Administrație publică

Descentralizarea financiară urmăreşte, în primul rînd, corelarea resurselor financiarepuseladispoziţiaautorităţilorpublicelocalecuputerileşiresponsabilităţile care le sînt conferite. Un sistem de administraţie publică locală bine structurat, însoţit de o descentralizare financiară reală, va asigura autonomia şi transparenţa actului de guvernare, responsabilizarea adminsitraţiei publice locale, servicii publice de calitate în conformitate cu cerinţele cetăţenilor, precum şi utilizarea mai eficientă   a banului public.

Descentralizarea financiară se sprijină pe patru piloni importanţi:

1. Autoritate şi responsabilităţi clare privind cheltuielile bugetare;
2. Autoritate şi responsabilităţi clare privind gestionarea veniturilor;

1. Sistem de transferuri, granturi, subvenţii etc. clar şi transparent;
2. Cadru legal şi instituţional care permite autorităţilor publice locale să contracteze împrumuturi pentru investiţiile de capital şi să-şi îmbunătăţeasca bonitatea şi
3. Cheltuielile bugetare locale sînt determinate în funcţie de responsabilităţile administraţiei publice Alocarea responsabilităţilor presupune să determinăm care nivel de administraţie (centrală, de nivel I sau II) va îndeplini o anumită funcţie publică (fie că e vorba despre asigurarea furnizării unui serviciu public, reglementare sau oferirea unor facilităţi fiscale). În acelaşi timp, alocarea competenţelor presupune putere de decizie cu privire la modul de furnizare a serviciului, dar şi asupra cheltuirii resurselor financiare în acelaşi scop. Nu există soluţii apriori pentru alocarea responsabilităţilor, fiecare ţară alegînd soluţiile cele mai adecvate contextului propriu. Importante sînt claritatea alocării, precum şi respectarea unor principii:

• funcţiile sînt alocate autorităţii publice locale care cuprinde cel mai bine, din punct de vedere geografic, aria de beneficiu a funcţiei/serviciului respectiv;
• aria de deservire poate fi ajustată, astfel încît să se ţină cont de eterogenitatea preferinţelor (de exemplu pentru grupuri etnice care trăiesc compact);
• alocarea se va face, de preferinţă, acelui nivel de autoritate locală care realizează economii de scară în asigurarea furnizării serviciului public;
• funcţiile trebuie alocate acelui nivel de autoritate locală care are capacitatea profesională, instituţională şi adminsitrativă să asigure acel serviciu în cele mai bune condiţii;
• atunci cînd beneficiile sau costurile se răsfrîng asupra localităţilor învecinate (externalităţi), poate fi utilizată cooperarea şi coordonarea intercomunitară.

Există funcţii şi servicii complexe, precum educaţia sau serviciile sociale, a căror asigurare necesită implicarea autorităţilor de mai multe niveluri. Aceste funcţii le numim partajate, iar alocarea responsabilităţilor se face pe subclase de funcţii sau competenţe între autorităţile implicate. Separarea şi claritatea acestei alocări este primordială pentru buna furnizare a serviciilor.

1. Calitatea şi disponibilitatea serviciilor publice locale depind în mare măsură de veniturile disponibile pentru acoperirea cheltuielilor pentru serviciile Unele servicii publice (de ex. iluminatul străzilor, poliţia) pentru care beneficiul şi costul sînt greu de identificat pentru fiecare cetăţean în parte, sînt finanţate din ansamblul impozitelor colectate. Alte servicii (servicii comunale, etc.) sînt finanţate în baza tarifelor plătite  de  beneficiari.  În  acest  din  urmă caz, populaţia rezidentă poate decide calitatea şi cantitatea serviciului pe care doreşte să-l consume.

Veniturile proprii, pentru care autoritatea publică locală poate determina independent baza şi rata de impozitare, precum şi administra colectarea lor, reprezintă cel mai important element al autonomiei locale. Pentru a determina  care  impozite se pretează cel mai bine a deveni surse de venituri proprii trebuie să luăm în considerare următoarele criterii: veniturile generate să fie seminificative, să acopere o bază largă de impozitare, să stimuleze dezvotlarea locală economică, să fie previzibile, venitul să rămînă stabil, să crească gradul de responsabilizare al administraţiei publice locale (cel puţin rata de impozitare să fie determinată la nivel local), impozitul să fie plătit de rezidenţi (să nu fie exportat), costurile adminsitrative să fie scăzute, şi să fie acceptate de populaţie. Autorităţile locale trebuie să aibă libertatea de a folosi, după nevoie, sumele provenite din veniturile proprii, iar sistemul fiscal trebuie să ofere stimulente ca autorităţile publice locale să poată ajusta creşterea acestor venituri, după necesitate.

1. Dat fiind faptul că veniturile proprii sînt insuficiente pentru majoritatea autorităţilor locale, statul asigură completarea resurselor necesare cu ajutorul transferurilor (diminuarea dezechilibrelor verticale în sistemul administraţiei publice locale). O primă sursă de venituri rezultate din transferuri o reprezintă cotele partajate ale unor impozite colectate de către stat, cum ar fi impozitul pe venitul persoanelor fizice sau chiar juridice. În acelaşi timp, statul este interesat într-o dezvoltare echilibrată pe tot teritoriul ţării şi furnizarea serviciilor îndeplinind cel puţin standardele de calitate minime. În acest scop, sînt efectuate transferurile de echilibrare/nivelare (diminuarea dezechilibrelor orizontale). Într-un sistem descentralizat, atît cotele partajate, cît şi transferurile de echilibrare trebuie să fie transferuri cu caracter general, în sensul că autoritatea locală trebuie să aibă autoritate deplină în ceea ce priveşte utilizarea lor. Pentru finanţarea funcţiilor delegate, sau pentru finanţarea anumitor servicii sau programe de stat, se folosesc transferuri condiţionate – în acest caz utilizarea fondurilor respective de către autorităţile publice locale este limitată la scopul definit de către stat. Sistemul de transferuri trebuie să fie transparent şi

1. În general, autorităţile locale nu dispun de fonduri suficiente pentru investiţii de capital în bugetul Pentru acoperirea acestor cheltuieli, în ţările dezvoltate, autorităţile publice locale pot acorda împrumuturi pe perioade îndelungate. Împrumuturile se obţin din sectorul privat, fie prin intermediul unor bănci (de cele mai multe ori specializate pentru administraţia publică locală), fie prin emiterea de obligaţiuni, direct de către autoritatea publică locală. Obligaţiunile pot fi garantate cu resursele  bugetului  local  (obligaţiuni  cu  caracter  general),  fie  cu  ipoteci sau resurse financiare rezultate din colectarea anumitor tarife, impozite sau transferuri de la stat (obligaţiuni cu caracter limitat), fie, în anumite cazuri, cu fluxuri financiare rezultate din parteneriate publice–private constituite pentru a construi obiectivul respectiv. Bonitatea sau solvabilitatea autorităţilor locale este evaluată de agenţiile de credit (instituţii private independente) care analizează, în acest scop, cadrul legal, starea economiei locale, structura instituţională şi de management a administraţiei publice, performanţa financiar-fiscală şi situaţia financiară la zi, practicile contabile şi de raportare ale administraţiei publice locale. Pentru a completa cadrul legal şi normativ de contractare a împrumuturilor sau emiterii de obligaţiuni, statul trebuie să stabilească în lege un mecanism de restructurare a datoriilor administraţiei publice locale.

Problemele cu care se confruntă administraţia publică locală în acest domeniu, precum şi aspectele şi iniţiativele de descentralizare fiscală din Republica Moldova sînt prevăzute în Strategia Naţională de Descentralizare