În mod general, societatea constituie un sistem social global, un an­samblu de procese, relaţii şi activităţi umane aflate în interacţiune dinami­că, avînd ca scop crearea bunurilor materiale şi valorilor spirituale menite să asigure existenţa şi procesul social. Omul, ca element fundamental al societăţii, este, în primul rînd, o fiinţă socială, care comunică şi intră în re­laţii interumane cu semenii săi, fie într-un cadru organizat, căruia indivizii îi aparţin prin naştere (familia, etnia, poporul, naţiunea), fie prin activită­ţile comune în cadrul unor grupări sociale (muncitori, ţărani, intelectuali, patroni, angajaţi, liber profesionişti), fie prin libera aderare la diferite orga­nizaţii politice, culturale, profesionale.

Administraţia publică, ca sistem de organizare socială, există şi funcţi­onează în cadrul sistemului social global fie la nivel naţional, fie la nivel de unităţi teritorial-administrative, interacţionînd cu alte forme de organizare ce constituie mediul social.

Administraţia publică nu este ceva abstract, ci se află în strînsă legătură cu tipul de societate şi particularităţile grupărilor sociale, purtînd ampren­ta structurilor şi stratificărilor societăţii, mediului geografic, orientării eco­nomice, tradiţiilor istorice şi culturale.

Structura administraţiei publice depinde de modul în care este struc­turat mediul social, activităţile ei fiind accesibile mediului social în care funcţionează.

Raporturile sociale în cadrul sistemului administraţiei publice şi între acest sistem şi sistemul social global formează o serie de relaţii sociale care, pe de o parte, stabilesc comportamentul oamenilor care realizează sarcinile administraţiei publice, iar, pe de altă parte, urmăresc influenţa mediului social asupra administraţiei publice şi rolul pe care acesta din urmă îl are în evoluţia sistemului social global.

Unele tipuri de administraţie sînt incompatibile cu mediul social, or­ganele administraţiei publice fiind alcătuite numai din anumite clase sau grupuri sociale. Aceste tipuri de administraţie sînt caracteristice statelor dictatoriale şi resping oricare participare a organizaţiilor sistemului social la realizarea sarcinilor publice.

într-un stat democratic administraţia publică este deschisă pentru sistemul social global, asigurînd un raport pozitiv de compatibilitate între sistemul administraţiei publice şi societate, pătrunderea sub diferite forme a organizaţiilor sistemului social global în componenţa şi funcţionarea ad­ministraţiei publice.

La rîndul său, diferite organe ale administraţiei publice participă la perfecţionarea vieţii membrilor societăţii, desfăşoară activităţi cultural- educative prin care influenţează puternic dezvoltarea societăţii.

O altă trăsătură importantă a sistemului administrativ este capacitatea de autoreglare a structurilor şi acţiunilor sale conform necesităţilor socie­tăţii pe care trebuie să le cunoască pe deplin.

în baza cunoaşterii nevoilor societăţii, sistemul administraţiei publice îşi reglează structurile şi modalităţile de acţiune potrivit particularităţilor mediului social în raport cu care el acţionează.

întru realizarea valorilor politice prin care se exprimă interesele ge­nerale ale societăţii, organizate în stat, administraţia publică se află într-o complexitate de relaţii cu sistemul politic. Ea are anumite legături cu fieca­re dintre elementele componente ale sistemului politic şi este direct influ­enţată de regimul politic existent.

într-un regim liberal administraţia este amplasată sub autoritatea di­rectă a guvernului, dar se organizează şi funcţionează prin consultări elec­torale, desfăşurate pe principii de pluripartitism. Liberalismul antrenează descentralizarea şi încredinţează gestiunea colectivităţilor locale organelor alese. Controlul asupra administraţiei este efectuat de către parlament (re- zim parlamentar), de preşedinte (regim prezidenţial) sau de rege (monar- hie constituţională). Ea este supravegheată şi de presă, care este liberă să critice atunci cînd este cazul.

în regimul autoritar administraţia este dependentă în întregime de executiv şi este supusă unei puteri ierarhice. Ea serveşte guvernului sau dictatorului, deşi supusă legii, care rezultă din voinţa lor. Controalele ex­terioare din partea presei sînt slabe sau lipsesc, în schimb creşte controlul intern.

Funcţionarii sistemului administraţiei publice pot participa la viaţa politică şi în cadrul unor partide politice sau organizaţii obşteşti. Relaţiile sistemului administraţiei publice cu partidele politice depind de sistemul de guvernare. în statele democratice aceste relaţii sînt indirecte. Persoanele desemnate sau acceptate de partidele politice în organele puterii executive sau reprezentanţii partidelor aleşi în organele locale influenţează funcţio­nalitatea administraţiei publice fără ca aceasta să se subordoneze partidelor şi formaţiunilor politice.

în cazul în care un partid devine, prin alegeri, majoritar în parlament şi apare posibilitatea formării unui guvern monocolor, toţi cei care se află in exercitarea mandatului, în primul rînd, sînt în serviciul poporului şi apoi al partidului din care provin.

într-un stat totalitar administraţia publică este subordonată structural şi funcţional partidului politic, fiind imposibil de a distinge conducerea de stat de cea de partid.

Administraţia publică întreţine relaţii de cooperare şi cu un astfel de sistem politic, cum sînt organizaţiile nonguvernamentale. Ca exemplu pot servi relaţiile administraţiei publice cu sindicatele, orientate spre realizarea obiectivelor legate de protecţia muncii, şomaj, asigurarea odihnei etc.

în realizarea valorilor politice, care exprimă interesele generale ale în­tregii societăţi organizate în stat, administraţia publică este strîns legată de puterea de stat. în condiţiile statului de drept şi separaţiei puterilor, aceste valori politice sînt formulate prin legi de organele puterii legislative, execu­tate de organele puterii executive, iar puterea judecătorească are rolul de a soluţiona litigiile juridice, care apar în urma încălcării legii.

Relaţiile dintre administraţia publică şi puterea legislativă au un ca­racter de subordonare în scopul executării nemijlocite a legilor sau a or­ganizării executării acestora. Relaţiile de subordonare provin de la faptul că, conform Constituţiei, puterea aparţine poporului şi este exercitată de organul său reprezentativ - Parlamentul.

în sistemul social global administraţia publică este în anumite relaţii şi cu puterea judecătorească. Aceste relaţii au la bază dependenţa carac­terului administraţiei de regimul politic, forma de guvernare şi nivelul de dezvoltare a relaţiilor economice. Deci administraţia publică nu poate fi concepută în afara organizării statale a societăţii şi, respectiv, nu poate fi separată de drept.

Administraţia publică se subordonează normelor juridice, unui anu­mit cadru normativ, prin care se realizează organizarea şi funcţionarea ei, stabilindu-se un sistem juridic principal, menit să asigure organizarea exe­cutării şi înfăptuirii acestor norme juridice.

Administraţia publică se află în cele mai ample şi complete relaţii cu puterea executivă, deci cu puterea care asigură conducerea şi controlul în­tregului sistem al administraţiei publice în scopul realizării puterii statului.

Puterea executivă este o astfel de funcţie a statului care asigură exe­cutarea legii şi cuprinde activităţi extrem de diverse, cum ar fi: exercitarea funcţiei de şef al statului, coordonarea acţiunii administraţiei publice pen­tru punerea în aplicare a legii, desfăşurarea unor acţiuni directe de aplicare a legii sau de organizare a aplicării legii, exercitarea unor atribuţii care pri­vesc impulsionarea procesului legislativ, conducerea generală a statului.

Este important de menţionat faptul că puterea executivă îndeplineşte funcţii administrative, dar nu se confundă cu administraţia publică şi nu se limitează la conducerea ei. Administraţia publică nu este puterea executivă în întregime.

Guvernele şi ministerele, ca organe ale puterii executive, realizează o administraţie publică. Dar, în condiţiile descentralizării administrative, ad­ministraţia publică, ca activitate, este realizată şi de organele administraţiei focale, şi de alte organe, cum ar fi instituţiile social-culturale şi economice, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, care nu sînt organe ale puterii executive.

Deci, după cum se vede din figura de mai sus, noi nu punem semnul de egalitate între puterea executivă şi administraţia publică.

Administraţia publică în limitele dispoziţiilor constituţionale şi ale ce­lor ce se conţin în legile respective îşi determină singură activităţile organi- zaţionale şi funcţionale.