Preocupările legate de obiectul de studiu al psihologiei sociale se reflectă în operele istoricilor, filosofilor, moraliştilor pe linia unor valoroase şi instructive observaţii privitoare la moravuri, obiceiuri, comportamente de grup, dar şi de conduite individuale influenţate de o anumită normativitate socială.

          Referindu-ne la spaţiul românesc nu putem să nu amintim „Descriptio Moldaviae”, lucrarea lui Dimitrie Cantemir în care există suficiente dovezi de izvoare ale psihologiei sociale, dar şi „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”.

          Marcarea începuturilor ştiinţifice ale psihologiei sociale, deşi de dată recentă, nu poate trece cu vederea interesul manifestat de diferiţi specialişti pentru fenomenele psihosociale: imitaţia (legile imitaţiei conceptualizate de G.Tarde), sugestia, conformismul, opinia publică, atitudinile sociale, manipularea comportamentală, identitatea naţională, memoria colectivă, mai nou stereotipurile şi reprezentările sociale etc.

          Preistoria şi istoria psihologiei sociale, a psihosociologiei sunt apreciate de unii autori în mod distinct. S.Chelcea vorbeşte de o preistorie foarte veche, recte secolul VI î.e.n. şi de o istorie datată în secolul al XIX-lea, argumentând că cele mai vechi scrieri din India şi China au vorbit despre  om şi traiul acestuia împreună cu ceilalţi semeni. Tema centrală a psihosociologiei constituind-o relaţia individ-societate.

          Din scrierile lui Platon şi Aristotel îşi trag originea toate ştiinţele socio-umane. Teoria comportamentului prosocial o putem depista în scrierile lui Seneca, fenomenul de opinie publică la Niccolo Machiavelli dar, atrage atenţia şi asupra celui de manipulare comportamentală, cu bunăvoinţă am putea depista fenomenele de persuasiune şi complianţă în reflecţiile lui Montaigne.

          O dată cu noile relaţii economice se impuneau şi relaţii sociale de alt tip, de aceea psihologia socială nu poate fi ruptă de contextul istoric: evenimente precum revoluţia franceză, revoluţiile burgheze, emanciparea unei anumite categorii sociale a populaţiei şi-au pus amprenta pe studiile de psihologie socială, impulsionând noi concepte sau din contră stagnând şi cantonând cercetarea pe laturi restrictive ale conduitei oamenilor în relaţiile sociale.

          Variabila socială a existenţei umane nu trebuie exacerbată dar nici minimalizată, în procesul devenirii persoanei nu se poate face abstracţie de rolul socializării, de imposibilitatea ca omul să devină om în afara coordonatelor de tip social.

          Psihologia socială, născută iniţial ca ştiinţă de „graniţă” curând îşi depăşeşete propriile limite şi capătă caracter interdisciplinar: importanţa fenomenelor sale fiind notorie în alte domenii precum: antropologie, management, marketing, artă, cultură, religie ş.a.

          Problematica psihologiei sociale se diversifică mereu, pe de o parte determinarea ţinând de dinamica socială, iar pe de alta de însăşi evoluţia personalităţii.

          Aspecte de natură să îmbogăţească orizontul aşteptărilor de la psihologia socială pot fi enumerate, dar fără pretenţii exhaustive:

- trăsăturile psihice ale persoanei, în calitate de exponent al unei anumite epoci istorice, grupări sociale, naţiuni, , profesiuni, vîrstă, gender ş.a.

- particularităţi ce ţin de manifestarea unor componente ale personalităţii: trebuinţe, care se diversifică o dată cu diversificarea relaţiilor socio-economice, sentimente, atitudini, convingeri, deprinderi de comportament atât în situaţia grupală cât şi individual;

- particularităţi de natură organizaţională, ce ţin de cultură organizaţională, de tradiţii, cutume, de noi obişnuinţe;

- tehnici şi procedee de influenţă socială (manipularea comportamentală, dezinformarea, medierea, negocierea);

- particularităţi ale mecanismelor de propensiune ale persoanei sau grupului.

Constituindu-se ca ştiinţă, psihologia socială dispune de un aparat conceptual-semantic propriu, metode proprii de investigare a obiectului de studiu, legităţi specifice.