Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Acest capitol se bazează pe următorii termeni specifici: percepţie socială, imaginea de sine, succes, insucces, trăsături, autoapreciere. Definiţia percepţiei sociale după R. Baron şi D. Byrne (1991): „se numeşte percepţie socială un segment al procesului cognitiv prin care individul ajunge să-şi formeze o imagine despre sine şi în acelaşi timp, felul cum se conturează impresiile, aprecierile despre alţii.” Avem în această definiţie două laturi ale aceluiaşi fenomen:

  1. individul abordează pe altul pornind de la sine;
  2. reprezentarea despre altul face parte din procesul percepţiei de sine.

 În cunoaşterea şi formarea imaginii de sine un rol foarte important l-a avut simţul comun şi clişeele. În psihologia socială un clişeu e o judecată simplificată corespunzând unei opinii modale într-un grup, care deformează modul de gândire personal, impunându-se ca un fel de adevăr obiectiv. O altă metodă de simplificare a realului este etichetarea. Conform lui P. Fraisse (1967) individul uman recurge la o dublă cunoaştere: a. una centrată pe sine, prin care el îşi sesizează îşi conştientizează propriile judecăţi de valoare, senzaţii, sentimente, expectanţe etc. b. una centrată pe grup – individul se percepe pe sine, aşa cum îi percepe pe ceilalţi şi cum îi vede trăind pe aceştia. Astfel el ajunge să se cunoască pe sine în acelaşi mod şi prin acelaşi mecanism prin care îi cunoaşte pe ceilalţi.

În cunoaşterea de sine coexistă doi factori importanţi: 1. succesul 2. insuccesul.

 În ceea ce priveşte evoluţia imaginii de sine C. Baremboim consideră că aceasta se formează în trei faze: „ 1. o fază a comparaţiilor comportamentale; 2. o fază de utilizare a unor constructe psihologice; 3. o fază a comparaţiilor psihologice propriu-zise.”

 Metode de studiu a imaginii de sine şi a aprecierii altora:

  1.   metoda trăsăturilor;
  2. inventarul de personalitate Minnesota (MMPI) – scala D.S.;
  3. chestionar Bianca Zazzo;
  4. Testul W-A-Y – who are you?.

  Psihologul american William James considera ca imaginea de sine poate fi abordata din doua perspective: din perspectiva continutului si ca proces. El sustinea ca atunci cand ne orientam atentia asupra analizei interiorului nostru, putem intra in contact cu personalitatea, cu corpul, cu eul nostru. Aceasta este imaginea de continut a eului. Daca aceasta entitate, eul nostru, este perceputa de altul, acest altul ne influenteaza si ajunge sa faca parte din noi insine. Asistam atunci la un proces de evaluare de sine, ne organizam prezentarea de sine, ne preocupa binele altora. Aceste doua fatete ale persoanei nu pot fi insa separate. Continutul eului se prezinta ca o sinteza a evenimentelor care ne-au marcat, ca o autobiografie. Fiecare noua informatie este asimilata si ne imbogateste. Dar noi primim informatiile selectiv: retinem unele, respingem altele, inregistram, organizam. Acest proces ne orienteaza spre mediul social, constituie un prilej de a confrunta continutul nostru cu alte continuturi.

Imaginea de sine este o constructie sociala: ne formam prin apartenenta la un grup social, prin compararea cu altii sau suntem influentati de o situatie sociala sau de unele personalitati din mediul social. Imaginea de sine contine cunostinte despre trasaturile noastre de personaliate, despre abilitati si priceperi, despre valori, credinte, motivatii, evenimente de viata, relatii cu altii care exercita o influenta semnificativa. Pentru a descrie imaginea de sine a individului, psihologii mai folosesc termenul de eu sau  conceptul de sine.

      Termenul de eu se refera la capacitatea fiintei umane de a actiona si de a reflecta asupra propriilor actiuni, de a fi cunoscator si cunoscut totodata, de a construi imaginea de sine. William James a facut distinctia intre trei aspecte ale eului: eul fizic, eul spiritual si eul social.

Eul fizic - se refera la particularitati, cum ar fi: tipul somatic, relatia dintre statura si greutate, culoarea parului si a ochilor, particularitati fizionomice, samd. Psihologul american William James foloseste si expresia de Eu material in care include Eul fizic si tot ceea ce este de ordin material si care este legat de respectiva persoana, cum ar fi: imbracamintea, casa, alte proprietati despre care se spune „este al meu”. De aceea fiecare este sensibil la aprecierile celorlalti cu privire la ce este al sau si daca il pierde sau ii este furat se simte puternic frustrat.

Eul spiritual - se refera la valori, dorinte, aspiratii, insusiri caracteriale si temperamentale, aptitudini si talente, atitudini si conceptii. El este rezultatul autoreflectiei, al receptarii aprecierii altora, al consemnarii reusitelor si nereusitelor in diferite activitati.

Eul social - cuprinde acele caliatţi care se dezvolta in contextul relatiilor si a activitatilor cu altii, cum ar fi locul ocupat in grupul clasei sau in cel al prietenilor, reputatia si pretuirea celorlalti, asumarea si realizarea statutului si rolurilor. Eul social cuprinde si totalitatea parerilor si impresiilor pe care cineva si le face despre ceilalti.

Componentele eului

Conceptul de sine - totalitatea perceptiilor si cunostintelor pe care oamenii le au despre calitatile si caracteristicile lor. Acesta nu reprezinta in mod necesar o viziune obiectiva despre ceea ce suntem, ci e un rezultat al felului in care ne percepem.

Stima de sine - componenta evaluativa a eului, care se refera la autoevaluarile pozitive sau negative ale persoanei. Atunci cand individul are o buna impresie despre sine, se respecta, se accepta si se evalueaza pozitiv, spunem ca are o stima de sine inallta, pozitiva. Daca o persoana se depreciaza si se evalueaza negativ, spunem ca are o stima de sine slaba. Indivizii cu stima de sine pozitiva sunt mai adaptati, mai fericiti si au de obicei relatii bune cu ceilalti.

Auto-prezentarea - stategiile pe care le foloseste individul pentru a modela impresiile celorlalti despre el. Modul nostru de viata se bazeaza pe aceasta dorinta de a influenta incercarile celorlalti de a ne cunoaste. Acest lucru este posibil daca ne armonizam comportamentele cu ale celorlalti, daca intelegem situatiile si ne preocupam sa ne comportam "cum se cere". Facem eforturi sa ne auto-supraveghem comportamentul, sa ne adaptam la noi roluri sociale si la noi relatii.

Formarea eului

Socializarea - procesul prin care persoana invata modul de viata al societatii in care traieste si isi dezvolta capacitatile de a functiona ca individ si ca membru al unor grupuri. Incepe la nastere si continua de-a lungul intregii vieti, reprezentand un proces esential pentru eul individului, pentru imaginea lui de sine.

Compararea sociala - Festinger a sustinut ca ne formam opiniile si atitudinile fata de eul nostru prin compararea cu altii care ne sunt similari.

Perceptia de sine. Teoria Perceptiei de sine, propusa de Daryl Bem, presupune ca noi putem face deductii asupra noastra mai ales atunci cand nu suntem siguri asupra atitudinilor pe care le avem, examinandu-ne comportamentele in diferite circumstante.

           Identitatea psihosociala este rezultatul intersectiei socialului (reprezentat de grupuri, institutii, colectivitati) cu individualul, reunind reprezentarea de sine si de altii. Este o sinteza intre esenta individuala si caracteristicile unei culturi comune, intre aptitudinile personale si rolurile sociale ale individului.

            In definirea conceptului de identitate, spune psihologul Marissa Zavalloni, trebuie sa luam in considerare patru dimensiuni:

  • constiinta unei identitati individuale, considerata ca un sentiment pozitiv, prezent in toate aspectele sinelui;
  • stabilirea caracterului personal, continuitatea si coerenta in comportament;
  • integrarea sinelui, sinteza dintre eu si context;
  • solidaritatea cu idealurile si identitatea grupului de apartenenta.

             Identitatea nu este numai personala sau  numai sociala. Ea regrupeaza subiectivitatea si obiectivitatea, individualul si socialul.

Ce este imaginea de sine ?

Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se refera, asa cum se subintelege deja, la modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale.

Modul in care ne percepem depinde de gradul de autostima (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care il avem. Astfel, daca ne acceptam pe noi insine, daca ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul si increderea in sine - daca acceptam ca avem si slabiciuni fara sa ne criticam in permanenta pentru ele - aceasta constituie baza tolerantei fata de sine si, implicit, fata de altii - putem trai confortabil din punct de vedere emotional. Trebuie inteles ca este bine sa existe mereu un echilibru intre autoapreciere si autocritica, nici una din cele doua extreme nefiind eficienta. Cel care se lauda prea mult este, in cele din urma, persiflat sau chiar abandonat de catre ceilalti iar cel care se autocritica exagerat provoaca celorlalti fie sentimente de mila, de vina, fie un sentiment de superioritate, atragand de la sine alte critici. Pastrand pe cat posibil echilibrul intre o lauda de sine exagerata si o autocritica exagerata putem contribui la igiena noastra sufleteasca.

Cum stim daca imaginea de sine e buna sau nu ?

Este foarte simplu. Toti avem ceea ce se cheama "vocea interioara". Daca aceasta voce interioara are tendinta spre un discurs pesimist, negativ si autocritic cu ambitii neimplinite spre perfectiune este clar ca imaginea de sine a persoanei respective este negativa.

De ce este importanta imaginea de sine ?

Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele. Cand ai o imagine de sine buna iti poti indeplini obiectivele pentru ca, o imagine de sine buna iti da entuziasm, energie si determinarea necesare pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocari ce trebuiesc depasite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine buna te face sa relationezi armonios cu ceilalti, prin atingerea obiectivelor poti avea performante profesionale, succes social etc.

O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin lipsa increderii in fortele proprii ("ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi", "e greu", "nu sunt in stare" etc.) ducand, mai departe, la comportamente de evitare ("nu ma duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost...").

A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din care persoanei ii este greu sa iasa : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar dupa ce renunta la a face lucrurile respective se autoculpabilizeaza si se critica si mai tare, intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand dialogul interior negativ.

In concluzie : cand iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia dorita; cand nu iti acorzi suficienta valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, actionezi cu mai multa frica sau eviti sa actionezi si "iti pui singur bete in roate". Cand nu iti acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a intreprinde ceva.

 

Imaginea de sine contribuie la evaluarea realitatii

Cand ai o imagine de sine buna poti afirma : "pot sa fac acest lucru sau macar pot incerca" cand ai o imagine negativa de sine afirmi : "nu pot sa fac acest lucru este prea greu, nu voi fi in stare".

Diferenta este ca cel cu imaginea buna de sine va avea ocazia sa-si demonstreze daca poate sau nu, dezvoltand convingeri realiste despre sine printr-o perceptie corecta a capacitatilor dar si slabiciunilor. Cel cu imaginea negativa de sine nu va avea decat ocazia de a se inchide in cercul vicios descris mai sus, intarindu-si astfel convingerile negative.

O poveste

"Un rege isi puse curtea la o incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti se aflau in jurul lui.

"Inteleptilor - spuse regele - am o problema si vreau sa vad care dintre voi este in stare sa o rezolve."

Ii conduse pe oameni la o usa enorma, mai mare decat vazusera vreodata. Regele le explica :

"Aici vedeti cea mai mare si mai grea usa din regatul meu. Care dintre voi poate sa o deschida ?"

Unii dintre curteni scuturara doar din cap. Altii, care se numarau printre cei intelepti, se uitara la usa mai de aproape, dar recunoscura ca nu pot sa o faca. Cand inteleptii spusera asta, restul curtii consmiti ca aceasta problema este dificil de rezolvat. Un singur vizir se duse la usa. O examina cu ochii si cu degetele, incerca mai multe posibilitati de a o deschide si, in cele din urma, o trase cu o smucitura puternica. Si usa se deschise. Fusese lasata intredeschisa numai, nu inchisa complet, si nimic altceva nu fusese necesar, decat bunavointa de a realiza ceva si curajul de a actiona cu indrazneala. Regele spuse :

"Vei primi postul de la curte, pentu ca tu nu te bizui doar pe ceea ce vezi sau auzi; tu iti pui propriile puteri in joc si ai curajul sa risti o incercare "

(Nossrat Peseschkian. "Povesti orientale ca instrument de psihoterapie")

 

Se pot intelege din aceasta poveste cateva aspecte :

  • modul in care ne percepem fortele proprii determina modul in care evaluam realitatea
  • imagine buna de sine ne determina "sa riscam o incercare", acceptand in acelasi timp ca s-ar putea sa realizam ceva sau s-ar putea sa esuam dar, oricum, merita sa incercam
  • imagine negativa de sine ne face sa evitam o actiune evaluand-o ca fiind peste puterile noastre
  • imagine negativa de sine ne face influentabili la parerile negative ale celorlalti pe care le luam "de bune" si le adaugam la parerile noastre negative despre noi insine

De ce parerea celorlalti conteaza ?

Desi, imaginea de sine este oglindirea noastra in propria constiinta (auto-oglindirea), fiind logic astfel sa aiba referential intern, imaginea de sine este deseori sustinuta sau sabotata de factori externi, asa cum s-a vazut si in poveste.

Intrebarea "De ce parerea celorlalti conteaza" ar fi mai logica sun forma "Pentru cine conteaza parerea celorlalti ?" Raspunsul este simplu : parerea celorlalti conteaza pentru cei care nu au consolidata imaginea de sine si, in mod specific, pentru cei care, la baza, nu au o imagine buna de sine avand nevoie in permanenta sa se raporteze la exterior. Cand au succes se simt bine dar pentru putin timp, devenind dependenti de succes pentru a se simti bine iar cand esueaza se blameaza excesiv. Acestia traiesc intr-o permanenta incertitudine si neliniste, fiind mereu vulnerabili pentru ca imaginea lor de sine este dependenta de factori exteriori. Asa se explica si diferitele "trenduri" care afecteaza adolescentii : daca realitatea exteriora cere sa fii slab iar tu esti incert in ceea ce priveste imaginea de sine, vei intelege ca esti bun si acceptat daca esti slab, insa asta nu te multumeste niciodata pe deplin pentru ca, fiind bazal nemultumit de tine sau incert in ceea ce te priveste, nu vei fi niciodata suficient de slab. Apare astfel nelinistea, nemultumirea, incertitudinea sicercul vicios al anxietatii, depresiei, anorexiei, bulimiei etc.

Atunci cand exista o perceptie realista de sine (iti stii calitatile dar accepti ca ai si defecte) si, implicit, o imagine buna de sine, realitatea exterioara iti confirma sau infirma ceea ce deja stii despre tine si te ajuta sa imbunatatesti ceea ce ai, acolo unde este cazul.

De unde vine imaginea de sine ?

Bazele modului in care ne percepem vine din copilarie, atunci cand noi inca nu avem un sistem de valori la care sa ne raportam. Nu avem decat parerea parintilor fata de actele noastre. Parintii sunt primii oameni care ne pot aprecia pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza pentru lucruri gresite. De exemplu o atitudine extrem de critica a parintilor face copilul sa inteleaga ca nu e suficient de bun, ca "nu e perfect". Una dintre modalitatile de "evolutie" atunci cand copilul devine adolescent este sa caute acele "trenduri" care sa-l faca "mai bun, mai interesant, mai acceptat/bil", cautand o comunitate care sa-l accepte asa cum este (de exemplu Emo) sau, ca adolescent si apoi adult isi pastreaza parerea proasta de sine ingreunandu-si, astfel, existenta prin autosabotare asa cum am descris mai sus. (Modalitati de "evolutie" in cazul criticismului exagerat al parintilor sunt multe dar nu fac obiectul materialului de fata).

O atitudine extrem de permisiva cu laude exagerate si lipsa penalizarilor face ca viitorul "om" sa aiba o parere extrem de buna de sine dar exagerata si nerealista fapt care va fi "penalizat" crunt in viitoarele lui relatii, asa cum am amintit mai sus.

Acestea sunt doar doua atitudini parintesti extreme care pot orienta imaginea de sine intr-o directie sau alta, existand si altele dar iarasi nu fac obiectul materialului de fata.

In concluzie : echilibrul dintre critica si lauda este in primul rand responsabilitatea parintilor, asa vor sti si copiii si viitorii adulti sa il mentina.

Tot parintii sunt primii care sadesc in interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulti fiind, atunci cand isi vor contura imaginea de sine.

Practica clinica a demostrat ca persoanele cu imagine scazuta de sine se autoeticheteaza ca fiind "realiste" si nu vad legatura dintre imaginea de sine si atitudinea parinteasca. "Nu mama mi-a zis ca sunt proastra, mi s-a demonstrat de catre realitate". Dar astfel de persoane nu constientizeaza faptul ca modul in care percepem realitatea si valorile de : corect, gresit, prost, destept, frumos, urat, etc. nu sunt innascute ci asimilate prin intermediul "filtrului parintesc". Un copil cand se naste nu are notiunea de bine sau rau, este bine ce apreciaza mama si rau ce critica si, da, persoana citata are dreptate intr-un fel : nu e nevoie ca mama sa critice verbal o actiune a copilului ci sa-i dea de inteles, sa-i demonstreze ca e proasta (acelasi abuz manifestat in alt mod). Sigur copiii vor trebui "lamuriti" cu privire la ce este bine si rau, dar in alt mod, in plus aici este vorba de varsta la care se pun bazele autostimei si imaginii de sine (0 - 3 ani), cand, repet copilul fiind o entitate pur emotionala nu poate rationa bine/rau decat dupa reactiile parintilor. (Astfel, rau poate sa fie - evaluare data de catre copil dupa reactia implusiva a mamei - si ca s-a impiedicat cand abia invata sa mearga ...).

Ce putem face?

Daca dialogul interior amintit mai sus ne "saboteaza" ne putem intreba in forul nostru interior : "de fapt, a cui e vocea interioara : a mamei, a tatalui, a altei persoane importante pentru noi in copilarie ?" Acesta este un prim pas absolut necesar dar nu si suficient. Este recomandat pentru un rezultat eficient sa exploram aceste intrebari si raspunsuri cu ajutorul unei persoane de specialitate, un psihoterapeut, pentru ca autostima nu se construieste dintr-o data, nu e un proces facil mai ales daca imaginea de sine este grav afectata, ci reprezinta un proces complex si de durata, in care elementul fundamental il reprezinta dorinta si capacitatea de avea grija de propria persoana.

Dar pana va hotarati sa apelati la o persoana de specialitate mai sunt cateva lucruri pe care le puteti face :

  • faceti o lista cu realizarile pana in prezent (cei mai nesiguri dintre dvs. ii pot intreba pe altii dar doar persoane pe care le apreciati si in parerea carora aveti incredere, pentru ca vanzatoarea de la colt va poate spune ca nu sunteti suficient de sociabil pentru ca nu ati vrut o data rabdare sa-i ascultati telenovelele)
  • analizati obiectiv ce calitati ati folosit pentru realizarea lor (sigur persoanele cu imagine scazuta de sine vor atribui succesele unor factori externi dar pe principiul "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si-n traista" este evident faptul indiferent daca factorii exteriori ar fi putut favoriza succesul - ceea ce este si normal - drumul catre atingerea acelui succes este datorat persoanei care a avut capacitatea de a se folosi de factorii externi - aceasta fiind in sine o calitate)
  • "sarbatoriti" orice succes, laudati-va in sinea dvs. pentru realizarea oricarui lucru pentru ca dvs. l-ati "bagat in traista", ati fi putut trece foarte bine pe langa el ... neavand curajul sa riscati o incercare ... sau ati fi putut pur si simplu sa nu aveti curajul sa doriti lucrul respectiv din credinta ca nu-l puteti obtine
  • transformati esecul in feed-back : decat sa va blamati pentru ca ati esuat mai bine analizati ce nu a mers bine si puteti imbunatati pe viitor sau ce ati gresit si puteti sa nu mai repetati in viitor. Nu uitati ca autoblamarea saboteaza acum dar si mai tarziu, creand acel cerc vicios
  • incepeti cu pasi mici, pasii mari va pot dezechilibra. Daca sunteti genul de persoana care evita sa actioneze din teama de a nu esua si amana lucuri din acelasi motiv va propun sa faceti o lista zilnica cu cateva obiective usor de atins, apoi la sfarsitul zilei sa analizati ce a mers bine si ce nu, luand astfel, decizii in consecinta pentru ziua urmatoare. Dupa o luna de astfel de practica stabiliti obiective din ce in ce mai mari si pe termen din ce in ce mai lung. Aveti rabdare si fiti perseverent in aceasta tehnica, veti face pasi mici dar siguri si stabili. Realizarea obiectivelor personale, indiferent cat de mici, contribuie la intarirea autostimei si imbunatateste imaginea de sine

La fel de important in consolidarea imaginii de sine il reprezinta constientizarea si satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului asa cum le-a asezat A. Maslow (1968) in binecunoscuta piramida a trebuintelor umane. Voi prezenta aici varianta adaptata de catre psihologii romani Corneliu Augustin Sofronie si Roxana Zubcov in cartea lor "Psihologia ordinii. Psihologia cuantica" (Editura Perfect, 2005) :

  • Nevoia de ideal, de eroi, perfectiune, valori inalte ale umanitatii
  • Nevoia de implinire (autorealizare, sa ajungi ceea ce poti ajunge pentru a te simti implinit)
  • Nevoia de manifestare sociala (inteligenta sociala, acceptarea ca individ social, integrare sociala)
  •  Nevoia de moralitate (cunoasterea, estetica si etica, reguli care mentin ordinea sociala)
  •  Nevoia de utilitate sociala, prestigiu, succes prin profesie, scoala
  •  Nevoia de echilibru dinamic interior pentru deschiderea catre lume (echilibrul intre micro si macro, intre individ si social)
  •  Nevoia de proximitate (apartenenta la un grup, nevoia de spatiul amical, de recunoastere)
  •  Nevoia de identitate (familie - cunoasterea si acceptarea originilor ca baza in formarea identitatii personale) sau "nevoia de identitate si imagine de sine" (K. Horney)
  •  Nevoia de armonie interioara, siguranta de sine si siguranta in general (a-ti putea planifica viata fara teama de pericole), nevoia de partener, sau "trebuinta de afectivitate si aprobare pentru echilibrul interior" (K. Horney)
  • Nevoi primare (hrana, adapost, imbracaminte, igiena, sex) traduse in nevoia de independenta si libertate, sau "trebuinta de libertate si superficialitate" (K. Horney).

Chiar daca nevoile inferioare (primare) sunt imperioase si se cer obligatoriu a fi implinite, sunt putin satisfacatoare si pe termen scurt foarte scurt. Insa pentru o buna imagine de sine, bine consolidata si de durata cele superioare sunt foarte satisfacatoare.

Загрузка...