Administrație publică

Metodele administraţiei publice reprezintă mijloacele, procedeele practice de realizare a funcţiilor şi atribuţiilor de către autorităţile administrative conform competenţei stabilite şi prin intermediul formei corespunzătoare de realizare a administraţiei publice.

Metodele administraţiei publice sau administrative se caracterizează prin următoarele trăsături:

1. ele sunt organic legate de sarcinile acestei forme a activităţii statale (adică puterea executivă) şi reprezintă o modalitate specifică de realizare practică a unei laturi a puterii de stat;
2. metodele administraţiei publice exprimă o influenţă administrativă (de punere în ordine) a obiectelor administrării şi ele se exprimă nemijlocit în relaţiile ce apar între subiectele şi obiectele administrării;
3. ele sunt folosite de către autorităţile administraţiei publice în calitate de mijloace de realizare a competenţei şi totdeauna au un adresat, fie individual sau colectiv;
4. reieşind din diversitatea procedeelor şi mijloacelor de realizare a atribuţiilor administrative, metoda administraţiei publice reprezintă o posibilitate concretă de rezolvare a sarcinilor cu caracter administrativ care stau în faţa autorităţii publice;
5. în cadrul metodei administraţiei publice este exprimat în volum corespunzător interesul public sau voinţa statului;
6. pentru ele este caracteristică, ca regulă, forma juridică de exprimare;
7. aplicarea metodelor concrete de influenţă administrativă se află în dependenţă directă nu numai de statutul juridic al autorităţii administrative, dar şi de particularităţile obiectului administrării (de exemplu forma proprietăţii, caracterul său colectiv sau individual, etc.).

Aşadar, conform caracteristicilor menţionate, metoda administraţiei publice reprezintă un mijloc de influenţă în scopul realizării sarcinilor puterii executive în cadrul statului.

Îndependenţă de procedeul de influenţă asupra obiectului administrării (cetăţenilor, organizaţiilor obşteşti, organelor ierarhic inferioare) se manifestă două metode universale a oricărei activităţi administrative:

1. metoda convingerii, şi
2. metoda constrângerii.

Ele reprezintă două extremităţi ale unui tot întreg, adică a mecanismului de asigurare a comportării corespunzătoare. Aceste două metode se completează reciproc.

• Corelaţia dintre convingere şi constrângere în domeniul administraţiei publice

Pentru îndeplinirea sarcinilor şi funcţiilor sale, atât administraţia publică, cât şi puterea de stat în general, trebuie să aibă ca fundament convingerea membrilor societăţii în necesitatea unor sau altor transformări dictate de politica statului.Metoda convingerii trebuie să fie metoda principală în procesul de guvernare, inclusiv reieşind din faptul că aceasta reiese din principiul democratismului.

Aplicarea convingerii ca metodă principală a administraţiei publice nu exclude, însă, aplicarea şi măsurilor de constrângere. Interesele ocrotirii legalităţii şi ordinii de drept, menţinerea disciplinei de stat necesită uneori ca autorităţile statului să asigure transpunerea în viaţă a voinţei statale prin aplicarea celor care nu urmează benevol această voinţă a unor măsuri de constrângere stabilite prin lege. De asemenea aceasta este una din atribuţiile statului. Aplicarea legitimă şi întemeiată a măsurilor de constrângere nu numai că nu contravine principiului democratismului, dar serveşte în acelaşi timp ca un mijloc de asigurare a acestuia, deoarece permite realizarea consecventă a voinţei majorităţii populaţiei prin intermediul puterii de stat. Democraţia este de neconceput fără o ordine de drept durabilă.

Altfel vorbind, în procesul administrării trebuie să fie asigurată îmbinarea optimală a convingerii şi constrângerii.Trebuie de menţionat că, îmbinând convingerea şi constrângerea, administraţia publică trebuie, în primul rând, să se bazeze pe metoda convingerii.Plus la aceasta, convingerea apare deseori ca mijloc de prevenire a încălcărilor de drept, al abaterilor de la cerinţele disciplinei de stat.Iar măsurile de constrângere, când totuşi sunt necesare, vor fi susţinute, în aceste cazuri, de majoritatea membrilor societăţii.

Îmbinarea corectă a convingerii şi constrângerii serveşte drept condiţie primordială de asigurare a eficienţei activităţii autorităţilor administrative.