Eficienţa serviciilor publice din administraţie este determinată, nu atât de mult de resursele materiale şi financiare de care dispune, cât mai ales de potenţialul său uman. Un sistem administrativ dotat cu suficiente mijloace materiale şi financiare, cu legi administrative necesare nu-şi poate îndeplini funcţiile fără funcţionari publici bine pregătiţi profesional şi managerial.

Având in vedere faptul că realizarea deciziilor administrative depinde de calitatea administraţiei, este stringentă atenţia care trebuie acordată formării personalului necesar din acest domeniu important al vieţii politice şi economico-sociale a ţării.

Faptul că modalităţile de acţiune şi domeniile administraţiei publice sunt diverse, determină o anumită specializare. În formarea resurselor umane din administraţia publică trebuie să se facă distincţie între pregătirea necesară funcţiilor administrative de conducere de nivel superior (care au în general un caracter politic), funcţiile administrative de specialitate de nivel superior şi funcţiile pentru care este necesară doar o pregătire medie.

Formarea personalului pentru funcţiile administrative de conducere presupune o pregătire temeinică superioară, respectiv absolvirea unei instituţii de învăţământ superior care să ofere informaţiile necesare înţelegerii complexităţii actului managerial. Pentru funcţiile administrative de specialitate de nivel superior, învăţământul universitar pregăteşte profesional specialişti în domeniul finanţelor, planificării, construcţiilor, industriei, agriculturii, arhitecturii, învăţământului, culturii, sănătăţii, comerţului etc., a căror prezenţă în structurile administrative este necesară.

O altă modalitate de formare a resurselor umane în administraţia locala este formarea la locul de muncă.

Indiferent de modalităţile de formare, ştiut este faptul că valoarea unei administraţii, eficienţa ei depind in cea mai mare măsură de oamenii ce o compun, trebuie avut în vedere realizarea cât mai completă, teoretic şi practic, dar şi diferenţiat, a actului acesta. Astfel, formarea profesională presupune cunoştinţe temeinice despre drept şi ştiinţa administraţiei, cunoştinţe specifice domeniului respectivei autorităţi publice, experienţă în domeniu, uşurinţă în aplicarea în practică, aptitudini intelectuale etc.

Dar, ca să se obţină o asemenea competenţă profesională este necesar ca toate instituţiile ce asigură formarea personalului pentru administraţia publică, să realizeze o legătură strânsă pe de o parte între procesul de învăţământ şi cercetare, iar pe de altă parte între acesta şi practică.

Identificarea cunoştinţelor, aptitudinilor şi experienţelor necesare diferitelor categorii de personal administrativ trebuie să aibă în vedere schimbările permanente ce se produc în administraţia publică, în societatea românească, faptul că unele categorii sunt necesare formării profesionale, altele perfecţionării şi specializării profesionale, iar altele, schimbării culturale la nivelul comunităţii profesionale, determinat de noul context administrativ.

Astfel, educaţia şi instruirea vor trebui concentrate mai degrabă pe dezvoltarea şi cultivarea unor abilităţi necesare decât pe trimiterea automată a unor cunoştinţe considerate adesea, general aplicabile. Deformările majore produse în cultura managerială a funcţionarilor publici au avut ca urmare slaba dezvoltare a capacităţii de lider, improvizaţia în detrimentul profesionalismului, dar şi evitarea asumării responsabilităţii faţă de performanţele instituţiei publice.

Competenţa marchează momentul final al unui proces permanent de formare a funcţionarilor publici. Ea este necesară pentru obţinerea eficienţei la nivelul sistemului administrativ respectiv prin previziunea evoluţiilor viitoare, organizarea activităţilor, gestionarea resurselor, motivarea angajaţilor şi controlul modului de desfăşurare a proceselor administrative.

În literatura de specialitate se conturează tot mai mult o nouă abordare a problematicii funcţionarului public în care competenţa este considerată a fi criteriul cel mai important în aprecierea eficacităţii unui manager public. Apare evident faptul că numai cunoaşterea obiectivelor de realizat precum şi mijloacele utilizate pentru îndeplinirea lor nu mai sunt suficiente. În noua abordare funcţionarului public îi sunt necesare calităţi cum sunt: îndemânarea, capacitatea de a gestiona, talentul, capacitatea de a comunica, a raţiona logic, a inova etc. Toate acestea, dar şi altele, conduc la obţinerea performanţei solicitate funcţionarului public, a eficienţei autorităţii administrative respective.

Prin urmare, a apărut necesitatea de folosire a unor indicatori de performanţă, ca mijloc de motivare, evaluare şi recompensare a activităţilor desfăşurate de funcţionarii publici. Astfel, a fost constituit un sistem al indicatorilor de performanta pe baza criteriilor elaborate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. La începutul anului conducătorii de compartimente vor comunica fiecărui funcţionar public, în scris, criteriile de performanţă corespunzătoare categoriei, gradului şi clasei funcţiei publice ocupate de acesta. În urma evaluării performanţei profesionale individuale funcţionarului public i se acordă unul dintre următoarele calificative: „foarte bine” , „bine“, „satisfăcător“, „nesătisfăcător“.