Administrație publică

1.5.1. Administraţie şi afaceri publice

Administraţie publică

Dicţionarul limbii române reţine pentru verbul „a administra” explicaţia: a conduce, a cârmui, iar pentru „administraţie” – totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau ale unui agent economic agent economic[1].

În limbajul curent termenul „administraţie” este utilizat in mai multe sensuri. Astfel, prin administraţie se poate înţelege: conţinutul principal al activitaţii puterii executive a statului; sistemul de autoritaţi publice care înfaptuiesc puterea executivă; şi nu în ultimul rând, Administraţia, ca instituţie, scrisă cu majusculă, cuprinde deopotrivă structura şi activitatea sa şi are drept scop îndeplinirea sarcinilor primite de la puterea politică, precum şi satisfacerea intereselor generale, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor,

Conceptul de administraţie publică, în orice situaţie fie ea clasică, fie modernă, reprezintă in esenţă un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt, de realizarea a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţunea puterii publice[2].

În acelaşi timp, aşa după cum se menţionează şi în literatura română de specialitate, cât şi în cea străină, administraţia publică are un dublu sens, unul de organizare respectiv unul de activitate.

În primul sens, prin administraţie publică se întelege ansamblul organelor (autorităţi, servicii, instituţii) care pe baza şi în executarea legii realizează o activitate specifică. Concepută ca un sistem de organizare, administraţia publică este alcătuită dintr-o serie de elemente componente, bine structurate, cu atribuţii diferite, care conlucreaza între ele, (de exmplu Preşedintele României, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, serviciile descentralizate, autoritaţile autonome ale administraţiei publice locale etc.). Aşadar, sub aspect organizatoric, administraţia publică constă într-un ansamblu de autorităţi publice prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile sau în limitele legii, se prestează servicii publice.

Cel de al doilea sens, cel material, semnifică activitatea desfăşurată de componentele administraţiei publice care are drept obiect activitatea de organizare a executării şi executarea în concret a legilor, cu o finalitate ce presupune satisfacerea unor nevoi şi interese generale ale colectivitaţilor umane prin asigurarea bunei funcţionări a serviciilor publice şi prin executarea unor prestaţii către particulari, executare ce aparţine fie în exclusivitate unor organisme statale, fie alături de acestea şi unor autoritaţi autonome alese.

Evocarea celor două sensuri ale noţiunii de administraţie publică ridică în mod inevitabil, problema organismelor care o înfăptuiesc, denumite generic structuri administrative, în legislaţie şi implicit în doctrină fiind utilizată când noţiunea de autoritate a administraţiei publice, când cea de organ al administraţiei publice.

Se pot deduce cateva din trăsăturile administraţiei publice, şi anume:

- este o activitate realizată în principal de autorităţi executive şi administrative numite autorităţi ale administraţiei publice;

- este o activitate de aducere la îndeplinire a legii sau după caz, de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice;

- este o activitate ce se realizează în regim de putere publică, prin intermediul prerogativelor constituţionale sau legale ce fac să prevaleze interesul public.

Din punct de vedere material, administratia publica se realizeaza printr-o multitudine de forme organizatorice care alcatuiesc sistemul acesteia. Acest angrenaj este la randul sau un subsistem al organizarii sociale a societatii globale.

Volumul si diversitatea mecanismelor relationale din cadrul unei administratii publice locale, dar mai ales cele existente intre acestea si ceilalti parteneri sociali din cadrul teritoriului - mediul de afaceri, serviciile publice descentralizate, organisme neguvernamentale, diverse alte institutii etc. -, aceste aparent vizibile sisteme de legaturi difera de la o localitate la alta, natura lor fiind influentata, in afara cadrului legal care trebuie obligatoriu respectat, de complexitatea problemelor ce se cer solutionate intr-o anumita perioada de timp.

            Afaceri publice

Administraţia centrală sau locală, organismele legislative sau juridice trebuie să comunice şi să explice activitatea desfăşurată în faţa contribuabililor. Această activitate trebuie să îi ajute pe cetăţeni să beneficieze de serviciile oferite.

Banul public este gestionat prin intermediul afacerilor publice.

Autoritatea publică din stat, centrală sau locală, desfăşoară o varietate de servicii publice. Serviciul public este destinat consumului public, de el beneficiind doar acele persoane care pot contribui la finanţarea sa. Un bun sau un serviciu public este, de regulă, accesibil publicului larg şi este finanţat din fonduri publice. Conform statutului său, producerea sau executarea bunului/serviciului public nu se realizează în scopul obţinerii de profit, ci din consideraţii de strategie socială, politică, economică sau legislativă.[3]

1.5.2. Marketing în administraţia publică

            Dezbaterile care au avut loc în ultimii ani referitoare la locul, rolul şi perspectiva marketingului în societatea modernă au evidenţiat tendinţa de extindere a domeniilor de aplicare a marketingului în diverse sectoare ale activităţii umane.

Marketingul în administraţia publică vizează concepte, principii, metode şi tehnici pentru înţelegerea şi perfecţionarea activităţilor de marketing şi de execuţie din instituţiile publice şi a comportamentului de marketing al funcţionarilor publici, permanenţi şi/sau aleşi din sectorul public[4].

Marketingul ar putea fi o formă de inovaţie socială pentru sectorul public fiind o soluţie nouă pentru problemele frecvente ale sistemului public de promovare a programelor sale, a necesităţii şi a efectelor acestora. Preluarea specifică a tehnicilor de marketing de către sectorul public reprezintă o formă de inovaţie socială tocmai în sensul în care, prin intermediul acestora, se oferă o soluţie la o problemă reală a sectorului public: menţinerea beneficiarilor (cetăţenilor) informaţi şi oarecum mulţumiţi de rezultatele dezvoltării şi implementării programelor derulate de către sectorul public[5]. Sectorul public este analizat tot mai atent în ultima perioadă, pornindu-se de la premisa că un sector public mai eficient şi mai orientat spre public facilitează o anumită performanţă economică. În cadrul dezbaterii actuale din societatea românească, puternic încărcată ideologic, privind necesitatea existenţei unui stat puternic care să poată corecta disfuncţionalităţile sociale sau, dimpotrivă, necesitatea unuia mai maleabil, redus ca organizare instituţională şi care să stimuleze creşterea economică, analiza statului şi a sectorului public şi a rolului acestora reprezintă ceva firesc.

Pentru sectorul public, marketingul reprezintă abilitatea de a obţine şi a menţine beneficiari mulţumiţi de programele dezvoltate şi implementate de către sectorul public.

Marketingul public promovează programele dezvoltate de către sectorul public către beneficiari prin mijloace preluate de la marketingul comercial, dar nu are ca obiectiv principal şi finalitate vinderea unui produs anume. Obiectivul marketingului public este, în cele din urmă, unul utilitarist, adecvat scopului pentru care există sistemul public.

                                                                                                                               Tabel 1.1

                                    Sursa: Kotler, Lee, 2008, p. 18.

Preluarea specifică a tehnicilor de marketing de către sectorul public reprezintă o formă de inovaţie socială, tocmai în sensul în care, prin intermediul tehnicilor de marketing, se oferă o soluţie la o problemă reală a sectorului public: menţinerea beneficiarilor (cetăţenilor) informaţi şi oarecum mulţumiţi de rezultatele dezvoltării şi implementării programelor derulate de către sectorul public.

Necesitatea adaptării impune, pentru administraţia publică, o cunoaştere exactă şi în orice moment a situaţiei din mediul social în care îşi desfăşoară activitatea. Adaptarea continuă constituie una dintre trăsăturile de bază ale unei bune administraţii[6].

Orientarea de marketing a instituţiilor administrative are ca obiectiv fundamental cercetarea cerinţelor cetăţenilor – clienţi în vederea alinierii ofertei de servicii publice (volum, structură, nivel calitativ) – la exigenţele manifestate pe piaţă. Pentru administraţiile cu orientare de marketing, scopul prioritar al activităţii a început să fie considerat a fi satisfacerea intereselor generale ale cetăţenilor – clienţi.

Într-o abordare largă, marketingul administraţiei publice se preocupă de studierea atitudinilor incerte ale unor beneficiari răspândiţi pe vaste teritorii (în cazul administraţiei publice centrale), în condiţiile unei informări imperfecte, greu controlabile, ceea ce presupune asumarea riscului în formularea obiectivelor programelor de marketing în administraţia publică. Desfăşurarea unei activităţi eficiente de cercetare de marketing asupra mediului administraţiei publice poate conduce la minimizarea riscului pe care îl implică orice iniţiativă de înnoire şi reformă a administraţiei publice.

În această perspectivă marketingul devine o funcţie care revine fiecărui angajat sau funcţionar public. Fiecare contact pe care cetăţenii îl au cu activitatea instituţiei va afecta modul în care se vor raporta la administraţia publică. De aceea, într-un fel, toţi funcţionarii publici „fac” marketing: secretarul/secretara care răspunde sau nu la telefon, centralistele care sunt politicoase sau agresive, personalul de la „Relaţii cu publicul”, gardienii publici, portarul etc. Este recomandabil ca aceştia să fie perfect informaţi, amabili, dornici şi motivaţi pentru a veni în ajutorul cetăţenilor.

            Orientarea către cetăţeni constituie un principiu al marketingului în administraţia publică.

Este necesar ca mentalitatea întregului personal al instituţiei publice să se întemeieze pe o „cultură de marketing” al cărei sens este satisfacerea cetăţenilor. Tot ceea ce li se întâmplă acestora şi tot ceea ce fac aceştia ar trebui să afecteze deciziile de marketing ale instituţiilor statului. Fiecare funcţionar este în măsură să influenţeze pozitiv sau negativ percepţiile cetăţenilor cu privire la imaginea instituţiei publice.

În cadrul instituţiilor publice ar trebui să existe următorul cod de conduită:

1. Cetăţeanul este persoana cea mai importantă pentru funcţionarul public, în oricare dintre următoarele situaţii: contact/comunicare prin telefon, prin poştă sau direct (faţă în faţă).
2. Cetăţeanul nu depinde de noi (funcţionarii publici), noi fiind cei care depindem de el.
3. Cetăţeanul nu este cel care ne întrerupe din muncă, el este chiar scopul acestei munci. Nu noi îi facem favoarea să-l servim, el ne face o favoare, oferindu-ne prilejul de a-l servi.
4. Cetăţeanul nu este în afara activităţii noastre, el este o parte a acesteia.
5. Cetăţeanul nu este o cifră statistică goală, el este o fiinţă umană cu sentimente şi emoţii ca ale noastre, cu prejudecăţi şi preferinţe.
6. Cetăţeanul nu este cineva cu care trebuie să ne certăm sau să ne încercăm puterile. Nimeni nu a câştigat vreodată ceva din disputa cu un cetăţean.
7. Cetăţeanul este persoana care ne comunică dorinţele sale. Menirea noastră este să le tratăm într-o manieră avantajoasă pentru ambele părţi.

Cetăţenii care iau contact cu instituţia de administraţie publică nu sunt interesaţi şi nu trebuie plictisiţi cu problemele pe care le are organizaţia respectivă.

Problemele administrative precum insuficienţa personalului sau defecţiunile apărute în sistemul informatic al organismului public nu trebuie să-l afecteze pe cetăţean.

Este indicat ca instituţiile statului să afle care sunt beneficiile exacte pe care le aşteaptă cetăţenii. Organismele publice care folosesc o abordare orientată către cetăţeni creează posibilitatea existenţei unui climat de încredere în sistemul administrativ. Această încredere realizează o bază solidă pentru cetăţeni şi autorităţile statului pentru ca, lucrând împreună, să rezolve problemele locale.