Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Diversitatea şi complexitatea practicii administrative, volumul imens al actelor şi celorlalte demersuri ale administraţiei publice a determinat conturarea unui curent de opinie printre specialiştii în ştiinţele administraţiei cu privire la necesitatea adoptării unei reglementări unitare, complexe, sistematizate în ceea ce priveşte procedura administrativă.

Astfel, pornind de la numărul mare al legilor de ordin administrativ, votate de parlament, prof. A. Teodorescu aprecia că „din această cauză, dreptul administrativ, relativ vorbind, nu poate fi codificat ca celelalte ramuri ale dreptului, căci orice încercare de codificare ar risca să devină în curând nefolositoare. Într-adevăr, un Cod administrativ nu ar fi niciodată la curent cu legislaţia în vigoare din cauza modificărilor sau reînnoirilor prea dese şi pre repezi a legilor ce o alcătuiesc.”22

 Aşa cum sublinia reputatul autor precizat, nu trebuie însă confundată noţiunea de codificare a dreptului administrativ cu cea de colecţionare a legilor administrative, căci acestea au un conţinut diferit.

În opinia prof. M. Anghene, preocupări pentru stabilirea unor norme unitare de procedură administrativă corespunzătoare exigenţelor unei administraţii moderne şi democrate, se întâlnesc în anii 70, în toate ţările în care procedura administrativă a făcut parte din reglementările tradiţionale.24

 În ceea ce priveşte conţinutul efectiv al unui Cod de procedură administrativă raportându-se la Codurile de procedură administrativă existente în unele ţări socialiste la acea vreme, acelaşi autor precizează că ele cuprind, în prima parte, reglementări privind calitatea de parte , care poate fi o persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi, interese legitime sau situaţie juridică au legătură cu actul ce constituie obiectul procedurii, procedura declanşându-se la cererea unei părţi sau din oficiu.

 În egală măsură, codurile respective reglementează de regulă şi primirea şi soluţionarea reclamaţiilor, propunerilor şi sesizărilor cetăţenilor.

 Un Cod de procedură administrativă românesc, considerat necesar a fi adoptat de către acelaşi autor, urma să cuprindă dispoziţii privind toate operaţiile administrative premergătoare, concomitente şi posterioare actului administrativ, numai printr-o reglementare corespunzătoare tuturor condiţiilor de fond şi formă pe care trebuie să le realizeze un act administrativ cu caracter individual, asigurându-se legalitatea şi eficienţa acestuia.

De asemenea, autorul mai precizează şi necesitatea, rezultată din larga lor aplicabilitate, ca normele procedurii administrative necontencioase să exceleze prin claritate  şi concizie  pentru a putea fi cunoscute cu uşurinţă de marea masă a cetăţenilor şi aplicată în mod operativ de către organele administraţiei statului.

 Aşa cum pertinent observă D. Apostol Tofan într-un studiu remarcabil privind această temă25 „toate precizările referitoare la regulile ce trebuiau stabilite într-un Cod de procedură administrativă aveau în vedere, în doctrina postbelică, actele administrative individuale

Teza necesităţii codificării normelor de drept administrativ şi implicit a celor privind procedura administrativă se regăseşte şi în lucrări realizate după anul 1990.

 Astfel, prof. A. Iorgovan apreciază că statul de drept nu înseamnă pluralitate de proceduri administrative , ci dimpotrivă reguli pe cât posibil identice pentru întregul personal administrativ.27

  • Referindu-se la ideea codificării administrative, A. Iorgovan se pronunţă pentru adoptarea unui Cod al convenţiilor, pentru un Cod de procedură administrativă necontencioasă a autorităţilor administraţiei publice centrale, pentru un Cod comunal şi pentru un Cod al domeniului public naţional.
  • În opinia prof. I. Santai codificarea decizională ar trebui să cuprindă reguli de drept generale aplicabile tuturor actelor administrative, cât şi reguli specifice de procedură aplicabile unor acte administrative cum sunt cele jurisdicţionale.28 Aceasta ar trebui să indice condiţiile de valabilitate ale actelor administrative, cât şi principalele etape ale procesului decizion
  • Prof. D. Apostol Tofan constată utilitatea codificării administrative în primul rând ca instrument de asigurare a unei terminologii unitare menită să elimine confuziile şi conflictele permanente pe care aceasta le generează în prezent.29

De o însemnătate deosebită pentru procedura administrativă, în opinia acestei autoare, este adoptarea Legii nr. 24-2000 privind normele de tehnică legislativă30, act normativ care reglementează procedura de elaborare a actelor normative fără a face distincţie între acestea, deci fiind aplicabilă şi actelor administrative cu caracter normativ.

Un viitor cod de procedură administrativă, relevă autoarea, ar trebui să consacre o parte consistentă reglementării procedurii de emitere a actelor administrative individuale, inclusiv aspectelor legate de ieşirea din vigoare a acestora.

De asemenea prezintă importanţă nu doar elementele care condiţionează valabilitatea actelor administrative, ci şi cele care stabilesc cu precizie aspectele esenţiale referitoare la eficienţa actelor administrative cum ar fi: determinarea momentului în care ele încep să-şi producă efecte, principiul neretroactivităţii acestor efecte, principiul respectării drepturilor câştigate şi cel al revocării, principiul prezumţiei de legitimitate a actelor administrative, precum şi principiile referitoare la punerea în executare.

Procedura administrativă în unele ţări ale Europei Occidentale. După crearea Comunităţii Europene, importanţa atribuită în doctrină, în jurisprudenţă şi în legislaţie procedurii administrative a crescut considerabil.

Astfel, în Germania, s-a pus problema de a şti dacă o codificare a dreptului procedurii administrative este o oportunitate. Era evident că o procedură administrativă amenajată în plan formal, cu părţi, drepturi de participare garantate, poate ajuta administraţia să aibă o cunoaştere mai completă a elementelor de fapt şi cu aceeaşi ocazie să ia o mai bună decizie. Acceptarea participării administraţilor pe care-i priveşte decizia administrativă ulterioară este mai uşor de asigurat dacă ei participă de la început şi ei ar putea-o influenţa prin participarea lor.  O procedură administrativă formală asigură cetăţenilor transparenţa şi sinceritatea procesului decizional administrativ. Ea contribuie într-o manieră determinantă la asigurarea protecţiei drepturilor individului, libertăţii şi egalităţii.

În Marea Britanie actele administrative determinate care impun obligaţii nu pot fi adoptate  fără ca principiul „justiţiei naturale” să fie luat în considerare. Protecţia juridică contra deciziilor administrative ia adesea forma posibilităţii de a sesiza un tribunal (intern administraţiei chiar dacă este adesea independent) sau de a proceda la o instrucţiune formală („inquiry”). Tendinţa crescută de protecţie a drepturilor procedurale a apărut şi în sânul altor sisteme de drept al familiei juridice anglo-americane.

Se poate menţiona în Irlanda subordonarea administraţiei faţă de aşa-numita „justiţie constituţională”.

Danemarca, reprezentanta familiei juridice scandinave, a făcut un pas considerabil spre protecţia drepturilor procedurale. Prin Legea nr. 571 din 19 decembrie 1985 şi nr. 572 din aceeaşi zi, drepturile persoanelor şi ale colectivităţii în ceea ce priveşte administraţia au fost codificate şi garantate, cu toate că o tendinţă marcată de controlul administrativ al garantării drepturilor relative la procedura administrativă exista deja în această ţară.

În constituţiile noilor state membre ale Uniunii Europene, chestiunile referitoare la procedura administrativă sunt consacrate ca drepturi fundamentale. De exemplu, Constituţia Portugaliei prevede în Titlul IX („Administraţia publică”):

Art. 256 Drepturile şi garanţiile administraţilor:

  1. Cetăţenii au dreptul de a fi informaţi de fiecare dată când o cer, de a avansa problemele care îi privesc direct, astfel încât să cunoască deciziile definitive care au făcut obiectul cererii lor.
  2. Cetăţenii au, de asemenea, dreptul de a accede la arhivele şi la registrele administrative fără a prejudicia dispoziţiile legii în materie de securitate internă şi externă, de cereri criminale şi de intimitate a vieţii private.
  3. 3. actele administrative sunt notificate celor interesaţi în condiţiile prevăzute de lege. Ele sunt motivate obligatoriu când privesc drepturi sau interese care protejează legal cetăţenii.”

Găsim garanţii asemănătoare în Constituţia Spaniei şi în Constituţia Greciei.

Franţa are o concepţie care modifică rolul cetăţenilor în procedura administrativă: au fost instituite comisii speciale de recurs care veghează la respectarea drepturilor cetăţenilor şi dispun, pentru a le permite să se impună, de puteri de intervenţie în ceea ce priveşte administraţia şi cererile cetăţenilor. Vechiul „administrat” a devenit între timp „usager” (o persoană care se foloseşte de administraţie), aceasta fiind doar o diferenţă de terminologie.

În Italia s-a constat un interes crescut pentru chestiunile legate de procedura administrativă.

Astfel, există un număr de cinci drepturi şi obligaţii pe care dreptul statelor membre ale Consiliului Europei le garantează:

  • dreptul de a fi ascultat de către administraţie;
  • dreptul de a avea acces la elementele de fapt esenţiale;
  • dreptul de a fi sfătuit de către avocaţi;
  • obligaţia impusă administraţiei de a-şi motiva deciziile;
  • obligaţia impusă administraţiei de a ataşa la decizie o indicaţie asupra căilor de recurs posibile.

Загрузка...