1. Trăsături ale execuţiei cheltuielilor bugetelor locale

            Execuţia părţii de cheltuieli din bugetele locale constă în eliberarea şi utilizarea resurselor băneşti în vederea realizării acţiunilor social–culturale, economice, de asistenţă socială, servicii şi dezvoltare publică. În procesul execuţiei părţii de cheltuieli a bugetelor locale se distribuie resurse băneşti pentru acoperirea drepturilor de personal,

pentru procurarea de materiale, a unor servicii, pentru plata unor utilităţi, reparaţii, investiţii. Deciziile, prin care are loc angajarea cheltuielilor bugetare, pot fi luate numai de către persoanele care au competenţa de a angaja plăţi din resursele financiare publice, în limitele competenţelor acordate şi a sumelor aprobate prin bugetul local. Aceste persoane sunt, conducătorii entităţilor publice  care sunt denumiţi ordonatori de credite bugetare.[1]

            Legea defineşte creditul bugetar[2] ca fiind suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamente contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanţa şi efectua plăţi din buget, pentru celelalte acţiuni.

            Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul local, sunt limite maxime ce nu pot fi depăşite. Totodată, pentru acţiunile multianuale, în bugetul local, se înscriu distinct credite de angajament şi credite bugetare.

            Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul fiecărui exerciţiu bugetar. Plăţile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exerciţiile bugetare anterioare.[3]

            Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate.

            Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acţiunilor multianuale evidenţiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi dau loc la credite de angajament şi credite bugetare.

            Creditele bugetare aprobate prin bugetele locale pot fi folosite prin deschideri de credite efectuate de ordonatorii principali de credite ai acestora, în limita sumelor aprobate, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective[4].

            Deschiderile de credite bugetare pentru transferurile de la bugetul de stat sau de la alte bugete către bugetele locale (în cadrul limitelor prevăzute în bugetele respective) se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, pentru transferurile destinate cofinanţării unor programe de investiţii la care participă şi Guvernul prin Administraţiile judeţene ale finanţelor publice, la cererea ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale, în funcţie de necesităţile execuţiei bugetare şi cu respectarea destinaţiei, sau de către ceilalţi ordonatori principali de credite, pentru transferurile destinate finanţării unor programe de dezvoltare sau sociale, de interes naţional, judeţean sau local.

2. Etapele execuţiei cheltuielilor din bugetele locale

            Execuţia bugetului local la partea de cheltuieli, în limita sumelor aprobate ce se pun la dispoziţia beneficiarilor de credite bugetare, presupune, la rândul său o procedură specifică, cu operaţiuni corespunzătoare următoarelor etape distincte şi anume: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.

            Angajarea unei cheltuieli publice bugetare se concretizează prin actul (contract, comandă, decizie, lege etc.) în baza căruia o entitate publică îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani către o altă persoană juridică sau fizică, în condiţiile prevăzute de lege. Ea poate avea loc ca rezultat al unei decizii proprii, luate în mod autonom şi exprimată prin întocmirea unui act de voinţă (contract) între instituţia respectivă şi beneficiarul sumei, în care se prevăd drepturi şi obligaţii reciproce. De asemenea, ea poate decurge din norme sau acte legale, emise de organe ale puterii şi administraţiei de stat şi executate de instituţiile publice implicate în realizarea acţiunilor la care se referă normele sau actele respective.

Angajarea şi efectuarea cheltuielilor din credite bugetare prevăzute prin bugetul local se aprobă de ordonatorul de credite şi se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv care atestă respectarea dispoziţiilor legale, încadrarea în credite bugetare aprobate şi respectarea destinaţiei. În execuţia cheltuielilor angajarea este considerată cea mai importantă întrucât ea presupune încadrarea lor în limitele creditelor bugetare aprobate.

Angajarea cheltuielilor publice destinate procurării unor bunuri materiale, lucrări sau servicii de către autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile publice locale se realizează prin atribuirea unui contract de achiziţie publică.

            Lichidarea cheltuielii publice bugetare presupune constatarea îndeplinirii condiţiilor legale sau a obligaţiilor care reveneau beneficiarului sumei (ce urmează a se plăti), de către o entitate publică, prin persoane autorizate să o reprezinte pe aceasta. Ea se întemeiază, atât pe constatări faptice privind serviciile prestate, bunurile livrate şi recepţionate, lucrările executate, cât şi pe acte justificative legal întocmite şi prezentate instituţiei publice, (care urmează să decidă şi să efectueze plata), cum sunt: procese verbale de recepţie, deconturi, facturi etc.

            Ordonanţarea cheltuielii publice bugetare se concretizează prin emiterea unei dispoziţii, de către instituţia publică, pentru efectuarea plăţii sumei datorate, echivalând cu a se da un ordin de plată în favoarea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite să o încaseze.

            Plata propriu-zisă este operaţiunea care finalizează o cheltuială publică bugetară şi presupune transmiterea efectivă a sumei de bani datorate de o entitate publică către persoana căreia i se cuvine. Ea se poate efectua, fie prin virament în contul beneficiarului, deschis la o bancă, fie în numerar, prin casieria instituţiei publice respective. Răspunderea operaţiilor de plată este în sarcina şefului compartimentului financiar–contabil, în limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi alte asemenea conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil şi de şeful compartimentului financiar – contabil).

               Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice la care compartimentul financiar-contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de către ordonatorul de credite şi de persoana împuternicită cu atribuţii financiar-contabile, cu respectarea normelor metodologice privind organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale.

            Pentru anumite categorii de cheltuieli se pot efectua plăţi în avans de până la 30%, în condiţiile dispoziţiilor legale. Sumele reprezentând plăţi în avans, efectuate şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, în condiţiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către instituţiile publice care au acordat avansurile şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate.

            În cazul nelivrării bunurilor, neefectuării lucrărilor şi serviciilor angajate, pentru care s-au plătit avansuri, recuperarea sumelor de către instituţia publică se face cu perceperea majorărilor de întârziere la nivelul celor existente pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-au acordat şi până s-au recuperat.

            Prin conţinutul lor, primele trei tipuri de operaţiuni privitoare la execuţia cheltuielilor bugetare (angajarea, lichidarea, ordonanţarea) sunt de competenţa ordonatorilor de credite bugetare, reprezentaţi prin conducătorii entităţilor publice sau împuterniciţii acestora. Spre deosebire, plata propriu-zisă poate fi efectuată numai de către gestionarii (mânuitorii) de bani publici, care îndeplinesc funcţii de casieri sau contabili plătitori, asigurându-se o delimitare a competenţelor, necesară pentru prevenirea unor operaţiuni incorecte, frauduloase[5].

În practica execuţiei părţii de cheltuieli a bugetului local se utilizează mai multe mijloace de modificare a destinaţiei creditelor bugetare şi anume:

  • virările de credite bugetare;
  • transferarea de credite bugetare;
  • suplimentarea de credite bugetare;
  • anularea creditelor bugetare.

Virările de credite bugetare sunt operaţiuni prin care se diminuează creditele bugetare de la acele subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare unde sunt disponibilităţi şi se majorează corespunzător acele subdiviziuni unde fondurile bugetare sunt insuficiente.

Virările de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificaţiei bugetare[6] şi de la un program la altul se aprobă de de către consiliul local, consiliul judeţean şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza justificărilor corespunzătoare ale ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

               Virările de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol bugetar, inclusiv între programele aceluiaşi capitol, care nu contravin dispoziţiilor legale, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor.

Propunerile de virări de credite bugetare sunt însoţite de justificări, detalieri şi necesităţi privind execuţia, până la finele anului bugetar, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare, precum şi a programului de la care se disponibilizează şi, respectiv, a capitolului şi subdiviziunii clasificaţiei bugetare şi a programului la care se suplimentează prevederile bugetare. Virările de credite bugetare, în condiţiile celor două situaţii enunţate mai sus se pot efectua începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar.

               O altă modalitate de realizare a modificării creditelor bugetare, o reprezintă transferurile de credite bugetare, care se efectuează cu ocazia transferării de atribuţii către autorităţile administraţiei publice locale. Asfel, în situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de instituţii, acţiuni sau sarcini în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat, fără afectarea echilibrului bugetar. Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, vor aproba modificările intervenite în structura bugetelor proprii şi, respectiv, ale instituţiilor publice subordonate[7].

               Suplimentarea creditelor bugetare este operaţiunea prin care se acordă sume în plus pentru finanţarea unor activităţi sau sarcini care în timpul execuţiei bugetare se constată că sunt mai complexe şi mai costisitoare decât s-a estimat iniţial sau pentru finanţarea unor sarcini ori activităţi noi, intervenite în timpul execuţiei bugetare şi cu privire la care se decide că trebuie să fie efectuate. Astfel, pe parcursul exerciţiului bugetar, Consiliile locale, Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot aproba rectificarea bugetelor[8] în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, precum şi ca urmare a unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

               Anularea creditelor bugetare este o altă modalitate de modificare a creditelor bugetare. Aceasta poate să intervină în situaţia existenţei unor credite bugetare neutilizate de ordonatorii de credite. În acest sens, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza lunar necesitatea menţinerii unor credite bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau din alte cauze, sarcinile au fost desfiinţate ori amânate şi de a propune autorităţilor deliberative anularea creditelor respective. Pentru ultima lună a anului bugetar, termenul limită pentru anularea creditelor bugetare, este 10 decembrie

               Cu creditele bugetare anulate[9], se suplimentează fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului local, Consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.

               Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, se constituie în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către alte unităţi administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate, la cererea publică a primarilor acestor unităţi ori din iniţiativă proprie.

               Acest fond poate fi majorat în cursul exerciţiului bugetar, cu aprobarea consiliului local, judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, din disponibilităţile de credite bugetare neutilizate şi care nu mai sunt necesare până la sfârşitul anului financiar..

 

[1] Gheorghe Filip, op cit., p. 308

[2]  Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 2, pct. 19

[3] Tatiana Moşteanu, op. cit,. p. 89

[4] Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 51

[5] Gheorghe Filip, op cit., p. 308

[6] Legea nr. 273/2006 privind finanţele puiblice locale, art. 49 alin. 4-7

[7] Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 52

[8] Idem, art. 19 alin. 2

[9] Idem, art. 56 alin. 2