Publicat în

Formele procedurale concomitente emiterii actului administrativ

Dintre condițiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ, cele mai des citate, în lucrările de specialitate, sunt cvorumul, majoritatea cerută de lege pentru adoptarea actului și motivarea. Primele două, care vizează organele colegiale din administrația publică, deși asemănătoare, nu sunt identice, cvorumul are în vedere întrunirea valabilă a organului colegial, cea de-a doua are în vedere adoptarea (votarea) propriu-zisă a actului.

Se înțelege că problema cvorumului nu se pune în cazul organelor unipersonale, ca regulă, actele normative cer prezența a cel puțin jumătate plus unu, uneori formulările sunt și în sensul ”majoritatea membrilor”. În anumite situații este cerută prezența unei majorități calificate, cum este cazul ședinței de constituire a consiliului local, când se adoptă deciziile de validare, etc. Textul din Legea nr. 215/2001, în partea care ne interesează, are următoarea redactare: ”Ședința este legal constituită dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor aleși. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, ședința se va organiza, în aceleași condiții, peste trei zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la adoua convocare, reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte trei zile, în aceleași condiții.” [Art. 31 alin. (2) ].

Majoritatea cerută pentru vot poate fi: majoritate relativă (jumătate plus unu din cei prezenți, dar, se în înțelege, cu respectarea cvorumului de ședință), majoritate absolută (cifra care este mai mare decât jumătate din numărul total al membrilor ce compun organul administrativ) și majoritate calificată (o majoritate mai mare decât cea absolută, cum ar fi majoritatea de două treimi).

Semnarea și contrasemnarea pentru anumită acte normative sunt reglementate expres în dispozițiile legii noastre fundamentale și în alte legi. De pildă, potrivit art. 108 alin. (4) din Constituție, hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern, se semnează de primul-ministru și se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare; hotărârile consiliului local se semnează de președintele de ședință și se contrasemnează pentru legalitate de către secretar. [1]

În cazul actelor administrative emise de autorități administrative unipersonale (spre exemplu, de primar), pentru care legea cere forma scrisă, lipsa semnăturii[2] reprezintă o încălcare a unei condiții esențiale de valabilitate.

Deocamdată, în dreptul nostru administrativ, în principiu, nu există obligația generală de motivare a actelor administrative. În ce privește actele administrative individuale, obligația motivării există pentru actele administrative individuale jurisdicționale.

În ultimul timp, o serie de acte normative prevăd obligativitatea motivării pentru anumite acte administrative individuale. De exemplu, O.G. nr. 27/2002 care, prin art. 13, instituie obligația de a indica în răspunsul trimis petiționarului temeiul legal al soluției adoptate sau Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care prevede că refuzul comunicării informațiilor solicitate se motivează și se comunică petiționarului.

Adeseori, în practică, autoritățile administrației publice își motivează multe din actele administrative individuale tocmai datorită avantjelor pe care le reprezintă îndeplinirea acestei forme procedurale, în special sub aspectul controlului legalității acestor acte.

Motivarea trebuie să se refere la forma finală a proiectului; dacă pe parcurs s-au adus unele modificări proiectului, ca urmare a propunerilor și observațiilor primite de la organele de avizare, motivarea inițială trebuie reconsiderată în mod corespunzător.

Expunerile de motive la proiectele de legi și notele de fundamentare la ordonanțe și hotărâri ale Guvernului, se publică împreună cu actul normativ.

Totodată, conform art. 80 din aceeași lege, în preambulul proiectelor de acte normative sau emise de autoritățile administrației publice locale, se menționează, pe lângă temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4) și temeiul legal din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată.

            În practică, s-a constatat că unele dintre aceste acte normative sunt publicate fără nota de fundamentare. Pentru remediul acestei situații, prin O.U.G. nr. 6/2003 pentru modificarea art.31 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative[3], s-a prevăzut că expunerile de motive la legi și notele de fundamentare la ordonanțe și hotărâri ale Guvernului se publică împreună cu actul normativ în cauză sau se precizează pe Internet de către autoritățile publice emitente.

 

 

[1] Art. 47 din Legea nr. 215/2001, republicată.

[2] În proiectul Codului de procedură administrativă, se prevede că sancțiunea lipsei semnăturii este inexistența actului. În ce privește lipsa contrasemnării, tot în acest Proiect se precizează că sancțiunea este nulitatea actului.

[3] M. Of. nr. 114 din 24 februarie 2003.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *