Veniturile locale reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care autorităţile locale le percep direct şi/sau le primesc fie de la guvern, fie din alte surse, în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin în furnizarea serviciilor publice. În stabilirea caracterului „local” al unei surse de venit, elementul determinant îl constituie faptul că respectiva autoritate are deplină competenţă în stabilirea condiţiilor de mobilizare al acelui venit sau are competenţa de a decide asupra utilizării sale.

Veniturile locale exprimă totalitatea resurselor băneşti ce se realizează în unităţile administrativ-teritoriale şi care se mobilizează la dispoziţia organelor executive locale pentru înfăptuirea acţiunilor din competenţa lor. Veniturile bugetelor locale sunt resursele băneşti care se cuvin bugetelor locale în baza unor prevederi legale formate din veniturile proprii, veniturile din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete, donaţii şi sponsorizări şi din alte operaţii financiare[1].

Pe lângă veniturile ce se încasează în bugetele locale, organele locale mai au la dispoziţie şi alte venituri extrabugetare (contribuţii în bani, venituri pentru acţiuni autofinanţate sau venituri din fonduri speciale). Veniturile locale au o sferă mai largă decât cea a veniturilor bugetelor locale, deoarece includ în sfera lor şi alte venituri care se mobilizează şi redistribuie la nivel local. Între veniturile locale şi economia administraţiilor locale există influenţe reciproce, în sensul că de nivelul de dezvoltare al economiei locale depind veniturile proprii, iar acestea la rândul lor influenţează economia locală asigurând realizarea unor acţiuni economice şi sociale.

 

[1] Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, anexa 1