Administrație publică

În prezent, aşteptările de siguranţă, stabilitate, reducere a sărăciei şi creştere economică ale cetăţenilor determină necesitatea constituirii unei administraţii publice eficiente. Eficienţa administraţiei publice depinde în mare măsură de calitatea politicilor publice elaborate şi implementate atât la nivel central cât şi la cel local.

Prin programul său de activitate pentru perioada 2016-2018, Guvernul și-a asumat angajamentul să continue eficientizarea administrației publice pentru a oferi cetățenilor servicii la cel mai înalt nivel în conformitate cu practicile democrațiilor europene. În acest context, a fost trasat obiectivul general al Strategiei privind reforma administraţiei publice din Republica Moldova[1] care prevede crearea unei administraţii publice moderne, profesioniste şi orientate spre oferirea serviciilor publice de calitate, în corespundere cu necesităţile şi aşteptările cetăţenilor şi cele ale entităţilor sociale şi economice, responsabile la toate nivelurile.

    Una dintre componentele importante de reformare a administrației publice din Republica Moldova este elaborarea politicilor publice, care include planificarea strategică şi operaţională; analiza şi consultarea politicilor; coordonarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor.

             Astfel, elaborarea politicilor, fiind un domeniu recunoscut ca important în cadrul Strategiei la nivel central, înregistrează o lacună strategică care constă în neabordarea problemelor și metodologiilor cu referire la politicile publice ale administrației publice locale. 

             Chiar dacă obiectivul general al Strategiei urmărește sporirea coerenței, eficienței, predictibilității și transparenței procesului decizional în administrația publică, la general, obiectivele specifice cu referire la procesul politicilor publice și Planul de acțiuni pentru implementarea acestei componente nu prevăd  acțiuni și suport metodic pentru administrația publică locală în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice locale.

          Experiența altor state demonstrează faptul existenței unor strategii care abordează procesul politicilor publice la nivel local. De exemplu, în România a fost implementată de către Ministerul Administrației și Internelor Strategia privind dezvoltarea politicilor publice la nivelul administrației publice locale pentru anii 2011-2016. Considerăm util, ca și la nivelul administrației publice locale din Republica Moldova, mai ales în contextul implementării Strategiei de reformă a sistemului administrativ, să fie abordate problemele de elaborare, implementare și eficientizare a politicilor locale.

          În contextul situației economice precare, constrângerilor bugetare severe administrația publică locală din Republica Moldova trebuie să-și stabilească de sine stătător politicile sale în domeniul prestării serviciilor sale administrative, urbanismului, amenajării teritoriului, educației, sănătății, turismului, mediului, dezvoltării economice locale și alte domenii, corelând obiectivele acestora cu prioritățile guvernamentale. 

          În acest sens, autoritățile administrației publice locale trebuie să-și dezvolte capacitatea necesară realizării activităților de concepere, elaborare, adaptare și punere în aplicare a politicilor publice locale, fiind esențial important să se stabilească un dialog efectiv în acest proces dintre administrația publică locală și cea centrală.  

Definirea conceptului de politici publice locale

Termenul de ,,politică publică” se regăsește în arealul științific din domeniul științelor administrative al Republicii Moldova din anii 90 ai secolului trecut, ceea ce din perspectivă istorică constituie o perioadă redusă pentru a avea studii complexe în țară. Dintre puținele lucrări de referință pentru domeniu este lucrarea cercetătorului Igor Munteanu ,,Politici publice complexe”, care susține că deciziile luate de administrația publică implică costuri și beneficii și de felul în care răspund autoritățile la nevoile și așteptările unei populații depinde impactul asupra societății, care poate fi unul dezastruos sau benefic pentru numeroșii săi actori, formând o bogată textură de motive politice și economice, sociale și culturale și care, ulterior, creează contextul oricărui tip de intervenție la orice nivel de guvernare.[2]   

Conceptul de politică publică,  după cum menționează autorii Marius Profiroiu și Elena Iorga în lucrarea ,,Manual de politici publice”, cunoaște o serie întreagă de definiții, pornind de la cea mai simplistă - ,,ceea ce guvernele aleg să facă sau să nu facă”, până la cea instrumentalistă - ,,un curs al acțiunii cu un scop precis, urmărit de un actor sau un grup de actori  în abordarea unei probleme”.[3]

Selectând definițiile propuse de cercetătorii din domeniu, am stăruit asupra definițiilor ce ar putea ajuta autoritățile administrației publice locale să se determine în spațiul politicilor publice:

,,Politicile publice reprezintă acțiuni realizate de către autorități (centrale și locale) ca răspuns la problemele care vin dinspre societate”; [4]

,,O politică publică reprezintă un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate legală și responsabilă care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor sau conceperea unor măsuri de stimulare a creșterii economice”.[5]

,,O politică publică este o rețea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor și a resurselor alocate pentru atingerea lor în situații specifice”.[6]

 Definițiile expuse determină foarte clar domeniul politicilor publice, care cuprinde studiul deciziilor politico-administrative de alocare a diverselor forme de resurse (materiale, financiare, simbolice, de know-how etc.).  

Reieșind din cele expuse, cu referire la politicile publice locale, putem deduce că o politică locală este constituită dintr-un ansamblu de măsuri concrete înfăptuite de autoritățile administrației publice locale, atât deliberative cât și executive. Implementarea politicilor publice locale se bazează pe acte normative locale (decizii ale consiliului local, dispoziții ale organelor executive locale: primari și președinți de raioane) și trebuie să contribuie la îmbunătățirea mediului de trai al cetățenilor unității administrativ-teritoriale.         

Apariția unei politici publice locale poate fi determinată de necesitatea rezolvării unei probleme din comunitate sau pentru a se opune unei ameninţări, a menţine o situaţie sub control ori a urmări un obiectiv de dezvoltare.

Toate politicile locale, fie că sunt acte normative, programe, proiecte, planuri de investiții sau propuneri de introducere de taxe, de obținere de venituri în alte moduri reglementate prin lege, de externalizări ale serviciilor publice, trebuie să facă subiectul unor evaluări cuprinzătoare, dar în același timp, proporționale cu efectele anticipate, pentru a promova în cel mai bun mod posibil interesele cetățenilor.[7]

Dacă e să ne referim la tipurile de intervenție, în sens larg, politicile publice locale pot să:

• interzică comportamentele ce pun comunitatea în primejdie (de exemplu, pedepsesc crima şi corupţia);
• protejeze activităţile, cetăţenii sau lucrurile (de exemplu, protejarea minorităţilor sau a monumentelor şi altele);
• promoveze (de exemplu, încurajează agroturismul prin facilităţile de impozitare);
• furnizeze beneficii directe cetăţenilor (de exemplu, şcolarizarea) etc.

Politicile publice urmăresc, de cele mai dese ori, atingerea următoarelor obiective:

1. promovarea unor bunuri publice: aşa ca asigurarea ordinii publice, securitatea comunitară, infrastructura urbanistică, sănătatea, educaţia, cultura, ştiinţa etc.;
2. protecţia şi securitatea socială a segmentelor populaţiei care dintr-un motiv sau altul sunt în dificultate prin instrumente de asigurare și asistență socială;
3. dezvoltarea socială, care prevede asigurarea unor condiţii sociale care sunt considerate a fi importante pentru societate în procesul de dezvoltare a ştiinţei şi culturii, a sistemului educaţional, de promovare a familiei, a  îngrijirii copilului, de difuzare a culturii, de creştere a solidarităţii sociale, colaborare internaţională şi a.;
4. bunăstarea colectivă a comunităţii, ceea ce ar însemna că toţi membrii colectivităţii trebuie să dispună de un stoc minim de bunuri şi servicii considerat a fi decent, normal și minimal.

Obiectivele enunțate contribuie la realizarea interesului public, adică a totalităţii necesităţilor, solicitărilor, nevoilor membrilor colectivităţilor locale.

          Conform ierarhiei spațiale, politicile publice pot fi divizate în :

1. politici naţionale (elaborate de Parlament, Guvern, ministere);
2. politici regionale sau teritoriale;
3. politici locale (elaborate de consiliul local, ONG etc.).

În acest sens, la nivelul fiecărui teritoriu administrat, autoritatea publică dezvoltă politici locale.

        Procesul politicilor publice la nivel local

Din perspectiva literaturii de specialitate,[8] procesul integral de elaborare şi implementare a unei politici publice la nivel local poate fi descompus în următoarele etape şi anume:

1. stabilirea agendei;
2. identificarea problemei;
3. diagnosticul situaţiei;
4. definirea scopurilor şi obiectivelor politicii;
5. evaluarea şi testarea soluţiilor alternative;
6. adoptarea variantei de politică aleasă;
7. implementarea politicii publice;
8. monitorizarea și evaluarea politicii publice.

Stabilirea agendei consiliului local pentru politicile publice. Agenda publică este formată  din toate problemele care sunt obiectul unei atenţii largi a publicului comunităţii și/sau sunt conştientizate de actorii politici locali şi solicită acţiune din partea administraţiei publice locale. Evident, consiliul local pe perioada unui mandat de acţiune nu poate soluţiona toate problemele existente în comunitate. De aceea, dintre componentele agendei publice numai unele probleme ajung să intre în atenţia autorităţilor administraţiei publice locale; acestea alcătuiesc agenda formală. Agenda formală (sau instituţională) constituie lista subiectelor sau problemelor cărora oficialii locali (consilierii locali, primarii, preşedinţii de raioane) le acordă o atenţie serioasă la un anumit moment.

Urmare analizei cerinţele diverselor grupuri de populaţie,  administrația publică locală stabilește agenda sa instituţională, adică alcătuiește o listă a problemelor comunitare pentru care oficialii locali au competență și dispun de capacitățile necesare pentru identificarea soluțiilor.

Identificarea şi formularea problemei de politici publice. Cerințele identificate ale populației trebuie transpuse în probleme spre soluționare. Etapa de identificare a problemei este fundamentală.  De ea depinde linia de acţiune care va fi aleasă de administraţia publică locală. Identificarea problemelor predetermină structurile şi actorii competenţi pentru formularea (definirea), elaborarea  şi implementarea politicii publice locale. La această etapă se stabilesc problemele ce au un impact major asupra colectivității și se realizează analiza acestora.

Pentru identificarea problemelor din comunitate, reprezentanții administrației publice locale pot folosi metoda chestionarului. Chestionarul poate cuprinde următoarele întrebări  fundamentale:

1. Care este problema?
2. Cine are problema menţionată? Câţi? Câte? Pentru aceasta se determină clasa socială; etnia; vârsta grupului; tipul  de instituţii etc.
3. Unde sunt localizaţi subiecţii din punct de vedere geografic? Sunt plasaţi subiecții la nivel local, regional sau naţional?
4. De când există problema sau/şi când se manifestă? Plasarea în timp a problemei este importantă. Persistă această problemă în timp sau apare şi dispare cu timpul?
5. De ce apare problema? În acest sens, este nevoie de a determina dacă aceasta este o problemă ce are o sursă generală sau o sursă specifică.
6. Care sunt probele ce pot veni în sprijinul afirmaţiilor enunțate anterior? Este nevoie de a găsi date statistice relevante în adresările, petițiile, solicitările, scrisorile; chestionarele; articolele media; în afirmaţiile unor personalităţi sau în statisticile oficiale ale instituțiilor publice etc.
7. Care sunt consecinţele nerezolvării problemei? Estimarea pagubelor morale şi materiale, pericolului şi riscului care poate exista în caz de nerezolvare a
8. De ce este consiliul local acea structură care va aborda această problemă?

Parcurgerea chestionarului propus facilitează atât identificarea, formularea problemei, cât și expunerea de argumente pentru demonstrarea necesității  rezolvării problemei.

Diagnosticul situaţiei. Etapa de diagnostic diferă de etapa de identificare, deoarece este o etapă prealabilă la toate căutările de soluţii şi constă în colectarea şi prelucrarea informaţiei, formularea generalizărilor prin analiza unor eşantioane sau prin compararea unor serii de date, informaţii statistice ordonate în timp.

În procedura de diagnostic, autoritățile administrației publice locale trebuie să acorde o importanţă deosebită indicatorilor ca instrumente de măsurare a caracteristicilor specifice fenomenelor sau proceselor din societate, stat, comunitate.

Atunci când diagnosticul este realizat, este important de a determina spre care rezultate trebuie să tindă intervenţia autorităţilor publice, adică care sunt scopul şi obiectivele politicii publice.

Definirea obiectivelor politicii publice. Determinarea scopului unei politici ne permite mai apoi să apreciem (mai mult sau mai puţin precis) rezultatele atinse. Scopurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să reflecte dorinţele şi aspiraţiile de bază ale comunităţii; să se axeze pe rezultate, nu doar pe îndeplinirea unor sarcini; să atragă la un angajament major cetăţenii şi să implice celelalte resurse pentru atingerea lor. 

          Un obiectiv este un rezultat scontat, rezultat ce trebuie obţinut în efortul de atingere a scopului. Obiectivele sunt rezultatele paşilor ce trebuie făcuţi pentru a ne apropia de scop. Pe măsură ce consiliul local atinge obiectivele politicii, lacuna dintre stadiul actual al situației problematice şi scop se îngustează.

Reprezentanții administrației publice locale, implicați în procesul de formulare a politicilor publice locale, trebuie să rețină faptul că atunci când se enunţă obiectivele, trebuie să fie atenţi pentru că, de multe ori, ele se confundă cu metodele. Acestea din urmă descriu modul în care se îndeplinesc obiectivele. Obiectivele reprezintă un punct final, în timp ce metodele reprezintă un drum.

Un mijloc de a testa dacă ceea ce se enunţă este un obiectiv sau nu, constă în a verifica dacă obiectivul respectiv are caracteristicile ale căror iniţiale, în limba engleza, compun cuvântul SMART:
S- specific (specific);
M- measurable (măsurabil);
A- achievable (abordabil);
R- realistic (realist);
T- timebounded (încadrat in timp).

Cu alte cuvinte, un obiectiv trebuie sa respecte următoarele cerinţe:

• să fie un rezultat scontat, foarte concret;
• îndeplinirea lui trebuie să poată fi măsurabilă;
• să fie ales astfel încât administraţia publică locală respectivă să-l poată atinge;
• să fie realist;
• să se poată preciza când anume urmează a fi atins.

Pentru a ajunge la rezultatul scontat, este necesară experimentarea şi evaluarea căilor şi mijloacelor de mobilizare a comunității, dar și a resurselor necesare pentru implementarea politicii publice, înainte de luarea deciziilor de adoptare.

Generarea opţiunilor pentru soluţionarea problemei. Generarea, testarea şi evaluarea alternativelor de politici publice constituie o problemă pentru consiliile locale şi nu numai, deoarece necesită cunoştinţe şi capacităţi orientate.

Autoritățile administrației publice locale formulează posibile soluții pentru problema aleasă spre rezolvare și le supun spre consultare publică în vederea alegerii variantei optime pentru comunitatea locală concretă.  Soluțiile iau forma scenariilor de implementare a politicilor. Scenariile de implementare a politicilor reprezintă totalitatea alternativelor posibile, precum şi argumentarea acestora, în scopul identificării variantei optime de implementare a politicii publice.

Scenariile urmează să reflecte:

1. descrierea problemei şi prioritatea acesteia la nivelul administraţiei publice locale;
2. analiza problemei și situaţiei;
3. prezentarea opţiunilor (2-3 variante), considerate adecvate pentru soluţionarea problemei identificate;
4. analiza impactului opţiunilor prezentate;
5. e) prezentarea opţiunii optime recomandate pentru implementare a politicii publice, însoţite de o argumentare temeinic fundamentată.

Experimentarea politicilor publice şi evaluarea lor apriori trebuie să evidenţieze efectele altor programe, politici care deja au fost implementate.

În conformitate cu Regulile de elaborare şi cerinţe unificate faţă de documentele de politici (adoptate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 33 din 11 ianuarie 2007), documentele de politici trebuie să fie însoţite de analiza de impact (ex-ante) pentru variantele posibile ale implementării, efectuate până la demararea procesului de implementare. Trebuie să fie analizate, în funcţie de domeniul vizat, aspectele de impact economic, fiscal, administrativ, social, ecologic etc.[9]

Analiza de impact poate include, de asemenea, aprecierea riscurilor de menţinere a situaţiei existente şi precizarea gradului de urgenţă a schimbărilor propuse.

Scenariile de politici publice trebuie să fie consultate. Consultarea scenariilor de politici poate fi realizată prin discuţii publice, care nu se limitează numai la grupurile de interese. Consultările publice ale documentelor de politici, inclusiv cu societatea civilă, constituie o condiţie esenţială pentru respectarea transparenţei documentelor în cauză și sunt prevăzute de legislația în vigoare.[10]

Rezultatele consultărilor vor fi sistematizate şi utilizate la definitivarea documentului şi, ulterior, la implementarea acestuia.

Strategiile de realizare a scopului se conțin în planurile de acţiuni care sunt elaborate pentru implementarea politicilor publice locale. Aceste planuri, evident, trebuie să conţină nişte acţiuni cât mai concrete în realizarea lor şi să se soldeze, numaidecât, cu un rezultat bine definit. La această fază se  determină resursele umane, financiare, informaţionale şi  materiale necesare pentru realizarea implementării politicii publice locale, se analizează relaţiile şi posibilitatea folosirii lor în acest proces. În multe cazuri, politicile se afirmă sau se elaborează atunci când se elaborează şi se discută bugetul anual.

Adoptarea politicii publice. Politicile publice locale trebuie să rezulte în urma unui proces de gândire şi deliberare, bazat pe o analiză minuţioasă a tuturor condiţiilor şi consecinţelor, luându-se în calcul toate alternativele posibile în vederea rezolvării problemelor în interesul societăţii. Dar, de multe ori, procesul de elaborare a unei politici este unul dezordonat, de conjunctură politică, rezultat de multe ori în urma unor negocieri sau condiţii impuse din afara zonei de interes a populaţiei. Practica demonstrează că deseori este adoptată varianta de consens politic şi nu varianta de politică publică cea mai optimală din punct de vedere economic.

Adoptarea politicii publice locale este realizată în cadrul şi în conformitate cu restricţiile procesului decizional la nivel local.[11]

Implementarea politicilor. După aprobarea politicii publice următoarea etapă este cea de implementare a politicii locale, care constă în totalitatea activităților prin care o opțiune de politici publice este pusă în aplicare, conform planului de acțiuni aprobat odată cu documentul de politici. De obicei, un Plan de acțiuni include un număr redus de activități, printre care pot fi: adoptarea actelor normative necesare soluționării problemelor abordate, realizarea unei activități concrete. După caz, activitățile pot fi realizate de către autoritatea publică, instituțiile subordonate sau pot fi contractate pe extern din sectorul privat sau organizațiile non-profit.  Implementarea politicilor publice locale este condiţionată de disponibilitatea resurselor financiare, umane, materiale și informaționale de care dispune administrația publică locală.

Monitorizarea politicilor publice la nivel local. Principalul scop al procesului de monitorizare este reprezentat de analiza fazei de implementare a politicilor şi de identificarea posibilelor devieri de la scopurile stabilite iniţial. Monitorizarea asigură colectarea informaţiilor şi a datelor statistice şi utilizează indicatori relevanţi şi măsurabili prin intermediul cărora să poată fi urmărit procesul implementării. Prin intermediul procesului de monitorizare se obţin informaţii în ceea ce priveşte: modul în care resursele alocate şi serviciile furnizate şi-au atins ţinta; eventualele schimbări socioeconomice care ar rezulta în urma implementării unei politici publice, precum şi concordanţa acţiunilor întreprinse pentru implementarea unei politici cu standardele şi reglementările existente.”[12] Monitorizarea se face de către autoritatea care implementează politica publică, dar poate fi iniţiată şi de către societatea civilă. Se recomandă ca rapoartele de monitorizare a politicilor publice să se elaboreze, cel puţin, o dată pe an şi să se publice pe pagina internet a autorităţii publice locale.[13]

Monitorizarea se bazează pe sistemul de indicatori. Indicatorii sunt instrumente analitice de bază pentru monitorizarea și evaluarea unei anumite politici publice locale sau pentru compararea unor activităţi similare ale unor autorități publice diferite. Indicatorii pot fi definiţi ca variabile cantitative sau calitative care furnizează mijloace simple şi de încredere pentru măsurarea rezultatelor politicilor publice; pentru a reflecta o schimbare survenită în urma implementării politicii sau pentru a putea ajuta la evaluarea performanţei unei organizaţii în raport cu starea iniţială, anterioară intervenţiei.[14]

Indicatorii de monitorizare pot măsura: resursele (input, de exp.: oameni, bani, timp), rezultatele acțiunii politicii publice (output, de exp.: kilometri de drum reparat, regulamente aprobate), rezultatele politicii publice (outcome, de exp.: numărul redus de accidente, elevi care respectă practicile de igienă) și impactul (de exp.: sporirea competitivității, creșterea longevității).[15]

Indicatorii pot fi de mai multe tipuri: cantitativi - exprimaţi în termeni numerici sau procentuali; calitativi - pot măsura percepţia, pot ajuta la descrierea comportamentelor.

Indicatorii de bază ai unei politici publice locale pot fi divizați și în indicatori administrativi şi indicatori de performanţă.

Indicatorii administrativi prezintă acţiunea autorităților locale într-un mod administrativ şi managerial, precum şi capacitatea de planificare, de a respecta termenele, capacitatea de a utiliza resursele disponibile pentru atingerea obiectivelor.

Indicatorii de performanţă sunt formulaţi pentru a evalua impactul real al politicii publice la nivel economic, fiscal, politic, social, ecologic, administrativ și asupra sărăciei.

Tabelul 1.  Indicatori de performanţă.

Indicatori de performanţă
Categorie	Definiţie
Indicatori de resurse şi activităţi (input)	Resursele financiare, umane, materiale, organizaţionale sau de reglementare mobilizate pe parcursul implementării unei politici şi procesele manageriale
Indicatori de ieşire (output)	Bunuri şi servicii livrate sub responsabilitatea managerilor politicii. Pentru a exprima mai simplu, putem spune că ieşirile sunt ceea ce s-a cumpărat cu banii publici.
Indicatori de rezultat (outcome)	Efectele imediate ale politicii pentru adresanţii direcţi/publicul-ţintă. Un efect este imediat dacă operatorul îl observă cu uşurinţă atunci când este în contact cu publicul ţintă/adresanţii. Pentru că sunt uşor de identificat de către operatori, indicatorii de rezultat pot fi monitorizaţi sistematic.
Indicatori de impact (impact)	Consecinţele indirecte şi pe termen lung ale politicii.

Sursa.  Evaluation Methods for the European Union’s External Assistance, European Communities 2006, Methodological Basis for Evaluation, Volume I, p. 60.

Caracteristicile principale ale indicatorilor pot fi rezumate astfel:

1. Măsurabilitate – indicatorii trebuie exprimaţi într-o formă care să poată fi măsurată. Chiar dacă indicatorii sunt calitativi, ei trebuie să fie elaboraţi într-o formă măsurabilă.
2. Validitate/ Disponibilitate – trebuie să fie accesibili fie în raport cu scopurile pe care le măsoară, fie în raport cu timpul disponibil pentru realizarea anumitor obiective.
3. Realism – indicatorii trebuie stabiliţi într-un mod realist, în strânsă legătură cu modul de formulare a obiectivelor. Nu trebuie stabilite obiective complexe pentru că acestea pot deveni nerealiste.
4. Planificarea în timp – la fel ca fiecare obiectiv sau rezultat, fiecare indicator trebuie să aibă o planificare în timp, durată, perioadă.
5. Claritate – indicatorii trebuie sa fie definiţi clar, interpretarea lor să fie simplă, cu posibilitatea de a arăta tendinţe de evoluţie (crescător, descrescător, constant).
6. Fiabilitate/ Precizie – măsurarea indicatorilor trebuie să fie de încredere.[16]

Evaluarea politicii publice la nivel local. Pe parcursul implementării politicii publice consiliul local va monitoriza, controla şi evalua activităţile întreprinse pentru a putea realiza, în caz de necesitate, corecţia respectivă.

Evaluarea poate fi internă (consiliul local, primar) și externă (instituții ierarhic superioare, organizații de media, societatea civilă, organizații de consultanță și audit etc.).

Pentru ca activitatea de evaluare să răspundă scopurilor urmărite de acest proces complex, la nivelul Uniunii Europene s-au conturat 5 criterii folosite în cadrul oricărui exerciţiu de evaluare: relevanţa, eficienţa, eficacitatea, impactul,  durabilitatea. Aceste criterii pot fi aplicate și la evaluarea politicilor publice locale. Descrierea acestor criterii vezi în Tabelul 2.

                                                                             Tabel  2. Criterii de evaluare

Criteriu	Descriere
Relevanţa	Relevanţa unei politici publice reprezintă măsura în care obiectivele stabilite şi planul de implementare propus se adresează corect problemelor identificate. Schimbările privind natura problemelor identificate iniţial sau anumite circumstanţe în care are loc implementarea, fie acestea fizice, economice, instituţionale sau politice, pot face politica sau proiectul irelevante pentru problemele - nevoile pe care au fost menite să le rezolve.
Eficienţa	Criteriul de eficienţă se referă la cât de bine au fost folosite resursele disponibile pentru a transforma activitățile propuse în rezultatele intenţionate. Acest criteriu vizează aspectele legate de rentabilitate şi anume dacă ar putea fi obţinute aceleaşi rezultate sau rezultate mai bune prin alte modalităţi, şi în acelaşi timp mai ieftine.
Eficacitatea	Criteriul de eficacitate încearcă să identifice dacă politica publică şi-a atins obiectivele stabilite în faza de programare. Întrebarea-cheie este ce beneficiu a adus politica publică prin punerea sa în practică, prin raportarea la măsura în care subiecţii vizaţi au beneficiat în mod real de pe urma produselor sau serviciilor furnizate prin politica publică pusă în practică.
Impactul	Termenul de impact se referă la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse de o anumită politică publică, asupra unui număr mai mare de persoane decât principalii beneficiari dintr-un anumit sector, o anumită localitate, raion sau chiar din întreaga ţară.
Durabilitatea	Criteriul de durabilitate arată dacă există probabilitatea ca rezultatele pozitive ale politicii sau proiectului să continue şi după încetarea intervenţiei şi, totodată, dacă impactul pe termen lung al politicii sau proiectului asupra procesului mai amplu de dezvoltare poate fi menţinut la nivel de localitate, raion sau ţară.

                                                                                                    

Pentru evaluarea politicilor publice există mai multe metode şi tehnici de evaluare: evaluarea mediului strategic, consultarea stakeholderilor (factorilor interesaţi), anchetele sociale, anchetele asupra beneficiarilor, analiza regresiunilor, evaluarea priorităţilor, metodele participatorii, focus grupurile, studiile de caz, utilizarea surselor de date secundare, tehnicile de observaţie etc.

Monitorizarea și evaluarea continuă şi ajustarea necesităților și realităților a politicilor publice sunt esenţiale pentru eficienţa acestora.

Derularea politicilor publice trebuie să fie fluentă şi flexibilă. Politicile necesită ajustări, redefiniri şi actualizări, ca răspuns la problemele şi nevoile noi apărute.[17]

 

Cadrul legal ce reglementează domeniul politicilor publice în Republica Moldova

Procesul de elaborare și implementare a politicilor publice locale trebuie să fie reglementat de cadrul normativ. Legalitatea implicării administraţiei publice centrale din Republica Moldova în formularea politicilor publice naționale, intersectoriale și sectoriale este asigurată de un set întreg de legi.

Neavând reglementări normative ale procesului de elaborare, dezvoltare, adoptare, implementare, monitorizare și evaluare a politicii publice locale care ar fi expres prevăzute în actele normative de nivel local, autorităţile administraţiei publice locale pot elabora politicile publice locale în conformitate cu prevederile:

     Constituţiei Republicii Moldova, adoptată în 1994. Întregul conţinut al Constituţiei conduce la ideea că orice politică publică trebuie să susţină statul de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic, responsabilitatea şi obligaţiile administraţiei publice faţă de generaţiile precedente, actuale şi viitoare ca valori supreme.

      Legii Republicii Moldova nr. 136 din 07 iulie 2017 cu privire la Guvern.[18]  Legea urmărește crearea unui cadru juridic necesar asigurării activității Guvernului, bazat  pe principiile statului de drept, democrației, economiei de piață și respectării drepturilor omului. Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

    Legii Republicii Moldova nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală.[19]  (În conformitate cu: art. 14 Competenţele de bază ale consiliilor locale; art. 29 Atribuţiile de bază ale primarului, art. 39 Atribuţiile secretarului, art. 40 Primăria şi statutul personalului primăriei; art. 43 Competenţele consiliului raional; art.53 Atribuţiile de bază ale preşedintelui raionului; capitolul X Serviciile publice, bunurile şi lucrările publice; capitolul XI Administrarea finanţelor publice, autoritățile administrației publice locale dezvoltă politici publice pentru soluționarea problemelor locale).

      Legii Republicii Moldova nr. 100 din 22 decembrie 2017 privind actele normative.[20] Potrivit art.18 al acestei legi, actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale se emit pentru realizarea atribuţiilor funcţionale şi în limitele competenţelor stabilite de Constituţie, de Carta Europeană a Autonomiei Locale şi de alte acte normative, fiind aplicate doar în raza teritoriului administrat de către acestea. Astfel, documentul de politică adoptat prin decizia consiliului local, devine obligatoriu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.

     Legii Republicii Moldova nr. 435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă.[21] Legea prevede domeniile de activitate ale autorităţilor publice locale, regulile procesului de descentralizare administrativă şi identificarea cadrului instituţional pentru descentralizarea administrativă. În temeiul acestei legi, consiliul local elaborează strategii şi politici cu impact administrativ, financiar şi patrimonial în conformitate cu domeniile de competență și estimează impactul acestor politici.

     Legii Republicii Moldova nr. 438 din 28 decembrie 2006 cu privire la dezvoltarea regională.[22] Legea reflectă principiile şi cadrul instituţional al politicii naţionale de dezvoltare regională a ţării şi introduce mecanismele regionale pentru dezvoltare. Autoritățile administrației publice locale, prin intermediul asociațiilor constituite dintr-un număr de  autorități ale unităților administrativ-teritoriale, pot elabora politici publice pentru rezolvarea problemelor ce ar avea impact regional.  

      Legii Republicii Moldova nr. 523 din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale.[23] Legea reglementează relaţiile legate de apariţia, exercitarea şi apărarea dreptului de proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt importante în procesul de căutare a soluțiilor și instrumentelor pentru politicile locale.

     Legii Republicii Moldova nr. 397 din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale.[24]  Potrivit art. 2, finanţele publice locale fac parte integrantă din sistemul finanţelor publice şi includ bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor pentru exercitarea funcţiilor ce sunt în competenţa acestora conform legislaţiei şi a funcţiilor delegate de Parlament la propunerea Guvernului. Una dintre condițiile indispensabile ale implementării cu succes a unei politici publice locale este acoperirea cu resurse financiare suficiente a activităților prevăzute în cadrul Planului de acțiuni pentru implementarea acestor politici.

       Legii Republicii Moldova nr. 239 din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional.[25] Legea stabileşte normele aplicabile pentru asigurarea transparenţei în procesul decizional din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi reglementează raporturile lor cu cetăţenii, cu asociaţiile constituite în corespundere cu legea, cu alte părţi interesate în vederea participării la procesul decizional de adoptare a politicii publice locale.

       Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 33 din 11 ianuarie 2007 cu privire la regulile de elaborare şi cerinţelor unificate faţă de documentele de politici.[26] Actul normativ stabilește: regimul juridic şi clasificarea documentelor de politici; regulile procesului de elaborare a documentelor de politici; identifică deosebirile existente între documentele respective, metodologia de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a acestora la nivelul ministerelor şi altor autorităţi administrative.

     Încadrarea în sistemul instituțional de elaborare a politicilor în Republica Moldova

În procesul elaborării și implementării politicilor publice administrația publică locală trebuie să țină cont de responsabilitățile, domeniile de competență și de atribuțiile autorităților și instituțiilor publice. Sistemul instituțional național include un șir de instituții cu responsabilități în procesul de elaborare a politicilor publice:

• Parlamentul – unica autoritate legislativă a statului,[27] care aprobă direcțiile principale ale politicii interne și externe ale țării, ia decizii de importanță majoră la nivel legislativ, aprobă documente naționale de planificare strategică (concepții și strategii naționale), punând, astfel, bazele arhitecturii sistemului de planificare strategică și stabilind prioritățile naționale de dezvoltare; aprobă Programul de activitate a Guvernului;
• Guvernul - organul executiv al puterii centrale, care asigură realizarea politicii interne și externe a statului[28] în conformitate cu Programul său de activitate, acceptat de Parlament; ia decizii la nivel de executiv; stabilește cadrul de planificare strategică și de elaborare a documentelor de politici;[29] aprobă documentele de politici naționale, intersectoriale și sectoriale, Cadrul Bugetar pe Termen Mediu etc.;
• Comitetul Interministerial de Planificare Strategică – structură prezidată de Prim-ministru şi constituită din membri ai Guvernului şi reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, care asigură procesul integrat de planificare strategică, ce corelează cu priorităţile naţionale, cu politicile elaborate de organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, angajamentele internaţionale asumate şi cadrul de resurse interne şi externe.[30] Comitetul coordonează și monitorizează activitatea Guvernului şi a comitetelor guvernamentale ale acestuia în elaborarea şi implementarea Programului de activitate a Guvernului, Strategiei naţionale de dezvoltare şi Cadrului de bugetare pe termen mediu, integrare europeană şi coordonare a asistenţei externe. Comitetul monitorizează activitatea şi a altor comisii, consilii, comitete sau grupuri de lucru care sunt implicate direct sau indirect în planificarea strategică; 
• Consiliul Național de Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă - Consiliul este creat la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova[31] în calitate de organ consultativ în domeniul dezvoltării durabile, fără statut de persoană juridică, este prezidat de Prim-ministru, fiind constituit din membri ai Guvernului, reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, ai mediului academic şi ai sectorului asociativ. Consiliul are drept scop coordonarea şi monitorizarea procesului de adaptare şi integrare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030 în politicile naţionale şi sectoriale de dezvoltare, prin intermediul grupurilor sectoriale din cadrul ministerelor de resort;
• Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru este un organ consultativ şi are misiunea de a facilita dialogul între reprezentanţii comunităţii de afaceri şi formatorii de politici în vederea dezvoltării unui climat socioeconomic favorabil şi unui mediu de afaceri nondiscriminator, transparent şi favorabil investiţiilor.[32] Concomitent, este autorizat să discute şi să elaboreze soluţii privind problemele de importanţă naţională legate de comerţul extern, care se referă la două sau mai multe autorităţi publice simultan, în scopul asigurării unei abordări complexe şi sistemice;
• Cancelaria de Stat - autoritatea publică care asigură organizarea activităţii Guvernului[33] în vederea realizării de către acesta a politicii interne şi externe a statului și asigură procesul de planificare strategică a Guvernului în conformitate cu priorităţile Programului de activitate a Guvernului şi cu strategiile naţionale de dezvoltare; asigură suportul metodologic şi organizatoric pentru sistemul de planificare, elaborare şi implementare a politicilor publice de către autorităţile guvernamentale, monitorizarea implementării programului de guvernare;

Autoritățile Administrației Publice Centrale  sunt organele centrale de specialitate ale statului care asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate ce le sunt încredinţate, elaborează și promovează politicile publice la nivel național, intersectorial și sectorial. Potrivit art. 4 al Legii privind administraţia publică centrală de specialitate,[34] activitatea  autorităților administrației publice centrale de specialitate se bazează pe principiile:

1. planificării strategice; b) asigurării transparenţei în procesul decizional; c) delimitării funcţiilor de elaborare şi de promovare a politicilor de funcţiile de implementare a acestora. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, precum şi cu asociaţiile reprezentative ale acestora constituite în corespundere cu legea, asigurând consultarea şi implicarea efectivă a asociaţiilor în vederea participării la procesul decizional.

• Autoritățile Administrației Publice Locale constituite în baza legislației țării[35] promovează interesele generale ale locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale, elaborează și promovează, în baza art.14, pct.2, lit. p, strategii, planuri și programe de dezvoltare socioeconomică a localităților în corespundere cu politicile naționale;
• Societatea civilă, formată din cetățeni, care, asociați sub diferite forme, participă la viața publică, influențează politicile, urmare participării în procesul de planificare strategică la etapa de elaborare, consultare, dezbateri, etc., având ca scop apărarea și promovarea intereselor populației.

Structura instituţională pentru susţinerea procesului de elaborare a politicilor publice la nivel central o constituie Direcția coordonare politici și priorități[36] din cadrul Cancelariei de Stat. Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Cancelariei de Stat, subdiviziunii respective îi revin următoarele atribuții de bază: i) coordonează procesul de planificare a politicilor publice şi de elaborare a documentelor de politici, în conformitate cu priorităţile programului de guvernare şi strategiile de dezvoltare, precum şi asigură monitorizarea implementării acestora; ii) stabileşte cadrul metodologic şi organizatoric pentru sistemul de elaborare, implementare, monitorizare şi evaluare a politicilor publice şi oferă suport consultativ şi informaţional autorităţilor administraţiei publice în vederea respectării regulilor de fundamentare şi prezentare a documentelor de politici şi a actelor normative, inclusiv a procedurilor de consultare publică a opiniei cetăţenilor şi societăţii civile în procesul decizional.

La nivelul fiecărui minister şi al altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au fost înfiinţate unități de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor publice[37] (cu statut  de direcții/secții). Aceste unităţi au rolul de a coordona activităţile de elaborare a documentelor de politici publice naţionale, la nivel instituțional şi, după caz, la nivel intersectorial şi sectorial, precum și de a asigura interacţiunea procesului de elaborare a politicilor publice cu procesul bugetar. Conform Regulamentului cadru al unităţii de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor publice, acestea au următoarele atribuții ce țin de asigurarea procesului de planificare strategică din cadrul organului central de specialitate al administraţiei publice: i) oferă asistenţă metodologică în procesul de elaborare a politicilor publice iniţiate de către subdiviziunile structurale ale autorității; ii) analizează şi avizează proiectele documentelor de politici publice în scopul asigurării corespunderii politicilor publice elaborate cu prevederile documentelor de politici publice naţionale; respectării cerinţelor faţă de structura și conţinutul acestora; corelării politicilor publice elaborate cu cadrul de resurse financiare disponibile; iii) coordonează procesul de monitorizare şi generalizează rezultatele implementării documentelor de politici publice; iv) propune ajustarea şi actualizarea documentelor de politici publice existente şi iniţierea unor politici publice noi, în baza rezultatelor obţinute în urma implementării documentelor de politici publice sectoriale, intersectoriale şi naţionale.

Dacă, după cum a fost menționat, la nivelul administrației publice centrale este determinat cadrul instituțional, inclusiv, la nivel de subdiviziune responsabilă, atunci la nivel local în Republica Moldova, nu sunt prevăzute expres atribuții în domeniul politicilor publice locale. Unica specificare o găsim în articolul 14, unde, la modul general, se stipulează competențele consiliului local cu referire la luarea deciziilor în toate problemele de interes local, cu excepția celor care țin de competența altor autorități publice, și sunt identificate competențe în domeniile de activitate.

Este benefică stabilirea detaliată de competențe pentru consiliul local, numai că însăși posibilitatea reală de a elabora politici publice locale, la moment, este foarte redusă. Anterior, în cadrul studierii procesului politicilor publice la nivel local, am identificat un șir de activități de analiză și planificare care trebuie realizate la fiecare etapă a acestui proces. Consiliul local, fiind un organ colectiv care se convoacă în ședințe periodic, în conformitate cu Planul de activitate a consiliului, nu dispune de un aparat care ar acorda suport metodic consilierilor în elaborarea politicilor publice locale. Astfel, povara rămâne pe personalul angajat în primărie și primar, care fiind într-un număr restrâns, chiar insuficient, nu au deseori capacitatea,  dar și disponibilitatea să elaboreze politici locale. La nivel de raion, cel puțin, există secțiile organizarea și coordonarea activității administrative din aparatul președintelui raionului și direcțiile consiliului raional (finanțe, asistență socială și protecție a familiei, agricultură și alimentație, învățământ, cultură și turism, relații funciare și cadastru) care elaborează și implementează strategiile raionale din domeniile de specialitate. 

Astfel, este necesară implementarea cât mai urgentă a reformei subsistemului administrativ la nivel local pentru a avea posibilitatea de creștere a capacității administrative a autorităților administrației publice locale din perspectiva extinderii statelor de personal și angajării personalului profesionist cu capacități în domeniul politicilor publice.

Contextul strategic pentru politicile publice locale

Tipologia documentelor de politici aplicate în Republica Moldova este determinată de Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 33 din 11.01.2007 cu privire la regulile de elaborare şi cerinţele unificate faţă de documentele de politici,[38] menționată anterior, care definește patru documente de politici (concepția, strategia, programul și planul de acțiuni), ce sunt utilizate de către autoritățile publice centrale pentru planificarea strategică pe termen scurt, mediu și lung a politicilor publice.

În acest context, autoritățile administrației publice locale, la fel, pot elabora strategii, concepții, programe și planuri, dar cu o arie redusă de aplicare, și anume în raza teritoriului unității administrativ-teritoriale.

În procesul de elaborare a politicilor publice locale, APL corelează obiectivele strategice  cu principalele documente strategice la nivel național:

1. Programul de activitate a Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2016-2018;[39]
2. Planul Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană pentru anii 2017-2019;[40]
3. Strategia Națională de Dezvoltare ,,Moldova 2020”.[41]

Programul de guvernare, care stă la temelia activității Guvernului pentru o perioadă determinată de timp, trasează obiectivele și acțiunile principale ce le va urma în vederea realizării politicii interne și externe ale statului, creșterii bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, precum și creării tuturor premiselor necesare pentru integrarea țării în Uniunea Europeană. Pentru asigurarea realizării obiectivelor Programului de activitate a Guvernului şi a angajamentelor faţă de partenerii de dezvoltare sunt elaborate și aprobate Planuri de acțiuni pe termen scurt, de obicei, anuale, însă ținând cont de experiența actuală, ultimul este elaborat pentru întreaga perioadă de implementare a Programului de guvernare.

Planul de acțiuni al Guvernului, în accepțiunea actuală, începând cu anul 2010, este denumit și „planul consolidat de acțiuni al Guvernului”, deoarece prezintă o platformă unică de planificare, elaborată în baza Programului de activitate al Guvernului, Strategiei naționale de dezvoltare, strategiilor sectoriale, priorităților de integrare europeană și altor angajamente  internaționale. În procesul de elaborare Cancelaria de Stat se asigură că toate politicile publice importante, inclusiv intersectoriale, care urmează a fi promovate, sunt reflectate în Planul de acțiuni.

Pentru îndeplinirea obiectivului de integrare europeană a țării, la baza Programului de activitate a Guvernului a fost pusă implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, însă, totodată, au fost elaborate și promovate separat planuri naționale de acțiuni pentru perioada 2014-2016 și perioada 2017-2019. Potrivit Raportului de progres privind nivelul de realizare a Planului Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016, evaluarea cantitativă a nivelului de realizare a acestuia indică implementarea în proporţie de 73,73%. Totodată, rata de armonizare a legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar prevăzut de Acord este de 34% din întreg numărul actelor UE. Acest fapt impune o intensificare a activităților pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE.

Strategia Națională de Dezvoltare ,,Moldova 2020” reprezintă principalul document național de planificare strategică pe termen lung și este focalizată pe 8 priorităţi de dezvoltare: sistemul educaţional; infrastructura de drumuri; sectorul financiar; climatul de afaceri; eficienţa energetică; sistemul de pensii; combaterea corupţiei; competitivitatea produselor agroalimentare.

Cadrul de monitorizare şi evaluare a Strategiei ,,Moldova 2020” constituie Planul de acţiuni al Guvernului şi Cadrul Bugetar pe Termen Mediu, ca fiind instrumentele principale de implementare a Strategiei, actualizate anual.

Actualmente, este în vigoare o serie de documente de politici publice intersectoriale și sectoriale, elaborate în scopul atingerii obiectivelor generale stabilite la nivel național. Documentele de politici publice sectoriale pot deriva atât din documentele de politici publice intersectoriale, cât şi din documentele de dezvoltare naţională, integrând obiective şi politici publice relevante unui anumit sector.

La fel, în ultima perioadă se constată că autoritățile publice elaborează un nou tip de documente de planificare - foi de parcurs, acestea reprezentând documente de planificare, care nu cad sub incidența cadrului normativ național de planificare strategică. Foaia de parcurs reprezintă o listă consolidată de măsuri, angajamente și termene de implementare în vederea atingerii obiectivelor stabilite. Foaia de parcurs servește ca instrument de planificare, dar și ca document de referință pentru monitorizarea și evaluarea progresului înregistrat.

Cadrul Bugetar pe Teren Mediu reprezintă instrumentul care asigură corelarea alocării resurselor cu priorităţile de politici în perspectiva de trei ani (pe anul bugetar următor şi estimările pentru doi ani ulteriori).

Potrivit Planului de acțiuni pe anii 2016-2020 pentru implementarea Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020, sunt planificate o serie de activități care vin să îmbunătățească cadrul normativ, care stă la baza procesului de planificare strategică și a documentelor de politici. În rezultatul implementării acestui plan este așteptată obținerea următoarelor rezultate: a) reguli de procedură privind planificarea, elaborarea, monitorizarea politicilor publice, prin intermediul unor proceduri unificate aprobate; b) priorități de integrare europeană și obiective de dezvoltare durabilă înglobate în noua strategie națională de dezvoltare; c) ,,pașaportizarea” documentelor de politici cu recomandări de raționalizare și îmbunătățire elaborate; d) metodologia de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităților administrației publice revizuite, pentru alinierea acestora la cadrul național de planificare strategică, la cadrul de resurse și la angajamentele Acordului de Asociere RM-UE[42] și ale Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă; e) rolul subdiviziunilor de analiză, monitorizare și evaluare a politicilor uniformizat și consolidat; f) metodologii privind analiza ex-ante și ex-post a politicilor publice revizuite și aprobate; g) rolul Comitetului interministerial de planificare strategică consolidat în planificare strategică, conectată la procesul bugetar și prioritizarea asistenței externe etc.

La nivel local, cele mai importante documente de politici sunt strategiile și programele de dezvoltare social-economică. Strategia de dezvoltare social-economică locală reprezintă un set de instrumente care aplicate la nivel comunitar, pot contribui la transformarea membrilor comunității în subiecți activi ai rezolvării unor probleme comune și pot conduce la construirea unor comunități puternice.

Pentru a consolida procesul de elaborare a politicilor publice la nivel local,  este necesar de a corela aceste politici priorităților locale și naționale, de a formula ținte concrete și de a îmbunătăți procesul de raportare privind implementarea politicilor publice locale.

Suportul metodologic pentru formularea politicilor publice

Pentru a elabora politici publice locale corespunzătoare necesităților comunității, autoritățile administrației publice locale au nevoie de suport metodologic. În momentul în care până în prezent, pentru nivelul local nu au fost elaborate ghiduri metodologice specifice etapelor de elaborare și implementare a politicilor, administrația publică locală poate utiliza ghidurile metodologice dezvoltate pentru autoritățile administrație publice locale de specialitate de nivel central. Astfel, în prezent, sunt disponibile pentru consultare:     

• Ghidul metodologic cu privire la procesul decizional[43] în care sunt menționate tipurile de documente de politici și este reflectat calendarul proceselor de planificare, bugetare și realizare a politicilor naționale și sectoriale ale statului și modalitatea de corelare a obiectivelor politicilor.
• Ghidul metodologic pentru analiza ex-ante a impactului politicilor publice[44] prezintă un spectru de tehnici şi întrebări pentru evaluarea ex-ante a impactului politicilor publice  și o selecție a unor instrumente accesibile şi aplicabile pentru funcționari publici şi practicieni, implicați în analiza şi elaborarea politicilor publice. Deoarece cerințele față de analiza care însoțeşte procesul de elaborare a politicilor publice vor creşte, este obligatorie sporirea capacităților analitice ale autorităților publice locale.
• Ghidul privind evaluarea intermediară şi ex-post a politicilor publice[45] înglobează metodologia evaluărilor respective, pentru a afla impactul produs de politicile publice, conținând atât descrierea tehnicilor calitative cât şi a celor cantitative de evaluare. Pentru politicile publice cu implicaţii financiare limitate şi impact de scara mică este suficient să se răspundă la un set de întrebări, formulate în Ghid. În schimb, pentru politicile publice complexe, cu impact fiscal major, se recomandă utilizarea unor tehnici combinate atât cantitative cât și calitative. Conform recomandărilor expuse în ghid, evaluarea intermediară trebuie executată o dată pe an, iar evaluarea ex-post - o dată la 3 ani. Trebuie supuse evaluării intermediare și ex-post toate documentele de politici (concepțiile, strategiile, programele, planurile) sau o parte componentă a acestora.
• Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului[46]conține Îndrumarul privind organizarea procesului de planificare bugetară în cadrul APL care formalizează procedurile pentru fundamentarea bugetului pe programe. Bugetele pe programe se elaborează ca parte a procesului anual de elaborare a bugetului local şi reflectă fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale pe programe şi subprograme, fiind stabilite scopul, obiectivele şi indicatorii de performanţă. După cum prevede Setul metodologic, în cadrul bugetului pe programe, resursele bugetare trebuie să fie alocate în strânsă corelare cu priorităţile de politică promovate și stabilite în documentele de planificare strategică, iar accentul se pune pe rezultatele ce trebuie atinse în urma activităţilor autorităţilor publice şi instituţiilor bugetare.

Actualmente, potrivit Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a administrației publice, este prevăzută actualizarea documentelor metodologice pentru toate etapele procesului de politici publice.

 

Clasificarea politicilor publice locale

Anterior am menționat, că politicile publice sunt elaborate nu numai de Guvern sau  de Parlament, ci şi de alţi factori de decizie, cum ar fi consiliile locale, consiliile raionale, consiliile de administrare ale unor organizaţii şi întreprinderi, consiliile pedagogice şi altele. În Tabelul 3 găsim exemple de politici locale care abordează probleme din diferite domenii.

Tabelul  3. Exemple de politici locale.

Domeniul	Declaraţia politică
Politica bugetară	Administraţia publică locală va revedea şi va analiza bugetul la jumătatea exerciţiului bugetar. Administraţia publică locală va calcula anticipaţiile de venituri şi cheltuieli pentru următorii cinci ani şi le va actualiza anual. Administraţia publică locală va folosi la maximum toate subvenţiile naţionale şi  asistenţa tehnică oferite localităţii.
Politica de investiţii	Administraţia publică locală va elabora şi va respecta programele  multianuale de întreţinere şi înlocuire a echipamentului. Administraţia publică va elabora un plan multianual de investiţii, îl va actualiza anual şi va face toate investiţiile numai conform lui.
Politica de achiziţii	Administraţia publică locală va organiza licitaţii concurenţiale pentru toate achiziţiile care depăşesc XXX lei. Administraţia publică va scoate anual la licitaţie bunurile sale excedentare sau uzate.
Politica de management al riscului	Administraţia publică locală va stabili un program complex de siguranţă, incluzând instruiri, inspecţii şi analiza accidentelor. Administraţia publică locală va stabili o rezervă de risc de o valoare care, alăturată poliţelor de asigurare, să o protejeze adecvat împotriva pierderilor.
Politica în construcţii	Administraţia publică locală va schimba asfaltul cu beton pentru toate proiectele viitoare de pavare a străzilor.
Politica de privatizare	Administraţia publică va urmări cu asiduitate orice modalitate posibilă de a privatiza serviciile acolo unde măsura va produce o scădere a costurilor.
Politica de colaborare	Administraţia publică locală va dezvolta legături strânse cu localităţi învecinate pentru a economisi bani şi a evita duplicarea inutilă a serviciilor.

În conformitate cu art. 14 al Legii privind administraţia publică locală, consiliul local are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor ce ţin de competenţa altor autorităţi publice. Astfel, în temeiul acestui articol şi al art. 4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local poate elabora politici de diferit ordin şi domeniu. De exemplu, tabelul 4 conține grupuri de politici și domeniile de implementare.

Tabelul 4.  Domenii de politici publice locale.

Grup de politici	Domenii
Politici de infrastructură	-         planificare urbană, gestionarea spaţiilor verzi de interes local, distribuirea apei potabile, construirea şi întreţinerea sistemelor şi canalizare, iluminarea stradală, drumuri şi poduri publice, amenajarea şi întreţinerea cimitirelor. -         construcţia, gestionarea, întreţinerea şi echiparea instituţiilor preşcolare şi extraşcolare -         construcţia, gestionarea reţelelor de distribuire a gazelor şi energiei termice. -         destinaţia terenurilor proprietate a satului (comunei), oraşului (municipiului).
Politici ecologice	-         salubrizarea, colectarea şi gestionarea deşeurilor, epurarea apelor,  utilizarea resurselor naturale de interes local, protecţia mediului.
Politici sociale	-         activităţi culturale, sportive; protecţia şi asistenţa socială; protecţia civilă de interes local. -         instituţii de binefacere de interes local, ocrotirea drepturilor copilului, familiei, egalitatea genurilor. -         ordinea publică.
Politici economice	-         politicile financiare ale consiliului. -         bugetul local, utilizarea fondului de rezervă şi special. -         impozitele şi taxele locale. -         administrarea bunurilor din domeniul public şi privat locale. -         instituirea şi gestiunea întreprinderilor municipale. -         amenajarea pieţelor agricole, a spaţiilor comerciale. -         participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale. -         susţinerea businessului mic şi mijlociu. -         prognoze şi programe de dezvoltare social-economică.
Politici preventive	-         organizarea serviciilor antiincendiare. -         profilaxia maladiilor, criminalităţii, corupţiei.
Politici social-uzuale	-         construcţia de locuinţe. -         facilităţi pentru păturile social vulnerabile. -         transportul public local. -         servicii publice de gospodărie comunală.
Politici de colaborare	-         parteneriatul public-privat. -         colaborarea, cooperarea, inclusiv transfrontalieră. -         parteneriatul public-public (asocieri cu APL). -         promovarea şi protejarea intereselor APL.
Politici interne	-         auditul intern, transparenţa în activitate, fluxul informaţional, organigrama şi statele primăriei; schema de salarizare.

Sursa.  Ghidul alesului local, AAP, 2011. 

După cum am menţionat, politicile se afirmă sau se formulează atunci când se elaborează şi se discută bugetul, când consiliile locale alocă resurse pentru noul an fiscal.

Rolul aleșilor locali în procesul politicilor publice locale

Actul de conducere a administraţiei publice implică pentru oficialii aleşi deciderea scopurilor şi transformarea lor în programe şi servicii printr-o declaraţie politică de intenţie întru rezolvarea problemelor din teritoriu şi o activitate cât mai eficientă.

Aşadar, care este rolul alesului local în elaborarea politicilor publice?

 În primul rând, alesul local trebuie să identifice şi să concentreze acţiunile ce trebuie abordate; să faciliteze schimbul reciproc de informaţie, comunicarea şi educarea alegătorilor în chestiuni relevante.

 În al doilea rând, să acţioneze ca factor de integrare a opiniilor şi grupurilor divergente; să dezvolte consensul asupra viziunii comunităţii şi asupra scopurilor şi acţiunilor corespunzătoare care trebuie să fie adoptate.

 În al treilea rând, să ratifice, prin acţiuni deliberative, consensul care se naşte în problema depistată; să implementeze programe, politici şi proiecte ca o reflectare a consensului comunităţii, să menţină sprijinul pentru implementarea acţiunilor adoptate.

 

Rolul personalului din administraţia publică locală în procesul formulării politicilor

Efectuând o analiză asupra modurilor de apariţie a politicilor publice, putem stabili că politicile publice pot fi:

• elaborate de către o echipă de profesionişti, adică specialişti în domeniu;
• recomandate de personalul autorităţilor administraţiei publice;
• elaborate de oficialii aleşi;
• elaborate în discuţii cu comunitatea;
• numai iniţiative ale colectivităţilor etc.

Deci, ca surse de idei, în procesul de elaborare a politicilor locale pot servi:

1. consilierii locali şi primarii ca oficiali aleşi ai unităţii administrativ-teritoriale;
2. alegătorii (persoane aparte sau grupuri de iniţiativă);
3. organizaţiile din teritoriu (publice şi private);
4. personalul din administraţia publică locală (primăriilor, aparatului preşedintelui raionului etc.).

 

 

Participarea publicului la  procesul politicilor publice

Conform Declaraţiei ONU privind dreptul la dezvoltare lansată în 1986, dezvoltarea este un proces global economic, social, cultural și politic care tinde să îmbunătăţească bunăstarea tuturor oamenilor și indivizilor pe baza participării lor libere și active la dezvoltarea și distribuirea corectă a rezultatelor. În art. 2 al acestei Declaraţii este subliniat faptul că omul este subiectul dezvoltării și ar trebui să fie participant activ și beneficiar al dreptului de dezvoltare.[47]

Dezvoltarea locală, constituind parte integrată la procesul general de dezvoltare naţională, comunitară, globală, devine componentă obligatorie a politicilor publice.   

În acest context, pentru realizarea eficientă a obiectivelor de dezvoltare locală, administraţia publică trebuie să se asigure de angajamentul și sprijinul cetăţenilor. Pentru a obţine această susţinere, autorităţile au sarcina responsabilizării actului de guvernare, concomitent, sporind gradul de implicare a cetăţenilor în actul de decizie.

Responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice în procesul de dezvoltare locală este asigurată prin transparenţa activităţii primarilor/președinţilor de raioane, consiliilor locale/raionale, tuturor instituţiilor și serviciilor publice locale și procedurile prin intermediul cărora cetăţenii pot influenţa deciziile publice. Pe măsură ce transparenţa și corectitudinea vor deveni modalităţi practice curente în activitatea administraţiei publice locale, populaţia va sprijini iniţiativele regionale lansate. Instrumentul prin care sunt oferite oportunităţi de implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor este guvernarea participativă.

Guvernarea participativă, transparentă și eficace constituie baza unei dezvoltări durabile și dă naștere unui anumit simţ al responsabilităţii și al apartenenţei, care încurajează cetăţenii să preţuiască beneficiile obţinute în rezultatul implementării politicilor locale de dezvoltare.

Rolul societăţii civile de a participa și monitoriza activitatea instituţiilor cu atribuţii în dezvoltarea locală și gradul lor de responsabilitate depinde de accesul la informaţii despre legi, acte administrative, programe, proiecte, proceduri și rezultate obţinute de autorităţile publice și, nu în ultimul rând, de expertiza pe care societatea civilă a obţinut-o în analizarea acestora.

În temeiul Legii privind administraţia publică locală,[48] cetăţenii pot participa la luarea deciziilor în cadrul Consiliului local și comisiilor de specialitate.

O altă posibilitate de implicare a cetăţenilor este oferită de Legea privind dezvoltarea regională (art. 12).

Strategiile de dezvoltare regională şi planurile operaţionale se implementează prin programe şi proiecte. Programele şi proiectele sunt identificate de agenţiile guvernamentale, de autorităţile administraţiei publice locale, de organizaţiile neguvernamentale, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice.

Implicarea societății civile în formularea și promovarea politicilor publice la nivel local induce în sine atât avantaje pentru autoritățile administrației publice locale, cât și anumite avantaje pentru actorii societății civile (Tabelul 5).  

 

Tabelul 5. Avantajele implicării societăţii civile în procesul  luării deciziilor privind politicile locale   

Avantajele autorităţilor publice în probleme	Avantajele societății civile
Contact direct cu cetăţenii prin consultarea publică a prevederilor proiectelor de politică publică.	Posibilitatea grupurilor afectate de proiect  să-și exprime opinia.
Beneficierea de expertiza voluntară, studii de caz provenite din societatea civilă.	Parte a procesului decizional,  acceptarea  mult mai ușor a deciziei, stabilirea compromisului.
Pot prelua direct gradul de asimilare și de acceptare a societăţii civile cu privire la proiectele ce se propun.	Responsabilizarea  cu privire la procesul decizional.
Mediatizarea puternică a procesului decizional prin mecanismele de consultare publică, îmbunătăţirea imaginii structurilor decizionale.	Susţinerea amendamentelor, argumentarea opiniilor.
Susţinerea directă a programului anticorupție.	Refuzul la posibilităţi opace de influenţare a finanţării în cazul proiectelor de dezvoltare.
Diminuarea traficului de influenţă prin exprimarea publică a intereselor diferitelor părți interesate.
Cetăţeanul va avea convingerea că participă direct la procesul decizional. Autorităţile publice și instituțiile responsabile vor beneficia de un capital de imagine pozitivă.

Implicarea publicului în procesul decizional la nivel local este reglementată de astfel de  acte normative ca: 

Constituţia Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994) asigură, prin art. 34, dreptul la informaţie. Conform p. 1 al acestui articol dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice.

Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală (nr. 436 din  28.12.2006,   Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 032/116 din 09.03.2007) în art. 17 stipulează că ședinţele consiliului local sunt publice și orice persoană interesată poate asista la şedinţele consiliului local. Cetăţenii şi organizaţiile acestora au dreptul de a participa, în condiţiile legii, la orice etapă a procesului decizional; de a avea acces la informaţiile privind bugetul localităţii şi modul de utilizare a resurselor bugetare, la proiectele de decizie şi la ordinea de zi a şedinţelor consiliului local şi ale primăriei. Autorităţile publice locale şi funcţionarii publici ai unităţilor administrativ-teritoriale respective sunt obligaţi să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea posibilităţilor efective de participare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora la procesul decizional, inclusiv prin intermediul:

1. a) informării adecvate şi în timp util asupra subiectelor dezbătute de consiliul local;
2. b) recepţionării şi examinării, în timp util, a tuturor recomandărilor, sesizărilor, scrisorilor, adresate de către cetăţeni autorităţilor lor reprezentative, la elaborarea proiectelor de decizie sau a programelor de activitate;
3. c) promovării unei politici de comunicare şi dialog cu cetăţenii;
4. d) publicării programelor, strategiilor, agendei şedinţelor pe diverse suporturi informaţionale.

Împiedicarea accesului liber la şedinţele consiliului local în cadrul cărora se iau decizii cu privire la politicile locale promovate sau compromiterea procesului decizional prin acţiuni deliberate de ascundere a informaţiei de interes public se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

Legea privind accesul la informaţie (nr. 982/XIV din 11.05.2000, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-90/664 din 28.07.2000). Unul din obiectivele acestei legi este eficientizarea procesului de informare a populaţiei și a controlului efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice și a instituţiilor publice. Pe lângă aceasta, legea contribuie la stimularea formării opiniilor și participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic asupra strategiilor de dezvoltare, viitorului comunității.

Legea  privind transparenţa în procesul decizional (nr. 239-XVI  din  13.11.2008) în art.3 stipulează că autorităţile publice vor consulta cetăţenii, asociaţiile constituite în corespundere cu legea, alte părţi interesate în privinţa proiectelor de acte legislative, administrative care pot avea impact social, economic, de mediu (asupra modului de viaţă și drepturilor omului, asupra culturii, sănătăţii și protecţiei sociale, asupra colectivităţilor locale, serviciilor publice). 

În cazul îngrădirii dreptului cetăţenilor de a participa la procesul decizional sau de a fi informat privind activitatea autorităţilor publice, legislaţia în vigoare prevede și sancţiuni.

Legea contenciosului administrativ (nr. 793-XIV din 10.02.2000, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000) asigură dreptul persoanei care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim de deciziile autorităţilor publice. Astfel, vătămatul poate ataca acţiunile acesteia în instanţa de contencios administrativ.

 

Modalităţi de participare a cetăţenilor la procesul politicilor publice locale

La elaborarea politicilor publice locale și la luarea deciziilor cu referire la programele și politicile locale se recomandă să fie valorificate următoarele modalităţi de consultare a cetăţenilor: solicitarea opiniei cetăţenilor, solicitarea opiniei experţilor, grupuri de lucru permanente, grupuri de lucru ad-hoc, dezbateri publice, audieri publice, sondajul de opinie, referendumul.

Un loc aparte aparţine informării cetăţenilor despre monitorizarea și evaluarea intermediară a activităţilor din cadrul politicilor locale pentru inventarierea realizărilor înregistrate până în prezent şi a provocărilor viitoare. Informarea publicului despre activităţile ce ţin de implementarea politicilor de dezvoltare locală  poate fi realizată prin mai multe modalităţi:

1. materiale tipărite (informări, broşuri, pliante, rapoarte ale Consiliului local, ziare locale);
2. panouri de afisaj şi expoziţii (unde se pot afişa proiecte ale documentelor de politici propuse spre examinare, anunţuri, informaţii, sondaje de opinie, comentarii ale cetățenilor la proiectele politicilor publice);
3. scrisori directe adresate localnicilor de către Consiliul local, Primărie cu privire la rezultatele implementării politicilor locale (acestea vor crea încrederea locuitorilor în interesul de care se bucură din partea autorităţilor locale, construind punţi de dialog cu aceştia);
4. mass-media disponibilă (se poate apela la serviciile unui post de radio sau televiziune care este recepţionat pe teritoriul comunei, sau ale unui cotidian de largă audienţă pentru a reflecta realizările, dar și barierele în implementarea politicilor locale, de exemplu, de salubrizarea teritoriului);
5. sesiuni de informare publică, cum ar fi: puncte de informare, organizarea de vizite pe teren, întâlniri cu diferite prilejuri (acestea au o mare importanţă în viaţa localităţii, constituind modalităţi de dialog între cetăţeni şi autorităţi, ele fiind deja practicate des).

Obligativitatea informării publicului privind activitatea decizională în cadrul procesului de politici publice a autorităţilor publice este prevăzută în Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional[49] elaborat pentru implementarea Legii nr. 239 privind transparenţa în procesul decizional (2008). Astfel, actul normativ prevede două modalităţi de informare: generală și direcţionată.

 

 

 

 

Figura 1.  Modalităţi de informare a cetăţenilor.

Sursa. Elaborată în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 967 din 09.08.2016

Modalităţile de consultare publică a proiectelor de politici publice locale sunt selectate de fiecare autoritate publică locală în parte, fiind utilizate separat sau cumulativ, după cum urmează:
    a) solicitarea opiniilor societăţii civile, experţilor, asociaţilor profesionale, mediului academic;
    b) instruirea grupurilor de lucru permanente sau ad-hoc;
    c) organizarea dezbaterilor publice;
    d) desfăşurarea audierilor publice;
    e) realizarea sondajelor publice;
    f) alte modalităţi de consultare publică.

Deciziile adoptate de către autorităţile publice privind participarea în cadrul realizării politicilor locale de dezvoltare şi supuse consultării publice sunt făcute publice în conformitate cu Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie şi pct. 7 din Regulamentul cu privire la procedurile de consultare publică  cu societatea civilă în procesul decizional.

      La şedinţele publice este asigurat accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă, care pot retransmite on-line lucrările şedinţelor respective.

Modalităţile de organizare şi participare a şedinţelor publice în cadrul autorităţii publice sunt stabilite în regulile interne şi sunt aduse la cunoştinţă participanţilor la şedinţă, care sunt obligaţi să le respecte.

Rezultatele şedinţelor respective sunt făcute publice, prin publicarea acestora pe pagina web oficială a autorităţii publice.

Trecerea de la modelul vechi centralizat-ierarhizat la cel participativ în gestionarea treburilor publice implică crearea comunităţii unde persistă spiritul de colaborare.

Crearea spiritului comunitar este posibilă doar într-o atmosferă de încredere şi angajament reciproc. Pe de o parte, membrii comunităţii trebuie să aibă dezvoltat   sentimentul conectării şi coparticipării la treburile comunitare de interes general. Pe de altă parte, implicarea cetăţenilor în procesul de formulare şi elaborare a politicilor publice reprezintă o cale de creştere a democraţiei.

Implicarea cetăţenilor sub diferite forme în procesul politicilor publice va face procesul   de administrare mai transparent şi mai receptiv la realitatea cotidiană a colectivităţii.

Modul de organizare şi eficienţa formelor de participare sunt atribuite condiţiilor din mediul economic, politic şi social în care funcţionează administraţia publică locală.

Participarea cetăţenească reprezintă cel mai eficient instrument de aplicare în practică a unor programe şi strategii vizând dezvoltarea locală. Publicul este una dintre cele mai mari resurse în dezvoltarea şi implementarea practică a politicilor locale.

Locuitorii cunosc specificul localităţii, problemele ei, trăsăturile şi obiceiurile mai bine decât orice guvern.  De aceea, implicarea cetățenilor este crucială pentru stabilirea şi punerea în practică a politicilor publice.

Pentru a asigura participarea cetăţenească pot fi folosite astfel de  metode ca: informarea, consultarea, crearea comunităţii colaborative, decizii comune luate prin consens.

Administraţia publică este datoare să emită informaţii către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înțelege direcţiile prioritare ale politicii administrative a aleşilor locali şi să se poată implica şi integra în soluţionarea problemelor locale.

 

[1] Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Strategiei privind reforma administrației publice pentru anii 2016-2020, nr.911 din 25 iulie 2016, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 256-264 din 25.07.2016 cu modificările ulterioare.

[2] Munteanu I., Politici publice complexe, Cartier, Chișinău, 2016.

[3] Profiroiu M.,  Iorga E., Manual de politici publice, Institutul de Politici publice, București, 2009, p. 14.

[4] Politici publice, www.anfp.gov.ro , accesat pe  01.11.2018.

[5] Profiroiu M, Iorga E. Manual de politici publice, ed. Economica, București, 2009, p. 17.

[6] Miroiu A., Introducere în analiza politicilor publice, ed. Paideia, 2001, p .9.

[7] Ghidul instituţiilor administraţiei publice pentru îmbunătăţirea procesului politicilor publice la nivel local, Bucureşti, 2011, p. 30.

[8] Crăciun Cl., Collins P., Managementul politicilor publice. Transformări și perspective, Collegium, Polirom, Iași, 2008; Munteanu I., Politici publice complexe. Tehnici și repere, Cartier, Chișinău, 2016; Dunn W. O introducere în analiza politicilor publice, Polirom, Iași, 2014.

[9] Ghid metodologic pentru analiza ex-ante a impactului politicilor publice, Instrumente și tehnici, Volumul I, Guvernul Republicii Moldova, http://rapc.gov.md/file/Ghid

[10] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, nr.  967 din 09.08.2016, Monitorul Oficial al Republicii Moldova,  nr. 265-276 din 19.08.2016.

[11] Legea privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006 , Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007.

[12] Ghid de monitorizare şi evaluare, SGG, Guvernul României, 2009, pag. 7.

[13] Monitorizarea politicilor publice. Îndrumar de replicare a experienței, pag. 21, http://mem.md/wp-content/uploads/2015

[14] Ghid de monitorizare şi evaluare, Indicatorii de performanţă, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Direcţia Politici Publice, ianuarie 2009,  pag. 17.

[15] Ghid metodologic pentru analiza ex-ante a impactului politicilor publice. Instrumente și tehnici. Volumul I., 2010,  pag. 13, http://mem.md/wp-content/uploads/2015

[16] Ghid de monitorizare şi evaluare, Indicatorii de performanţă, Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Direcţia Politici Publice, ianuarie 2009,  pag. 21.

[17] Elaborarea politicilor financiare, Seria de manuale de instruire în managementul financiar pentru administraţia publică locală, Manualul nr. 3, pag. 31.

[18] Legea  cu privire la Guvern, nr. 136 din 07 iulie 2017, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 252 din 19.07.2017.

[19] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007.

[20] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.7-17 din 12.01.2018.

[21] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 02.03.2007.

[22] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24 din 16.02.2007.

[23] Monitorul Oficial al Republicii moldova nr. 124-125 din 11.11.1999.

[24] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003.

[25] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 215-217 din 05.12.2008.

[26] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr, 006 din 19.01.2007.

[27] Art. 60, art.66 din Constituția Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994, cu modificările ulterioare.

[28] Potrivit prevederilor art. 96, art.107 din Constituția Republicii Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994, cu modificările ulterioare.

[29] Potrivit art. 5 pct.a)  al Legii cu privire la Guvern nr. 136 din 07.07.2017,[29]  Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 252 din 19.07.2017.

[30] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind instituirea Comitetului interministerial pentru planificare strategică, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 127-130 din 18.07.2001, cu modificările ulterioare.

[31] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la instituirea Consiliului Național de Coordonare pentru Dezvoltarea Durebilă, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 232-244 din 29.07.2016.

[32] Hotărârea Guvernului cu privire la Consiliul Economic pe lână Prim-ministru nr. 631 din 22.08.2011, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-145 din 26.08.2011, cu modificările ulterioare

[33] Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea  structurii și efectivului-limită ale Cancelariei de Stat, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 162 din 06.11.2009, cu modificările ulterioare.

[34] Legea privind administraţia publică centrală de specialitate, nr. 98 din 04.05.2012, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 160-164 din 03.08.2012, cu modificările ulterioare.

[35] Art. 110-113 ale Constituției Republicii Moldova,  Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994, cu modificările ulterioare.

[36] Structura Cancelariei de Stat, Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 657 din 06.11.2009, modificată 10.10.2018.

[37] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unitatea de analiză, monitorizare și evaluare a politicilor publice din cadrul organului central de specialitate al administrației publice, nr. 168 din 09.03.2010, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 36 din 16.03.2010.

[38] Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 006 din 19.01.2007

[39] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 217-229 din 22.07.2016 cu modificările ulterioare.

[40] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană în perioada 2017-2019, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 103-108 din 31.03.2017 cu modificările ulterioare.

[41] Legea pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare ,,Moldova 2020”, nr. 166 din 11.07.2012, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 245-247 din 30.11.2012 cu modificările ulterioare.

[42] Legea pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele-membre ale acestora, pe de altă parte, nr.112 din 02.07.2014, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 185-199 din 18.07.2014.

[43] Ghidul metodologic cu privire la procesul decizional, Cancelaria de Stat, 2009.

[44] Ghidul metodologic pentru  analiza ex-ante a impactului politicilor publice. Guvernul Republicii Moldova, 2010.

[45] Ghidul metodologic pentru  evaluarea intermediară și ex-post a politicilor publice, Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de  Stat.

[46] Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea  şi modificarea bugetului, Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 209 din 24.12.2015, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 370-376 din 31.12.2015.

[47] Postolache  I. N., Aspecte din evoluţia drepturilor omului, Revista Studii Universitare juridice,  nr. 3-4, 2009.

[48] Legea nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală în Republica Moldova, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 21-24,  art. nr. 68 din 16.02.2007.

[49] Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 967 din 09.08.2016 cu privire la mecanismul de consultare publică cu societatea civilă în procesul decizional, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 265-276 din 19.08.2016.