Funcţii publice generale şi funcţii publice specifice. În conformitate cu prevederile art.7 Legii 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale, iar funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi sau instituţii publice stabilite în vederea realizării competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi responsabilităţi specifice.
Determinarea concretă a funcţiilor publice generale şi a celor specifice se realizează prin Anexa la Legea nr. 188/1999, care cuprinde lista funcţiilor publice.
Funcţiile publice generale sunt cele corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, funcţionarilor publici de conducere şi funcţionarilor publici de execuţie, aşa cum sunt determinate în art. 11-13 din Statut.
Punctul 1 din Notă precizează că „funcţii publice generale, altele decât cele prevăzute la pct. I, se stabilesc cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici ”.
Funcţii publice specifice sunt următoarele:
- Funcţii publice de conducere:
- arhitect-şef;
- Funcţii publice de execuţie:
1.inspector de concurenţă;
2.inspector vamal;
3 .inspector de muncă;
- controlor delegat;
- expert în tehnologia informaţiei şi telecomunicaţiilor;
- Alte funcţii specifice:
- manager public.
Alte funcţii specifice decât cele prevăzute în anexa la Legea nr. 188/1999 se pot stabili prin următoarele două modalităţi alternative:
- prin statute speciale[1];
- de către autorităţile sau instituţiile publice, cu avizul (conform) al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
După gradul de acces la funcţia publică, funcţiile publice se mai pot clasifica, în funcţii ocupate de:
- funcţionari debutanţi
- funcţionari definitivi
Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice definitive.
Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:
- funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;
- persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea corespunzătoare funcţiei publice, de minim 12 luni, 8 luni şi respectiv 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite;
- persoanele care au promovat programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică.
ÎNALŢII FUNCŢIONARI PUBLICI. Prin Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, legiuitorul a restrâns aria funcţiilor publice aferente categoriei înalţilor funcţionari publici. Potrivit art. 11, categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcţii publice:
- secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;
- secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- prefect;
- secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
- subprefect;
- inspector guvernamental.
Comparativ cu reglementarea anterioară, legiuitorul a renunţat ca titularii funcţiilor publice de consilier de stat, secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti, director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, să facă parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar funcţia publică de secretar general al prefecturii este transformată în funcţie publică de subprefect. Consecinţele juridice pe care le-a produs maniera de redactare a art. 11, modificat prin pct. 16 din Legea nr. 251/2006 evidenţiază realizarea unei ierarhizări a înalţilor funcţionari publici. O dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, funcţiile de secretar general al Guvernului şi adjuncţii acestuia sunt înalţi funcţionari publici[2], iar prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie aplicate prin prisma principiului „specialia generalibus non derogant”.
FUNCŢIONARII PUBLICI DE CONDUCERE. Categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una din următoarele funcţii publice, potrivit art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, modificat prin pct. 16 din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999:
- director general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora[3];
- director şi director adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- secretar al unităţii administrativ-teritoriale ;
- director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, în cadrul instituţiei prefectului, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- şef serviciu, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia;
- şef birou, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
Legea că pentru autorităţile administrative autonome pot fi stabilite şi funcţii publice de şef serviciu şi şef birou, precum şi alte funcţii publice prevăzute de regulamentele specifice[4].
FUNCŢIONARII PUBLICI DE EXECUŢIE Conform art. 13 din Statutul
9 9
funcţionarilor publici, modificat prin Legea nr. 251/2006, categoria funcţionarilor publici de execuţie este structurată astfel:
- funcţionari publici de execuţie din clasa I, care sunt numiţi în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acestora;
- funcţionari publici de execuţie din clasa a II-a, care sunt numiţi în funcţia publică generală de referent de specialitate, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate
acesteia;
- funcţionari publici de execuţie din clasa a III-a, care sunt numiţi în funcţia publică generală de referent, precum şi în funcţiile publice specifice asimilate acesteia.
Funcţionarul public de execuţie nu este implicat în actele de decizie care să angajeze autoritatea sau instituţia publică în care el funcţionează.
CLASIFICAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN RAPORT DE NIVELUL STUDIILOR. În funcţie de criteriul nivelului studiilor absolvite, funcţiile publice se clasifică în funcţii publice din clasa I, funcţii publice din clasa a II-a şi funcţii publice din clasa a III-a.
- Funcţionarii publici de execuţie din clasa I (studii superioare de lungă durată)
sunt persoanele numite în următoarele funcţii: expert, consilier, inspector, consilier juridic şi auditor.
- Funcţionarii publici de execuţie din clasa a II-a (studii superioare de scurtă durată) sunt persoanele numite în funcţia publică de referent de specialitate.
Modificarea adusă Statutului funcţionarului public prin Legea nr. 161/2003, în sensul generalizării cerinţei absolvirii de studii superioare pentru ocuparea unei funcţii publice de conducere (lato sensu incluzând aici şi funcţiile ocupate de înalţii funcţionari publici) marchează, apreciem, o evoluţie pozitivă faţă de reglementarea anterioară, în virtutea căreia o serie de funcţii publice de conducere (şef serviciu şi şef birou) puteau fi ocupate, prin excepţie şi pe perioadă determinată, de către persoane care erau absolvente exclusiv de studii medii.
- Funcţionarii publici de execuţie din clasa a III-a (studii medii) sunt persoanele numite în funcţia publică de referent.
În contextul actual, faţă de regula ocupării unei funcţii publice de către persoane care au absolvit studii superioare (de lungă sau de scurtă durată), Legea nr. 188/1999 consacră o singură excepţie: este vorba despre funcţia publică de execuţie de referent,
corespunzătoare clasei a III-a - studii medii liceale, absolvite cu diplomă - art. 8 lit. c) coroborat cu art. 13 alin. (3).
Trebuie menţionat faptul că funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot ocupa numai funcţii publice de execuţie (cu excepţiile prevăzute de lege în cazul funcţiilor de şef serviciu şi şef birou, sau pentru secretarii comunelor unde excepţia vizează numai pe ocupanţii posturilor la apariţia legii şi numai până la 21 aprilie 2009, sub condiţia definitivării studiilor).
Funcţionarii publici sunt debutanţi sau definitivi.
Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant.
Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi: a) funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare; b) persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite.
FUNCŢII PUBLICE DE STAT, FUNCŢII PUBLICE TERITORIALE ŞI FUNCŢII PUBLICE LOCALE Un element de noutate, inspirat de modelul francez, este adus de Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, prin introducerea în art. 7 a literei c) care clasifică funcţiile publice în:
- funcţii publice de stat;
- funcţii publice teritoriale;
- funcţii publice locale.
Potrivit art. 71 alin. (1), funcţiile publice de stat sunt acele funcţii publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum ş i în cadrul autorităţilor administrative autonome.
Având în vedere definiţia dată de legiuitor, rezultă că din categoria funcţiilor publice de stat fac parte înalţii funcţionari publici, funcţionarii publici de conducere şi cei de execuţie, din cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome.
Art. 71 alin. (2) defineşte funcţiile publice teritoriale ca fiind „funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale”.
Din această clasificare de funcţii publice fac parte toţi funcţionarii publici care ocupă funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici, funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie care sunt în statele de funcţii şi în organigramele instituţiilor prefectului şi a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Legiuitorul defineşte în art. 71 alin. (3) categoria funcţiilor publice locale care „sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora”. Prin urmare, categoria funcţiilor publice locale cuprinde toţi funcţionarii publici de conducere şi cei de execuţie din organigramele autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora.
Considerăm că, în contextul delimitării acestor categorii funcţiilor publice, intenţia legiuitorului va fi să reglementeze distinct regimul statutar pentru funcţionarii publici din administraţia de stat şi pentru cei din administraţia publică locală.
[1] Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
129
[2] Vedinaş V., Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Ediţia a III-a, op. cit., p. 41.
130
[3] Art. 12 alin. (3) modificat şi completat prin Legea nr. 251/2006 stipulează că aceste funcţii publice se pot stabili şi în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală care are un număr minim - 150 de posturi.
[4] Art. 12 alin. (2) aşa cum a fost modificat de pct. 17 din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
131