe și negre. Aceste influențe pot modifica structura inițială a mesajului, imprimându-i o seamă de trăsături independente de intențiile comunicatorilor și de aceea trebuie adecvată structura mesajului la caracteristicile canalului.
Publicul - cuprinde milioane de oameni care nu se cunosc între ei, nu trăiesc în același spațiu și nu împărtășesc o limbă comună sau cultură sau religie. Singurul lucru care îi leagă este consumul unor mesaje mass-media identice și trăirea unor stări, în general, asemănătoare.
Comunicare de masă este afectată de două forme de noncomunicare:
Receptorii nu pot comunica direct cu emițătorii. Cititorul unei publicații nu are cum să influențeze scrierea unui articol și nici nu poate da o replică imediată autorului său dacă este vizat nemijlocit; în aceeași situație se află și ascultătorul unei emisiuni radio sau cel ce privește un program TV, chiar dacă în ultima perioadă se extind emisiunile interactive. Cum poate totuși omul din public să-și manifeste dorința de participare la dialog și să încerce să-și impună propriul punct de vedere? El are la dispoziție două modalități de acțiune, diametral opuse: prin selecție, oprind comunicarea și inaugurând un nou canal de comunicare cu alt emițător, ori prin chemarea la dialog, caz în care el alege drumul anevoios al apelului la comunicare și transmite scrisori sau dă telefon în redacții. În prezent, majoritatea instituțiilor mass media încurajează aceste forme de comunicare și oferă periodic un spațiu aparte pentru publicarea opiniilor primite de la audiență; mai mult decât atât, în domeniul audiovizualului, avantajele tehnologiei permit deschiderea unor „ferestre" de comunicare în cadrul unor emisiuni de dialog cu publicul, fie apropiat, adus în studio, fie îndepărtat, dar accesibil prin intermediul telefonului. Cu toate acestea, reprezentantul publicului nu poate decât să observe că această comunicare este lentă, greoaie, indirectă și cu efect improbabil: scrisorile apar după articolul respectiv și oricum nu au puterea și prestigiul mesajului jurnalistic. Vocile participanților la talk-show sunt slabe (în raport cu cea a vedetei) și sunt filtrate de regiile tehnice. în plus, accesul omului obișnuit la presă sau, cu alte cuvinte, transformarea sa din receptor în emițător suportă efectul disproporției dintre numărul imens al celor care ar vrea să spună ceva și căile limitate de acces oferite de canalele comunicării de masă.
Totodată mai poate fi întâlnit și fenomenul în care jurnaliștii și cercetătorii constată că persoanele cu care intră în contact nu sunt reprezentative pentru publicul lor, fiind, de fapt, persoane care au timp să comunice cu instituțiile mass media. Din acest motiv, lipsa interacțiunii comunicaționale afectează statutul și activitatea emițătorilor care cu greu pot avea o imagine clară asupra atitudinilor publicului, asupra impactului pe care îl au mesajele lor și asupra așteptărilor, dorințelor sau nemulțumirilor declanșate de un mesaj sau altul.
Consumatorii mesajelor mass media nu pot să dialogheze nici măcar între ei; la nivelul unor audiențe ce se măsoară de la zeci de mii de oameni în sus, este evident că aceștia nu au cum să interacționeze. Desigur însă că la nivelul microgrupurilor (familie, vecini, prieteni), în cazul unui consum comunitar de mesaje mass media, există forme de dialog prin care conținuturile receptate sunt comentate, înțelese și redimensionate.
Conținutul
Cea mai importantă caracteristică a conținuturilor vehiculate în comunicarea de masă provine din faptul că ele sunt oferite spre consum: „Un produs mass media este o marfă sau un serviciu, vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass media" (Denis McQuail, Comunicarea). Deoarece scopul principal este de a atrage un număr cât mai mare de consumatori, comunicarea de masă oferă o mare varietate de conținuturi, atractive și accesibile, mereu înnoite și permanent promovate prin diferite campanii de publicitate.
La modul general, oferta mass media cuprinde următoarele tipuri de mesaje:
- informații - acestea pot fi atât sub forma datelor brute, neprelucrate (rezultate sportive, cotații bursiere, buletin meteo etc), cât și sub forma datelor prelucrate (știrile și jurnalele de actualități, reportajele, anchetele ș.a.). Nu de puține ori informațiile sunt impregnate cu elemente de divertisment, așa cum se întâmplă la un talk-shaw sau chiar în ambalajul spectaculos al prezentării din unele jurnale de actualități;
- divertisment - în prezent mass media este cea mai mare furnizoare de divertisment, atât prin programele TV, cât și prin conținutul distribuit prin radio sau presa scrisă;
- idei și opinii - prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt părerile unor semeni de-ai lor, fie ei specialiști în diferite domenii, editorialiști cu experiență sau reprezentanți ai publicului. În acest sens, cititorii și ascultătorii manifestă o atracție constantă pentru editoriale și comentarii, pentru emisiunile de dezbatere, pentru interviuri și emisiuni ori pagini tematice.