1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Plasatã într-o situaţie persoana adoptã poziţii cu privire la statut, rol, aspiraţii şi comportament ceea ce exprimã de fapt dinamismul situaţional şi poziţional.

          In procesul comunicãrii, acţiunii iau naştere lanţuri comportamentale ce se interajusteazã şi interadapteazã permanent între ele. Comportamentul uman, reglat psihic se desfãşoarã într-un câmp social, aici persoana ia drept “obiect” al cogniţiei sale tot o persoanã sau mai multe, acestea devin interlocutori numai în cazul în care rãspund acţiunilor persoanei.

          Relaţia dintre douã persoane creeazã evenimente comune: împãrtãşire de impresii, gânduri, exteriorizare de atitudini. S. Asch numeşte ambianţa comunã dintre douã persoane – câmp mutual împãrtãşit.

 

          Reglarea reciprocã a comportamentelor este efectul interacţiunilor dintre A si B pe baza sentimentelor comune. A emite cu privire la subiectul X o pãrere, opinie, atitudine faţã de care B avea o cu totul altã percepţie, pe care poate sã şi-o schimbe, adicã sã adopte în mod inconştient poziţia lui A, în acest caz putem admite cã este vorba de imitaţie sau manipulare, dar existã şi adaptarea conştientã pe bazã de argumente, raţiune şi atunci vorbim de convingere.

                Fenomenele de transpoziţie cognitivã şi afectivã între A şi B cu timpul fac posibilã analogia comportamentalã, similitudinea socialã  ( “cine se aseamãnã se adunã ”).

          Fiecare din cele douã persoane este conştientã de domeniul ce formeazã obiectul interesului comun şi încearcã sã descopere la cealaltã constantele de personalitate. Pentru aceasta se serveşte de “mediatori” cu conţinut senzorial, afectiv, cognitiv sau comportamental.

          Mediatorii sunt purtãtori de informaţii cu privire la însuşiri, trãsãturi de personalitate. Vladimir Levi în lucrarea “Noi şi eu”, E.D.P. Bucureşti 1978, prezintã o serie de caracteristici legate de posturã, voce, mers, privire, vorbire, mimicã, gesticã pe baza cãrora pot fi extrase o serie de informaţii despre persoana purtãtoare a acestora.

          De exemplu privirea “în gol” poate fi expresia nedumeririi persoanei sau a unui efort de rememorare; privirea “peste interlocutor” poate însemna lipsa de respect, consideraţie faţã de acesta; privirea “în jos”(ca a copiilor dupã ce au sãvârşit ceva interzis de pãrinţi) poate fi expresia umilinţei, sentimentului de vinovãţie, ruşinii; privirea îndreptatã “ferm cãtre interlocutor” poate însemna: sinceritate, atitudine deschisã, hotãrâre, asprime, atitudine criticã, dojanã, provocare.

          Decodificarea corectã a acestor “informaţii” poate fi sursa cunoaşterii altei persoane, cunoaştere ce trebuie luatã sub rezerva unor particularitãţi ce ţin de vârstã, stare de sãnãtate, structurã afectivã, situaţie ş.a.

          Selecţia unor asemenea informaţii se poate face în funcţie de caracterul frapant, exotic, frecvenţa cu care se manifestã. Aşa cum subliniazã Pantelimon Golu “vedem în persoanã şi ceea ce vrem sã vedem”- ceea ce denotã “încãrcãtura subiectivã” a percepţiei interpersonale, dar avem în vedere actele perceptive repetate care ajusteazã imaginea despre celãlalt.

          Percepţia unei persoane de cãtre alta este mijlocitã de statute şi roluri, asupra sa punându-şi amprenta latura simpateticã şi cea proiectivã a interacţiunii.

          Relaţia interpersonalã este o uniune psihicã directã, conştientã bazatã pe o legãturã inversã ce cuprinde minim douã persoane.

          Percepţia semenului este influenţatã de experienţa anterioarã.

          Intrebarea care se pune este urmãtoarea: Cum ne putem ridica la o cunoaştere obiectivã a semenului ? Rãspunsul comportã douã laturi:

  1. prin autoeducaţie
  2. prin antrenament de grup.

Grupul de antrenament sau  (T – grup) ca grup de formare este descris de K.

Lewin. T-grupul reprezintã o totalitate dinamicã ale cãrei proprietãţi sunt diferite de caracteristicile individuale; este dinamicã pentru cã rezultã dintr-un joc de forţe care tind spre echilibru.

          Elementele supuse T-grupului sunt: climatul grupului, grupul ca factor de schimbare, esenţa T-grupului, etapele grupului de formare – pseudogrupul, grupul simbiotic, grupul conflictual, matur şi echipa (despre aceste lucruri se va discuta în partea a doua a cursului).

         

          Tipuri de relaţii interpersonale

  1. Relaţii funcţionale
  2. Relaţii intercomunicative
  3. Relaţii intercognitive
  4. Relaţii simpatetice sau preferenţiale
  5. Relaţiile funcţionale se referã la interacţiunile ce se stabilesc între oameni în

procesul muncii şi au un conţinut profesional sau socioprofesional. Ţin de participarea în comun a membrilor unui grup de muncã la rezolvarea unor sarcini de muncã. Esenţa relaţiilor de muncã este datã de modul cum este valorizatã munca, de categoria din care face parte, de condiţiile în care se desfãţoarã aceasta, de resursele umane, de climat şi de managemant.

          In accepţiunea actualã munca reprezintã baza supravieţuirii persoanei.

          Societãţile dezvoltate pun accent pe munca intelectualã şi psihicã, solicitã din partea angajaţilor sã se implice psihic în ceea ce fac, de aceea cautã permanent modalitãţi, tehnici şi procedee de motivare ca aceştia sã participe la realizarea intereselor firmei.

          Societãţile mediu dezvoltate pun accent pe munca intelectualã şi fizicã.

          Societãţile subdezvoltate pun accent pe munca fizicã, parţial pe cea intelectualã, societãţile de acest tip sunt conduse de vârfuri ale puterii politice, intelectualul nu este apreciat nici de forţa conducãtoare şi nici de marea masã care duce munca fizicã, puterea economicã este slab reprezentatã iar munca prost plãtitã.

          Pentru a realiza relaţii funcţionale capabile sã împingã înainte grupul de muncã, sã valorizeze superior munca, sã se ajungã la progres şi depãşirea nivelului de supravieţuire sunt necesare politici socioeconomice corecte, fezabile, realizabile nu utopice.

          Schema care sã evidenţieze aceste cerinţe poate fi conceputã într-o manierã structural-funcţionalã .

           Relaţiile funcţionale ale unei societãţi, organizaţii, grup se delimiteazã în funcţie de urmãtoarele criterii:

  • de identitate
  • de complementaritate
  • de compatibilitate
  • de convergenţã

Nu considerãm a fi epuizat criteriile, ele pot fi îmbogãtite, sintetizate în funcţie

de dinamica resurselor materiale şi umane.

         

  1. Relaţiile de intercomunicare reprezintã forma fundamentalã a interacţiunii

dintre oameni constituind mecanismul mediator al tuturor celorlalte relaţii. Comunicarea este vãzutã de P. Golu ca un intermediar între stãrile psihice a douã persoane astfel încât stãrile psihice ale persoanei A dau naştere procesului de comunicare iar stãrile psihice ale pesoanei B asigurã primirea şi receptarea mesajului transmis.

  1. Relaţiile cognitive evidenţiazã capacitatea persoanelor de a se adapta în

funcţie de corectitudinea cu care este apreciat modul în care apare fiecare în ochii celuilalt. Raportarea la celelalte persoane, la obiectele şi fenomenele lumii înconjurãtoare este determinatã de structura sistemelor cognitive (cunoştinţe, informaţii, concepţii despre lume, despre personalitatea umanã, despre sine etc.) şi de funcţionalitatea acestora.

          Dezvoltãm în continuare câteva elemente legate de structura imaginii despre celãlalt. Procedeele prin care se obţin asemenea informaţii sunt:

  • perceperea ca atare a unor indici semnificativi, a unor comportamente, dacã

o persoanã este vãzutã într-una sau mai multe situaţii de un anume tip de exemplu – cooperarea, atunci este evident cã persoana în cauzã dispune de aceastã calitate;

  • informaţiile pot fi furnizate de o altã persoanã, important este ca aceastã

persoanã sã fie credibilã;

  • proces de realizare a unor analogii şi similaritãţi ale persoanei cu structura

psihologicã a persoanei care percepe;

  • prin raţionamentul lãrgit şi atribuirea unor trãsãturi conform cu algoritmul:
  • experienţa anterioarã permite existenţa unor premise tacite sau explicite

cu privire la anumite aspecte ale realitãţii sociale exemplu: sportul presupune cooperarea;

  • derivarea unor premise silogistice majore: cei ce fac sport coopereazã mai usor;
  • cãutarea, identificarea în comportamentul celui ce trebuie cunoscut a unor

aspecte relevante: X este cooperant;

  • exemplificarea clasei generale: profesia lui X cere dimensiunea cooperãrii;
  • inferarea (deducerea) trãsãturii: ca bun profesionist X este cooperant;
  • predicţia: X demonstreazã cã este cooperant.

F.Sîntion spune cã multe din influenţele cu caracter social sunt inconştiente,

rapide, şi deseori incomplete. Originea acestor reguli de inferenţã se gãseşte în teoria implicitã asupra personalitãţii şi rezultã din una sau mai multe surse:

  • experienţa anterioarã, exemplu dacã persoana care percepe a constatat cã o

trãsãturã se asociazã cu alta atunci formuleazã o regulã, corectitudinea regulii are la bazã experienţe bogate şi observaţii precise;

  • construcţia – reguli inventate de cel care percepe;
  • analogia – regulile sunt împrumutate de la surse autorizate (prieteni, colegi şi

interiorizate de persoana care percepe.

          Primele impresii despre o persoanã au caracter general, nestructurat iar uneori sunt imprecise, denaturate. Aspectul fizic, ţinuta, limbajul, mişcãrile, trãsãturile feţei dau o imagine despre persoanã, dar de aici pânã la deducerea din acestea a unor trãsãturi de personalitate este cale mai lungã ce necesitã percepţii repetate, confirmãri sau infirmãri ale observaţiilor şi experienţei anterioare.

          Tendinţa oamenilor este sã obţinã informaţii necontradictorii, pentru a se ajunge aici se recurge în mod neconştientizat la o serie de procedee:

  • cei care percep deformeazã uţor, rearanjeazã informaţiile pentru a diminua

sau reduce contradicţia;

  • nu întotdeauna existã posibilitatea formãrii unor imagini armonioase despre

personalitatea cuiva deoarece informaţiile nu se pot integra într-un ansamblu coerent.

Procesul subtil de combinare, prelucrare a informaţiilor are loc continuu pe baza

unor procedee cum sunt: generalizarea asociativã, ponderarea şi compararea, procedeul algebrei cognitive ş.a.

  • Generalizarea asociativã evidenţiazã faptul cã o însuşire cu caracter general

sau o aptitudine se asociazã pe criterii nevalidate cu alte caracteristici care poate cã nu sunt proprii unei persoane.

Intr-un experiment s-a cerut studenţilor sã caracterizeze o persoanã inteligentã

pe baza unor atribute pozitive şi negative. Rezultatul a fost cã din lista de atribute au fost asociate inteligenţei numai cele pozitive: activ, chibzuit, eficient, energic, imaginativ, independent, modest, politicos, vesel, echilibrat, cald, spiritual etc. Depãşirea cu mult a informaţiei date “inteligent” demonstreazã cã se obţine o imagine generalã, globalã destul de consistentã.

  • Procedeele comparãrii şi ponderãrii constau în aprecierea importanţei şi

ponderii unei trãsãturi în raport cu alta. La aceste procedee se recurge ori de câte ori existã contrarietate în sensul cã în mintea cuiva se poate asocia de exemplu – inteligent cu chibzuit.

  • Procedeul algebrei cognitive rezultã din combinarea indiciilor, informaţiilor

şi se ajunge la anumite modele:

  • modelul sumativ
  • modelul mediei
  • modelul mediei ponderate.

Modelul sumativ prevede cã: douã informaţii puternic pozitive, foarte favorabile

despre o persoanã, produc o imagine mai favorabilã decât o singurã informaţie; atunci când o informaţie mai putin favorabilã despre o persoanã se asociazã cu o alta foarte favorabilã rezultã o imagine şi mai favorabilã despre acea persoanã

          Modelul mediei ne aratã cã dacã valoarea intensitãţii celei de a doua trãsãturi este egalã cu a celei dintâi, informaţia extrasã din a doua nu schimbã cu nimic valoarea imaginii globale care se formeazã deoarece se face media valorilor trãsãturilor.

          Modelul mediei ponderate aratã cã numai media trebuie sã fie ponderatã adicã sã se atribuie fiecãrei trãsãturi o pondere.

          Cele trei modele sunt reprezentate în tabelul de mai jos:

 

1.MODELUL  SUMATIV

1.1

O informatie

 Sincer :                                  +3

 

 Valoarea totalã :                  = +3

Douã informatii

Sincer:                                                  +3

Prietenos:                                             +3

Valoarea totalã:                                   = +6

1.2

 Sincer:                                   +3

 

 Valoarea totalã :                   = +3

Sincer :                                                  +3

Demn :                                                   +3

Valoarea totalã :                                  = +6

2. MODELUL MEDIEI

2.1

O informatie

 Sincer :                                   +3

 

 Valoarea medie :         +3 / 1= +3

Douã informatii

Sincer :                                                    +3

Prietenos :                                               +3

Valoarea medie :                          +6 / 2= +3

2.2

 Sincer :                                      +3

 

 Valoarea medie :          +3 / 1 = +3

Sincer :                                                     +3

Demn :                                                      +1

Valoarea medie :                           +4 / 2= +2

3. MODELUL MEDIEI PONDERATE

 

                                                 V  P     Vf

Dinamic :                              +5x3 = +15

Sociabil :                              +4x3 =  +12

Disciplinat :                         --3x5 = --15

Valoarea medie :    (+15+12—15) / 3 = 4

                                                                V  P      Vf

Simpatic :                                             +5x3 = +15

Indemânatic :                                       +4x3 = +12

Ordonat :                                              --3x2 = -- 6

Valoarea medie ponderatã :     (+15+12—6) / 3 = 7

       

      V = Valoarea sau intensitatea trãsãturii;

       P = Ponderea sau importanta trãsãturii;

      Vf. = Valoarea finalã (V x P )

          Cu cât o persoanã dispune de mai multe criterii de analizã a altei persoane cu atât poate integra mai uşor conceptele, informaţiile contrastante cu referire la acea persoanã ce trebuie cunoscutã.

          Din cele prezentate rezultã cã percepţia interpersonalã este influenţatã de natura actului interpersonal, de relaţiile între statute şi roluri, de factorul situaţional şi de factori de personalitate.

 

  1. Relaţiile simpatetice (preferenţiale, socio-afective, sociometrice, afinitare)

 

Relaţionarea interumanã este prezentã în toate actele omului, în gândirea sa, în

comunicare, în acţiuni, fapte, în procesele de învãţare. Ca sursã a umanizãrii şi socializãrii relaţionarea interumanã are la bazã o nevoie fundamentalã : sociabilitatea. Sociabilitatea se traduce în nevoia de semeni. Prezenta relaţionãrii cu ceilalţi reprezintã un mecanism prin care se satisfac majoritatea trebuinţelor umane. Izolarea umanã se asociazã cu anxietatea, disconfortul psihic. Sunt cazuri de sihãstrie – vezi monahii pustnici care benevol se izoleazã fãrã a resimţi lipsa semenilor, dar o fac dupã ce personalitatea s-a dezvoltat şi maturizat iar procesul socializãrii nu-i mai oferã suporturi psihice.

          Dimensiunea  atracţie – repulsie – indiferenţã.

          Intr-un grup, fie el de muncã sau de petrecere a timpului liber oamenii se atrag reciproc, se resping sau sunt indiferenţi unul faţã de altul.

          Aceste dimensiuni sunt într-o continuã dinamicã în sensul cã o persoanã poate sã se simtã atrasã de alte persoane, pe varii criterii, de apropiere sau similaritate dupã care poate deveni indiferentã sau chiar sã respingã acele persoane. Reciproca este şi ea valabilã.

          In actele interpersonale trãsãturile de personalitate şi conduitele individuale se combinã cu situaţiile sociale de aici rezultând diversitatea relaţiilor dintre oameni.

          Dacã raportãm modelele de interacţiune interpersonalã la cadrele sociale mari, la factorii economici şi culturali care definesc profilul de ansanblu al unei structuri sociale atunci modelele de interacţiune ca modele socio-afective,sunt determinate cauzal de cadrele sociale, (dupã P. Golu) ca modele socio-culturale si se transformã în funcţie de acestea din urmã.

          Analizând modelul socio-afectiv din cadrul cuplului conjugal sau din cadrul familiei – pãrinte – copil se poate observa cã au cunoscut de-a lungul timpului modificãri uneori chiar de esenţã, acum pãrinţii lasã libertate copiilor mult înainte de vârsta majoratului.

          Influenţele ce se manifestã asupra relaţiilor interpersonale pot fi :

  1. de ordin spaţial, ce ţin de spaţiul de viaţã al indivizilor şi de poziţia lor;
  2. de ordin structural-funcţional care determinã reţelele de comunicare,

frecvenţa, modurile şi stilurile lor.

  1. de ordin normativ şi axiologic în sensul cã statutele se referã la o ierarhie de

prestigiu care iau forma de “rang” şi consacrã anumite modele (J. Maisonneuve)

          Tendinţele ce se observã la nivelul relaţiilor simpatetice sunt :

  1. centrifuge – sentimentele de atracţie, repulsie sau indiferenţã se

exprimã faţã de persoane din anturajul imediat. Calcularea numãrului de atracţii şi respingeri emise de o persoanã ne furnizeazã indicele de expansiune socialã.  

  1. centripete ce se referã la sentimentele pe care o persoanã le primeşte

din partea altora, calcularea respingerilor şi atracţiilor în acest caz furnizeazã indicele integrãrii sociale a persoanei în cauzã.

       Golu afirmã cã atunci când existã atracţie mutualã pot lua naştere o varietate de relaţii interpersonale ce se manifestã cu frecvenţã şi intensitate diferite iar când existã respingere mutualã interacţiunea socialã este nulã (douã persoane aflate într-o stare ireconciliabilã de conflict).

          Analizând ponderea atracţiilor şi a respingerilor se poate afla coeficientul coeziunii grupale (C.C.G.), predominarea atracţiilor este expresia coeziunii, a unui climat psihosocial pozitiv iar predominarea respingerilor este expresia conflictelor sau dezorganizãrii grupului.

          Traduse prin prisma : satisfacţie (recompensã) – insatisfacţie (penalizare) şi polarizate (+) ; (--), relaţiile simpatetice pot lua forma urmãtoarelor combinaţii :

  • recompensã – satisfacţie pentru ambii parteneri (+,+)
  • penalizare – insatisfacţie pentru ambii parteneri (--,--)
  • penalizare – recompensã pentru unul din parteneri (--,+)

Stabilitatea relaţiilor interpersonale este mai mare atunci când existã combinaţia

(+,+), baza ei constituind-o atribuirea partenerului de interacţiune cu însuşiri pozitive şi negative în funcţie de care se poate instala sentimentul de atracţie sau respingere (despre procesul atribuirii vom discuta într-un curs separat).

          Ca modalitate de acţiune simpateticul se asociazã în actul interpersonal cu dimensiunea cognitivã (percepţie interpersonalã, algebra cunoaşterii, atribuire).

          Tendinţa persoanei se îndreaptã cãtre aşteptãri pozitive : stimã, respect, înţelegere, admiraţie, dragoste ş.a. dar viaţa demonstreazã cã nu existã numai valenţe pozitive ci şi negative, prin opoziţie pot sã aparã : lipsa de respect, de înţelegere, dispreţul, ura etc.

          Faptul cã relaţiile interpersonale au în conţinutul lor dimensiuni simpatetice şi cognitive permite o mai bunã înţelegere a modului lor de funcţionare.

Загрузка...