Se ştie că administraţia publică reprezintă sistemul în care se desfăşoară activitatea de organizare a executării şi de execuţie concretă a legii. Această activitate se realizează de către autorităţile administrative centrale sau locale, putând avea caracter:
- de dispoziţie - reglementări elaborate şi emise pe bază de lege şi în interesul execuţiei legii;
- de prestaţie - servicii publice de interes general sau local.
Având în vedere faptul că nevoile şi cerinţele societăţii în general sau ale fiecărui cetăţean în parte suferă modificări frecvente în timp şi spaţiu, administraţia publică trebuie să aibă un caracter dinamic să se adapteze la aceste realităţi, fapt pentru care îşi creează şi organizează structuri care să răspundă acestor cerinţe şi nevoi reclamate de societate. Aceste cerinţe şi nevoi pot fi:
- generale - la nivelul întregii comunităţi organizate de către stat (apărare, ordine publică, educaţie, sănătate);
- specifice - la nivelul colectivităţilor din judeţe, oraşe sau comune (alimentare cu apă, gaze, lumină, energie termică, salubrizare).
Autorităţile administrative au menirea de a transpune în practică prevederile legii, executând-o
sau organizând executarea acesteia. În acest scop, ele dispun de resurse (financiare, materiale, umane) şi de competenţe atribuite corespunzător sarcinilor ce revin fiecăreia.
Instituţiile publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt:
- Preşedinţia României prin administraţia prezidenţială;
- Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;
- Administraţia centrală de specialitate prin intermediul ministerelor, autorităţilor subordonate ministerelor şi autorităţilor autonome. Celelalte autorităţi centrale ale administraţiei publice se împart în două categorii:
- Autorităţi subordonate Guvernului (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Institutul Naţional de Administraţie, Oficiul Concurenţei, Garda Financiară, Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Regia Naţională a Pădurilor, etc.)
- Autorităţile administrative autonome nu se subordonează Guvernului, ministerelor sau altor organe centrale. Ele se grupează în două categorii:
Nominalizate în dispoziţiile constituţionale (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, Serviciile Publice de Radio şi Televiziune, etc.)
Nenominalizate prin Constituţie, care se înfiinţează prin lege organică (Consiliul Naţional al Cinematografiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Banca Naţională, etc.)