Dacă facem comparaţie, în cazul nostru, între actul administrativ şi celelalte acte juridice, constatăm următoarele:

  • Actul administrativ şi decizia administrativă. între aceste două noţiuni există deosebiri de sferă. Actul administrativ este o decizie admi­nistrativă, dar aceasta din urmă nu se reduce la noţiunea actului de drept administrativ. Categoria actelor administrative nu epuizează însă sfera noţiunii deciziei administrative, pentru că aceasta din urmă include orice activitate decizională a organului administrativ, a compartimentelor şi a cadrelor sale.
  • Actul administrativ şi legea. Legea şi actul administrativ sînt acte juridice unilaterale întemeiate de puterea publică. Forţa juridică a legii este deosebită de cea a actelor administrative. Autoritatea legii se întemeiază pe suveranitatea statului, pe cînd autoritatea actului administrativ derivă din lege. Actul administrativ se subordonează dispoziţiilor legii.
  • Actul administrativ şi hotărîrea judecătorească. între aceste noţi­uni există deosebiri esenţiale şi anume:
  • hotărîrea judecătorească este actul juridic prin care se realizează pu­terea judecătorească, iar actul administrativ este actul juridic prin care se realizează puterea executivă care organizează executarea legii;
  • actul administrativ organizează executarea legii, iar hotărîrea judecă­torească intervine pentru a sancţiona încălcarea legii, soluţionînd un litigiu juridic.
    • Actul administrativ şi contractul. Actul administrativ constă într-o manifestare unilaterală de voinţă juridică întemeiată pe organizarea exe­cutării legii. Contractul este acordul a două sau mai multe voinţe în scopul producerii efectelor juridice de a crea, a transmite sau a atinge drepturi şi obligaţii. Contractul este supus regimului privat, pe cînd actul adminis­trativ - regimului juridic de drept public şi care se încadrează în regimul juridic de drept public.

în baza acestei delimitări între actul administrativ şi alte acte juridice se poate spune că obiectul actului administrativ constă în executarea legii care este de esenţa administraţiei publice. Autoritatea administraţiei publi­ce, întemeiată pe puterea pe care i-o conferă legea, justifică manifestarea unilaterală a voinţei juridice prin care se creează noi situaţii juridice.