• Suspendarea actelor administrative

Prin suspendarea actelor administrative se înţelege întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale acestor acte şi apare necesară pentru garantarea respectării legii în emiterea şi executarea acestor acte.

Suspendarea poate avea loc într-o primă situaţie ca efect al dispoziţiilor exprese ale

legii.

În alte cazuri suspendarea actelor administrative poate fi pronunţată de instanţele judecătoreşti, bineînţeles, atunci când legea le conferă această competenţă.

Alteori, suspendarea poate fi pronunţată şi de alte autorităţi ale administraţiei publice care nu se situează în ierarhie cu autoritatea care a emis actul. O astfel de suspendare este admisă doar dacă legea conferă acelei autorităţi competenţa suspendării.

Suspendarea efectelor actelor administrative poate fi şi opera autorităţii care a emis

actul.

  • Retragerea actelor administrative

Retragerea actelor administrative este necesară uneori, şi se justifică prin aceea că evoluţia societăţii este într-o continuă schimbare şi actele administrative trebuie uneori modificate pentru a ţine pasul cu această evoluţie.

Administraţia este făcută de oameni şi trebuie admis că uneori aceştia greşesc şi că este necesar a fi îndreptate erorile respective, pentru că altfel s-ar dăuna interesului public.

De aceea trebuie admisă posibilitatea modificării sau retragerii actelor administrative, principiul revocabilităţii actelor administrative fiind fundamental în regimul juridic al acestor acte.

Modificarea sau retragerea actului poate să fie obligatorie sau facultativă.

Atunci când legea stabileşte ilegalitatea acestor acte, retragerea lor de către administraţia publică este obligatorie.

  • Desfiinţarea (nulitatea) actelor administrative. Inexistenţa lor.

Nerespectarea condiţiilor de fond şi forma prevăzute de lege cu privire la emiterea unui act administrativ conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii actului administrativ respectiv.

Condiţia este ca la momentul emiterii actului să se fi încălcat anumite dispoziţii ale legii şi să nu fie vorba de încălcări ulterioare sau de neconformitate a actului cu dispoziţii legale apărute ulterior emiterii actului.

Unii autori au apreciat că sunt cazuri în care la întocmirea actului s-au încălcat regulile prevăzute expres de lege, într-un mod atât de grosolan, încât actul administrativ respectiv poate fi considerat ca inexistent[1].

Se consideră astfel că sunt cazuri de inexistenţă următoarele :

  1. când un act administrativ nu poate fi materialmente dovedit, pentru că nu există nici o urmă a lui în arhive;
  2. actul administrativ a fost emis în baza unei legi care a fost abrogată;
  3. când actul poartă semnătura unei persoane manifest incompetentă;
  4. când printr-un act administrativ, organul administraţiei publice rezolvă, spre exemplu, un litigiu de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Se consideră că încălcarea legii în ultimele cazuri este atât de evidentă încât nu mai este necesară invocarea nelegalităţii actelor respective şi pronunţarea nulităţii.

Aceste acte sunt lovite de vicii atât de vizibile încât nimeni nu le poate atribui caracterul de acte juridice obligatorii. Pentru aceste acte nu operează prezumţia de legalitate şi nimeni nu poate fi ţinut să se supună prescripţiilor exprimate în astfel de acte.

De aceea, s-a considerat că pentru anumite încălcări ale normelor juridice, cu ocazia emiterii actelor administrative, să se considere aplicabilă sancţiunea nulităţii relative.

În acele cazuri în care s-au încălcat regulile juridice, mai ales de procedură, dacă nu sunt esenţiale pentru validitatea actului administrativ, să fie sancţionate cu anularea, şi nu cu nulitatea absolută.

 

[1] Al. Negoiţă, op. cit., p. 169