Administrație publică

Prezentarea generală a sistemului administraţiei publice din România

Clarificări terminologice conform Constituţiei[1], România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil ce se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Dacă funcţia legislativă în stat este asigurată de Parlament, iar cea judecătorească de instanţele judecătoreşti, autoritatea executivă este reprezentată de preşedintele ţării, care are atribuţia de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, precum şi de Guvern, care are rolul de a asigura politica internă şi externă a ţării şi de a exercita conducerea generală a administraţiei publice.

Activitatea executivă are aşadar două componente de bază, respectiv : guvernarea - trasarea deciziilor esenţiale pentru prezentul şi viitorul unei ţări, inclusiv din perspectiva relaţiilor cu alte state sau cu organizaţii internaţionale şi administrarea - rezolvarea nevoilor curente, cotidiene, ale statului respectiv.

Administraţia publică, în mod tradiţional, presupune două elemente de bază:

• Executarea legii – cuvântul “lege” fiind înţeles în accepţiunea “lato sensu”, de act normativ cu forţa obligatorie şi nu în accepţiunea “stricto sensu”, de act juridic al Parlamentului.
• Prestarea de servicii publice în limitele legii[2]. Prin serviciul public se înţelege activitatea organizată sau desfăşurată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Autorităţile administraţiei publice

Autorităţile publice care pun în practică deciziile luate în cadrul activităţii executive sunt identificate sub numele de „autorităţi ale administraţiei publice”. Acestea sunt împărţite în autorităţi publice de stat (centrale) şi autorităţi ale administraţiei publice locale. Pentru realizarea sarcinilor ce le revin acestea au posibilitatea de a folosi forţa publică a statului cu care sunt înzestrate.

Autorităţile administraţiei publice de stat sunt[3]:

• Guvernul;
• Administraţia de specialitate: ministerele, autorităţile administrative autonome, serviciile publice deconcentrate;
• Prefectul.

Autorităţile administraţiei publice locale sunt[4]:

• Consiliul judeţean;
• Consiliul local;
• Primarul;
• Serviciile publice locale.

Sistemul administraţiei publice româneşti se guvernează după anumite principii generale care se împart în două categorii[5]:

1. Principii care se aplică în procedura necontencioasă :

* Legalităţii, oportunităţii şi eficienţei;

* Exercitării obligatorii şi cu bună credinţă a competenţelor legale;

* Egalităţii în faţa administraţiei publice;

* Motivării acţiunii administrative şi a măsurilor dispuse;

* Exercitării ierarhice a recursului;

*  Transparenţei în activitatea administraţiei publice şi accesul liber la informaţiile de interes public;

* Folosirii limbii române în scris şi vorbit, iar după caz, în condiţiile legii, şi a limbii minorităţilor naţionale;

* Obligativităţii aducerii la cunoştinţă a actelor adoptate/emise şi a măsurilor dispuse;

*    Exercitării controlului asupra activităţii executive;

* Celerităţii rezolvării problemelor cetăţenilor;

* Subsidiarităţii;

* Colaborării şi cooperării;

* Responsabilităţii şi răspunderii.

2. Principii care se aplică în procedura contencioasă:

• Contradictorialităţii;
• Independenţei în activitatea administrativ-jurisdicţională;

• Garantării dreptului la apărare, reprezentare, precum şi la exercitarea căilor de atac în faţa jurisdicţiilor administrative şi a instanţelor judecătoreşti;
• Stabilităţii şi motivării actului administrativ-jurisdicţional.

Administraţia publică de stat

Guvernul prin natura activităţii pe care o desfăşoară este parte a sistemului autorităţilor administraţiei publice, exercitând conducerea generală a administraţiei publice. Sarcina sa este de a duce la îndeplinire programul de guvernare aprobat de Parlament şi de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării.

Atribuţiile Guvernului pot fi împărţite în mai multe categorii[6]:

• atribuţii generale: exercită conducerea generală a administraţiei publice; asigură executarea de către administraţia publică a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale precum şi a autorităţilor locale ale administraţiei publice; asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului.
• atribuţii în domeniul normativ: elaborează proiecte de legi şi le supune spre aprobare Parlamentului şi de asemenea dezbate propunerile legislative care privesc activitatea executivă primite din partea Parlamentului; emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgentă potrivit Constituţiei; elaborează proiectul legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului.
• atribuţii în domeniul economic : aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate şi le supune spre adoptare Parlamentului; aprobă balanţa comercială şi de plaţi externe, precum şi planurile de încasări şi plăţi în numerar; aprobă programele pentru modernizarea capacităţilor de producţie ce se realizează prin subvenţii de stat; stabileşte măsuri pentru introducerea şi dezvoltarea mecanismelor economiei de piaţă; asigură reorganizarea activităţii economice, potrivit cerinţelor economiei de piaţă, precum şi adoptarea măsurilor de privatizare a unor activităţi; aprobă regimul preţurilor şi tarifelor la produsele, lucrările şi serviciile pentru care preţul şi tariful se stabileşte de către Guvern; aprobă amplasarea obiectivelor de investiţii şi scoaterea terenurilor din producţia agricolă ori din fondul forestier, precum şi defrişarea unor suprafeţe împădurite, în vederea realizării de obiective de investiţii.
• atribuţii în domeniul social: asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare.
• atribuţii în domeniul legalităţii şi apărării ţării: asigură apărarea ordinii de drept şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; aduce la îndeplinire măsurile adoptate, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate; stabileşte măsurile de aplicare a reglementărilor legale privind apărarea secretului de stat; organizează desfăşurarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru Preşedintele României, Parlament şi autorităţile locale.
• atribuţii în domeniul relaţiilor externe: adoptă măsuri cu privire la negocierea de tratate, acorduri şi convenţii internaţionale, care angajează statul român şi le înaintează Preşedintelui României; aprobă acordurile interguvernamentale, care se vor putea semna numai din împuternicirea primului-ministru.
• alte atribuţii: îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Acestea se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului. Miniştrii reprezintă ministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice şi răspund de întreaga activitate a ministerului. Miniştrii au următoarele atribuţii[7]:

• organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici;
• iniţiază şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
• acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrată celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
• fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului;
• urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului aprobat;
• reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
• iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente;
• urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale;
• coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului;
• avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create;
• colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
• aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.

Autorităţile administrative autonome[8] se înfiinţează numai prin lege organică şi sunt independente faţă de Guvern, aflându-se în afara sistemului administraţiei guvernamentale.

În România funcţionează următoarele autorităţi administrative autonome, înfiinţate conform prevederilor constituţionale:

1. Avocatul Poporului;
2. Consiliul Legislativ;
3. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării;
4. Consiliul Superior al Magistraturii;
5. Curtea de Conturi;
6. Serviciul Român de Informaţii.

De asemenea au mai fost înfiinţate prin legi organice următoarele autorităţi administrative autonome:

• Agenţia Româna de Presa ROMPRES;
• Autoritatea Electorală Permanentă;
• Banca Naţională a României;
• Comisia de supraveghere a Asigurărilor;
• Comisia Naţională a Valorilor Imobiliare;
• Consiliul Concurenţei;
• Consiliul Economic Social;
• Consiliul Naţional al Audiovizualului;
• Consiliul Naţional de Evaluare Academică;
• Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor;
• Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Aceste autorităţi administrative autonome exercită o activitate executivă ce are ca obiect organizarea executării şi executarea în concret a legii, asigurarea funcţionării unor servicii publice şi exercitarea unor competenţe administrativ-jurisdicţionale, încadrându-se în categoria organelor executive ale statului.

Serviciile publice deconcentrate[9] sunt structurile teritoriale prin care ministerele şi celelalte organe centrale îşi realizează competenţa la nivel naţional, pe întreg teritoriul ţării şi îşi îndeplinesc în mod concret atribuţiile conferite de lege. Atribuţiile şi structura organizatorică a acestora se aprobă prin ordin al ministrului sau al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, după caz.

Ministerele pot avea servicii publice deconcentrate la nivelul judeţelor, oraşelor şi respectiv, sectoarelor, şi chiar al comunelor. Exemple:

• inspectoratele judeţene de poliţie;
• inspectoratele judeţene de protecţie civilă;
• inspectoratele şcolare judeţene;
• direcţiile generale de finanţe publice;
• direcţiile sanitar-veterinare;
• direcţiile judeţene de statistică;
• direcţiile judeţene pentru sport;
• direcţiile pentru dialog, familie şi solidaritate socială;
• comisariatele judeţene ale Gărzii de mediu;
• agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă
• casele judeţene de pensii;
• oficiile judeţene pentru protecţia consumatorului;
• oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.

Prefectul este un reprezentant al statului, mai exact al executivului central, care are rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale.

Începând cu 1 ianuarie 2006 prefectul face parte din categoria înalţilor funcţionari publici, aşa cum este precizat în Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, art. 9 alin. 1. Conform Legii nr. 340/2004, prefectul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

• asigură, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, realizarea intereselor naţionale, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice;
• acţionează pentru realizarea în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, a obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare, şi dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile ce îi revin, potrivit legii;
• conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;
• acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale;
• stabileşte, împreună cu autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, priorităţile de dezvoltare teritorială;
• verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, cu excepţia actelor de gestiune;
• asigură, împreună cu autorităţile şi organele abilitate, pregătirea şi aducerea la îndeplinire, în condiţiile stabilite prin lege, a măsurilor de apărare care nu au caracter militar, precum şi a celor de protecţie civilă;
• dispune, în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgentă, măsurile care se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestora şi foloseşte, în acest sens, sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinaţie;
• utilizează, în calitate de şef al protecţiei civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat şi baza logistică de intervenţie în situaţii de criză, în scopul desfăşurării în bune condiţii a acestei activităţi;
• dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea drepturilor şi a siguranţei cetăţenilor, prin organele legal abilitate;
• asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană şi intensificarea relaţiilor externe;
• dispune măsuri de aplicare a politicilor naţionale hotărâte de Guvern şi a politicilor de integrare europeană;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituţii similare din ţară şi străinătate, în vederea promovării intereselor comune.

Tot prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi, în calitatea sa de ordonator de credite propune bugetele acestora. Prefectului îi revine dreptul de a propune numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. În exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, aceste acte, dacă le consideră nelegale, cu excepţia actelor de gestiune.

Actul atacat este suspendat de drept.

   Administraţia publica locală

Consiliul local .Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale. Conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Consiliul local are următoarele atribuţii:

• alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz; stabileşte, în limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;
• aprobă statutul comunei sau al orasului, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului;
• avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului, documentaţii de amenajare a teritoriului şi urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală şi de cooperare transfrontalieră, în condiţiile legii;
• aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii;
• aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi ale regiilor autonome de interes local;
• administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului;
• hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei sau oraşului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
• hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei sau orasului, după caz, în condiţiile legii;
• înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes local; urmăreşte, controlează şi analizează activitatea acestora; instituie, cu respectarea criteriilor generale stabilite prin lege, norme de organizare şi funcţionare pentru instituţiile şi serviciile publice de interes local; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii serviciilor publice de interes local, precum şi pe cei ai instituţiilor publice din subordinea sa; aplică sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii, persoanelor pe care le-a numit;
• hotărăşte asupra înfiinţării şi reorganizării regiilor autonome de interes local; exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat; hotărăşte asupra privatizării acestor societăţi comerciale; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, membrii consiliilor de administraţie ale regiilor autonome de sub autoritatea sa;
• analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase;
• stabileşte măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri apartinând căilor de comunicaţii de interes local;
• aprobă, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local şi asigură condiţiile necesare în vederea realizării acestora;
• asigură, potrivit competenţelor sale, conditiile materiale şi financiare necesare pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate, cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, de sub autoritatea sa; urmăreşte şi controlează activitatea acestora;
• hotărăşte, în localităţile cu medici sau cu personal sanitar în număr insuficient, acordarea de stimulente în natură şi în bani, precum şi de alte facilităţi, potrivit legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie; asemenea facilităţi pot fi acordate şi personalului didactic;
• contribuie la organizarea de activităti ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement;
• hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice; analizează activitatea gardienilor publici, poliţiei, jandarmeriei, pompierilor şi a formaţiunilor de protecţie civilă, în condiţiile legii, şi propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
• acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vietii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, în condiţiile legii;
• contribuie la realizarea măsurilor de protectie şi asistenţă socială; asigură protecţia drepturilor copilului, potrivit legislaţiei în vigoare; aprobă criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local;
• înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţie, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora;
• atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de piete şi de obiective de interes public local;
• conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de cetăţean de onoare al comunei sau al oraşului;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor actiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; hotărăşte înfrăţirea comunei sau oraşului cu unităţi administrativ-teritoriale similare din alte ţări;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;
• sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
• asigură libertatea comerţului şi încurajează libera initiativă, în condiţiile legii.

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţilor consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Acesta este compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Potrivit Legii nr. 215/2001, Consiliul judeţean, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean, îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

• alege din rândul consilierilor un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi;

• aprobă, la propunerea preşedintelui, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, numărul de personal în limitele normelor legale, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, a instituţiilor şi serviciilor publice, precum şi a regiilor autonome de interes judeţean;
• adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială a judeţului sau a unor zone din cuprinsul acestuia pe baza propunerilor primite de la consiliile locale, dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăseneşti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora;
• coordonează activitatea consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean;
• aprobă bugetul propriu al judeţului, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar; stabileşte impozite şi taxe, precum şi taxe speciale, în condiţiile legii; hotărăşte repartizarea pe comune, oraşe şi municipii a cotei din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat sau din alte surse, în condiţiile legii;
• administrează domeniul public şi domeniul privat al judeţului;
• hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a judeţului sau, după caz, a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii; hotărăşte cu privire la vânzarea, concesionarea şi închirierea bunurilor proprietate privată a judeţului, în conditiile legii;
• hotărăşte înfiinţarea de instituţii publice şi de servicii publice de interes judeţean, în condiţiile legii; numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice pe care le-a infiintat si le aplica, daca eset cazul, santiuni disciplinare, in conditiilelegii;

• hotărăşte asupra reorganizării regiilor autonome de interes judeţean; exercită în numele unităţii administrativ-teritoriale toate drepturile acţionarului la societăţile comerciale pe care le-a înfiinţat; hotărăşte asupra privatizării acestor societăţi comerciale;
• stabileşte, pe baza consultării autorităţilor administraţiei publice locale comunale şi orăseneşti, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de dezvoltare urbanistică generală a judeţului şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente; urmăreşte modul de realizare a acestora în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti implicate;
• aprobă construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri apartinând căilor de comunicaţii de interes judetean; acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate autorităţilor administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor comunale şi orăşeneşti; în acest sens consiliul judeţean poate înfiinţa servicii publice specializate;
• aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii;
• asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile materiale şi financiare necesare în vederea bunei funcţionări a instituţiilor de cultură, a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, ocrotire socială şi asistenţă socială, a serviciilor publice de transport de sub autoritatea sa, precum şi a altor activităţi, în condiţiile legii;
• asigură sprijin financiar pentru actiuni culturale sau desfăşurate de cultele religioase, precum şi pentru activităţi educativ-ştiinţifice şi sportive;
• înfiinţează instituţii sociale şi culturale, precum şi pentru protecţia drepturilor copilului şi asigură buna lor funcţionare, prin alocarea fondurilor necesare;
• analizează propunerile făcute de autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti, în vederea elaborării de prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială sau pentru refacerea şi protecţia mediului înconjurător;
• atribuie, în condiţiile legii, denumiri de obiective de interes judeţean;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale a autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune;
• hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public judeţean;
• hotărăşte, în condiţiile legii, asocierea cu consiliile locale, pentru realizarea unor obiective de interes comun, scop în care poate înfiinţa împreună cu acestea instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice;

Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează. El răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice romane sau străine, precum şi în justiţie.

Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Mandatul primarului este de 4 ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale[10]:

• asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instructiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;
• asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;
• poate propune consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
• prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea economică şi socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
• întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
• exercită funcţia de ordonator principal de credite;
• verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică de îndată consiliului local cele constatate;
• ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;
• asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
• îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;
• ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
• ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
• controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
• ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;
• ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localitătii şi îl supune spre aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;
• asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
• asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;
• exercită controlul asupra activităţilor din târguri, piete, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;
• conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistentă şi ajutor social;
• îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;
• emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
• propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate;
• numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii, a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
• răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei sau al oraşului;
• organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidente;
• ia măsuri pentru controlul depozitării deseurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a oraşului, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii apelor mari.

Serviciile publice locale.Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se organizează de consiliul local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectare prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune.

Funcţionarul public.Funcţia publică este definită de Legea 188/1999, ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală”. Funcţiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate şi instituţie publică în parte.

Funcţionarul public este persoana numită, într-o funcţie publică şi învestită în mod legal cu atribuţiile acesteia, persoana titulară de drepturi şi obligaţii chemată să le exercite în scopul realizării competenţei autorităţii publice sau instituţiei publice din care face parte funcţia publică.

În Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 2 alin 2, funcţionarul public este definit ca fiind „persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică”.

Conform Statutului, totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie Corpul funcţionarilor publici; persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei îşi păstreaza calitatea de funcţionar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

Clasificare. Funcţiile publice se clasifică în funcţii publice generale şi funcţii publice specifice.

Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.

Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor specifice.

Funcţionarii publici se pot clasifica după nivelul studiilor absolvite astfel:

• funcţionari publici din clasa I pentru funcţiile a căror ocupare necesită studii superioare de lunga durată, absolvită cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
• funcţionari publici din clasa a II-a pentru funcţiile a căror ocupare se cer studii de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
• funcţionarii publici din clasa a III-a pentru funcţiile a căror ocupare se cer studii liceale, absolvite cu diplomă.

O altă clasificare a funcţionarilor publici este după nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, astfel:

• categoria înalţilor funcţionari publici;
• categoria funcţionarilor publici de conducere;
• categoria funcţionarilor publici de execuţie.

Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie, cu excepţiile prevăzute de legile speciale.

Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde conform art. 11 din Statut, persoanele numite în următoarele funcţii:

• secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
• consilier de stat;

• secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
• prefect;
• subprefect;
• secretar general al prefecturii, secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti;
• director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Categoria funcţionarilor publici de conducere, cuprinde persoanele numite în una din următoarele funcţii:

• secretar al municipiului, al sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului şi comunei;
• director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
• director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale;
• şef serviciu;
• şef birou.

Funcţionarii publici de conducere au fost stabiliţi ca fiind cei care organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sub autoritatea unui funcţionar public ierarhic superior sau a unui demnitar.

Categoria funcţionarilor publici de execuţie cuprinde:

1. funcţionari publici de execuţie din clasa I - persoanele numite în următoarele funcţii publice: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor.
2. funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a - persoanele numite în funcţia publică de referent de specialitate.
3. funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a - persoanele numite în funcţia publică de referent.

De asemenea, funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:

-superior, ca nivel maxim;

-principal;

-asistent;

-debutant.

Funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi.

a.) pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice definitive.

b.) pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:

-funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;

-persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcţiei publice, de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite;

-persoanele care au promovat programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică.

Accesul la funcţia publică Ocuparea funcţiilor publice vacante se face prin promovare, transfer, redistribuire şi concurs. Poate fi funcţionar public persoana care conform art. 50 din Statutul funcţionarilor publici îndeplineşte următoarele condiţii:

-are cetăţenia română şi domiciliul în România;

-cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

-are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

-are capacitate deplină de exerciţiu;

-are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

-îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

-îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;

-nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

-nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

-nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Pentru categoria înalţilor funcţionari publici, în art. 15, au fost stabilite drept condiţii alături de condiţiile generale de acces la o funcţie publică menţionate mai sus, următoarele:

- are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;

- a absolvit programe de formare specializată şi perfecţionare în administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate, după caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, organizate în ţară sau în străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în specialitatea funcţiei publice respective

- are cel puţin 7 ani vechime în specialitatea funcţiei publice respective;

-a promovat concursul organizat pentru ocuparea unei funcţii public

Personal contractual.Personalul din aparatul de lucru al autorităţilor şi instituţiilor publice, care efectuează activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, este angajat cu contract individual de muncă. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplica legislaţia muncii.

Aşa după cum se precizează în chiar cuprinsul său, prevederile Statutului funcţionarilor publici nu se aplică:

• personalului salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;

• personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
• corpului magistraţilor;
• cadrelor didactice;
• persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Autorităţi responsabile cu gestionarea corpului funcţioanrilor publici

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, funcţionând în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, este instituţia responsabilă cu gestionarea corpului funcţionarilor publici. .

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are următoarele atribuţii[11]:

1. a) elaborează politicile şi strategiile privind managementul funcţiei publice si al funcţionarilor publici;
2. b) elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind funcţia publica şi funcţionarii publici;
3. c) monitorizează şi controlează modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice;
4. d) elaborează reglementari comune, aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici;
5. e) elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici;
6. f) stabileşte criteriile pentru evaluarea activităţii funcţionarilor publici;
7. g) centralizează propunerile de instruire a funcţionarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici;
8. h) colaborează cu Institutul Naţional de Administraţie la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administraţia publică şi de perfecţionare a funcţionarilor publici;
9. i) întocmeşte şi administrează baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici;
10. j) aprobă condiţiile de participare şi procedura de organizare a selecţiei şi recrutării pentru funcţiile publice generale, avizează şi monitorizează recrutarea pentru funcţiile publice specifice;
11. k) realizează redistribuirea funcţionarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
12. l) acordă asistenţă de specialitate şi coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale;
13. m) participă la negocierile dintre organizaţiile sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici şi Ministerul Administraţiei şi Internelor;
14. n) colaborează cu organisme şi cu organizaţii internaţionale din domeniul său de activitate;
15. o) elaborează anual, cu consultarea autorităţilor şi instituţiilor publice, Planul de ocupare a funcţiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;
16. p) întocmeşte raportul anual cu privire la managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici, pe care îl prezintă Guvernului.

Institutul Naţional de Administraţie[12] este o instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor care asigură gestionarea formării şi perfecţionării pregătirii profesionale a funcţionarilor publici din România.INA elaborează strategia şi asigură formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale specializate în administraţie, pentru funcţionarii publici si personalul angajat cu contract individual de munca în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, pentru persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publica sau asimilate acestora, din administraţia publica centrală şi locală, precum şi pentru alte persoane interesate.

De asemenea, Institutul Naţional de Administraţie realizează studii, proiecte şi publicaţii în domeniul administraţiei publice, dezvoltă relaţii de colaborare cu alte instituţii din domeniul administraţiei, din ţară sau din străinătate.

Institutul Naţional de Administraţie este abilitat să certifice si să acorde atestate de conformitate cu standardele internaţionale de calitate din domeniu, pentru administraţiile publice locale.

Întregul sistem al administraţiei publice este amenajat sub forma unei structuri mixte ierarhic funcţionale care în baza criteriului teritorial împarte autorităţile administraţiei publice în autorităţi centrale şi autorităţi locale. Criteriului funcţional, sau al competenţei materiale, împarte autorităţile administraţiei publice în autorităţi cu competenţă generală şi autorităţi ale administraţiei publice cu competenţă de specialitate. Astfel, pe plan central avem ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului ori ministerelor sau, care funcţionează ca unităţi administrative autonome, iar pe plan local avem servicii publice descentralizate ale ministerelor şi celelalte organe centrale, a căror activitate este condusă de prefect.

Întrucât Guvernul este „subiectul” principal în procesul reformator al administraţiei publice, considerăm relevantă prezentarea post- revoluţională a structurii celor 5 legislaturi, responsabile deevoluţia tranzitorie şi actuală atât a administraţiei publice centrale cât şi locale ( tabelul nr.1 ).

Structura administraţiei publice centrale         Tabelul nr.1

Sursa: Institutul Naţional de Statistică al României ( I.N.S. ) – 2005

Prezentarea structurilor autorităţilor administraţiei publice din România, pe lângă faptul că redă ,, subiectele” care fac administraţia publică la nivel central şi local, caută să reliefeze sistemul şi tipul de relaţii în care sunt implicate acestea şi anume: relaţii de autoritate ierarhică , relaţii de control prin delegare sau relaţii de colaborare. Studiul întreprins face şi o scurtă privire comparativă a administraţiei publice din România cu administraţia publică din ţările dezvoltate.

Concluzia ce se desprinde este aceea că structura generală este aproape aceeaşi peste tot, iar în unele ţări cum este Franţa şi chiar Italia, asemănătoare celei din România. Asemănările sau deosebirile sunt generate atât de sistemul politic cât şi de sistemul organizatoric sau juridic, determinant fiind conceptul că statul nu trebuie să fie singurul antreprenor al serviciilor publice centrale, iar în planul autonomiei locale (teritoriale) – ca principiu fundamental al descentralizării, guvernele lasă la latitudinea acestor autorităţi tratarea problemelor care pentru ele sunt esenţiale.

   Abordată într-o viziune sistemică, activitatea specifică administraţiei publice se desfăşoară prin intermediul unei multitudini de forme instituţionale ce constituie un angrenaj instituţional, ale cărui principii de organizare variază în funcţie de problemele puse, de presiunile exterioare şi de preocupările proprii, dar care presupune şi integrarea sa în mediul social, politic şi economic existent cu multiple diferenţieri în spaţiu şi timp. În general, sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state se prezintă ca un ansamblu coerent de structuri, instituţii şi reglementări interdependente prin care se realizează activitatea de administraţie publică, ca proces real. În contextual teoriei sistemelor, sistemul administrativ apare ca un subsistem al mediului social, ce reprezintă, în acelaşi sens, un sistem integrator, de mare complexitate. Asadar, sistemul administrativ trebuie privit ca parte integrantă a sistemului social, aflată într-o corelaţie permanentă şi reciprocă cu celelalte componente ale acestuia. Astfel, pe de o parte, interesează modul cum mediul social furnizează administraţiei publice impulsurile şi susţinerea necesare îndeplinirii misiunilor acesteia. Pe de altă parte, se are în vedere faptul că sistemul administrativ este în măsură să-şi formeze propriile capacităţi şi să-şi cuantifice nevoile, influenţând la rândul său asupra evoluţiei mediului social.

Structurarea şi funcţionarea sistemului administrativ sunt condiţionate, de alte elemente de structură ale societăţii globale, aflate într-o strânsă legătură; el comunică cu acest mediu prin informaţii reciproce şi prin procesul întrebare-răspuns. În acest proces, întrebările acced către sistemul administrativ printr-o reţea de comunicaţii şi sunt complementare, atât între ele, cât şi cu cele care emană din interiorul sistemului administrativ însuşi.

 La rândul lor, răspunsurile pe care le dă sistemul administrativ iau forma deciziilor şi acţiunilor concrete cu impact asupra evoluţiei societăţii.  Procesul de schimb şi comunicare dintre sistemul administrativ şi mediul exterior crează două situaţii, în care, pe de o parte, sistemul poate fi deschis asupra mediului; iar pe de altă parte se poate plasa într-o situaţie de dependenţă, sau o situaţie în care sistemul încearcă să domine mediul. 

Ca sistem distinct, cu competenţe proprii, administratia publică se realizează având la bază mecanisme directe sau indirecte cu scopul de a stabili gradul său de autonomie în raport cu sistemul, celelalte subsisteme şi chiar cu mediul social politic. 

În aceste condiţii sistemul administrativ public tinde să se distanţeze de sistemul politic şi să devină un sistem distinct care să aibă propria legitimitate, deşi rămâne sub influenţa politicului.

Prin prisma manifestării şi întăririi autonomiei, sistemul administrativ îşi constituie bazele proprii de existenţă şi funcţionare cu următoarele componente: 1.birocraţie, 2.tehnocraţie, 3.tehno-birocraţie. [13]

Birocraţia se poate defini ca “sistemul în care preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice, aparţine serviciilor administrative, adică birourilor.

 Birocraţia presupune ca administraţia să înregistreze următoarele mutaţii:

1. să se transforme într-o lume îngrădită, capabilă să reziste impulsurilor exterioare. Ea devine astfel independentă de corpul electoral şi de guvernanţi care nu mai exercită asupra sa o influenţă directă. În această optică, Statutul funcţionarului public, din democraţiile europene, maximizează securitatea profesională şi garantează autonomia acestuia, iar administraţia se constituie ca o categorie socială, o corporaţie care are interese proprii. [14]
2. tinde să devină un centru de putere, în măsură să dobândească forţă politică şi capacitate de decizie.

 Puterea birocratică a fost considerată, uneori, inevitabilă şi binefăcătoare. Max Weber, prezenta birocraţia ca un factor determinat în  apariţia statelor moderne . La rândul său, A. Mathiot considera că birocraţia prezintă avantaje deosebite, întrucât funcţionarii publici, conduc la menţinerea continuităţii statului şi a serviciilor publice

Structura intermediară reprezintă aparatul administrativ al statului, excluzând serviciile producătoare de servicii şi bunuri care sunt înglobate în structura de bază.

Prima structură  este reprezentată de de autorităţile publice de vârf , superioare( Parlament, Guvern, Preşedinţie) iar administraţia publică apare ca o un palier intermediar între autorităţile politice, pe de o parte şi societatea civilă, pe de altă parte, între putere şi cetăţeni în calitate de administraţi. Administraţia publică, beneficiind de autoritatea puterii politice,sub auspiciul căreia îşi desfăşoară activitatea, asigură reglementarea activităţilor sociale. Administraţia ca sistem social arată ca un modul în care se evidenţiază legăturile între concepte, între administraţie şi cetăţeni precum şi interacţiunile şi interdependenţele interne ale acestui sistem complex.

Sub institiţiile politice există instituţii administrative care permit sistemului să funcţioneze şi să satisfacă nevoile comune ale grupului conform deciziilor care rezultă din jocul instituţiilor publice. Instituţiile administrative sunt cele care fac faţa cerinţelor, necesităţilor de fiecare zi ale cetăţeanului, lucru care impune dezvoltarea şi multiplicarea acestora pentru o mai bună funcţionare a sistemului public. Poate cea mai strânsă legătură dintre administraţie şi instituţiile politice, se naşte între administraţie şi puterea executivă

Sistemul administrativ se află în relaţii de condiţionare şi interpătrundere cu sistemul social de care este determinat şi asupra căruia acţionează. În ideea de mediu, sistemul social este format din mai multe elemente distincte aşezate într-o structură ierarhizată, dar aflate în interacţiune. Conform teoriei lui J. W. Lapierre, componentele sistemului social sunt, următoarele:

• • sistemul politic, care este constituit din instituţiile şi organizaţiile politice;
• • sistemul biosocial, care cuprinde ansamblul proceselor sociale ce asigură condiţiile necesare creşterii demografice în grupările umane.
• • sistemul ecologic, ce reprezintă relaţiile dintre populaţie şi mediul în care aceasta trăieşte.
• • sistemul economic, care se referă la modul de organizare a activităţilor de producţie şi de schimburi de bunuri şi servicii;
• • sistemul cultural, definit prin ansamblul valorilor materiale şi spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. El cuprinde în sens larg, obiceiurile, normele, instituţiile şi organizaţiile prin care se propagă valorile culturale în societate.

 Putem fi de acord, că absenţa sistemului administrativ dintre componentele sistemului social implică integrarea sa în sistemul politic, ceea ce ar contravine principiului de separaţie a puterilor în stat. Aceste sisteme sunt interdependente şi unele dintre ele exercită influenţe determinante asupra evoluţiei altora.

Sistemul administrativ se află în strânsă legatură cu cel politic, interconditionând şi întreţinând raporturi privilegiate cu acesta. Mulţi dintre cercetători au considerat că administraţia publică este componentă a sistemului politic având rolul de asigurare a coeziunii sociale dispunând în acelaşi timp de o anumită autonomie faţă de sistemul politic.

Sistemul administrativ   pare a  fii strâns legat de puterea politică aceasta din urmă conferindu-i legimitate şi, astfel acţiunea sa poartă amprenta autorităţii statului.

      Sistemul administrativ profită de trăsăturile specifice şi de competenţele sale pentru a se opune forţei politice care tinde să o controleze.

      Sistemul politic exercită două tipuri de influenţe asupra sistemului administrativ:

• influenţa ideologiilor şi a sistemelor de valori (politice);
• influenţa instituţiilor (politice).

Primul tip de influenţă se caracterizează prin faptul că administraţia nu are la bază o ideologie specifică, acţiunea sa nu se legitimează prin ea însăşi, ci toate acestea provin din sistemul de valori dominant în societate care poate fi liberal, autoritar, socialist. 

[1]Constituţia României din 31 octombrie 2003, www.constitutia.ro

[2] Adina Berciu- Drăghicescu- Oana Iucu, Manual de secretariat şi asistenţă managerială, www.unibuc.ro/eBooks/stiinteADM

[3] Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag. 180.

[4] Ibidem

[5] Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, op. cit., pag. 101-111.

[6] Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, op. cit., pag. 101-111.

[7] Conform art. 53 alin. 1 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

[8] Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, op. cit., pag. 216-220

[9] Idem, pag. 221, 222.

[10] Conform art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală

[11] Conform art. 20 din Legea nr. 188 din decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial nr. 251 din 22 martie 2004.

[12] Ordonanţa nr.81 din 30 august 2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional de Administraţie

[13] Mihaela Onofrei, Sisteme Administrative Europene Comparate, ed, Universităţii Al.I. Cuza, Iaşi, 2005,p 7

[14] Ibidem,p 8