Pentru asigurarea atingerii scopului deciziei administrative este important să se impună un control riguros şi permanent al modului în care este executată decizia administrativă, spre a se evita eventualele abateri, întârzieri, chiar incorectitudini. Odată cu aceasta, are loc evaluarea deciziei în toate aspectele sale. Controlul şi evaluarea sunt necesare şi pentru a se verifica în ce măsură decizia corespunde situaţiei de fapt, spre a se putea interveni la timp cu corectările de rigoare. Cu ajutorul acestor două instrumente pot fi puse în lumină o serie de elemente, care în cele din urmă conduce la formarea practicilor în domeniul executării deciziilor.
În procesul executării deciziilor administrative este posibil să se constate că o decizie nu reuşeşte să ofere cea mai bună rezolvare a problemelor care au generat-o. În acest caz organul administraţiei publice o poate modifica sau chiar anula printr-o altă decizie, care să corespundă acelei împrejurări. Evaluarea şi controlul pot relief a mai multe aspecte ale procesului decizional, care pot pune în evidență fie că scopul şi obiectivul nu au fost bine stabilite, nu corespundeau unei cerinţe sociale reale, fie că modul de realizare a scopului şi obiectivului, mijloacele alese sau felul cum s-a efectuat executarea au prezentat deficiențe, ceea ce avut urmări negative în ceea ce priveşte nevoile sociale ce trebuiau satisfăcute. Executarea unei decizii administrative poate scoate la iveală aspecte noi ale realităţilor sociale, care vor trebui avute în vedere de către organele legislative, în vederea stabilirii unor valori politice noi, care, la rândul lor, vor antrena alte decizii administrative.
În procesul executării, se poate identifica, de asemenea, faptul că obiectivul în cauză s-ar fi putut realiza cu alte mijloace, mai ieftine şi mai eficiente, într-un timp mai scurt etc. Toate acestea vor constitui o experienţă utilă pentru organele administraţiei publice, atunci când vor adopta alte decizii.
Concluzii importante se pot desprinde în legătură cu faptul dacă procedura folosită a fost cel mai bine aleasă, dacă nu a fost cumva prea complicată sau prea lentă, dacă nu s-au făcut cheltuieli prea mari cu operaţiile de documentare, dacă timpul şi personalul s-au utilizat în mod raţional şi eficient etc., fapte de natură să îndemne organele administraţiei publice la reflecţie şi la adoptarea măsurilor necesare pentru sporirea eficienţei activităţii administrative. La faza finală de realizare a deciziilor administrative, adică reieșind din rezultatele obţinute depistăm două tipuri de decizie:[1]
Decizii bune, adică corecte, justificate, logice, raţionale şi responsabile îmbunătățesc rezultatele administraţiei publice în conducerea eficientă a treburilor publice creându-și, astfel, o imagine pozitivă în faţa populaţiei administrate.
Decizii rele au drept consecinţă mărirea costurilor financiare, scăderea calităţii programelor şi serviciilor prestate, degradarea sistemului a cărui funcţionare are ca principal scop existenţial satisfacerea cerinţelor, nevoilor şi intereselor privind îmbunătățirea calităţii vieţii cetăţenilor şi creşterea neîncrederii populaţiei în aleşii politici, în principiile şi conceptele democratice.
|
În concluzie, menţionăm că oricât de bună ar fi o decizie administrativă sau, cel puţin, s-ar considera că este o decizie eficientă, ea nu-şi va atinge niciodată scopul în lipsa unei minuţioase organizări a executării ei de către funcţionarii executori care trebuie să deruleze această activitate ca o continuitate a fazelor decizionale anterioare, având ca finalitate îndeplinirea scopului stabilit.
|
[1] Popa Victor (coordonator), Ghidul primarului, Editura Arc, Chişinău, 2001, p. 39.