Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Conform legii, Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică. Persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei îşi păstrează calitatea de funcţionar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

În doctrina juridică, noţiunea de funcţionar a fost definită în sens larg, adică orice persoană care lucrează în sectorul public, în cadrul administraţiei publice centrale şi locale şi a altor servicii publice, chiar dacă sunt organizate de către organisme private ( care desfăşoară o activitate de interes public), şi în sens restrâns, adică persoana care lucrează în sectorul bugetar în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Acesta din urmă este înţelesul noţiunii de funcţionar public care rezultă din prevederile Legii 188/1999[1].

Ca regulă generală noile dispoziţii legale (Legea 188/1999) se aplică tuturor funcţionarilor publici , cu excepţia:

  • personalului salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere- reparaţii şi de deservire, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;
  • personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul

demnitarului;

  • corpului magistraţilor;
  • cadrelor didactice;
  • persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Astfel, nu toţi funcţionarii administraţiei publice sunt funcţionari publici. Nu toate persoanele care lucrează în sectorul bugetar au calitatea de funcţionar public, ci numai acelea

care sunt învestite cu o funcţie publică. Funcţionarii publici au acest statut în temeiul legii şi sunt supuşi unui regim juridic special de drept public101.

Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

  • punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
  • elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
  • elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
  • consilierea, controlul şi auditul public intern;
  • gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
  • colectarea creanţelor bugetare;
  • reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;
  • realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.

Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.

Prin numirea în funcţia publică, funcţionarul este investit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile acestuia. Situaţia juridică a funcţionarului public este aşadar statutară.

Pot beneficia de statute speciale, conform art.5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999,

funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice:

  1. structurile de specialitate ale Parlamentului României;
  2. structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale;
  3. structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;
  4. serviciile diplomatice şi consulare;
  5. autoritatea vamală;
  6. poliţia şi alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
  7. alte servicii publice stabilite prin lege - între care se pot include şi autorităţile administrative autonome, cum ar fi: Consiliul Concurenţei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ş.a.

Legea nr. 188/1999 face distincţie între noţiunea de funcţie publică şi noţiunea de demnitate publică, fără a o defini pe aceasta din urmă (art. 5). Acest text de lege prevede doar că persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică nu intră sub incidenţa Statutului funcţionarilor publici. Astfel, demnitarii publici nu beneficiază de stabilitate în funcţie, aceştia fiind revocabili din funcţiile pe care le deţin.

Funcţia de demnitate publică poate fi definită ca fiind acea funcţie publică care poate fi ocupată prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau prin numire, în mod indirect, conform legii.

Deci, demnitarii publici sunt acele persoane numite sau alese într-o funcţie de demnitate publică în urma alegerilor generale sau locale. E cazul Preşedintelui României, primului-ministru, miniştrilor, secretarilor şi subsecretarilor de stat, prefecţilor, preşedinţilor de consilii judeţene, primarii, etc. statutul demnitarilor publici este reglementat prin dispoziţii constituţionale ( în cazul Preşedintelui României, primului-ministru, miniştrilor) sau prin legi speciale ( în cazul prefecţilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor - Legea nr.215/2001)102.

 

[1]    A.Trăilescu, Drept administrativ, Ed. ALL BECK, 2002, p.104

126

Загрузка...