Sistemul administrativ se intercondiţionează şi întreţine raporturi privilegiate cu sistemul politic. Cel mai adesea se consideră chiar că administraţia publică este parte a sistemului politic şi are funcţia de asigurare a coeziunii sociale, dar, în acelaşi timp, dispune de o relativă autonomie faţă de sistemul politic.
Pe de o parte, sistemul administrativ apare ca fiind strâns legată de puterea politică, care îi conferă legimitate şi, astfel, acţiunea sa poartă pecetea autorităţii statului.
Pe de altă parte, sistemul administrativ recurge la trăsăturile specifice şi la competenţele sale pentru a se opune, forţei politice care tinde să o controleze.
Influenţa pe care sistemul politic o exercită asupra sistemului administrativ este de două tipuri :
- influenţa ideologiilor şi a sistemelor de valori (politice);
- influenţa instituţiilor (politice).
În legătură cu primul tip de influenţe, se invocă faptul că administraţia nu este animată de o ideologie specifică, acţiunea sa nu se legitimează prin ea însăşi, ci toate acestea provin din sistemul de valori dominant în societate, care poate fi liberal, autoritar, socialist etc.
În ţările ataşate liberalismului, evoluţia în plan administrativ s-a produs concomitent cu cea a instituţiilor politice. Primatul acordat individului de către liberalismul tradiţional, a antrenat, pe de o parte, stricta limitare a competenţelor statului (menţinerea ordinii şi respectarea regulilor concurenţei), iar pe de altă parte, a dus la supunerea administraţiei publice, faţă de principiile de legalitate.
Evoluţia societăţii atestă, însă, că inflexiunea principiilor liberale este însoţită de dezvoltarea puterilor administraţiei publice, căreia i-a fost încredinţată şi o funcţie de regulator economic.
În regimurile autoritare sau fasciste, cultul personalităţii şi voinţa de renovare naţională sunt însoţite de extinderea puterii instituţiilor administraţiei publice care se transformă într-un instrument indispensabil de realizare a proiectelor partidului unic. Beneficiind de competenţe discreţionare, şi fiind eliberată de necesitatea respectării normelor de drept, sistemul administrativ public trebuie, însă, să facă dovada unei loialităţi absolute faţă de sistemul politic.
În fostele ţări socialiste, instituţiile administraţiei publice nu reprezentau decât instrumente aflate în serviciul construcţiei socialismului. Acest sistem, administrativ public şi-a pus amprenta asupra ansamblului vieţii economico-sociale, impunând exigenţa şi disciplina stricte caracteristice centralismului democratic de tip comunist.
În ţările aflate în curs de dezvoltare, punerea în practică a sistemului administrativ este, adesea, condiţionată de o serie de preocupări de ordin ideologic şi politic (orientare politică, probleme de dezvoltare) şi mai puţin de considerente de utilitate şi eficienţă.
În concluzie, se poate afirma că influenţa sistemului de valori politice asupra sistemului administrativ este evidenţiată prin fidelitate faţă de regimul politic, cerinţă care se presupune respectată de toţi funcţionarii publici, indiferent de postul ocupat.
Cel de-al doilea tip de influenţă decurge din acţiunea instituţiilor politice. Tipul relaţiilor de putere şi condiţiile de luptă politică influenţează administraţia şi explică variantele posibile de organizare ale acesteia, în cadrul aceluiaşi sistem politic. În acest sens, se constată că situaţia administraţiei publice în interiorul sistemului politic depinde de: regimul constituţional; structura statului; sistemul de partid.
Regimul constituţional influenţează sistemul administrativ, după cum este vorba de un regim parlamentar sau de unul prezidenţial. În principiu, în regimurile parlamentare, Parlamentul are un drept de supraveghere extrem de redus, asupra funcţionării administraţiei. Astfel, administraţia este protejată de crizele ministeriale şi posedă o largă autonomie faţă de guvernanţi. Spre deosebire, în regimurile prezidenţiale, administraţia este supusă, de regulă, unui control riguros şi se află în sfera de influenţă a luptei pentru putere. Dependenţa faţă de instituţia prezidenţială estepregnantă, mergând până la a se practica sistemul nominalizării pentru funcţiile publice.
La rândul său, structura statului, care poate fi federală sau de tip unitar, exercită influenţe semnificative asupra sistemului administrativ. Federalismul antrenează suprapunerea a două administraţii distincte, în care fiecare exercită competenţe proprii prin intermediul funcţionarilor supuşi unui statut specific. Statele unitare, dimpotrivă, asigură unitatea sistemului administrativ, dar nu interzic o structură diversificată a acestuia.
Statele unitare pot recunoaşte existenţa colectivităţilor locale, dotate cu personalitate juridică şi conduse de reprezentanţi aleşi care dispun de atribuţii limitate (în condiţiile descentralizării) sau sunt supuşi puterii centrale (în cazul centralizării), căreia îi încredinţează ansamblul afacerilor administrative.
În fine, sistemul de partid îşi pune amprenta asupra funcţionării sistemului administrativ, după cum există regimul partidului unic, bipartidism sau multipartidism. În cazul prezenţei unui singur partid la conducere, administraţia este supusă acestuia şi îi sunt influenţate, atât organizarea (inclusiv numirea funcţionarilor), cât şi funcţionarea sa. Partidul poate să lase în seama administraţiei numai responsabilitatea gestiunii curente.
Impactul bi/multipartidismului asupra administraţiei publice este mai puţin net. Bipartidismul a condus, fie la sistemul falsurilor (“spoils system”), ca în S.U.A. în perioada 1832-1883, fie la presiuni deosebite pentru ocuparea unor posturi importante, ca în Marea Britanie, fie la repartizarea echilibrată a funcţiilor publice între partide, ca în Austria.
Multipartidismul a antrenat o polarizare variabilă încheiată cu existenţa unei grupări politice dominante la un moment dat (Italia, Suedia, Franţa), care, venită la putere deţine cvasimonopolul asupra posturilor de conducere, în administraţia publică.