Principiile managementului public au menirea de a asigura cadrul general pentru o mai buna desfăşurare a activităţii administrative.

In literatura de specialitate sunt evidenţiate mai multe principii  care stau la baza managementului public dintre care putem enumera:

  • Principiul conducerii unitare;
  • Principiul conducerii autonome;
  • Principiul flexibilităţii;
  • Principiul restructurării;
  • Principiul perfecţionării continue;
  • Principiul legalităţii.

Potrivit legislaţiei in vigoare, Legea nr. 436/2006, privind administraţia publica locala, administraţia publica in u.a.t. se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale si ale consultării cetăţenilor in problemele locale de interes deosebit.

Articolul 109 din Constituţie prevede expres care sunt principiile de baza  ale administraţiei publice locale. De asemenea aceste principii sunt reflectate si in alte acte normative naţionale si internaţionale la care este parte şi R.M. cum ar fi: Carta Europeana a Autonomiei Locale. Acestea acte reprezintă garanţii juridice pentru autonomia locala si constituie temeiurile juridice pentru declararea neconstituţionalităţii a mai multor tentative de a limita aceasta autonomie. (de văzut art.109 din Constituţie, si legea nr. 436/2006)

De subliniat faptul ca, in activitatea lor, autoritatile a.p.l. se calauzesc de legea fundamentala a R.M., de legislatia in vigoare si de tratatele internationale la care R.M. este parte(Membru al Consiliuilui Europei).

 

3.1. Principiul autonomiei locale

O problema importanta pentru noul sistem de administratie publica este delimitarea competentelor intre autoritatile centrale si cele locale, care poate avea loc doar sub forma autonomiei, descentralizarii sau desconcentrarii administrative.

R.M. in calitatea sa de membru al Consiliului Europei a proclamat principiul autonomiei locale in corespundere cu stipularile Cartei Europene”Exercitiul Autonom al Puterii Locale”, care prevede dreptul cetatenilor de a participa la dirijarea directa a treburilor publice, poate fi realizat cel mai bine la nivel local si face parte din principiile democratice comune ale tuturor tarilor membre ale Consiliului Europei.

Carta defineste Autonomia locala ca fiind dreptul si capacitatea efectiva a colectivitatilor locale  de a rezolva si de a gira in cadrul legii, sub propria lor raspundere si in favoarea populatiei, o parte importanta din treburile publice. Esenta acestei definitii consta in dreptul colectivitatilor locale de a stabili ce treburi de interes local necesita rezolvare, adica care servicii publice trebuie create pentru a satisface necesitatile populatiei din comunitatea respectiva, cum să-şi gestioneze bunurile proprietate publică şi cum să-şi gestioneze resursele financiare de care dispune. Cu alte cuvinte, autonomia locala este un drept al colectivitatilor locale de a-si satisface interesele proprii fara amestecul autoritatilor centrale, principiu, care atrage dupa sine descentralizarea administrative, autonomia fiind un drept, insa descentralizarea fiind un sistem care implica autonomia.

Autonomia locala poate fi o autonomie financiara, fiecare u.a.t. isi elaboreaza in mod independent bugetul local propriu, avind dreptul sa stabileasca cuantumul impozitelor si taxelor locale. Orice delegare de competenta trebie sa fie insotita de alocarea de surse financiare, necesare pentru a se acoperi costul exercitiului competentei. Autonomia locala poate fi si o autonomie materiala, u.a.t. dispun de un patrimoniu pa care il pot gestiona in limitele legii. Autonomia mai poate fi si decizionala, fiecare u.a.t. are dreptul de initiativa in ceea ce priveste administrarea treburilor publice locale, exercitindu-si autoritatea in limitele teritoriului administrat.

Potrivit legii nr. 436/2006, subiectele autonomiei locale sunt consiliile locale, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive (art.5). Art. 6 prevede care sunt raporturile dintre autoritatile publice locale si cele centrale, precum si dintre u.a.t de nivelul 1 si cele de nivelul 2. Intre ele nu trebuie sa  existe relatii de subordonare ci raporturi bazate pe principiul colaborarii, transparentei, legalitatii si autonomiei locale in rezolvarea problemelor de interes local. Autoritatile centrale si cele rationale nu au dreptul sa dea indicatii obligatorii (circulare, directive, instructuini, sau ordine) pentru autoritatile locale, deoarece aceste acte sunt lipsite de orice putere juridica. Ele pot da doar recomandari, pot cere verificarea legalitatii actelor emise de autoritatile publice locale, in cazurile si in formele prevazute de lege. De asemenea, colectivitatile locale au acces si la justitie pentru a asigura liber exercutiul  competentelor lor si respectarea principiului de autonomie locala.

Principiul descentralizarii serviciilor locale

Descentralizarea in administratia publica se prezinta ca un sistem de organizare opus centralizarii, care permite colectivitetilor locale sau serviciilor publice sa se administreze ele insele, dar sub controlul statului, care le confera personalitate juridica, le permite constituirea de autoritati proprii si le doteaza cu resursele necesare pentru a rezolva singure problemele locale de catre cei alesi in corpul administrativ.

Deci descentralizarea adninistrativa presupune citeva conditii cum ar fi:

  • Recunoaşterea unor categorii de afaceri locale, distincte de cele naţionale;
  • Acordarea calităţii de persoana juridica colectivităţilor locale fapt care atrage posedarea de resurse proprii si de patrimoniu, de autonomie financiara, necesare satisfacerii interesului local;
  • Desemnarea prin vot universal a autorităţii reprezentative căreia colectivitatea ii va încredinţa administrarea afacerii sale;
  • Independenta autorităţilor publice in luarea deciziilor pentru colectivitate;
  • Exercitarea unui control din partea statului asupra legalitatii realizarii autonomiei locale.

Descentralizarea administrativa poate lua forma unei descentralizari teritoriale, ceea ce inseamna impartirea teritoriului statului in u.a.t. si care se bucura de o independenta fata de autoritatea centrala, si o descentralizare  a serviciilor publice ceea ce inseamna acordarea unei autonomii relative unor servicii publice fata de administratia publica.

Desconcentrarea administrativă. Practica internaţională a demonstrat că în organizarea administrativă a unui stat nu poate fi vorba numai de descentralizarea sau numai de centralizare, deoarece între ele trebuie să fie ceva intermediar. Acest intermediar poartă denumirea de desconcentrare şi se defineşte ca transfer de atribuţii, de putere de decizie, de servicii de mijloace de la nivel central către planul local în favoarea unor agenţi de stat locali. În acest sens se lărgesc atribuţiile agenţilor puterii centrale aşezaţi în raioane. Desconcentrarea nu crează agenţi administrativi independenţi, ci deplasează numai locul puterii de decizie de la nivel central în u.a.t. de nivelul 2.      Exemple de servicii desconcentrate:

  • Direcţiile administrativ-teritoriale ale Ministerului Apărării;
  • Inspectoratul de poliţie, Direcţia poliţiei rutiere ale Ministerului Afacerilor Interne;
  • Inspectoratul de stat pentru protecţia muncii, Oficiul forţei de muncă ale Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului;
  • Inspectoratul fiscal de stat teritorial, Direcţia teritorială de control financiar şi revizie, Trezoreria teritorială ale Ministerului Finanţelor;

Principiul eligibilitatii

Acest principiu presupune alegerea autoritatilor publice locale prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Alegerea autoritatilor publice locale  se bazeaza pe prevederile Codului electoral si a altor legi speciale.

Principiul consultarii cetatenilor in problemele de interes local

Relatia dintre autoritatile publice locale si cetateni reprezinta principala componenta in evaluarea democratiei locale. Cu parere de rau aceasta relatie nu actioneaza la nivelul asteptarilor. Este necesar suportul cetatenilor din colectivitate pentru realizarea programelor si politicilor locale. De asemenea cetatenii au nevoie de  a cunoaste care sunt problemele cu care se confrunta colectivitatea data, sa cunoasca strategiile pe tarmen scurt sau mediu pe care intentioneaza sa le realizeze autoritatile locale, si nu in ultimul rind sa participle la luarea  deciziilor pe care ii vizeaza.Aceste interese conduc la formarea unor contacte si colaborari intre a.p. si cetateni in solutionarea unor probleme de imporatanta locala.Acest proces,insa,decurge foarte anevoios din cauza unor factori de notorietate publica: lipsa de cunostinte a cetatenilor cu privire la rolul si atributiile autoritatilor publice lopcale; ipsa experientei in acest domeniul dialogului, lipsa de transparenta in luarea deciziilor si lipsa participarii cetatenilor la luarea unor decizii.