Orice teritoriu pentru a fi controlat trebuie divizat. Divizarea este un atribut al exerciţiului de putere. Schimbarea codurilor politice a fost, aproape pretutindeni, acompaniată de noi reguli şi divizări teritoriale.
Organizarea administrativ-teritorială a unei ţări, înfăptuită pe cale legislativă, reprezintă un element de suprastructură de importanţă cardinală, deoarece determină constituirea sistemului administraţiei statului şi subsistemelor lui locale, încadrează (teritorial) viaţa politică şi organizează viaţa economică şi socială a unei naţiuni.
Modelele de organizare administrativă adoptate sunt întotdeauna impuse de condiţiile concrete istorice, geopolitice, economice şi sociale.
Indiferent de dimensiunea spaţială a celulelor administrative, exerciţiul administrării teritoriului trebuie să aibă la bază următoarele principii:
- principiul coerenţei în probleme de administrare a teritoriului – derivă din modul de aplicare unitară a legii în materie de teritoriu;
- principiul optimului teritorial – dirivă din legi ecologice şi economice, care statuează şi estimează suprafeţele şi încărcătura demografică cea mai potrivită pentru exercitarea dreptului de administrare. Conform acestui principiu, se stabilesc şi limitele acceptabile, spaţial şi temporal, de acces la dotările cu rol de loc central;
- principiul democratic (al apartenenţei voite) al actului de divizare şi administrare a teritoriului – actorii ce aparţin unei entităţi teritoriale de tip administrativ sunt (trebuie să fie) făuritorii conştienţi ai propriei lor „celule teritotiale” (în numeroase situaţii acest principiu este speculat de liderii politici pentru a-şi clădi noi structuri de putere în teritoriu);
- principiul deciziilor potrivite (se corelează cu principiul informării directe) – la aceleaşi unităţi administrative se adoptă soluţii diferenţiate, în funcţie de natura problemelor, dimensiunea şi caracterul acestora, oportunitatea implementării etc.;
- principiul eficienţei actului administrativ – presupune eliminarea actorilor şi verigilor stânjenitoare în probleme de administraţie a teritoriului. Acest principiu se sprijină pe o bună cunoaştere a realităţii teritoriale, sub toate aspectele, şi pe o bună cunoaştere ştiinţifică a actului de administrare a teritoriului;
- principiul eficienţei şi maximizării actului economic prin sistemul de administrare a teritoriului – orice divizare administrativă trebuie să se răsfrângă în bunăstarea individuală şi colectivă.
În practica administrării teritoriului pe plan mondial se pun în evidenţă numeroase situaţii modelare, unele ce par a fi imuabile (cazul S.U.A.), altele trecute prin filtrul mai multor experienţe în decursul unui secol (ex. România ş.a.).
Structurile administrativ-teritoriale, o dată create, capătă în timp un relativ caracter de omogenitate sub aspect economic şi devin treptat spaţii mentale de apartenenţă. Ele devin instrumente de operare statistică.
De aceea, din punct de vedere economic şi înregistrativ, crearea unor noi cadre de divizare administrativ-teritoriale generează de regulă recul economic în fazele incipiente şi situaţii anevoioase de punere în concordanţă a informaţiilor statistice şi a comparaţiilor teritoriale.