Moldova la 1457
Graniţe: V- Carpaţi; E- Nistru; N- Polonia; S- Ţara Românească (spre Pol. Şi T.R. hotarele nu erau precis plasate)
În ceea ce priveşte cadrul politic, la 1456 Moldova acceptă suzeranitatea otomană. Teritoriul era împărţit în ţinuturi, avea o pătură puternică de mari stăpâni de pământuri dintre care unii erau urmaşii cnezilor şi voievozilor dinaintea întemeierii statului.
Ştefan are de înfruntat un context extern ostil, compus din cele 3 forţe: regatul polon, regatul machiar şi Imperiul Otoman, şi are de înfruntat un context intern la fel de ostil (marii boieri). Primele sale mişcări sunt spre Polonia deşi a venit la tron ca ucenic al lui Iancu şi cu sprijinul lui Vlad Ţepeş care era vasalul Ungariei. În câţiva ani a reuşit recuperarea Hotinului şi, rând pe rând, marii boieri refugiaţi în Polonia s-au întors acasă, între ei, acele rude domneşti a căror prezenţă însemna recunoaşterea din partea dinastiei.
În 1462 Ştefan încearcă să recupereze Chilia care era acum o garnizoană ungurească şi muntenească şi, astfel, e silit să intre în conflict cu Vlad Ţepeş. În iunie 1462 are loc campania împotriva lui Mahmed II în Ţara Românească . La 4 zile de la victoria lui Vlad Ţepeş împotriva turcilor, Ştefan atacă Chilia. Vlad este victorios, respinge atacul moldovenesc şi pierde domnia.
Vlad este întemniţat la Buda pentru 14 ani. Încercarea de a lua Chilia eşuează dar câştigă o rană la picior pe care o va purta până la moarte.
În 1463 se căsătoreşte cu Evdochia de Kiev (nu era rusoaică şi nici ucraineancă; la vremea aceea Kievul aparţinea Lituaniei; era o vară a regelui Lituaniei, o rudă a marilor cnezi din Rusia).
Peste 2 ani a recuperat Chilia astfel încât Moldova era refăcută în frontierele ţării lui Alexandru cel Bun. Acest lucru l-a nemulţumit pe regele Ungariei, Matei corvin (în acest timp, domnitor în Ţara Românească era Radu cel Frumos). Această ostilitate duce la prima mare bătălie pe care o duce Ştefan, lupta de la Baia. Secuii se răscoală împotriva ungurilor, răscoală în care Ştefan i-a ajutat. Regele Ungariei pune la cale expediţia în Moldova în toamna anului 1467, expediţie la care regele a participat personal; oştile au intrat în Moldova şi, în drum spre Suceava, au distrus tot ce s-a putut distruge (oraşe, sate, mănăstiri); în timp ce Ştefan era cu oastea pe drum, soţia sa a murit; lupta a avut loc la Baia (oraş important locuit de saşi, unguri, români; aici se afla şi sediul unei episcopii cartolice); la început indecisă, bătălia a fost câştigată de Ştefan (a fost o bătălie de noapte). Matei corvin a fost rănit. După bătălie fiecare suveran a pedepsit pe cei care nu au fost credincioşi ori nu asu arătat supunere.
Victoria de la Baia i-a adus faimă, încrederea întregii ţări şi respectul măcar din partea regelui Poloniei; încrederea întregii ţări era foarte importantă deoarece ceea ce numim „ţara de jos” avea tendinţa de a se desprinde.
Există o oarecare ostilitate între vest şi sud iar din anii 1470 încep conflictele cu Ţara Românească. Domnul Ţ.R. era supus total sultanului; încă din vremea lui Mircea, statutul Ţ.R. era altul în cadrul Imperiului Otoman, astfel încât războiul era inevitabil. Acest război cu Imperiul Otoman este cunoscut ca fiind „Războiul de 13 de ani” (1473-1486). Declanţat în noiembrie 1473 când steagurile sunt înşiruite pe Milcov iar la 8 noiembrie Ştefan trece în Ţara Românească, implicit în interesele Imperiului Otoman.
În toamna anului 1472 se recăsătoreşte cu o prinţesă bizantină, Maria Asima Paleologhina, Ştefan reuşind astfel să cotroleze un mic teritoriu din Marea Neagră. În primăvara anului 1473 el este intitulat împărat la mănăstirea de la Humor.
Începutul războaielor cu Imperiul Otoman îl pune pe Ştefan într-o altă dilemă – suzeranul său de drept, regele Poloniei, nu este deloc interesat de cruciada antiotomană; în schimb, regele Ungariei este recunoscut de principii Europei ca un căpitan al cruciadei. Această diferenţă de orientare între cei doi regi va determina apropierea lui Ştefan de Matei Corvin; domnul Moldovei întră în legătură cu toţi principii interesaţi de cruciade şi, în prima linie, Veneţia şi Sf. Scaun; solii lui Ştefan au ajuns până la Papa Sixt al IV-lea, iniţiatorul unui prooiect de cruciadă; de peste tot i s-a promis ajutor dar atunci când, la începutul anului 1475, oştile otomane erau în ţară, n-a avut ajutor efectiv de încredere; s-a dat marea luptă de la Vaslui (10 ianuarie 1475) iat pentru prima dată turcii au suferit o înfrângere; Ştefan a comunicat întregii Europe victoria, chemând la luptă comună.
În vara anului 1475 a renunţat la sezeranitatea polonă şi a acceptat-o pe cea ungară sub forma unui tratat de alianţă cu regele Mathias (Matei Corvin). Victoria de la Vaslui a avut darul de a-l stârni pe sultan; Mehmed II spusese încă din 1462 că atâta vreme cât ungurii controlează Belgradul iar Moldova, Chilia şi Hotinul, treburile nu sunt încheiate. Astfel, în 1476 are loc o expediţie sultanală, un război sfânt; o oaste uriaşă a pornit spre moldova pe uscat iar un număr mare de vase pe apă; oastea a luat ca ajutor pe domnul Ţ.R.
Dintre toate ajutoarele, Ştefan a primit doar un detaşament al regelui Ungariei şi nişte trupe polone. Înfruntarea decisivă a fost pe râul Alb din ţinutul Neamţului, loc numit mai târziu Războieni (26 iulie 1476).
Ştefan a dispărut pentrun un timp, perioadă în care a năvălit ciuma, seceta, foametea, iar sultanul se retrage.
În 1477 trimite o solie la Veneţia cerând ajutor şi promiţând eliberarea Peninsulei Crimeea.
În 1481 intră în Ţ.R. şi bate oastea domnului Ţ.R., aliat cu turcii la Râmnic; acesta este numai un episiod din eforturile lui Ştefan de a aduce Muntenia în tabăra lui.
Între timp, se recăsătoreşte cu o prinţesă munteană, fiica lui Radu cel Frumos, Marias (Voivhiţa); fiul născut din această căsătorie a fost Bogdan vodă (posibilitatea de a înscăuna pe tronul Ţ.R. pe fiul său fiindcă prin mama sa aceasta avea drept la tron).
Sultanul moare în 1481; urmează Baiazid II după o perioadă grea de lupte pentru tron.
În 1484, p mare oaste terestră şi navală s-a îndreptat spre Moldova, au blocat gurile Dunării şi malurile Nistrului iar Chilia şi Cetatea Albă au căzut – cea mai grea lovitură primită. Domnul a avut înţelepciunea să aducă paguba în folosul său – a încercat să recupereze cetăţile cu sabia ( a rupt legătura cu regele Ungariei şi a reluat relaţiile cu Polonia – s-a dus în Polonia şi a depus jurământul de vasalitate personal, lucru pe care nu îl mai făcuse decât în scris); turcii au năvălit în timp ce domnul era înafara ţării, aducând un pretendent; în 1486 au venit din nou cu acest pretendent (Petru cel Şchiop), moment în care se declanşează bătălia de la Şcheia. Boierul care l-a găsit pe domnul nostru printre morţi s fost Purice, l-au ridicat, l-au pus la loc pe cal (timp în care adversarul său se urcase pe tron). Duşmanii sunt alungaţi dar restabilirea relaţiilor cu Poarta este inevitabilă. Pentru că regele Poloniei nu l-a ajutat, Ştefan a rupt încă o dată legământul de vasalitate, cu acordul Papei (argument: el, ca suzeran, nu şi-a îndeplinit datoria faţă de vasalul său); a reluat alianţa cu Mathias, prilej cu care regele Ungariei i-a dat ca feud 2 cetăţi din Transilvania: Ciceul şi Cetatea de Baltă.
În 1486 se încheia această etapă a războiului cu turcii, iar domnul trimite la Poartă un sol care determină reluarea relaţiilor cu Poarta; are loc acum un război economic cu negustorii polonezi care făceau comerţ la Cetatea Albă; Marea Neagră era un teritoriu turc iar Ştefan îi supune la taxe şi pe turci şi pe poloni.
Această perioadă care urmează este cea mai prosperă; atenţia domnului nu mai este îndrumată către Ţ.R. după ce a fost evident că nu poate pune acolo un domn care să-i fie prieten; atenţia i se îndreaptă spre nord (acel pământ pe care încă regele Iagello îl pusese amanet la 1388 - Pocuţia), ţinut locuit de ortodocşi şi nemulţumiţi de stăpânirea polonilor, pe care i-a apropiat de el.
Acţiunile sale ostile faţă de Polonia au dus la o replică puternică a regatului; în 1497, regele Ioan Albert, în fruntea unei mari oştiri, a venit în Moldova sub pretextul că merge la Cetatea Albă să o elibereze de turci; urmarea a fost dezastrul din Codrii Cosminului unde oastea polonă a fost zdrobită (26 octombri 1497); pacea s-a încheiat în 1499 în condiţii dictate de Ştefan, act încheiat la Hârlău în condiţii de egalitate între regele Ungariei şi regele Poloniei; Vladislav Iagello a impus condiţii tratatului impus de Ştefan.
În 1502 ocupă definitiv Pocuţia, o anexează Moldovei, pune dregători moldoveni. În decembrie 1502 un medic elveţian este trimis de dogele Veneţiei să-i trateze rana; moare în iulie 1504.