Pin It

Condiţionări europene.

Fenomen european, Revoluţia de la 1848 e o continuare superioară a celei din 1789 şi a fost urmarea dezvoltării societăţii europene. În procesul evoluţiei capitaliste se formează multe din naţiunile Europei, se întăresc mişcările naţionale, se pune problema unificării statale, a înlăturării dominaţiei străine, a libertăţii sociale şi naţionale. În epocă, ţările române se încadrează în procesul general european, desigur şi cu particularităţile economice, sociale, politice datorită cadrului diferit de dezvoltare, a situaţiei specifice. Dezvoltarea capitalistă a uşurat încadrarea ţărilor române în contextul european; în interior se strâng legăturile dintre provincii, se constituie naţiunea română, unită printr-o piaţă naţională, cu o bogată tradiţie istorică, sudată de o conştiinţă naţională.

Astfel, Revoluţia Română de la 1848 a fost în general unitară; rezultă din programul ei, din colaborarea conducătorilor, din legătura dintre evenimentele revoluţionare. Fie spus acţiunea n-a fost strâns unitară, n-a existat o deplină coordonare, programul naţional nu a fost declarat pe faţă. Erau limitele impuse de împrejurările internaţionale, de neputinţa realizărilor practice, românii neputând să se opună şi suzeranităţii turceşti, protectoratului rus, Austriei. În Principate se urmărea înlăturarea protectoratului Rusiei înlocuit cu un regim de garanţie colectivă, iar menţinerea suzeranităţii otomane era un sprijin indirect dat românilor în cuprinsul general al păstrării integrităţii Turciei şi status-quo-ului. Românii transilvăneni, ameninţaţi cu anexiunea de către nobilimea ungară, au fost nevoiţi să colaboreze cu Viena, dar în condiţiile în care în Imperiul habsburgic a fost adoptată constituţia. Atitudinea revoluţiei românilor faţă de cele trei imperii e diferenţiată, desfăşurarea ei trebuie apreciată şi în legăturile avute de ea cu revoluţia europeană. Guvernul

 

revoluţionar francez promite sprijin şi influenţarea conduitei Turciei; Austria a manifestat o atitudine aparent favorabilă românilor; consulul Prusiei s-a oferit ca intermediar între revoluţionarii moldoveni şi Turcia; Ioan Maiorescu este intermediarul revoluţiei din Ţara Românească şi Parlamentul de la Frankfurt - germanii propunându-şi şi ei unitatea naţională.

Generată de cauze interne, revoluţia română e o parte a celei europene, a trebuit să ţină cont de realităţile internaţionale.

Şi în ţările române, revoluţia e precedată de o stare de efervescenţă revoluţionară, datorită crizei regimului feudal. În Principate starea poporului e agravată de secetă, lăcuste, epizootie, holeră. În Transilvania este agitat datorită legii urbariale din 1847, mai importantă fiind lupta pentru apărarea limbii şi naţionalităţii. Se adaugă veştile despre revoluţia europeană; evenimentele de la Viena şi Pesta îi silesc pe români să-şi definească programul politic. În martie 1848 la Bucureşti şi Iaşi sunt dese întruniri politice cu participarea boierilor din provincie ce discută evenimentele. Manifeste anonime cer abolirea privilegiilor boiereşti, libertatea presei, gardă civică. Broşura (radicală) Ce sunt meseriaşii (difuzată în Bucureşti), susţinând că "meseriaşii"(toţi cei care nu erau boieri), reprezintă "naţia întreagă", autorul cere egalitatea în drepturi, abolirea cenzurii, impozit proporţional, gardă naţională, secularizarea averilor mănăstireşti, desfiinţarea clăcii, împroprietărirea ţăranilor. Regulamentul Organic era puternic atacat, se constituie un prim comitet revoluţionar: C.A. Rosetti, fraţii Golescu, I. Ghica, Ion Voinescu II. În Principate se dorea ca programele de reforme să fie ratificate de domn, pentru a se consacra mişcarea înnoitoare şi a se evita intervenţia externă. Lui Bibescu i s-ar fi oferit tronul regatului, format din cele două ţări. Dar, la 16/28 martie vine nota cancelarului Rusiei, Nesselrode, prin care se notifica faptul că ţarul nu admite slăbirea legăturilor Principatelor cu Turcia şi Rusia şi agitaţii revoluţionare la graniţele Rusiei; evenimentele însă n-au putut fi oprite.

În manifestările din martie, românii din Transilvania au salutat măsurile liberale, antifeudale ale Dietei ungare din Pojon - drepturi constituţionale şi civile egale. Gazeta de Transilvania, Organul luminării salută "progresul către libertate". La Cernăuţi, în Bucovina, la 22 martie s-a hotărât constituirea unui Comitet de acţiune (Eudoxiu, Georges şi Alex. Hurmuzaki, Anton Kral) şi gărzile naţionale. Tot în martie încep frământările naţionale, când se cristalizează ideile ungurilor de reconstituire a statului ungar indivizibil, în vechile graniţe ale regatului feudal. Românii încep să-şi precizeze un program propriu, legalizarea unirii Transilvaniei cu Ungaria de o Dietă feudală şi fără garanţii pentru naţionalităţi, fiind o primejdie. Programul românesc se concretizează prin documente succesive elaborate de grupări sau personalităţi: cel redactat la Pesta sub influenţa lui E. Murgu, al canceliştilor de la Tg. Mureş (Papiu, Iancu), Proclamaţia lui Aron Pumnul, mai ales Provocaţiunea lui Bărnuţiu ce respinge uniunea cu Ungaria fără aprobarea naţiunii române legal recunoscută. Se cere convocarea unei Adunări la Blaj, pentru 18/30 aprilie, pentru ca naţiunea română să fie consultată. În aprilie mişcările populare se accentuează datorită neaplicării legii agrare în Marele Principat. Se extind mişcările din Apuseni, de pe Pământul crăiesc, din Banat (E. Murgu era acuzat de unguri că vrea să-l alipească Transilvaniei). La Braşov sunt reţinuţi 3 emisari din Principate, ce au venit cu intenţia reconstituirii unui regat dacic. În Transilvania, nobilii alarmaţi iau măsuri: sunt supravegheaţi Ion Buteanu, A. Iancu, S. Balint, se înfiinţează "gărzi cetăţeneşti maghiare", se solicită sprijinul trupelor austriece.

În Principate, membrii Societăţii studenţilor români din Paris se întorc acasă, pentru a conduce Revoluţia.

Desfăşurarea revoluţiei

Moldova. Adunarea de la Iaşi. 27 martie 1848. Revoluţia a început înainte ca fruntaşii: V. Mălinescu, C. Negri, să revină din Paris. Mihail Sturza, grăbit să rezolve criza revoluţionară, a solicitat opoziţia: Alecsandri, Cuza, P. Cazimir, C. Rolla, care a convocat o mare Adunare Populară la Iaşi, pe 27 martie, la hotelul Petersburg; e începutul Revoluţiei române. Adunarea, constituită în reprezentanţă naţională, participând peste 1.000 de reprezentanţi din toate clasele, a condamnat regimul opresiv, a alcătuit o comisie: fraţii Rosetti, Cuza, Alecsandri, C.Rolla, V. Ghica, fraţii Moruzzi, pentru alcătuirea programului de revendicări (în redactare rol a avut V. Alecsandri), anume Petiţia proclamaţiune a boierilor şi notabililor Moldovei, în 35 de puncte, moderate, urmărind un regim reprezentativ, capabil de reforme. Primul punct afirma "sfânta păzire a Regulamentului" pentru a nu irita Rusia. Se cere: libertatea persoanei, eliberarea deţinuţilor politici, răspundere ministerială, reformă şcolară naţională, desfiinţarea vămii la export pentru cereale, bancă naţională, "grabnica îmbunătăţire a stării ţăranilor". Urmărea desfiinţarea cenzurii, gardă naţională, o nouă Adunare - reprezentativă. Era o linie tactică datorită ameninţării Rusiei - deci legalism şi moderaţie. Sturdza respinge petiţia, arestează o parte din conducătorii revoluţionari, introduce un regim de teroare. Revoluţia nu mai poate fi oprită, o parte din revoluţionari (inclusiv prin evadare) trec în Transilvania. Se elaborează planuri comune pentru o acţiune militară concertată în Moldova, pentru integrarea Revoluţiei române în cea central şi sud-est europeană, la Iaşi opoziţia se reorganizează, acţionează în legătură cu refugiaţii în Transilvania.

În Transilvania măsuri represive (nu se aplică principiile revoluţiei din Viena şi Pesta, nici Constituţia promulgată de împărat la 25 aprilie).

O primă Adunare la Blaj, cca. 4.000 de oameni, majoritatea ţărani, în 18/30 aprilie, de "Duminica Tomii", n-a formulat un program, el urma să fie definit la Adunarea generală convocată pentru 3/15 mai. Dar e importantă pentru că românii s-au convins de forţa lor, au învins opoziţia autorităţilor. Ţăranii nu mai îndeplinesc obligaţiile feudale, sunt mişcări ţărăneşti în jurul Blajului, Clujului, Apuseni.

Adunarea Naţională       din 3/15-5/17 mai      1848 a fost         o

demonstraţie de forţă şi solidaritate românească - 40.000 de participanţi. Au sosit fruntaşii stabiliţi în Ţara Românească: A.T. Laurian, I. Maiorescu, A. Florian, C-tin Roman, cei din vest şi din Banat, moldoveni: Al.       Russo, I. Rosetti,                                            N. Ionescu,                Z.

Moldoveanu, munteanul Dimitrie Brătianu.

Adunarea Naţională a fost reprezentativă, discursul din 2 mai al lui S. Bărnuţiu a alcătuit programul: pe prim plan e recunoaşterea naţiunii române, ce-i permitea să preia controlul asupra Transilvaniei. El cere libertatea şi independenţa naţiunii române, ea nu va recunoaşte decât legile votate în dieta ţării, unde va fi reprezentată "după dreptate şi cuviinţă".

Adunarea a votat 4        puncte:  consacrarea  pentru locul      de

adunare a denumirii de        Câmpia Libertăţii, fidelitatea naţiunii

române pentru împărat, proclamarea "naţiunii române ca naţiune de sine stătătoare în Transilvania pe temeiul libertăţii egale", depunerea jurământului de credinţă către împărat, patrie şi naţiunea română. În 3/15mai e adoptat programul în 16 puncte - Petiţiunea naţională: independenţa (politică) a naţiunii române, autonomia celor două Biserici, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea industriei şi comerţului, desfiinţarea breslelor, libertatea cuvântului, scrisului, tiparului, libertatea personală şi a întrunirilor, gardă naţională, învăţământ românesc, amânarea hotărârii unirii Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea Adunării românilor. Programul trebuia sancţionat de împărat, trebuiau menajate susceptibilităţile Austriei. Pe de altă parte, mulţimile ar fi spus "Noi vrem să ne unim cu Ţara!". Totodată, o Mare Adunare e în Banat şi un congres bisericesc.

 

Revendicările sunt asemănătoare şi însuşite şi de românii din Maramureş şi Crişana. În Bucovina are loc din iniţiativa Comitetului de acţiune, la 8/20 mai, o Adunare populară sub preşedinţia lui Eudoxiu Hurmuzaki, elaborează un program, dezvoltat în Petiţia ţării (iunie). Se cere: autonomia provinciei şi a Bisericii ortodoxe, dietă reprezentativă, egalitate în faţa legii şi confesională, desfiinţarea relaţiilor feudale, şcoli româneşti, libertatea comerţului. Sub impresiile de la Blaj, revoluţionarii moldoveni redactează un legământ la Braşov (12/24 mai) - Prinţiipiile noastre pentru reformarea patriei, în 6 puncte: întemeierea instituţiilor ţării pe principiile de egalitate, libertate şi frăţietate, desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea beilicurilor, a lucrului la şosele şi a tuturor îndatoririlor fără plată, unirea Moldovei şi Valahiei într-un stat neatârnat românesc. Se limitau la unirea celor două Principate, prevalându-se de formulările favorabile din Regulamentele Organice. Proiecte ale Puterilor europene erau pentru un stat tampon între Turcia, Rusia, Austria, ca mijloc de soluţionare a problemei orientale, cu asigurarea integrităţii Turciei.

Adunarea de la Blaj a impulsionat dezvoltarea revoluţiei române. Legăturile revoluţionarilor se strâng, se fac proiecte pentru generalizarea revoluţiei. Se sconta la început pe o colaborare cu maghiarii şi pe dezvoltarea unei revoluţii generale sprijinită pe o Austrie constituţională. Eşec, aşa că s-au orientat spre coordonarea mişcării revoluţionare române. Înlăturarea lui M. Sturdza trebuia să se facă printr-o acţiune din Ţara Românească (sud), Bucovina (nord), din Transilvania. Pentru aceasta mai mulţi moldoveni pleacă în Banat să ia legătura cu E. Murgu, alţii în Bucovina unde era o organizaţie în legătură cu Comitetul din Iaşi. Concomitent, trebuiau să se ridice ţăranii moldoveni. Prin documente programatice se continua lămurirea populaţiei din Moldova. Broşurile: În numele Moldovei, al omenirii şi a lui Dumnezeu (V. Alecsandri), întâmplările din Moldova în luna martie, Proclamaţia partidei naţionale din Moldova - erau acte de acuzare a regimului regulamentar. Gazeta Transilvaniei devine organul oficios al întregii revoluţii. Bariţiu afirma că soarta revoluţiei se va decide în Bucureşti şi Iaşi, nu la Cluj sau la Buda.

În Ţara Românească măsurile represive ale lui Gh. Bibescu nu pun capăt tensiunii. În aprilie Comitetul revoluţionar din jurul "Frăţiei" se lărgeşte cu fraţii Ion şi Dimitrie Brătianu. E nevoia unei pregătiri militare (pentru care sunt cooptaţi maiorul Cr. Tell şi căpitanul Pleşoianu) a tratativelor cu Poarta, colaborarea cu emigranţii poloni pentru a contracara Rusia, colaborarea cu ardelenii şi bănăţenii, cu regimentele grănicereşti ale acestora. Pregătirile se fac în comun cu românii din celelalte teritorii. Pentru buna organizare, declanşarea este amânată. Informaţii austriece spun că mişcarea are scopul: "un întreg neam românesc într-un imperiu dacic". Bălcescu, A. G. Golescu şi C. A. Rosetti sunt împuterniciţi cu organizarea, acţiunea să înceapă în mai multe locuri, e redactat programul revoluţiei în 22 de puncte, proclamaţia către popor. Programul: egalitate în drepturi, Adunare reprezentativă a tuturor claselor, domn responsabil ales pe 5 ani, responsabilitate ministerială, libertatea tiparului, secularizarea averilor mănăstireşti, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor cu despăgubire, emanciparea evreilor, drepturi politice pentru toţi cetăţenii, convocarea unei Adunări Naţionale pentru a întemeia Constituţia pe aceste principii. Nu pun deschis unitatea şi independenţa pentru a evita o intervenţie străină. Revendicările trebuiau legalizate prin semnarea de către domn şi Turcia, pe care vor s-o atragă pentru a slăbi influenţa Rusiei. De aceea, moderaţie. Revoluţia nu putea fi făcută fără boieri, contra lor, expresie fiind art. 13:                            eliberarea şi împroprietărirea cu

despăgubire. Eşuată la Telega şi Ocnele Mari datorită măsurilor domniei, revoluţia are succes în Oltenia, la Islaz în 9/21 iunie, unde se aflau: I.H. Rădulescu, Cr. Tell, Şt. Golescu. Se formează un prim guvern provizoriu, e reeditat marşul spre Bucureşti, cu Adunarea poporului. Ajung la Craiova, unde dejoacă un complot al fratelui lui Bibescu. Izbucneşte revoluţia la Bucureşti în 11/23 iunie, Bibescu e nevoit să semneze programul revoluţiei, însă speriat de plecarea consulului rus abdică şi pleacă. În 14/24 iunie, guvernul din Bucureşti e completat cu cei veniţi: preşedinte mitropolitul Neofit, I. H. Rădulescu, Şt. Golescu, Cr. Tell, Gh. Magheru, Gh. Scurtu, col. I. Odobescu (şeful oastei), N. Golescu, I. Câmpineanu, C. N. Filipescu, I. Voinescu II; Bălcescu, Al. G. Golescu (Negru), Rosetti şi I.C. Brătianu - secretari de stat. Prezenţa reacţionarilor Neofit şi Odobescu e o concesie pentru recunoaşterea de către Rusia şi Turcia. La 15/27 iunie mulţimea de pe Câmpia Filaret (de atunci Câmpia Libertăţii) sprijină guvernul şi programul, jură pe Constituţie.

Presa revoluţionară e mai radicală, se pronunţă deschis pentru unirea Principatelor, apărarea independenţei, a cuceririlor revoluţionare, pentru eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor (Pruncul român, Poporul suveran). Limitarea unirii la cele două ţări nu înseamnă renunţarea la unirea integrală. Practic, guvernul provizoriu aplică: egalitatea în drepturi, abolirea rangurilor boiereşti, eliberarea deţinuţilor politici şi a robilor, steagul tricolor, desfiinţarea cenzurii, organizarea gărzii naţionale şi a armatei. Datorită divergenţelor nu e rezolvată problema ţăranilor. Atitudinea conciliantă permite regruparea reacţiunii; la 19/31 arestează guvernul. Intervin bucureştenii, baricade, victime, complotul e înfrânt. Din nou, datorită zvonurilor lansate de la Mitropolie, că ruşii au intrat în ţară, la 28/29 iunie guvernul se retrage la Rucăr. Din iniţiativa lui Neofit se formează o Căimăcămie, regimul reacţionar e restabilit. Din nou bucureştenii intervin, autorii sunt arestaţi, guvernul e restabilit. Pentru adâncirea revoluţiei în masele de ţărani e constituit Corpul comisarilor de propagandă (mulţi ardeleni). Campanie pentru alegerea Constituantei, ce să consacre cuceririle revoluţionare, să traseze căile pentru crearea României moderne. Pentru a linişti ţăranii, la 9/21 iulie e instituită Comisia proprietăţii - pentru a stabili un compromis între boieri şi ţărani (reprezentaţi egal în comisie, câte unu de judeţ) - vicepreşedinte fiind economistul şi agronomul democrat I. Ionescu de Brad. A fost desfiinţată la 19 august, fără a rezolva problema. Dezbaterile comisiei sunt transferate în presă. Paşoptiştii doreau să-l facă pe ţăran Om = prin eliberare şi împroprietărire; Cetăţean = prin drepturi politice, condiţie absolută pentru o Românie modernă.

Contacte cu Ardealul şi Moldova, diplomaţie pentru recunoaşterea europeană. I. Ghica duce tratative cu turcii, D. Brătianu cu revoluţionarii unguri, e înlocuit cu Al. G. Golescu care trebuia să stabilească legături cu ardelenii, să ducă tratative cu ţări din centrul şi vestul Europei, apoi e numit agent pe lângă guvernul Franţei. I. Maiorescu e delegatul celor două Principate pe lângă Parlamentul din Frankfurt. Se captează simpatia opiniei publice eurupene prin apeluri, manifeste, articole. La 19/31 iulie Rusia condamna revoluţia din Ţara Românească, acuza pe români că vor un bloc naţional independent, incluzând şi teritoriile din Austria şi Rusia - era pretextul intervenţiei, dar arată şi orientarea panromânească a revoluţiilor române.

Evenimentele din Moldova şi Transilvania din vara 1848.

Înăbuşirea revoluţiei în Principate.

Deşi s-a manifestat mereu moderaţie, pentru evitarea intervenţiei militare străine, pe măsură ce revoluţia română s-a generalizat, latura naţională a devenit dominantă. Proclamaţia partidei naţionale din Moldova e adresată tuturor românilor, subliniind dreptul acestora "de a face îmbunătăţiri în ţara lor". Fruntaşii revoluţionari puneau la cale unirea celor două principate, se lucra la o Constituţie unică. Dovada e redactarea de către Kogălniceanu, în august 1848, a documentului Dorinţele partidei naţionale în Moldova (document neoficial, ca atare direct

 

şi deschis). Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti era "cheia bolţii fără de care întreg edificiul naţional s-ar prăbuşi" şi formulează principiile statului român modern: autonomie deplină, egalitatea drepturilor civile şi politice, Adunare obştească din reprezentanţi ai tuturor stărilor (din rândul căreia va fi desemnat        domnul),

responsabilitate ministerială,           libertatea    tiparului,       libertate

individuală şi inviolabilitatea domiciliului, secularizarea averilor mănăstireşti, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor, eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor cu despăgu bire. Ideile au fost dezvoltate în cele 120 de articole ale Proiectului de Constituţie pentru Moldova (redactat de Kogălniceanu). Grupul de la Cernăuţi al revoluţionarilor ardeleni şi moldoveni a constituit aici "un congres al intelectualilor români ce lucra la   interesul          naţional"

(Alecsandri, Russo, fraţii Hurmuzaki, Bariţ, A. Pumnul). Ocupaţia rusă a Moldovei, definitivată după 18 iulie, determină mişcări, întărirea caracterului naţional        al revoluţiei:   se         intensifică

legăturile între cele trei ţări române, se fac planuri de rezistenţă armată, se face apel la Europa. Cert este că revoluţia din Moldova nu s-a încheiat după eşecul din martie, ea a continuat integrându- se în fluxul general al revoluţiei române.

Împăratul Austriei, uzând de vechea metodă a Habsburgilor, a sancţionat hotărârea Dietei maghiare de unire a Transilvaniei cu Ungaria, fără a considera voinţa românilor. De fapt şi austriecii şi ungurii erau conştienţi că revoluţia românilor le periclitează amândurora interesele şi supremaţia. Voci săseşti progresiste (Şt. L. Roth, Daniel Roth) se pronunţă pentru o colaborare între români şi saşi.

După Adunarea de la Blaj, ţăranii nu mai aşteaptă dreptatea să vină de sus. Masacrul de la Mihalţ (21 mai), împuşcarea a 12 ţărani români care au intrat în moşia nobilului, provoacă indignare generală. Tergiversarea aplicării legii de desfiinţare a iobăgiei accentuează lupta ţăranilor români şi maghiari; regimentele de grăniceri români trec de partea revoluţiei; în Apuseni moţii se înarmează. La 19 iunie se publică legea desfiinţării iobăgiei, nu se aplică însă datorită în principal rezistenţei nobilimii; conflictele sociale se acutizează. În încercarea de înăbuşire a mişcărilor ţărăneşti, ungurii au colaborat cu generalul comandant al trupelor austriece din Transilvania, generalul baron A. Puchner. La Sibiu, cu complicitate austriacă, au fost arestaţi în august A. T. Laurian şi N. Bălăşescu (Bărnuţiu a fugit), membri ai Comitetului permanent. Au fost eliberaţi de români şi duşi la Orlat unde la 10 sept. 1848 a avut loc o importantă Adunare condusă de Bărnuţiu şi Laurian - ea pune problema înarmării poporului, singura cale pentru libertate socială şi naţională.

Confruntat de la început cu pericolul intervenţiei străine, guvernul Ţării Româneşti acţionează diplomatic pentru recunoaşterea de către Turcia şi vestul Europei. Eşec. Anglia e împotriva slăbirii legăturilor cu Turcia, căci ar fi întărit influenţa Rusiei. Franţa renunţă la ajutorul promis iniţial. În iulie Rusia ocupă Moldova, ameninţă cu intrarea în Ţara Românească. Sub presiunea Rusiei, turcii trimit trupe la Giurgiu (19 iulie) şi pe Suleiman Paşa pentru reinstalarea ordinii regulamentare. Convins de aderenţa populaţiei la revoluţie, găseşte o soluţie: o locotenenţă domnească: Heliade, Tell, N. Golescu înlo cuia guvernul provizoriu, din program sunt scoase revendicările importante şi trimise spre aprobare sultanului. Suleiman e primit cu onoruri în Bucureşti, consulii străini revin. La Constantinopol e trimisă o delegaţie condusă de Bălcescu, ajunge la 10 august însă nu e recunoscută şi primită. Rusia fiind nemulţumită, Turcia trimite un nou comisar, pe Fuad Paşa, cu ordin de a intra în capitală şi de a restabili vechea ordine. Populaţia se opune vehement, la 6 septembrie e arsă Arhondologia (condica rangurilor boiereşti) şi Regulamentul Organic, peste 20.000 de oameni se opun intrării turcilor în Bucureşti, la 13 septembrie, pe Dealul Spirii pompierii căpitanului Zăgănescu se opun cu arma. Peste 200 de fruntaşi sunt arestaţi, e citită proclamaţia prin care revoluţia e considerată "rebeliune izvorâtă din duhul comunismului", e restabilit Regulamentul Organic. E sfârşitul revoluţiei. Armata populară adunată la Râureni (Oltenia) sub comanda lui Magheru, urma să se retragă în Transilvania, să lupte acolo alături de ardeleni - dar intervenţia rusă (cu aprobarea Puterilor) face inutilă rezistenţa.

În Transilvania - tensiunile duc la o nouă Adunare naţională la Blaj (3-16 septembrie). Ţăranii - peste 60.000 - vin înarmaţi, sunt organizaţi militar de A. Iancu, Axente Sever, Iovian Brad. Programului naţional i se aduc modificări. Se votează o nouă rezoluţie, în care se protesteză contra "unirii" cu Ungaria, se cere încetarea persecuţiilor şi terorismului, reînfiinţarea Dietei cu deputaţii aleşi proporţional, Parlamentului din Viena i se trimite un memoriu ce cere "în numele fraţilor din Principate" intrarea românilor într-o Austrie transformată într-o "uniune liberă de popoare", ca un prim pas spre un stat român. Austria retrage concesiile făcute Ungariei şi începe Războiul civil, schimbându- se atitudinea austriecilor faţă de români. Izolaţi politic după înfrângerea revoluţiei în Principate, românii sunt nevoiţi să colaboreze cu Habsburgii şi datorită modului în care nobilimea ungară, guvernul liberal, constituţional austriac promite românilor drepturi naţionale, aceştia se aliază cu o Austrie liberală şi constituţională, nu cu regimul lui Metternich. Fără însă a părăsi ideea unei colaborări cu maghiarii, secuii şi saşii, pe principii de egalitate şi libertate.

După a treia Adunare de la Blaj, românii încep organizarea, democrată, politică şi militară a Transilvaniei (fără a aştepta acordul comandantului austriac): 15 prefecturi, fiecare cu câte o legiune; comitetul naţional, recunoscut de austrieci doar ca un Comitet de pacificaţiune, e un adevărat guvern românesc. Gărzile maghiare sunt dezarmate. La fel în Banat, unde se organizează şi administraţia românească. E o stare de tensiune între români şi armata austriacă, fiind prezentaţi drept " urzitori ai regatului dacic".

Adunarea secuilor la Lutiţa (3-4 octombrie), înlătură vechea administraţie civilă şi militară, trec de partea revoluţiei ungare.

Adunarea de la Sibiu, 28 decembrie, condusă de Şaguna, definitivează programul revoluţiei, se caută colaborarea strânsă cu toţi românii din Imperiul austriac (şi la sfatul lui Bălcescu). Petiţia din 13/25 februarie 1849) cere "unirea tuturor românilor din Imperiul austriac într-o singură naţiune de sine stătătoare". N-au primit decât promisiuni.

Constituţia austriacă din 4 martie 1849 restabilea autonomia Principatului Transilvaniei, admitea existenţa naţională a românilor, dar Transilvania nu era recunoscută drept provincie românescă. Între timp, armata ungară condusă de generalul polon Iosif Bem înfrânge trupele austriece din Transilvania - la 13/25 decembrie cucerea Clujul, până în martie 1849 majoritatea provinciei, fără Alba Iulia şi fără Munţii Apuseni ce rămân sub stăpânirea românească condusă de A. Iancu. După cucerirea Sibiului, membrii Comitetului permanent trec în Ţara Românească. În aprilie 1849 Bem intră în Banat, unde din august - octombrie românii alungaseră autorităţile locale ungare.

Bem a decretat amnistia, dar nemeşii introduc statariul, reînfiinţează "tribunalele de sânge" (acţiune condusă de comisarul L. Csany) căzându-le victime mii de români participanţi la evenimente. La 11 mai 1849 e executat Şt. L. Roth. Apusenii rezistă; după căderea Sibiului, se constituie un Consiliu de război, ce preia conducerea luptei revoluţionare. Toate atacurile ungurilor asupra Apusenilor sunt respinse. Devenind conducătorul politic şi militar, după înlăturarea autorităţilor austriece, Iancu adoptă faţă de guvernul ungar o politică indicată de împrejurările tragice continuând rezistenţa (înfrângerea trupe lor contelui Kemeny Farkas, Paul Vasvary etc.), acceptând şi tratative cu Kossuth (vezi misiunea lui Dragoş şi intervenţia militară a lui Hatvany).

Contraofensiva trupelor austriece în Transilvania, concomitent cu intrarea trupelor ruse solicitate de Habs burgi. În defensivă, ungurii acceptă propuneri de tratative şi colaborare formulate de Bălcescu, Bolliac. Se semnează la 2/14 iulie 1849 proiectul de pacificare la Seghedin şi tratatul pentru formarea unei legiuni româneşti ce urma să lupte alături de unguri. Guvernul ungar recunoştea românilor: folosirea limbii române în comitatele majoritar româneşti, admiterea lor în administraţie, recunoaşterea independenţei Bisericii Ortodoxe, desfiinţarea robotelor şi a celorlalte prestaţii feudale. N-a renunţat la "unirea" Transilvaniei cu Ungaria. Iancu se angaja să nu atace trupele ungare, iar Kossuth (devenit guvernatorul Ungariei) publica decretul de încetare a luptelor româno-ungare; era prea târziu. La 1/13 august armata ungară capitula la Şiria. Românii sunt siliţi de austrieci să dezarmeze. Conflictul între naţionalităţi a uşurat înfrângerea revoluţiei.

Revoluţia a fost rezultatul procesului de dezvoltare a societăţii româneşti. Revendicările programatice, participarea masivă a poporului ce a legitimizat-o, i-a dat un puternic caracter democratic. Problemele puse au fost extrem de importante: eliberarea şi împroprietărirea ţăranilor, egalitatea politică - de care depindea crearea unui stat modern şi democrat.

Problema naţională a fost în prim plan, cu cele două componente: unitatea şi independenţa. Unitatea de concepţie şi de acţiune, cimentate în timpul revoluţiei, care au întărit conştiinţa naţională - au fost bunul cel mai de preţ câştigat de români în revoluţie. Împrejurările externe, situaţia geopolitică, revoluţia din Austria, plus particularităţile datorate situaţiei juridice a Transilvaniei şi Principatelor au impus anumite limite programului, dar solidaritatea şi tendinţa de unire într-o nouă Dacie au rămas înscrise în conştiinţa poporului. Forţele revoluţionare, mature şi puternice, au putut înfrânge reacţiunea internă, nu s-au putut însă împotrivi intervenţiei Austriei, Rusiei, Turciei. A fost o experienţă, un îndreptar pentru viitor. Situaţia ţărilor române a impus revoluţionarilor colaborarea cu boierii, ei apreciind corect condiţiile în care putea fi înfăptuit programul social şi naţional de tranformare. Alianţa burghezo-moşierească, sub care va sta istoria modernă a românilor, se realizase practic înainte de revoluţie. Întreaga istorie modernă va sta sub semnul înfăptuirii programului de la 1848

Administrare.info este o bibliotecă digitală ce oferă acces gratuit la articole, referate, conspecte din administrație, management, economie, drept, istorie și multe altele. Sperăm să găsiți aici informația de care aveți nevoie.