Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti[1].
Contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus decât infracţiunea, fapt care determină ca şi sancţiunile care se aplică în cazul contravenţiilor să fie mai puţin aspre decât în cazul infracţiunilor.
Severitatea mai scăzută a sancţiunilor contravenţionale, se referă mai ales, la faptul că, în cazul săvârşirii de contravenţii, în majoritatea covârşitoare a situaţiilor, nu se aplică măsuri privative de libertate, ci sancţiuni de altă natură, de regulă plata unor amenzi.
În ceea ce priveşte răspunderea contravenţională a persoanelor fizice, există anumite condiţii.
Astfel, minorii sub 14 ani nu răspund, iar sancţiunea închisorii contravenţionale nu poate fi aplicată decât celor care au împlinit vârsta de 16 ani.[2]
Aceste reglementări se bazează pe faptul că minorii nu au suficient discernământ spre a putea aprecia periculozitatea faptelor lor.
În cazul unor contravenţii, făptuitorul trebuie să aibă o anumită calitate, ca de exemplu, conducător auto, gestionar, posesor al unui permis de pescuit etc.
- Subiecţii şi condiţiile răspunderii contravenţionale:
Vinovăţia
Pentru existenţa unei contravenţii este necesară vinovăţia, adică acţiunea sau inacţiunea prin care a fost săvârşită contravenţia să se întemeieze pe intenţie sau pe culpă.
Fapta este săvârşită cu intenţie, în situaţia în care persoana în cauză prevede şi urmăreşte sau acceptă, chiar dacă nu urmăreşte, rezultatele faptei sale.
Culpa există atunci când o persoană socoteşte, cu uşurinţă, că rezultatele faptei sale nu se vor produce sau nu le prevede, deşi ar fi trebuit să le prevadă.
- Cauzele care înlătură răspunderea contravenţională
Există unele situaţii când, deşi o persoană săvârşeşte o contravenţie, nu este pasibilă de sancţiune, cu alte cuvinte, este exonerată de răspundere contravenţională.
În cazul răspunderii contravenţionale, cauzele care exonerează de răspundere sunt aceleaşi ca şi în cazul răspunderii penale.
Potrivit art. 11(1) din O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cauzele care exonerează de răspundere sunt: legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, eroarea de fapt.
De asemenea, nu constituie contravenţie fapta săvârşită de o persoană care din cauza stării mintale sau a unei infirmităţi nu poate răspunde de fapta sa, precum şi fapta săvârşită de minorul sub 14 ani.
Se mai poate adăuga beţia involuntară completă ca o cauză care exonerează de răspundere.
Totodată, după expirarea termenului când sancţiunea contravenţională putea fi aplicată sau executată, făptuitorul nu mai poate fi tras la răspundere. Prescripţia, are, aşadar, ca efect exonerarea de răspundere.
- Legitima apărare
Poate invoca starea de legitimă apărare persoana care săvârşeşte o contravenţie pentru a evita un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau a unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Pentru ca fapta să fie considerată a fi legitimă apărare, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
- fapta de apărare să fie răspunsul la un atac, trebuie deci să fie precedată de un
atac.
Prin atac se înţelege o acţiune efectuată cu intenţia de a vătăma o valoare socială ocrotită printr-o normă juridică (persoană, drepturile acesteia, interesul public).
- atacul să fie material, direct, imediat şi injust.
- Starea de necesitate
Se află în stare de necesitate persoana care săvârşeşte o contravenţie pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat pe altă cale, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane, un bun material al său sau aparţinând altuia, ori un interes public.
- Constrângerea fizică sau morală
Nu este considerată contravenţie fapta săvârşită de o persoană, în cazul în care au fost exercitate asupra făptuitorului presiuni, acţiuni coercitive spre a-1 obliga să săvârşească contravenţia.
Constrângerea se poate realiza fie sub aspect fizic, făptuitorul neputând rezista acesteia, fie sub aspect moral, prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana sa ori a altei persoane, ce nu putea fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea contravenţiei.
- Cazul fortuit
Cazul fortuit constă în intervenţia unei întâmplări ce nu putea să fie prevăzută sau înlăturată şi care determină producerea rezultatului socialmente periculos.
Făptuitorul este exonerat de răspundere contravenţională deoarece nu a avut posibilitatea să prevadă factorul extern care a determinat producerea rezultatului.
Nu intervine această cauză de exonerare de răspundere în cazul în care făptuitorul nu a prevăzut rezultatul, care putea fi prevăzut în mod obişnuit de orice persoană.
- Eroarea de fapt
Prin eroare de fapt se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită de către făptuitor, în momentul săvârşirii contravenţiei, a existentei unei împrejurări de care depinde caracterul contravenţional al faptei sale.
Dacă el ar fi cunoscut în mod corect acea împrejurare, el nu ar mai fi săvârşit fapta respectivă.
Contradicţia dintre realitatea obiectivă şi reprezentarea sa subiectivă îl împiedică pe făptuitor să-şi dea seama de caracterul contravenţional al faptei sale.
Dimpotrivă, eroarea de drept, adică necunoaşterea unei norme juridice, nu exonerează de răspundere, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii.
- Iresponsabilitatea şi infirmitatea
Iresponsabilitatea constituie o cauză care exonerează de răspundere, deoarece persoana iresponsabilă nu posedă capacitatea psihică (discernământ, raţiune etc.) spre a putea aprecia în mod corect fapta sa, consecinţele acesteia, caracterul ei licit sau ilicit.
Starea de iresponsabilitate poate fi permanentă, de exemplu o debilitate mintală congenitală, sau temporară (intermitentă), producându-se numai în anumite momente, de exemplu, în cazul unei epilepsii.
Deşi nu răspunde contravenţional, împotriva făptuitorului se pot lua măsuri de siguranţă, cu caracter medical ca, de exemplu, obligarea la un tratament medical de specialitate.
Infirmitatea poate să constituie, în anumite situaţii, o cauză care înlătură răspunderea contravenţională.
- Minoritatea
Fapta săvârşită de un minor sub 14 ani nu este considerată contravenţie chiar dacă, potrivit legii, prezintă caracteristicile unei contravenţii. Lipsa discernământului îl exonerează pe minorul sub 14 ani de răspundere contravenţională.
Pentru minorii între 14 - 18 ani, sancţiunea contravenţională se reduce la jumătate.
- Beţia accidentală completă
Fapta celui care, în momentul săvârşirii acesteia se afla, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completă, provocată de alcool sau alte substanţe, nu constituie infracţiune.
Beţia este o stare psihică anormală, ca urmare a efectelor produse asupra organismului, în special asupra facultăţilor mintale, de anumite substanţe consumate de persoana în cauză, cea mai frecventă fiind alcoolul (beţia alcoolică sau intoxicaţia etilică).
Beţia accidentală completă poate fi consecinţa inhalării unor vapori de alcool, neofalină ori alte substanţe din mediu în care persoana îşi desfăşoară activitatea curentă sau se află din întâmplare, situaţie în care acea persoană nu mai este responsabilă de faptele sale.
În cazul în care o asemenea persoană săvârşeşte o contravenţie, va fi exonerată de răspundere.
- Răspunderea contravenţională si răspunderea civilă.
Este posibil ca, printr-o faptă socotită contravenţie, să se producă daune altor persoane. Chiar dacă persoana care a săvârşit acea faptă este exonerată de răspundere contravenţională, ea rămâne, totuşi, obligată să repare prejudiciul pe care 1-a provocat prin fapta sa.
Exonerarea de răspundere contravenţională priveşte numai aplicarea de sancţiuni contravenţionale şi nicidecum obligaţia de a repara pagubele produse prin acea faptă.
În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei a fost pricinuită o pagubă şi există tarif de evaluare a acesteia, agentul constatator, dacă are dreptul să aplice sancţiunea, stabileşte despăgubirea pe bază de tarif, făcând menţiune despre aceasta în procesul-verbal.
În ceea ce priveşte despăgubirile civile, pe care contravenientul este obligat să le plătească părţii vătămate, pentru paguba pe care aceasta a suferit-o ca urmare a săvârşirii contravenţiei, în procesul-verbal, după descrierea faptei cauzatoare de prejudiciu, se va menţiona, în mod amănunţit, în ce a constat paguba, de exemplu, ce bunuri au fost distruse, degradate ori însuşite de la partea vătămată, cui aparţin bunurile respective, precum şi orice alt element necesar pentru evaluarea cât mai exactă a pagubei şi pentru identificarea părţii vătămate.
În cazul în care agentul constatator este competent să aplice sancţiunea contravenţională, el va calcula valoarea prejudiciului, pe baza tarifului legal, iar suma va fi consemnată în procesul-verbal.
Dacă agentul constatator nu este competent să aplice sancţiunea, despăgubirile vor fi stabilite de către organul competent să aplice sancţiunea contravenţională, la cererea părţii vătămate.
Agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă părţii vătămate măsura adoptată, pentru ca aceasta să poată obţine de la contravenient suma datorată de acesta, prin trimiterea unor copii de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
- Sancţiunile contravenţionale:
9 9
Avertismentul
Cea mai blândă sancţiune contravenţională este avertismentul. Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. (O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001, art. 7(1))
Avertismentul este, deci, o sancţiune fără efecte juridice, asemănător unei sancţiuni morale. În general, avertismentul se prezintă sub formă verbală.
Amenda
Cea mai frecventă sancţiune contravenţională este amenda.
Amenda constă în plata unei sume de bani, care variază în funcţie de natura şi gravitatea faptei. De regulă, actele normative prevăd, pentru fiecare contravenţie în parte, o limită minimă şi una maximă, pentru ca amenda să poată fi aplicată ţinându-se seama de împrejurările concrete în care a fost săvârşită contravenţia, cu alte cuvinte, sancţiunea să poată fi individualizată.
În mod excepţional, unele acte normative nu prevăd limite minime şi maxime ale amenzilor, ci calcularea şi aplicarea lor pe baza anumitor criterii.
Amenda contravenţională are caracter administrativ. Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se pot prevedea amenzi între 50 lei şi 10.000 lei. Pentru
contravenţiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti se pot prevedea amenzi între 25 lei şi 2500 lei[3].
În ceea ce priveşte aplicarea amenzii contravenţionale, agentul constatator va ţine seama de limita minimă şi limita maximă prevăzută de actul normativ care stabileşte acea contravenţie, de frecventa acelei contravenţii în zona respectivă, mergându-se spre limita maximă dacă frecvenţa este mare, în funcţie de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită, de situaţia materială a contravenientului, de veniturile şi obligaţiile de întreţinere care îi revin etc.
Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. în actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.
Închisoarea contravenţională[4]
Închisoarea contravenţională este o sancţiune contravenţională prevăzută de O.G. nr. 2/2001 care se poate institui numai prin lege şi care se aplică în cazul săvârşirii unor fapte de un grad mai ridicat de pericol social.
În prezent, Sancţiunea închisorii contravenţionale a fost desfiinţată conform Ordonanţei de urgenţă nr. 108 din 24 octombrie 2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, şi înlocuită cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore. Sancţiunea prevăzută se stabileşte alternativ cu amenda.
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
9 9
Sediul materiei : Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii contravenţionale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 30 august 2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, a fost modificată de Ordonanţa de urgenţă nr. 108 din 24 octombrie
- pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, purtând titlul : ORDONANŢĂ privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii”.
Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanţe ale Guvernului, prin care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii. Sancţiunea contravenţională prestării unei activităţi în folosul comunităţii se stabileşte întotdeauna alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.
Confiscarea
Confiscarea este o sancţiune contravenţională complementară, ea constând în reţinerea forţată a unor bunuri, anume a celor care au servit la săvârşirea contravenţiei, dacă aceste bunuri aparţin contravenientului.
Uneori, confiscarea are un caracter temporar. Astfel, autovehiculele sau remorcile staţionate neregulamentar pot fi blocate sau ridicate, transportate şi depozitate în spaţii special amenajate stabilite de consiliile locale, până la eliberarea acestora proprietarilor lor.110
Suspendarea activităţii şi anularea autorizaţiei de funcţionare
În unele acte normative este prevăzută şi sancţiunea suspendării activităţii agentului economic în cazul săvârşirii anumitor contravenţii.
De exemplu, în cazul servirii de băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, minorilor, precum şi al refuzului responsabililor sau patronilor localurilor publice de a acorda sprijin organelor de poliţie în restabilirea, ordinii publice, se poate suspenda activitatea localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.112
Această sancţiune are un caracter complementar, ea aplicându-se pe lângă sancţiunea principală, amenda sau închisoarea contravenţională.
Nu este însă o sancţiune obligatorie, lăsându-se la aprecierea agentului constatator dacă să dispună sau nu suspendarea activităţii agentului economic.
Închiderea contului bancar
Măsura închiderii contului bancar echivalează, în fapt, cu suspendarea sau chiar cu încetarea activităţii agentului economic, întrucât închiderea contului îl pune în imposibilitate pe acesta de a-şi desfăşura activitatea în viitor.
- Stabilirea si constatarea contravenţiei
Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate domeniile de activitate. Prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărâri ale Guvernului.
Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona contravenţii în următoarele domenii: salubritate; activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea acestora; întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii; amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe; întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor; întreţinerea străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi a altor instituţii de educaţie şi cultură; întreţinerea clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii; depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a resturilor menajere.
- Constatarea contravenţiilor
Conform art. 15 din O.G. 2/2001, contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului;
- descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie;
- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
- termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.
Pentru aceeaşi faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancţiuni principale, repetate.
- Aplicarea sancţiunilor contravenţionale
Potrivit art. 21 din O.G. 2/2001, în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea, în acest caz sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
- Căile de atac împotriva actelor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale
Potrivit art. 31 din O.G. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.
Conform art.32 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face
parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens sau direct la instanţa de judecată[5]
Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. Plângerea suspendă executarea.
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
- Executarea sancţiunilor contravenţionale
9 9
Potrivit art. 37 din O. G. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.
Împotriva actelor de executare se poate face contestaţie la executare, în condiţiile legii.
Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor legale. Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condiţiile legii, în caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept.
[1] art. 1 din O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 25 iulie 2001
[2] O.G. nr. 2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 25 iulie 2001
[3] Cuantumul amenzilor se actualizează periodic prin hotărâre de guvern
[4] Ordonanţă de urgenţă nr. 108 din 24 octombrie 2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale
176
[5] Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 953 din 19 decembrie 2006 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale. Din acest punct de vedere, textul criticat, prevăzând că “plângerea însoţită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens”, contravine textelor constituţionale enunţate mai sus, îngrădeşte accesul direct la justiţie atâta timp cât nu prevede ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă şi la instanţa de judecată.
180