Pin It

De la apariţia sa, conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat înţelesul. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici, fie angajatori, fie prestatori de serviciu. Conceptul economic original a câştigat treptat un înşeles mai general, acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii, independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea.

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a persoanelor apar în Tratatul de la Roma (1957), care stabileşte “eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor”[1] şi decide în mod oficial faptul că “ în scopul aplicării prezentului Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în aceasta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate”[2].

Dispoziţiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulaţie a persoanelor este unul din obiectivele fundamentale ce trebuie atins în realizarea pieţei comune. Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, în primul rând, să creeze o piaţă comună a forţei de muncă (din punct de vedere economic) şi să realizeze o mare coeziune a popoarelor în Comunitate prin eliberarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei “cetăţenii comunitare”.

Libera circulaţie a persoanelor reprezintă unul din cele patru principii fundamentale ale construcţiei europene (alături de libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi a capitalurilor), unul din drepturile fundamentale ale cetăţenilor europeni.

Aces drept derivă din prevederile legate de cetăţenia europeană prin care toţi cetăţenii Uniunii au dreptul să circule şi să locuiască liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea condiţiilor impuse de Tratatul CE şi a măsurilor luate pentru aplicarea acestora. Dreptul la libera circulaţie se traduce prin dreptul fiecărui cetăţean european de a călători liber şi de a rezida în oricare stat membru al Uniunii Europene. Pentru a intra pe teritoriul unui alt stat comunitar, nu trebuie îndeplinită nicio cerinţa sau formalitate specială. 

Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1986) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne[3]. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.

Noţiunea de cetăţenie europeană îşi are originea în documentele Consiliului European de la Fointaibleau (1984)[4], instituţia cetăţeniei europene a fost creată la nivel formal prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Libera circulaţie a forţei de muncă trebuie să permită ţărilor care se confruntă cu un nivel ridicat al şomajului să exporte din surplusul său către ţările care se înregistrează cu o penurie a mâinii de lucru[5].

Mai mult Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigraţie. Prin acest tratat construcţia europeană[6] se axează pe trei piloni: pilonul principal este cel al Comunitaţilor Europene; al doilea pilon se refera la politica externă şi de securitate comună; al treilea pilon priveşte domeniul justiţiei şi afacerilor interne;

Libera circulaţie a persoanelor sau a forţei de munca este una dintre cele patru libertăţi fundamentale şi cade mai mult sub incidenţa pilonului I (Comunitaţile Economice). Totuşi, această libertate fundamentală are multe tangenţe cu pilonul III, întrucât ea implică aspecte legate de respectarea drepturilor omului, dar şi de asigurarea securităţii şi accesului la justiţie în spaţiul european. Această libertate derivă din prevederile legate de „cetaţenia europeană” prin care toţi cetaţenii Uniunii au dreptul să circule şi să locuiască liber pe teritoriul Statelor Membre, cu respectarea condiţiilor impuse de Tratatul CE[7] şi a măsurilor luate pentru aplicarea acestora.

Accesul la locurile de munca din alt Stat Membru decat cel de origine este un aspect fundamental al liberei circulaţii a persoanelor din Uniunea Europeana, deoarece aceasta libertate, stabilită prin Articolul 39 al Tratatului CE, include dreptul de a căuta un loc de munca şi de a munci în orice Stat Membru, ca angajat sau ca persoana fizica autorizată.

Prin Tratatul de la Amsterdam, drepturile cetăţenilor comunităţii au fost lărgite în sensul[8] că:

  • UE are dreptul să ia toate măsurile necesare combaterii oricăror discriminari bazate pe sex, rasă, origine etnică, religie şi convingeri politice, handicap, vârstă sau orientare sexuală; promovarea egalitaţii de şanse în materie de asigurări sociale şi găsirea unui loc de munca;
  • Introducerea conceptului de cetăţenie europeană este condiţionată de cea la nivel de stat membru;

            Au fost reconfirmate câteva valori de bază ale drepturilor cetăţenilor comunitari şi anume: abolirea pedepsei cu moartea; recunoşterea rolului voluntariatului; asigurarea persoanelor handicapate; libertatea presei şi libertatea de exprimare prin mass-media; rolul organizaţiilor publice de credit şi economii etc

Prin politica sa, Uniunea Europeană are în vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de naţionalitate.

 

[1] www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.3

[2] www.europeana.ro – Tratatul de la Roma, Art.7

[3] Crăcană Mihaela, Căpăţână Marcel – Libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, Ed. Tritonic, Bucureşti,  2007, pag.22

[4] Niţă Dan, Dragomir Eduard – Cetăţenia Europeană, Ed. Nomina Lex, Bucureşti, 2000, p.54

[5] Stoica Camelia – Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2001, pag.63

[6] Fuere Augustin – Instituţiile Uniunii Europene, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2002, pag.20

[7] Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene, redenumit în 1993 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene - fost semnat la data de 25 martie 1957 la Roma si intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

[8] Dumitrescu Sterian., Niţă Ion, Ciochină Iuliana – Guvernanţa U.E., Ed. Independenţa Economică, Piteşti 2008, pag.60

Administrare.info este o bibliotecă digitală ce oferă acces gratuit la articole, referate, conspecte din administrație, management, economie, drept, istorie și multe altele. Sperăm să găsiți aici informația de care aveți nevoie.