Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice. Instituţiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de azi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face faţa provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute). Ceea ce face din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional, observa Max Weber, manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:
- pot manevra un număr mare de sarcini ;
- pun accent pe cuantificare ;
- operează într-un mod previzibil, standardizat ;
- pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor. (Marinescu, P., găsit la: http//:www.unibuc.ro/eBooks/StiinţeADM/marinescu/htm, 27 aprilie, 2006 )
Intr-un stat democratic, ele au următoarele funcţii :
- pregătirea şi adoptarea de acte normative ;
- punerea în executare a legilor ;
- supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.
O instituţie publică ,,vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apă, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare).
Obiectivul unei instituţii publice este servirea interesului public. Sunt situaţii în care iniţiativa particulară nu poate acoperi cerinţele societăţii şi de aceea sunt necesare instituţii specifice.
Caracteristicile serviciilor publice sunt :
- satisfac o nevoie socială;
- se creează prin decizie administrativă de management;
- regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;
- se realizează prin stabilimente publice.
Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care guvernele vor găsi mecanismele de motivare şi control adecvate fără a implementa proceduri rigide la nivelul fiecărei entităţi publice.
Instituţiile publice au în vedere în prezent :
- recrutarea după merit ;
- realizarea unei unităţi interne ;
- recrutarea independentă, fără control guvernamental ;
- reglementări care descurajează recrutarea ,,străinilor” în poziţii superioare;
- proiecte legislative împotriva concedierilor arbitrare;
- structura ierarhică a posturilor;
- un sistem stabil de ordonare salarială;
- promovarea în funcţie de eficienţă ;
- asigurarea pensiilor.