Instituţiile şi organele cu atribuţii în sfera activităţii financiare reprezintă o altă componentă structurală a mecanismului financiar denumit în practică aparat financiar bancar.
Aceste instituţii se implică în activitatea financiară în modul cel mai direct îndeplinind atribuţiuni privitoare la derularea operaţiunilor financiar-monetare, începînd de la derulare şi încheind cu controlul efectuărilor.
Atribuţiunile financiare ce revin diferitelor instituţii şi organe pot fi:
- Atribuţiunile Parlamentului:
- Dezbaterea şi aprobarea programelor de guvernare , incluzînd şi componenţa financiară a acestor programe.
- Legiferarea activităţii financiare începînd cu aprobarea legii finanţelor publice.
- Reglementarea prin legi a diferitelor laturi ale activităţii financiare publice, între care cele privitoare la:
- sistemul de impozite, taxe şi contribuţii, care sunt numai de competenţa acestuia, atunci cînd sunt destinate bugetului administraţiei centrale.
- legiferarea asigurărilor sociale sau a asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
- legiferarea instituţiilor financiare publice, inclusiv a celor de control financiar; (Parlamentul asigură şi controlul asupra bugetului de stat în faza de închidere a exerciţiului bugetar).
- Atribuţiunile Guvernului:
- Elaborarea proiectului bugetului administraţiei centrale şi definitivarea proiectului de buget prezentat Guvernului de Ministerul Finanţelor.
- Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat
- Obligaţia de a prezenta Parlamentului atît proiectul de buget în faza supunerii spre aprobare, cît şi a contului de închidere.
- Organizarea şi răspunderea de desfăşurarea execuţiei prevederilor bugetare, prezentînd propuneri de revizuire a prevederilor bugetare.
- Analiza periodică a situaţiei financiare a ţării şi luarea de măsuri pentru asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic.
- Ca organ financiar nespecializat se distinge şi Ministerul Muncii cu sfera asigurărilor sociale.
- Atribuţiunile financiare ale organelor locale: elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale.
- Ministerul Finanţelor exercită administrarea în sfera finanţelor publice şi are preocupare directă în a elabora şi urmări execuţia prevederilor bugetare aprobate.
- Organizarea, coordonarea şi elaborarea proiectului de buget public, inclusiv a bugetului administraţiei centrale de stat. Din acest punct de vedere, Ministerul Finanţelor emite normele ce reglementează modul de desfăşurare a lucrărilor privitoare la întocmirea proiectului bugetar şi după definitivarea acestuia la nivelul său prezintă acest proiect spre aprobarea Guvernului.
- Participă împreună cu Banca Naţională la elaborarea balanţei financiar monetare şi valutare a ţării.
- Efectuează studii de oportunitate privitoare la investiţii şi asigură cadrul normativ privind derularea activităţii financiare, inclusiv la contabilitatea agenţilor economici.
- Elaborarea şi adaptarea pe parcurs a sistemului cu pîrgii economico financiare cu satabilirea cadrului de funcţionare a acestora în cadrul mecanismului financiar.
- Organizarea şi exercitarea prin organe proprii a controlului financiar de stat.
- Fundamentează şi propune cadrul legislativ privind activitatea financiară, inclusiv modul de acoperire a deficitului bugetar şi de gestionare a datoriei publice.
- Gestionează participarea statului cu capital la diferite societăţi comerciale, inclusiv la societăţi mixte, şi exercită supravegherea financiară a agenţilor economici cu capital de stat.
- Băncile se constituie într-o reţea de instituţii specializate în efectuarea activităţii financiar-valutare, constituind un sistem bancar. În centru se situează Băncile de Emisiune sau Naţionale. Această structură a sistemului bancar este considerată Bancă Centrală de Stat, care asigură supravegherea activităţii tuturor băncilor.
- Ca atribuţiune exclusivă este singurul organ de emisiune monetară.
- Banca Naţională poartă răspunderea pentru reglementarea activităţii privind circulaţia monetară, creditarea bancară şi operaţiile valutare, colaborînd cu Ministerul Finanţelor.
- Posibilitatea efectuării de operaţiuni de scontare sau reescontare a efectelor de comerţ (primeşte de la băncile comerciale efecte şi le acordă acestora credite în baza lor; cambia).
- Acordă credite băncilor comerciale şi instituie obligaţia de constituire a rezervelor de către băncile comerciale.
- Băncile comerciale ca verigi ale aparatului financiar bancar acţionează ca:
- Intermediari financiari în economie.
- Efectuează operaţiuni cu plăţi şi încasări, operaţiuni de creditare a agenţilor economici, desfăşurînd operaţiuni bancare pe teritoriul naţional şi extern.
- Primesc şi administrează depozite de disponibilităţi băneşti ale persoanelor fizice sau juridice.
- Efectuiază operaţiuni de creditare în monedă naţională sau valută, operaţiuni de scontare a efectelor comerciale prezentate de agenţii economici şi operaţiuni de vînzare – cumpărare a titlurilor de credit emise de stat.
- Instituţiile de asigurare – activitate de asigurări de bunuri, persoane, răspundere civilă:
- Organizează şi desfăşoară operaţiunile financiare în raport cu persoanele fizice şi juridice cu care încheie contracte de asigurare.
- Emite reglementările interne privind organizarea şi efectuarea asigurărilor, inclusiv stabilirea primelor de asigurări şi categoriile de acordare a despăgubirilor.
- Compartimentele financiare de la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor cu caracter operativ, atît din sfera activităţilor materiale şi ne materiale îndeplinesc atribuţiuni financiare legate de:
- Organizarea şi efectuarea tuturor operaţiunilor băneşti, financiare la acest nivel.
- Obligaţia elaborării bugetului de venituri şi cheltuieli sau altor tipuri de buget
- Urmăresc îndeplinirea obligaţiilor financiare ale fiecărei instituţii şi realizarea creanţelor financiare ale acestora.