Funcţiile administraţiei publice locale

Administraţia publică se constituie din multitudinea activităţilor interdependente, ce alcătuiesc structura  procesului  de administrare. Acestea sunt: analiza situaţiei concrete, alegerea scopului, prognozarea, elaborarea strategiilor şi planificarea activităţilor pentru realizarea scopului, informarea obiectului condus, organizarea, coordonarea, activizarea care include motivaţia şi stimularea, controlul, generalizarea şi evaluarea rezultatelor. Aceste activităţi sunt numite funcţii ale administraţiei publice. Funcţiile administraţiei publice constituie direcţiile principale de activitate, care exprimă esenţa şi menirea  administraţiei publice.  

 După conţinutul, caracterul şi aria de influenţă funcţiile administraţiei publice se împart în funcţii  generale şi  funcţii speciale.

Funcţii specifice ale administraţiei publice: 

• funcţia de mecanism intermediar de execuţie a puterii politice, care are menirea de a organiza şi a asigura execuţia. Această funcţie este determinată de poziţia pe care o are administraţia în raport cu puterea politică şi este funcţia principală a administraţiei publice. Funcţia de mecanism intermediar de execuţie al puterii politice subliniază rolul administraţiei publice în organizarea societăţii şi reglementarea funcţionării sale;
• funcţia de instrument de conservare a valorilor materiale şi spirituale ale societăţii. Această funcţie prevede păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor, obiceiurilor naţionale, asigurând astfel continuitatea societăţii;
• funcţia de pregătire a deciziilor politice;
• funcţia de organizare a executării deciziilor politice;
• funcţia de executare directă a deciziilor politice;
• funcţia de asigurare a executării deciziilor politice;
• funcţia de purtător al cererilor, dorinţelor şi necesităţilor membrilor.

Funcţii generale ale  administraţiei publice, care se referă la scopurile acţiunilor desfășurate de aceasta. În condiţiile statului de drept administraţia publică are drept scop înfăptuirea deciziilor politice, reflectată în legi şi celelalte acte normative ale autorităţilor statului şi ale colectivităţilor locale. În acest plan distingem:

• Funcţia de prognozare şi planificare. Din punct de vedere teoretic această funcţie se reduce la pregătirea programelor şi proiectelor, decizia în această materie este atributul puterii politice. În practica socială se atestă de la etapă la etapă şi în funcţie de regimul politic şi forma de guvernământ, o influenţă mai mare sau mai mică a administraţiei asupra programelor de dezvoltare ce se stabilesc pe termen lung, mediu sau scurt. Administraţia publică influențează stabilirea prognozelor şi programelor datorită mijloacelor tehnico-materiale şi umane de care dispune.
• Funcţia de organizare reprezintă în mod indiscutabil – din punct de vedere cantitativ şi calitativ - una dintre cele mai importante laturi prin care administraţia își realizează funcţiile sale în cadrul sistemului social. Conţinutul administraţiei derivă din atribuţiile autorităţilor publice stabilite prin Constituţie şi alte acte normative. În această ordine de idei, menţionăm că, în cadrul administraţiei publice, activităţile ce ţin de latura organizatorică au o pondere mai mare în raport cu celelalte laturi sau atribute ale procesului de conducere. În acest context Constituţia Republicii Moldova[1] precizează în art. 96 (1), (2) că principala atribuţie a Guvernului este asigurarea realizării politicii interne şi externe a ţării şi exercitarea conducerii generale a administraţiei publice, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. Legea cu privire la Guvern,[2] precum şi Legea privind administraţia publică locală,[3] prevăd, de asemenea,  importante atribuţii de organizare pentru autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate  şi pentru autorităţile administraţiei publice locale.
• Funcţia de comandă. Această funcţie include două aspecte. Pe de o parte administraţia publică colaborează la adoptarea deciziilor politice prin pregătirea acestora, iar pe de altă parte, adoptă deciziile administrative care au ca obiect crearea cadrului organizatoric şi a condiţiilor concrete pentru implementarea deciziilor politice.
• Funcţia de coordonare a administraţiei publice constă în armonizarea şi sincronizarea acţiunilor desfășurate în vederea organizării executării în concret a deciziilor politice. Fără coordonare nu este posibilă acţiunea eficientă a diferitelor elemente ale mecanismului administrativ, iar realizarea funcţiilor administraţiei ar fi periclitată. Funcţia de coordonare asigură integrarea dinamică a acţiunilor diferitelor elemente ale administraţiei publice, în scopul realizării acestora în mod ritmic, proporţional şi eficient.
• Funcţia de motivare. Programele şi planurile elaborate de  structurile administraţiei publice se implementează de către funcţionarii acestora. Funcţionarii îşi îndeplinesc efectiv responsabilităţile când există un impuls din interior pentru a executa activitatea. În acest context în administraţia publică apare funcţia de motivaţie. Motivaţia şi scopul activităţii sunt în relaţii de reciprocitate. Orice activitate porneşte din anumite motive şi este îndreptată spre atingerea anumitor scopuri. Relaţia „motiv-scop” – este un „vector” ce dă direcţie şi intensitate activităţii în administraţia publică. Baza motivului o constituie necesitatea. În necesităţi şi trebuie de căutat pârghia dirijării activităţii umane.

       Funcţia de informare este una din funcţiile de bază ale administraţiei publice. Comunicarea (procesul schimbului de informaţii) constituie baza procesului de administrare.  Exercitarea în bune condiţii a atributelor ce revin funcţiei de conducător (planificare, organizare, antrenare, coordonare şi control) depinde de calitatea comunicării. Experienţa demonstrează că  conducerea bazată pe efortul de a-i convinge pe oameni să se comporte şi să lucreze potrivit deciziilor date este mai eficientă decât conducerea în care deciziile sunt transmise ca simple ordine ce trebuie executate. În această ordine de idei merită   promovată conducerea prin comunicare. S-a constatat că oamenii bine informaţi sunt mai uşor de convins de necesitatea şi raţionalitatea executării corespunzătoare a deciziilor date şi îndeplinirii sarcinilor ce le revin, cu atât mai uşor cu cât informarea este mai cuprinzătoare, utilizând atât justificarea, cât şi importanţa deciziilor şi sarcinilor în cauză în contextul situaţiei şi activităţii generale ale organizaţiei. Informarea angajaţilor contribuie la o bună orientare în activitatea lor, precum şi la o mai bună motivaţie. Cei mai mulţi oameni sunt impresionaţi în bine de faptul că li se acordă atenţie.

          Efectul motivaţional este cu atât mai bun cu cât informarea explică oamenilor mai mult de ce sarcina trebuie îndeplinită, decât cum. De obicei, oamenii se consideră specialişti în domeniul lor de activitate şi nu se simt măguliţi când li se dau îndrumări din care s-ar putea înţelege că nu sunt. Nu le spunem oamenilor ceea ce ştiu. Comunicările directe (în colectiv sau de la om la om) sunt mai convingătoare decât cele indirecte.

• Funcţia de control are menirea de a măsura rezultatele acţiunii administrative în aplicarea deciziilor politice şi de a reprograma activităţile, făcând corecţiile necesare. În dependenţă de faptul la care etapă  de realizare a activităţii se  desfăşoară controlul în literatura de specialitate sunt specificate trei tipuri de control: preventiv, curent şi ulterior.

 Controlul preventiv sau antifactum constă în examinarea informaţiilor din mediul exterior al administraţiei publice şi al performanţelor intrărilor de resurse fizice, compararea lor cu standardele prestabilite de legislaţie şi declanşarea unor acţiuni asupra întrărilor de resurse, care să asigure prevenirea performanţelor negative în celelalte componente ale sistemului administrativ. Controlul preventiv se realizează înainte de a începe activitatea propriu-zisă. Cu ajutorul lui se asigură existenţa condiţiilor necesare pentru a stabili dacă procesul de lucru se va desfăşura corect.

  Controlul curent se realizează în perioada de desfăşurare a activităţii propriu-zise  şi se axează pe operaţiunile în curs, pentru a stabili dacă procesul de lucru se desfăşoară corect.

Controlul posterior se desfăşoară după încheierea acţiunii şi se concentrează pe rezultatele finale. Majoritatea controalelor în  administraţia publică sunt de tip posterior, asigurând conexiunea inversă prin care se realizează autoreglarea sistemului administrativ. Multe documente şi acte administrative sunt astfel concepute încât să corespundă necesităţilor de control posterior.   

       Realizarea funcţiilor determină şi etapizarea procesului de administrare. Astfel, întreg procesul de administrare îl putem diviza în trei etape:

1. conducere previzională, care include realizarea funcţiilor de prognozare şi planificare;
2. conducere operativă, care include îndeplinirea funcţiilor de organizare, coordonare, informare şi motivare;
3. conducere finală - realizarea funcţiei de monitorizare, evaluare şi control.

 Analiza legislaţiei şi a activităţii practice a organelor administraţiei publice locale permite a evidenţia un şir de funcţii specifice  autorităţilor locale:

1. Activitatea de elaborare a normelor de control, asigurarea realizării
   legislaţiei locale pe teren. Realizarea acestei funcţii constă în adop­tarea documentelor normative, ce determină şi reglementează soluţionarea chestiunilor locale: în primul rând, adoptarea statutului (regulamentului) cu privire la autoadministraţia locală pe teritoriul respectiv. Funcţia de control este deosebit de importantă pentru organul reprezentativ al autoadministraţiei ce se ocupă de problemele bugetului şi de planul de dezvoltare social-economică a teritoriului vizat.
2. Dispunerea şi folosirea proprietăţii unităţii administrativ-teritoriale, a finanţelor locale, formarea, aprobarea şi executarea bugetului local, stabilirea impozitelor locale şi a taxelor.[4]

Mijloacele bugetaro-financiare trebuie să corespundă la două condiţii: stabilitate şi cantitate suficientă. Aceasta înseamnă că banii trebuie să fie alocaţi în buget regulat şi încontinuu, urmând să fie suficienţi pentru realizarea volu­mului integral de împuterniciri ale organului autoadministraţiei locale. În cazul când taxele locale nu acoperă integral cheltuielile autoadministraţiei locale, organul ierarhic superior al puterii de stat este obligat să aloce dotaţii şi subvenţii din propriul buget pentru asigurarea bugetului local minim.  

3. Asigurarea dezvoltării social-economice complexe a teritoriului. Baza îndeplinirii acestei funcţii este planificarea raţională, eficientă şi chel­tuirea mijloacelor bugetare, a veniturilor din proprietatea municipală, folosirea resurselor naturale pentru necesităţile locuitorilor. O condiţie obligatorie în acest sens este dezvoltarea complexă a tuturor sferelor de activitate vitală a popu­laţiei locale, prognozarea dezvoltării teritoriului şi a consecinţelor îndeplinirii unor programe social-economice, realizate în teritoriu.
4. Asigurarea întreţinerii şi dezvoltării infrastructurii sociale şi comunale-inginereşti a teritoriului, prestarea unui complex integral de servicii populaţiei.

Aceasta este una dintre principalele funcţii ale administraţiei publice locale, deoa­rece realizează, în primul rând, cerinţele cotidiene şi interesele populaţiei, între­ţinerea şi dezvoltarea fondului locativ municipal, a obiectivelor învăţământului, ale ocrotirii sănătăţii, culturii şi sportului, gospodăriei comunale, ale comerţului, alimentaţiei publice, sferei de servicii, asigurarea asistenţei sociale a populaţiei etc. Calitatea soluţionării acestor sarcini este determinată de eficienţa şi capaci­tatea conducătorilor, aleşi de către cetăţeni, de a rezolva problemele locale.

5. Menţinerea ordinii publice, asigurarea legalităţii. Realizarea funcţiei respective în cadrul autoadministraţiei locale este în comun cu organele de poliţie, ale securităţii publice. De asemenea, în scopul asigurării unui regim de drept în diverse ramuri ale activităţii economice a organelor autoadministraţiei locale se pot crea, în baza mijloacelor din bugetul local, subdiviziuni municipale şi speciale ale populaţiei.

Din analiza funcţiilor pe care le realizează autorităţile din sistemul administraţiei publice locale se poate  concluziona: - problematica funcţiilor sistemului administraţiei publice locale este şi trebuie abordată din perspectivă pluridisciplinară; - sistemul administraţiei publice locale îndeplineşte funcţii cu caracter politic, legate de existenţa, organizarea şi funcţionarea statului şi a colectivităţilor locale, fără de care nu se poate concepe o societate modernă; - sistemul administraţiei publice locale realizează funcţii cu un pronunţat caracter de protecţie socială, atât la nivelul colectivităţilor umane cât şi la nivelul fiecărui cetăţean în parte.

 

[1] Constituţia Republicii Moldova, Moldpres, 2004.

 

[3] Legea privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006, Monitorul Oficial  al Republicii Moldova nr. 032 din 09.03.2007.

[4] A. Arseni, L.Suholitco,V.Ivanov, Op. cit.