Biblioteca Digitală de Administrație și Management

Sistemul financiar-monetar internaţional poate fi privit sub două aspecte şi anume:

• Sistemul financiar-monetar internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi monetare internaţionale generate de derularea unor operaţiuni comerciale sau necomerciale internaţionale.
• Sistemul financiar-monetar internaţional cuprinde şi ansamblul de pieţe, instituţii, metode, mijloace, tehnologii, fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau investitorii internaţionali) către cei care au nevoie de acestea (debitorii sau beneficiarii finanţării).

Ca parte componentă a economiei mondiale sistemul financiar-monetar internaţional reflectă toate schimbările din sistemul acesteia şi totodată contribuie direct la desfăşurarea activităţii economice internaţionale. Caracterul funcţionării şi stabilitatea sistemul financiar-monetar internaţional depinde de nivelul corespunderii principiilor sale cu structura economiei mondiale, repartizării forţelor şi intereselor ţărilor mari. În cazul modificării acestor condiţii sistemul financiar-monetar internaţional se confruntă cu crize periodice, care se finisează cu prăbuşirea lui şi formarea unui nou sistem financiar-monetar internaţional.

Pentru funcţionarea cu succes al sistemului financiar-monetar internaţional sunt necesare nişte cerinţe de bază:

• ajustarea (reglarea, nivelarea, corectarea), procesul prin care se corectează balanţa de plăţi dezechilibrată. Sistemului financiar-monetar internaţional eficient trebuie să minimizeze cheltuielile ajustării balanţei de plăţi într-un timp relativ scurt;
• lichiditatea se referă la un volum suficient de rezerve de active internaţionale pentru eliminarea  balanţei de plăţi dezechilibrate. Lichiditatea ţării trebuie să fie suficientă pentru corectarea dezechilibrelor fără consecinţe negative asupra creşterii economice, inflaţiei şi şomajului;
• confidenţa, presupune încrederea totală a subiecţilor relaţiilor economice internaţionale în faptul că sistemul financiar-monetar internaţional funcţionează în corespundere cu scopurile puse şi în faptul că activele internaţionale de rezervă nu se vor devaloriza, păstrându-şi valoarea sa relativ reală. În acest context întrebarea care poate să apară este:”Cum de creat un astfel de sistem, în care toţi să aibă încredere”?

În acelaşi timp, există trei dimensiuni, care determină cum funcţionează  sistemul financiar-monetar internaţional:

·         Gradul automatizării proceselor de ajustare, se referă cât de rigide sau cât de flexibile sunt regulile de schimb a unei valute în alta  ;

·         Monedele utilizate în calitate de rezervă valutară globală şi caracteristicile lor. Rezervă valutară globală trebuie să corespundă următoarelor caracteristici: (1) să fie convenabilă schimbului; (2) să nu poată fi uşor falsificată; (3) să fie avantajoasă din punctul de vedere al  menţinerii valorii.;

• Structura procesului decisional se referă la faptul cine decide şi cum se decide care monedă este mai valoroasă decât alta. La fel cine decide, care poate fi dezechilibrul temporal al balanţei de plăţi? Cine decide, cui i se acordă, valoarea şi scopul creditelor? Oricine ar primi aceste decizii exercită o putere extrem de mare! Structura şi procesul de luare a deciziilor este direct proporţională cu încrederea şi totodată ea este afectată şi va afecta lichiditatea şi procesul de ajustare.

Sistemul financiar-monetar internaţional se integrează în sistemul economiei mondiale şi trebuie să îndeplinească cantitativ şi calitativ cerinţele economiei mondiale. Cerinţe ce pot fi identificate în produsele Sistemului financiar-monetar internaţional:

• etaloane monetare cu statut internaţional sau internaţionalizate;
• fonduri financiare şi de credit atrase în circuit internaţional;
• mijloace,instrumente, modalităţi şi acorduri internaţionale de plată;
• informaţii economice, financiare, monetare, sociale, politice la nivelul economiei mondiale;
• reglementări, recomandări necesare reglării activităţilor financiare şi monetare internaţionale;
• regimul pieţelor internaţionale valutare, de capital şi a aurului.

Pentru a realiza aceste „produse finite” piaţa monetară internaţională este structurat sub forma unor pieţe internaţionale, pieţe bine conturate în sistemul actual[1] , în special – piaţa monetară internaţională, piaţa valutară internaţională, piaţa internaţională de capital şi piaţa internaţională a aurului.

Deşi sistemul financiar-monetar internaţional urmăreşte scopuri economice globale, mecanismele specifice lui sunt sintetizate pe baza sistemului monetar naţional. Cu toate acestea, interdependenţa  sistemului monetar naţional  cu sistemul financiar-monetar internaţional nu înseamnă identitatea lor, deoarece scopurile, condiţiile funcţionării şi reglementării şi influenţa asupra economiilor naţionale şi celei mondiale sunt diferite.

Cât priveşte funcţiile  sistemului financiar-monetar internaţional ele sunt următoarele:

• dimensionarea valorică a etaloanelor monetare;
• formarea masei de semne băneşti cu circulaţie internaţională;
• transferarea resurselor financiare de la cei care au surplus de fonduri (cheltuiesc mai puţin decât câştigă) către cei care au deficit de fonduri (cheltuiesc mai mult decât câştigă).
• promovarea eficienţei economice prin alocarea optimă a resurselor de capital (riscuri şi costuri scăzute);
• valorificarea oportunităţilor de investiţii (fondurile sunt transferate dinspre sectoare sau domenii cu productivitate scăzută către domenii cu productivitate ridicată);
• derularea fluxurilor de încasări şi plăţi;
• stimularea nivelul economisirilor şi al investiţiilor ;
• formarea fondului de informaţii financiare, monetare şi economice internaţionale;
• reglarea activităţilor financiar – monetare internaţionale .

În prezent fluxurile monetare internaţionale, generate de activităţi economice, financiare, creditare se cifrează zilnic la peste 150 miliarde de dolari, fapt ce influenţează direct la  dezvoltarea fără de precedent a sistemului financiar-monetar internaţional.

Dezvoltarea sistemul financiar-monetar internaţional este potenţată de:

• dezvoltarea fluxurilor financiare internaţionale;
• sistemul ratelor de schimb valutar flotant;
• dezvoltarea fără de precedent a pieţei valutare internaţionale şi a pieţei internaţionale de capital;
• posibilitatea de obţinere a câştigurilor pe piaţa valutară într-un timp relativ scurt;
• necesitatea alocării riscurilor (a dus la dezvoltarea unor instrumente şi operaţiuni specifice);
• variaţia temporală a consumului (raportul consum / venituri variază în timp);
• separarea administrării afacerii de proprietatea asupra capitalurilor

Primul sistem valutar-financiar internaţional s-a format necondiţionat în sec.XIX, după revoluţia industrială bazată pe monomonetarismul de aur sub forma standardului de aur. Juridic ea a fost înfiinţată prin intermediul unui acord interstatal la conferinţa din Paris din 1867, unde aurul a fost recunoscut ca formă unică a banilor din lume. În condiţiile în care aurul îndeplinea toate funcţiile banilor, sistemele -  atât cel naţional cât şi mondial -  monetar şi valutar erau identice.

Monedele naţionale se defineau prin conţinutul lor valoric stabilit prin lege de către statele respective. Acest conţinut se numea valoare paritară, valoare care se materializează într-o cantitate de aur fin pus la baza unităţii monetare.

Condiţiile ce trebuiau îndeplinite de acest etalon erau să fie cât mai stabil şi cu valoare unanim recunoscută pe piaţa mondială. Deci pentru un timp etalonul a fost aurul (monede sau lingouri), apoi a urmat etalonul aur devize, sau o altă monedă de referinţă cotată bine pe piaţa internaţională.

Este caracteristic faptul că în acea perioadă achitările între state erau efectuate prin itermediul tratelor (cambii transferabile), care erau emise în valută nţională, de obicei a Marii Britanii. Lira sterlină juca un rol de frunte în lume deoarece pe parcursul anilor 1815-1914 conţinutul său de aur nu s-a modificat, ca de altfel şi cel al francului francez.

Pe parcursul primului război mondial criza sitemului vechi era inevitabilă, ea fiind condiţionată şi de situaţia gravă din timpul şi de după război. A fost stabilit standardul aur devize bazat pe aur şi pe valutele de bază care puteau fi schimbate în aur. Valuta folosită pentru achitările interstatale se numea devize.

Al doilea sistem valutar-financiar internaţional a fost juridic formulat prin acordul interstatal din 1922, la conferinţa economică internaţională din Genova.

Sistemul valutar-financiar internaţional de la Genova funcţiona în baza câtorva principii: baza lui erau aurul şi devizele; s-a păstrat paritatea de aur; s-a reconstituit regimul cursurilor libere flotante; regulările valutare se efectuau prin intermediul unei politici valutare active, conferinţe internaţionale.

În anii 1922-1928 a fost atinsă o stabilitate valutară relativă. Dar punctele slabe erau prea evidente, printre care: procesul de stabilizare a valutelor s-a extins pe cîţiva ani, cec a fost o premiză pentru războaiele valutare; în locul sdandardului de aur monedă s-au introdus forme prescurtate a monometalismului de aur în sistemele valutare şi monetare; metodele stabilizării valutare au fost necorespunzătoare, devalorizarea fiind dezastruoasă pentru economiile majorităţii ţărilor, cu excepţia Marii Britanii unde a avut loc o revalorizare; stabilizarea valutelor a avut loc prin intermediul creditelor srăine şi respectiv a unor condiţii dezavantajoase. Pentru această perioadă este caracteristică creşterea potenţialului economico-valutar a  SUA pe plan mondial care devine centru financiar cu sediul la New York, se transformă din debitor în creditor şi a cărei rezerve de aur oficiale erau cele mai mari.

Stabilizarea valutară a fost distrusă de criza mondială din anii 1930. Valorile paritare s-au dovedit a nu fi practice, deoarece erau prea rigide în timp, se modificau la intervale de timp mari, iar valoarea reală a monedelor varia mai repede, de cele mai multe ori fiind mari diferenţe dintre acestea. Au fost încercări multiple în ceea ce priveşte valoarea paritară, dar în final s-a constatat că valorile paritare nu au nici o utilitate, întrucât prin aceste modificări nu făceau decât să fie în urma variaţiei valorilor pe piaţa mondială, iar în cazuri de criză nu mai aveau nici o însemnătate.

Cel de-al treilea sistem valutar-financiar internaţional a fost înfiinţat la conferinţa ONU de la Bretton Woods. În 1944 naţiunile majore aliate s-au întâlnit la Bretton Woods pentru a proiecta un mecanism de restabilire a economiilor ţărilor distruse în urma celui de-al doilea război mondial. Ei au creat o nouă arhitectură financiară internaţională, bazată pe regimul cursului de schimb valutar fixat şi pe convertibilitatea dolarului american cu aurul.

Acest sistem a fost primul care se baza pe un acord semnat de statele importante pe plan mondial. Din acel moment sfera valutară internaţională a devenit obiectul de regularizare a guvernelor aproape tuturor ţărilor din lume.

Principiile de bază ale sistemului valutar-financiar de la Bretton Woods au fost:

1. Fiecare ţară care a participat la conferinţa de la Bretton Woods era obligată să stabilească conţinutul în aur şi dolari SUA a unităţii sale monetare, astfel fixând paritatea valutară dintre valuta sa şi a celorlalte ţări;
2. Fiecare ţară se obliga să menţină cursul valutei sale neschimbat faţă de orice altă valută. Cursurile de piaţă a valutelor nu trebuiau să devieze de la parităţile fixate în aur sau dolari SUA mai mul de 1% într-o direcţie sau alta. Devalorizarea cu mai mult de 10% se permitea doar cu acordul FMI;
3. În calitate de monedă internaţională, la nivel cu aurul, era considerat dolarul SUA;
4. Trezoreria SUA se obliga să schimbe dolarii băncilor ceentrale ale altor ţări în aur, 35 dolari pentru 31,1 grame de aur;
5. Pentru prima dată s-au creat organismele valutar-financiare internaţionale - Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

Sistemul de la Bretton Wood a activat fără modificări din 1945 până în 1970, iar unele elemente ele ei s-au păstrat până la mijlocul anilor ’70.  Aceştia au fost anii „miracolului economic”, pe parcursul căruia au fost înregistrate tempouri sporite a creşterii tuturor indicatorilor macroeconomici. Au fost lichidate pierderile colosale din urma războiului şi comerţul mondial se dezvolta vertiginos.

Dezvoltarea economică a permis multor ţări să revină la convertibilitatea valutelor sale, printre care Germania, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Niderlanda precum şi Anglia, ţările scandinave, Austria şi Suedia, iar mai târziu şi Japonia.  Acesta a fost rolul pozitiv al noului sistem.

Totuşi acest sistem a favorizat cel mai mult SUA, dolarul la sfârşitul anilor ’60 practic deţinând monopolul sferei de achitări internaţionale şi aproape eliminând sfera de influenţă a lirei sterline. Dar stabilitatea dolarului SUA a fost parţială.

Mult timp ţările care foloseau dolarul simţeau insuficienţa lor acută, „foamea pentru dolari”. Ţările Europei şi Japonia resimţeau puternic dependenţa faţă de SUA. Dar odată ce cantitatea dolarilor deţinută de cetăţenii străini creştea iar cantitatea aurului din rezervele SUA se micşora, a apărut problema asigurării dolarului şi menţinerii lui ca monedă internaţională de rezervă. Astfel în 1971 preşedintele Nikson a stopat convertibilitatea dolarului în aur aceasta fiind capătul politicii de schimb a aurului pe dolar, politicii care a durat 37 ani.

Politica nouă a rupt legătura dintre aur şi costul internaţional al dolarului, permiţând pieţelor să-i stabilească cursul, adică a făcut dolarul „flotant”. Ca rezultat la începutul anului 1974 celelalte valute puternice liber „flotau” între ele. Aceasta a pus sfârşit sistemului de la Bretton Wood care se baza pe cursul fixat faţă de dolarul SUA.

Sistemul valutar-financiar actual se bazează pe standardul multivalutar şi pe cursul valutar flotant. Aceasta are un set de avantaje:

1. Flexibilitatea sistemului multivalutar cu cursul flotant satisface cerinţele crescânde a sistemului economic mondial tot mai complicat şi mai interdependent. Acordul în comun asupra cursului valutar este preluat de mecanismul cel mai bun inventat de om – piaţa.
2. În baza aceestui sistem s-a dezvoltat piaţa valutară internaţională mondială care corespunde proceselor de globalizare economică şi financiară.
3. Unele ţări au primit posibilitatea de a promova o politică valutară flexibilă şi să folosească cursul valutar ca unul din instrumentele cele mai importante a politicii economice.

Concomitent sistemul de la Jamaica are un şir de puncte slabe care necesită reformarea lui:

1. Sistemul valutar a devenit mai flexibil, dar foarte Multe state nu au putut elabora o politică valutară care le-ar asigura o dezvoltare economică stabilă.
2. S-a constatat că FMI nu are resurse financiare îndeajuns, şi mai important nu are un concept corespunzător pentru o regularizare cu succes a sistemului valutar mondial.
3. La sfârşitul anilor ’90 a devenit clar că sistemul existent produce nu doar o multitudine de crize valutare, dar şi financiare şi economice, care de fiecare dată tind să se transforme în mondiale.

Evoluţia Sistemului Monetar Internaţional

Tabelul 1.

Criteriile	Sistemul monetar de la Paris	Sistemul monetar de la Genova	Sistemul monetar de la Bretton Wood	Sistemul monetar de la Jamaica
1. Baza	Standard aur-monedă	Standard aur-devize	Standard aur-devize	Standard DST
2.Utilizarea aurului ca bani mondiali	Paritatea Convertirea	Aur Valutelor     în	aur
3.Regimul cursului valutar
4.Structura instituţională

 

[1] P.Bran, I.Costică. Economica activităţii financiare şi monetare internaţionale. Editura Economică. Bucureşti, 2003, p.52.